ICCJ. Decizia nr. 5181/2013. Contencios. Anulare act administrativ. Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5181/2013
Dosar nr. 6505/1/2012
Şedinţa publică de la 25 aprilie 2013
Asupra cererii de revizuire de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin cererea adresată Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 12 octombrie 2012, B.P. a formulat cerere de revizuire a Deciziei nr. 3156 din 21 iunie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
2. Hotărârea instanţei de recurs
Prin Decizia nr. 3156 din 21 iunie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost admis recursul declarat de Ministerul Administraţiei şi Internelor împotriva Sentinţei civile nr. 3676 din 24 mai 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, şi a fost modificată sentinţa atacată, în sensul că au fost înlăturate dispoziţiile privind restabilirea situaţiei anterioare şi plata diferenţei de drepturi salariale, fiind menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că prin acţiunea înregistrată la data de 13 mai 2010 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, reclamantul B.P. a chemat în judecată O.R.N.I.S.S. şi Ministerul Administraţiei şi Internelor, solicitând anularea Deciziei O.R.N.I.S.S., prin care i-a fost retrasă/revocată autorizaţia de acces la informaţii clasificate nivel de securizare "strict secret" seria B nr. AA; anularea Ordinului ministrului administraţiei şi internelor nr. II/2468 din 26 martie 2010, prin care a fost eliberat din funcţia de şef al Biroului pentru Aparat Central şi unităţi subordonate din cadrul Direcţiei Generale Resurse Umane din Ministerul Administraţiei şi Internelor şi pus la dispoziţia conducerii Ministerului Administraţiei şi Internelor pe o perioadă de 6 luni; anularea Ordinului ministrului administraţiei şi internelor nr. II/2471 din 26 martie 2010, prin care s-a stabilit ca, pe timpul punerii la dispoziţie, să execute sarcinile stabilite de Inspectorul General al Poliţiei Române din Ministerul Administraţiei şi Internelor, precum şi a actelor subsecvente emise; suspendarea, în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, a executării actelor administrative a căror anulare a solicitat-o; acordarea drepturilor salariale cuvenite, inclusiv a indemnizaţiei de conducere corespunzătoare funcţiei deţinute anterior anulării actelor administrative alocate şi a sporului de confidenţialitate; repararea pagubei cauzate prin repunerea în funcţia deţinută anterior, acordarea diferenţei de drepturi salariale şi daune morale, în cuantum de 35.000 RON; cu obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.
Prin Sentinţa nr. 3676 din 24 mai 2011, Curtea de Apel Bucureşti a admis excepţia inadmisibilităţii cererii de suspendare invocate de pârâtul Ministerul Administraţiei şi Internelor şi a respins cererea de suspendare, ca inadmisibilă; a respins excepţiile lipsei calităţii procesuale active a reclamantului şi lipsei calităţii procesuale pasive invocate de pârâţii O.R.N.I.S.S. şi Ministerul Administraţiei şi Internelor; a admis, în parte, acţiunea formulată de reclamant; a anulat Ordinele ministrului administraţiei şi internelor nr. II/2468 din 26 martie 2010 şi nr. II/2471 din 26 martie 2010; a dispus restabilirea situaţiei anterioare emiterii actelor anulate şi a obligat pe pârâtul Ministerul Administraţiei şi Internelor să plătească reclamantului diferenţa dintre drepturile salariale cuvenite şi cele încasate pentru perioada 26 martie 2010 la zi; a respins cererea de anulare a Deciziei O.R.N.I.S.S. nr. 24196 din 19 noiembrie 2010, prin care i-a fost retrasă/revocată autorizaţia de acces la informaţii clasificate secrete de stat, nivel "strict secret", ca neîntemeiată; a respins cererea de acordare a daunelor morale ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această soluţie, curtea de apel a reţinut, în esenţă, faptul că excepţia inadmisibilităţii cererii de suspendare este întemeiată, întrucât, potrivit art. 14 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, nu pot fi formulate mai multe cereri de suspendare succesive pentru aceleaşi motive, iar prin Sentinţa nr. 3375 din 14 septembrie 2010, Curtea de Apel Bucureşti a respins o cerere de suspendare a aceloraşi acte administrative, similară cu cea care formează obiectul prezentei cauze.
A reţinut instanţa că excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Administraţiei şi Internelor faţă de petitele 1, 4, 8 şi 9 ale acţiunii este neîntemeiată, întrucât reclamantul a chemat în judecată Ministerul Administraţiei şi Internelor în calitate de emitent al ordinelor contestate în cauză.
De asemenea, instanţa de fond a constatat că excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâtul O.R.N.I.S.S. este neîntemeiată, având în vedere că reclamantul a solicitat anularea deciziei emise de această autoritate prin care i-a fost retrasă/revocată autorizaţia de acces la informaţii clasificate, nivel "strict secret", seria B nr. AA, iar excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului este neîntemeiată, deoarece reclamantul este beneficiarul actului anulat prin Decizia O.R.N.I.S.S. nr. S/3023 din 23 martie 2010.
Cu privire la fondul cauzei, curtea de apel a reţinut că, în urma efectuării unui control în cadrul serviciului condus de reclamant, control determinat de "suspiciunea scurgerii unor informaţii clasificate", reclamantului i-a fost revocată de către O.R.N.I.S.S. decizia de avizare pozitivă a accesului la informaţii clasificate, nivel "strict secret" conform autorizaţiei seria B nr. AA.
Din analiza documentelor cu caracter "secret de serviciu" consultate de completul învestit cu soluţionarea cauzei cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 182/2002 privind informaţiile clasificate, instanţa de fond a reţinut că măsura adoptată de pârâtul O.R.N.I.S.S. este legală şi temeinică, astfel că cererea reclamantului de anulare a deciziei prin care i-a fost retrasă autorizaţia de acces la informaţii clasificate seria B nr. AA este neîntemeiată.
În ceea ce priveşte Ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr. II/2468 din 26 martie 2010 şi Ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr. II/2471 din 26 martie 2010, curtea de apel a reţinut că aceste acte sunt lovite de nulitate, întrucât au fost emise de o persoană care nu avea competenţa emiterii lor. În acest sens, instanţa a avut în vedere faptul că, potrivit art. 22 alin. (7) din Legea nr. 360/2002 şi art. 7 lit. c) Cap. III al Anexei la Ordinul nr. 600/2005 pentru aprobarea competenţelor de gestiune a resurselor umane ale ministrului administraţiei şi internelor, secretarului de stat - secretarului general şi şefilor/comandanţilor unităţilor Ministerului Administraţiei şi Internelor, în cazul personalului angajat în cadrul Direcţiei Generale Resurse Umane, eliberarea din funcţie se dispune de către directorul general al acestei direcţii.
Or, în cauză, întrucât reclamantul deţinea funcţia de Şef Birou pentru Aparat Central şi unităţi subordonate din cadrul Direcţiei Generale Resurse Umane, eliberarea sa din funcţie putea fi dispusă doar de către directorul general al direcţiei, iar nu de către ministrul administraţiei şi internelor.
A apreciat instanţa că este neîntemeiat capătul de cerere privind acordarea daunelor morale, întrucât reclamantul nu a făcut dovada prejudiciului moral suferit, iar, prin anularea actelor administrative vătămătoare, s-a realizat o reparaţie echitabilă.
În cauză a formulat recurs pârâtul Ministerul Administraţiei şi Internelor.
Instanţa de control judiciar a reţinut că principiul de drept aplicabil în cazul tuturor funcţionarilor publici este acela că "cine are competenţa numirii în funcţia publică, are şi competenţa eliberării din funcţia publică".
Din cuprinsul actelor normative invocate a rezultat că Ministerul Administraţiei şi Internelor numeşte/eliberează din funcţie persoanele cuprinse în art. 1 din Ordinul nr. 600/2005, modificată şi completată.
Pentru personalul din cadrul Direcţiei Management Resurse Umane, competenţa numirii/eliberării din funcţie aparţine directorului direcţiei, potrivit art. 7 lit. c) din Ordinul nr. 600/2005, modificat şi completat.
În fapt, a reţinut instanţa de control judiciar că numirea în funcţie a reclamantului a fost făcută prin actul emis de directorul Direcţiei Management Resurse Umane şi, în mod firesc şi legal, eliberarea din funcţie, inclusiv punerea la dispoziţie urmau aceleaşi reguli de competenţă.
Instanţa de control judiciar a constatat fondat recursul având în vedere considerentul că instanţa de fond a respins cererea de anulare a deciziei O.R.N.I.S.S. prin care i-a fost retrasă/revocată reclamantului autorizaţia de acces la informaţii clasificate, secrete de stat nivel "strict secret", iar hotărârea a rămas irevocabilă pe acest aspect, prin nerecurare de către reclamant.
Astfel, instanţa de recurs a constatat că petitul cererii referitoare la reintegrarea reclamantului prin restabilirea situaţiei anterioare şi plata drepturilor salariale cuvenite până la repunerea pe funcţie, au fost admise în mod greşit de prima instanţă, instanţa de recurs reţinând că reclamantul putea beneficia doar de plata unor daune materiale (altele decât cele cuvenite din drepturile salariale) sau a unor daune morale, care de altfel nu au fost dovedite.
3. Cererea de revizuire formulată de B.P.
Prin cererea de revizuire formulată împotriva Deciziei nr. 3156 din 21 iunie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, B.P. a arătat că nu a formulat recurs împotriva Sentinţei nr. 3676 din 24 mai 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, întrucât la data de 24 mai 2011 avea acces la informaţii clasificate secret de serviciu, fiind demarate totodată procedurile pentru obţinerea accesului la informaţii clasificate secrete de stat, nivel strict secret, pe care l-a şi dobândit la data de 11 iulie 2011 potrivit autorizaţiei seria B nr. BB din 11 iulie 2011.
Revizuentul a arătat că dispozitivul Deciziei nr. 3156 din 21 iunie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cuprinde dispoziţii potrivnice, în sensul că deşi menţine anularea Ordinelor ministrului administraţiei şi internelor dispune înlăturarea dispoziţiilor privind restabilirea situaţiei anterioare şi plata diferenţei de drepturi salariale.
S-a susţinut că prin decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu s-a stabilit care este efectul anulării ordinelor ca urmare a înlăturării dispoziţiilor privind restabilirea situaţiei anterioare şi plata diferenţei de drepturi salariale.
II. Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, sesizată cu soluţionarea cererii de revizuire de faţă, mai înainte de a analiza motivul prevăzut de art. 322 pct. 1 din C. proc. civ., a constatat că cererea de revizuire a fost depusă cu depăşirea termenului prevăzut de dispoziţiile art. 324 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., astfel încât cererea de revizuire de faţă va fi respinsă ca tardivă, pentru considerentele ce urmează:
În conformitate cu dispoziţiile art. 324 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., termenul de revizuire este de o lună şi se va socoti în cazul prevăzut de art. 322 pct. 1 de la comunicarea hotărârii definitive, iar când hotărârile au fost date de instanţe de recurs după evocarea fondului, de la pronunţare.
În conformitate cu dispoziţiile prevăzute de art. 103 alin. (1) C. proc. civ., neexercitarea oricărei căi de atac şi neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul în care legea dispune altfel sau când partea dovedeşte că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voinţa ei.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte a constatat faptul că decizia atacată cu cerere de revizuire, nr. 3156, a fost pronunţată la data de 21 iunie 2012, iar cererea de revizuire a fost înregistrată la Înalta Curte la data de 12 octombrie 2012, cu depăşirea termenului de 30 de zile de la pronunţare, prevăzut de dispoziţiile art. 324 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.
În aceste condiţii, Înalta Curte va aplica sancţiunea procedurală determinată de neexercitarea dreptului în termenul prevăzut de lege.
Înalta Curte, analizând motivul de revizuire prevăzut de dispoziţiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., a constatat că cererea revizuentului este inadmisibilă în raport cu acest motiv, având în vedere considerentele ce urmează:
În conformitate cu dispoziţiile art. 125 alin. (3) şi art. 128 din Constituţie, competenţa şi procedura de judecată sunt stabilite de lege, iar împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii.
C. proc. civ. reglementează în Titlul V - Cap. II revizuirea hotărârilor (art. 322 - 328), cale extraordinară de atac, iar în conformitate cu dispoziţiile prevăzute de art. 322 pct. 5 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri date de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor, ori dacă s-a desfiinţat sau s-a modificat hotărârea unei instanţe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte a constatat că, în cauza dedusă judecăţii, nu sunt incidente dispoziţiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ. Aşa fiind, Înalta Curte constată că cererea de faţă nu poate fi primită, întrucât procedând la verificarea deciziei atacate în raport cu motivul de revizuire formulat, a rezultat că cererea de revizuire nu se încadrează în limitele stabilite de dispoziţiile legale.
Văzând şi dispoziţiile art. 326 alin. (3) C. proc. civ., în conformitate cu care dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază, Înalta Curte va respinge cererea de revizuire formulată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea de revizuire formulată de B.P. împotriva Deciziei nr. 3156 din 21 iunie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 aprilie 2013.
Procesat de GGC - AZ
| ← ICCJ. Decizia nr. 5180/2013. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 5182/2013. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
