ICCJ. Decizia nr. 5242/2013. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5242/2013
Dosar nr. 7745/2/2010
Şedinţa publică de la 14 mai 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanţele cauzei.
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 6 septembrie 2010, sub nr. 7745/2/2010, reclamanta S.S. a contestat, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti, Decizia nr. 8 din 26 februarie 2010 emisă de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti, în urma plângerii prealabile înregistrate sub nr. 54968/2009, formulată împotriva Deciziei de rambursare a taxei pe valoare adăugată pentru persoanele impozabile neînregistrate şi care nu sunt obligate să se înregistreze în scopuri de TVA în România, stabilite în alt stat membru al Uniunii Europene nr. 28956D/2009, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună: anularea Deciziei nr. 8 din 26 februarie 2010 emisă de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a municipiului Bucureşti, Serviciul Reprezentanţe străine, ambasade şi administrare contribuabili nerezidenţi prin care a fost respinsă plângerea prealabilă formulată de către S.S.; modificarea Deciziei de rambursare a taxei pe valoare adăugată pentru persoanele impozabile neînregistrate şi care nu sunt obligate să se înregistreze în scopuri de TVA în România, stabilite în alt stat membru al Uniunii Europene, nr. 28956 D/2009 prin care s-a respins la rambursare TVA-ul în sumă de 1.074.585 RON, şi dispunerea rambursării sumei de 1.074.595 RON către societatea S.S.; obligarea Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti, prin Serviciul Reprezentanţe Străine, ambasade şi administrare contribuabili nerezidenţi la plata dobânzii legale, în sumă de 159.857,81 RON, calculată pentru perioada 1 ianuarie 2009 - 31 august 2010, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii s-a arătat că reclamanta este o societate cu sediul în Italia, înregistrată fiscal în Italia şi în perioada de referinţă (1 octombrie 2007 - 31 decembrie 2007) neînregistrată fiscal în România, unde a avut ca şi activităţi achiziţii de bunuri (skiduri) de la o persoană juridică română înregistrată în scopuri de TVA în România, bunuri care nu părăsesc teritoriul ţării; vânzarea aceloraşi bunuri către un client final, de asemenea persoană juridică română înregistrată în scopuri de TVA în România, respectivele bunuri fiind livrate direct către clientul final de societatea română menţionată anterior.
A apreciat reclamanta că, potrivit art. 153 alin. (4) din C. fisc., nu avea obligaţia de a se înregistra în scopuri de TVA în România, aceasta înregistrând în propria contabilitate TVA în valoare totală de 1.074.595 RON, sumă pentru care a solicitat rambursarea, cererea fiind înregistrată la Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti sub nr. 28.956/2008
Cererea de rambursare a fost respinsă cu motivarea că societatea S.S. era înregistrată în scopuri de TVA, potrivit Certificatului de înregistrare în scopuri de TVA nr. x, fiindu-i atribuit codul de înregistrare fiscală în scopuri de TVA din data de 18 ianuarie 2008.
Reclamanta a formulat plângere prealabilă, care a fost înregistrată sub nr. 54968/2009 şi respinsă prin Decizia nr. 8 din 26 februarie 2010, ca neîntemeiată.
Având în vedere faptul că societatea contestatoare nu era înregistrată în scopuri de TVA în perioada pentru care a solicitat rambursarea taxei şi nici nu avea obligaţia legală de a se înregistra în scopuri de taxă în România în aceeaşi perioadă, reclamanta a apreciat că în cazul de faţă dedus judecăţii au fost îndeplinite toate exigenţele impuse de legislaţia în domeniu, invocând dispoziţiile pct. 49 alin. (3) din Normele metodologice şi art. 153 din C. fisc.
S-a mai arătat prin acţiune că, deşi facturile au fost emise în anul 2008, din documentele ataşate cererii de rambursare rezultă faptul că exigibilitatea taxei pe valoare adăugată a luat naştere în anul 2007, apreciindu-se că exigibilitatea TVA intervine nu la data livrării, ci la data de 31 decembrie 2007, conform art. 11 din Contractul cadru de prestări servicii din 20 septembrie 2007, coroborate cu prevederile articolelor art. 1341 alin. (1) şi (2) şi 1342 alin. (1) din C. fisc.
A considerat reclamanta că şi în absenţa prevederilor contractuale, momentul livrării de bunuri poate fi dovedit prin avizele de însoţire a mărfii, care pentru primele două facturi au date de noiembrie, respectiv decembrie 2007, iar pentru a treia s-a considerat ca dată a livrării data de 31 decembrie 2007.
Totodată, reclamanta a mai arătat că îndeplineşte condiţiile prevăzute de Directiva a 8-a (79/1072/CEE), neavând pe teritoriul ţării nici sediul activităţii sale economice, nici o unitate fixă de unde să fi efectuat tranzacţii şi nici domiciliul stabil sau locul obişnuit de reşedinţă, iar cererea de rambursare se referea la o perioadă în care societatea contestatoare nu era înregistrată în România în scopuri de TVA.
Pentru operaţiunile realizate pe teritoriul României, reclamanta a apreciat că se regăseşte în situaţia excepţiei prevăzute de art. 153 alin. (4) din C. fisc., respectiv persoana obligată la plata taxei era societatea beneficiară, în speţă societatea P. SA.
S-a mai arătat că prin emiterea Deciziei de rambursare nr. 28.956D la data de 14 septembrie 2009, a fost depăşit termenul legal de 6 luni de soluţionare a cererilor de rambursare, în conformitate cu prevederile art. 7 alin. (4) din Directiva a 8-a, transpuse în dreptul intern la pct. 49 alin. (10) din Normele metodologice.
Referitor la condiţiile şi obligaţiile impuse de legislaţia în domeniu în vederea rambursării taxei, reclamanta a precizat că a respectat în totalitate prevederile art. 3 şi 4 din Directiva a 8-a, precum şi pct. 49 alin. (5) din Normele metodologice de aplicare a C. fisc. pentru a putea beneficia de restituire.
În drept, acţiunea fost întemeiată pe prevederile Directivei a 8-a (79/1072/CEE) din 6 decembrie 1979, O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc.; Legii nr. 571/2003 privind C. fisc., cu modificările şi completările ulterioare, în vigoare la data desfăşurării operaţiunii; H.G. nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind C. fisc., cu modificările şi completările ulterioare, în vigoare la data desfăşurării operaţiunii; O.M.F.P. nr. 523/2007; Legii nr. 554/2004.
Pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii capetelor 3 şi 4 din cererea introductivă, iar pe fondul cauzei, respingerea cererii, ca neîntemeiată, şi menţinerea actelor atacate ca fiind legale şi temeinice, în considerarea următoarelor argumente:
În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii capătului 3 din cererea introductivă, pârâta a arătat că solicitarea reclamantei încalcă prevederile art. 117 din C. proc. fisc. care reglementează o anumită procedură administrativă în ceea ce priveşte restituirea sumelor de la bugetul de stat.
A susţinut că formularea unei cereri de restituire a sumelor de rambursat de la bugetul de stat, direct la instanţa de judecată este inadmisibilă întrucât legea specială, respectiv O.G. nr. 92/2003, stabileşte o procedură derogatorie de la normele de drept comun pentru restituirea sumelor de la bugetul de stat.
Referitor la capătul 4 de cerere, l-a apreciat ca fiind inadmisibil, inclusiv prematur, solicitarea reclamantei de obligare la plata de dobânzi legale, atât timp cât dobânzile pot fi acordate doar la sumele admise la rambursare.
Pe fondul cauzei a arătat că autorităţile fiscale din România au refuzat reclamantei rambursarea TVA în sumă de 1.074.595 RON, întrucât, din documentele existente la dosarul cauzei, a rezultat că taxa pe valoarea adăugată determinată şi înscrisă în facturile emise de furnizor, devenea exigibilă în perioada în care societatea S.S. era înregistrată în scopuri de TVA în România conform certificatului emis de autorităţile din România.
Hotărârea instanţei de fond
Prin Sentinţa nr. 3057 din 18 aprilie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, s-a respins excepţia inadmisibilităţii capătului 3 de cerere, ca neîntemeiată; s-a respins acţiunea formulată de către reclamanta S.S., în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că reclamanta a invocat existenţa unor raporturi juridice contractuale complexe cu cele două societăţi comerciale din România, respectiv un contract de cumpărare a bunurilor (skiduri de tipul 1, 2 şi 3) de la filiala SC S.S. SRL, persoană juridică română, în scopul revânzării acestora către clientul SC P. SA, societate juridică română, cu lăsarea bunurilor în custodia vânzătoarei, un contract de prestări servicii încheiat cu filiala SC S.S. SRL, persoană juridică română, din 7 din 20 septembrie 2007, având ca obiect „montajul, testarea, livrarea de către filială a skidurilor de tipul 1, 2, 3, pentru clientul P. SA”, precum şi un contract de vânzare către SC P. SA, societate juridică română, a bunurilor cumpărate de la filiala SC S.S. SRL.
A apreciat instanţa de fond că, fiind vorba despre contracte comerciale, chiar în lipsa unor contracte scrise (instrumentum), existenţa acestora şi realitatea operaţiunilor comerciale derulate între cele trei societăţi comerciale poate fi reţinută şi numai pe baza Contractului cadru de prestări servicii încheiat cu filiala SC S.S. SRL din 7 din 20 septembrie 2007, facturilor fiscale, avizelor de însoţire a mărfurilor şi ordinelor de plată.
A mai reţinut instanţa fondului că organele fiscale au recunoscut realitatea tranzacţiilor invocate de către reclamantă, singurul element asupra cărora părţile au opinii divergente fiind cel legat de determinarea momentului de referinţă pentru a stabili dreptul reclamantei la deducerea taxei pe valoarea adăugată potrivit dispoziţiilor art. 1472 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., moment care în accepţiunea reclamantei este data de 31 decembrie 2007, când părţile din contractul de vânzare-cumpărare de bunuri s-ar fi înţeles să opereze transferul dreptului de proprietate asupra bunurilor, acesta fiind şi momentul exigibilităţii TVA, în timp ce autoritatea fiscală a apreciat că momentul de referinţă îl reprezintă data formulării cererii de rambursare, 17 iunie 2008, când reclamanta era deja înregistrată în scopuri de TVA, astfel încât nu putea beneficia de rambursarea TVA în temeiul dispoziţiilor art. 1472 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc.
Cu privire la această împrejurare, Curtea a reţinut, pe de o parte, că sub aspect probator, reclamanta nu a produs suficiente dovezi cu privire la existenţa unei înţelegeri ferme şi neechivoce referitoare la data transferului dreptului de proprietate, referirile din contractul de prestări servicii încheiat cu filiala SC S.S. SRL fiind condiţionate de neînregistrarea sau rezolvarea unor eventuale reclamaţii din partea beneficiarului, iar pe de altă parte, că din punct de vedere fiscal, dreptul de rambursare a TVA este supus procedurii specifice stabilite de Directiva a 8-a, 77/388/CEE, transpusă în Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., care leagă naşterea dreptului de momentul exigibilităţii taxei [ art. 145 alin. (1) ] , reprezentat de „data la care autoritatea fiscală devine îndreptăţită, în baza legii, să solicite plata de către persoanele obligate la plata taxei” [ art. 134 alin. (2) ] .
A mai reţinut Curtea de apel că şi organele fiscale sunt în eroare, deopotrivă, cu privire la momentul de referinţa ce trebuie avut în vedere, apreciind că este cel al formulării cererii de rambursare, făcând o confuzie între momentul naşterii dreptului la rambursare, care este determinant pentru stabilirea procedurii aplicabile situaţiei reclamantei, pentru care legea face trimitere la cel al naşterii obligaţiei de plată, identic cu cel al efectuării operaţiunii taxabile, şi condiţiile necesare pentru exercitarea dreptului la rambursare, care presupun ca taxa să fie individualizată într-un document justificativ şi plătită de către contribuabil, care prin natura operaţiunilor financiar contabile sunt ulterioare naşterii dreptului.
S-a apreciat că exigibilitatea taxei este indisolubil legată de faptul generator al livrării bunurilor, noţiune autonomă din punct de vedere fiscal, definită de dispoziţiile art. 128 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., iar în lipsa înscrisurilor care să ateste transferul dreptului de a dispune de bunuri de la filiala SC S.S. SRL către reclamanta S. SPA anterior datei facturării acestora, care prezumă şi acceptarea de către beneficiarul SC P. SA a bunurilor montate, testate şi livrate, Curtea a reţinut că faptul generator s-a produs cel mai devreme în momentul emiterii facturilor, când a fost individualizat şi preţul produselor, cel puţin pentru bunurile predate efectiv beneficiarului SC P. SA potrivit devizelor de însoţire a mărfii, pentru care au fost emise facturile fiscale nr. x şi y la data de 16 ianuarie 2008, deşi nu există dovezi cu privire la acceptarea la plată a acestor facturi la aceeaşi dată.
Întrucât pentru luna ianuarie 2008 reclamanta a desfăşurat operaţiuni pentru care era obligată să se înregistreze în scopuri de TVA în România, aspect necontestat, formulând cerere în acest sens şi fiind înregistrată, nu mai putea beneficia de rambursarea TVA în baza dispoziţiilor art. 1472, ci pe bază de decont de TVA, potrivit dispoziţiilor art. 1562 din C. fisc., ceea ce reclamanta a şi făcut.
În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii capătului 3 de cerere, invocată pe motiv că reclamanta ar fi avut deschisă procedura restituirii reglementată de dispoziţiile art. 117 alin. (1) lit. e) din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., Curtea a apreciat că nu poate fi primită, în condiţiile în care obiectul cererii generatoare a litigiului administrativ-fiscal l-a constituit cererea reclamantei de rambursare a TVA, a cărei finalitate era tocmai rambursarea sumei achitate cu acest titlu.
În fine Curtea de Apel a respins ca neîntemeiate şi capetele de cerere referitoare la rambursarea sumei şi obligarea la plata dobânzii legale în baza dispoziţiilor legale invocate.
Recursul
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamanta S.S., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea cererii de recurs, în esenţă reclamanta S.S. a arătat în esenţă următoarele:
- Prima instanţă deşi a reţinut corect că trebuie făcută distincţia între „perioada pentru care se cere rambursarea de TVA” şi „perioada în care se cere rambursarea de TVA”, în mod greşit a respins acţiunea pe motiv că nu există suficiente documente care să ateste faptul că TVA solicitat la rambursare era într-adevăr aferent perioadei de 1 octombrie 2007 - 31 decembrie 2007, respectiv că transferul dreptului de proprietate de la S.S. SRL la recurentă a operat în perioada 1 octombrie 2007 - 31 decembrie 2007, anterior înregistrării recurentei în scopuri de TVA (17 iunie 2008).
Arată recurenta că din coroborarea dispoziţiilor art. 145 slin. (1), art. 1341 alin. (1) şi art. 1342 alin. (1) C. fisc., rezultă că dreptul de deducere ia naştere la momentul exigibilităţii taxei, respectiv la momentul la care are loc livrarea bunurilor.
- Instanţa de fond, în mod eronat a apreciat momentul transferului dreptului de proprietate ca fiind acela al înregistrărilor contabile şi nu înţelegerea părţilor conform art. 1674 C. civ.
Conform înţelegerii părţilor instanţa de fond ar fi trebuit să reţină că transferul dreptului de proprietate asupra skidurilor a operat cel mai târziu la plata de 31 decembrie 2007.
Consideră recurenta că momentul transferului dreptului de proprietate nu poate fi influenţat de momentul emiterii facturilor fiscale (16 ianuarie 2008) sau de corectitudinea înregistrărilor contabile.
Concluzionând, recurenta a arătat că momentul transferului dreptului de proprietate, asupra skidurilor de la S.S. SRL la recurentă a operat în decembrie 2007, îndeplinind astfel condiţiile pentru a obţine rambursarea de TVA conform procedurii specifice reglementate de art. 1472 din C. fisc. şi de Directiva a 8-a.
Considerentele şi soluţia instanţei de recurs
Analizând cererea de recurs, motivele invocate, normele legale incidente în speţă şi în conformitate cu prevederile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că aceasta este nefondată pentru următoarele considerente:
- Recurenta-reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cauză care trebuie să dezlege dacă o persoană impozabilă nerezidentă, care nu este înregistrată în scopuri de TVA în România poate beneficia de rambursarea taxei eferentă achiziţiilor de bunuri şi servicii, pentru perioada octombrie - decembrie 2007 în condiţiile în care societatea (S.S.) este înregistrată în scopuri de TVA la data de 21 ianuarie 2008.
În fapt,
Reclamanta S. SPA, persoană juridică italiană, cu sediul social în Italia, înregistrată în Registrul Societăţilor din Rieti, Italia şi din punct de vedere fiscal în Italia, neînregistrată din punct de vedere fiscal în scop de TVA în România până la data de 18 ianuarie 2008, a solicitat Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti la data de 17 iunie 2008, cu cererea înregistrată sub nr. 28.956, rambursarea sumei de 1.074.595 RON, reprezentând contravaloarea taxei pe valoarea adăugată aferentă operaţiunii de achiziţie de bunuri (skiduri) de la filiala sa din România, SC S.S. SRL, persoană juridică română cu sediul social în România, înregistrată fiscal în scop de TVA în România, în perioada 1 octombrie 2007 - 31 decembrie 2007, fără dobândirea posesiei bunurilor, bunuri revândute ulterior către SC P. SA, societate juridică română înregistrată fiscal în scop de TVA în România.
Prin decizia de rambursare a TVA pentru persoanele impozabile neînregistrate şi care nu sunt obligate să se înregistreze în scopuri de TVA în România, stabilite în alt stat membru al Uniunii Europene nr. 28.956/2008, organele fiscale au respins la rambursare TVA în sumă de 1.074.595 RON, solicitata de firma S.S. din Italia prin cererea din 17 iunie 2008, aferentă perioadei octombrie - decembrie 2007.
Motivul menţionat în decizie pentru suma respinsă la rambursare este următorul: la data înregistrării cererii de rambursare societatea S.S. este înregistrată în scopuri de TVA, potrivit certificatului de înregistrare.
În drept,
- C. fisc.:
"Art. 1472 - (1) În condiţiile stabilite prin norme:
a) persoana impozabilă neînregistrată şi care nu este obligată să se înregistreze în scopuri de TVA în România, stabilită în alt stat membru, poate solicita rambursarea taxei achitate; [..]”.
Norme metodologice:
"49. (1) În condiţiile prezentate şi în conformitate cu procedurile de la alin. (4) - (14), persoana impozabila prevăzută la alin. (3) poate solicita rambursarea taxei facturată de alte persoane impozabile şi achitată de aceasta pentru bunuri mobile ce i-au fost livrate sau serviciile care i-au fost prestate în beneficiul său în România, precum şi a taxei achitate pentru importul bunurilor în România pe o perioadă de minimum trei luni sau maxim un an calendaristic sau pe o perioadă mai mică de trei luni rămasă din anul calendaristic. Prezentele norme transpun Directiva a 8-a - 79/1072/CEE din data de 6 decembrie 1979.
(2) Prin exceptare de la prevederile alin. (1) nu se acordă rambursarea taxei datorate sau achitate de persoana impozabilă prevăzută la alin. (3) pentru:
a) achiziţii de bunuri/servicii pentru a căror livrare/prestare nu se acordă deducerea taxei în România în condiţiile art. 145 alin. (2) sau (5) din C. fisc.
b) de asemenea, conform art. 5 din Directiva a 8-a - 79/1072/CEE din data de 6 decembrie 1979:
"În sensul prezentei directive, bunurile şi serviciile pentru care taxa poate fi restituită trebuie să îndeplinească cerinţele prevăzute la art. 17 din Directiva 77/388/CEE, aşa cum se aplică în statul membru care face restituirea.
Art. 17 din Directiva a 8-a - 77/388/CEE, intitulat "Originea şi sfera de aplicare a dreptului de deducere" este transpus la art. 145 din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., cu modificările şi completările ulterioare, care prevede următoarele:
"Art. 145 - (1) Dreptul de deducere ia naştere la momentul exigibilităţii taxei.
(2) Orice persoană impozabilă are dreptul să deducă taxa aferentă achiziţiilor, dacă acestea sunt destinate utilizării în folosul următoarelor operaţiuni:
"Art. 146 - (1) Pentru exercitarea dreptului de deducere a taxei, persoana impozabila trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
a) pentru taxa datorată sau achitată, aferentă bunurilor care i-au fost ori urmează să îi fie livrate sau serviciilor care i-au fost ori urmează să îi fie prestate în beneficiul său, să deţină o factură care să cuprindă informaţiile prevăzute la art. 155 alin. (5)".
- În mod corect a reţinut prima instanţă că reclamanta nu a depus documente din care să rezulte că TVA-ul era aferent perioadei 18 octombrie - 31 decembrie 2007.
Din dispoziţiile coroborate mai sus rezultă că dreptul de deducere a TVA ia naştere la momentul exigibilităţii taxei, respectiv momentul la care are loc livrarea bunurilor.
Acest moment al exigibilităţii taxei se concretizează atunci când contribuabilul întocmeşte şi depune decontul de TVA conform art. 1562 C. fisc. iar acesta cuprinde suma taxei deductibile pentru care ia naştere dreptul de deducere în perioada fiscală de raportare.
Se reţine că la data la care reclamanta-recurentă a solicitat rambursarea TVA, s-a constatat că era aceasta înregistrată în România în scopuri de TVA din 21 ianuarie 2008.
Aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, facturile prezentate de reclamanta-recurentă sunt emise pe data de 16 ianuarie 2008, iar societatea recurentă a depus decontul de TVA aferent la data de 25 februarie 2008, când deja era înregistrată în România în scopuri de TVA şi prin urmare nefiind îndeplinită condiţia prevăzută de art. 1472 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc.
- În ceea ce priveşte momentul transferului dreptului de proprietate.
Înalta Curte constată că în mod corect a apreciat instanţa de fond că acest moment nu poate fi cel susţinut de reclamanta-recurentă, respectiv decembrie 2007, întrucât nu există bază probatorie pentru aceste aprecieri.
În cadrul sistemului comun de TVA, persoanele impozabile stabilite într-un stat membru al U.E., pot solicita rambursarea TVA achitată pentru livrările de bunuri potrivit unei proceduri comunitare însă cu îndeplinirea cerinţelor de deductibilitate aplicabile în statul membru care efectuează rambursarea [ art. 153 alin. (4), alin. 5, art. 156 din Legea nr. 571/2003 ] .
Cum recurenta a depus documente justificative, facturi, avize de însoţire a mărfurilor din ianuarie 2008, nefiind coroborate cu niciun fel de înregistrare contabilă în decembrie 2007 a operaţiunilor derulate, rezultă că data exigibilităţii taxei a avut loc la data determinată şi înscrisă în facturile emise de furnizor, adică ianuarie - februarie 2008 când era înregistrată din punct de vedere al TVA - solicitat a fi rambursat.
Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs
Având în vedere cele arătate mai sus, constatând că nu există motive care să conducă la modificarea sau casarea hotărârii recurate, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de S.S. împotriva Sentinţei nr. 3057 din 18 aprilie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 mai 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5241/2013. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 5246/2013. Contencios. Anulare certificat de... → |
|---|
