ICCJ. Decizia nr. 5266/2013. Contencios. Refuz soluţionare cerere. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5266/2013
Dosar nr. 1360/36/2010
Şedinţa publică de la 11 decembrie 2012
Asupra cererilor de recurs de faţă:
Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată la data de 6 aprilie 2007 sub nr. 3394/118/2007, Tribunalul Constanţa a fost învestit cu soluţionarea acţiunii formulate de reclamanta SC S.C. SRL, în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Constanţa, Consiliul Local Constanţa şi Primarul Municipiului Constanţa, prin care s-a solicitat obligarea pârâţilor la vânzarea către reclamantă a terenului în suprafaţă de 8.133 mp situat în Constanţa, bd. I.C.B. Terenul a fost dobândit în anul 2003 când prin contractul de vânzare-cumpărare din 29 mai 2003, reclamanta SC S.C. SRL a achiziţionat de la SC S. SA întreg terenul pe care acesta îl deţinea în proprietate, la adresa din str. I.C.B., Constanţa (83.395.66 mp), precum şi activele situate pe acest teren. Cumpărarea activelor a fost efectuată în cadrul procedurii de privatizare a SC "S." SA, societate înfiinţată conform Legii nr. 15/1990 şi potrivit H.G. nr. 1776/1990.
Pârâţii Municipiul Constanţa, Consiliul Local Constanţa şi Primarul Municipiului Constanţa, prin întâmpinare, au invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, excepţia prematurităţii acţiunii în raport cu Municipiul Constanţa şi excepţia lipsei calităţii procesuale a Primarului mun. Constanţa. Prin Notele depuse la data de 30 octombrie 2007, pârâţii au invocat excepţia de nelegalitate a H.G. nr. 1045/2000, actualizată prin H.G. nr. 1705/2006, susţinând că suprafaţa de teren în litigiu este inclusă în intravilanul bunurilor ce alcătuiesc domeniul public al statului, conform anexei 15, iar prin Încheierea de şedinţă din 22 ianuarie 2008, Tribunalul Constanţa a dispus sesizarea instanţei de contencios administrativ competente - Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal, pentru soluţionarea excepţiei de nelegalitate invocate de reclamantă.
2. Parcursul procesual al cauzei
2.1. Prin Sentinţa civilă nr. 855 din 3 martie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, au fost respinse excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Municipiul Constanţa, Consiliul Local Constanţa şi Primarul Municipiului Constanţa şi excepţia inadmisibilităţii invocată de pârâtul Guvernul României. A fost respinsă excepţia de nelegalitate a H.G. nr. 1705/2006 invocată de reclamanta SC S.C. SRL, admiţându-se totodată cererea de intervenţie accesorie în interesul pârâtului Guvernul României, formulată de Ministerul Transporturilor.
Hotărârea de respingere a excepţiei de nelegalitate a H.G. nr. 1705/2006 a rămas irevocabilă prin respingerea recursului formulat de reclamantă, ca tardiv, de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. 4657 din 28 octombrie 2009.
2.2. La data de 1 iunie 2010, reclamanta a depus cerere completatoare a acţiunii, sub aspectul cadrului procesual, chemând în judecată, în calitate de pârât, şi Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii şi a obiectului acţiunii, în sensul că a solicitat obligarea acestui pârât la încheierea cu reclamanta a unui contract de concesiune pentru perioada maximă prevăzută de dispoziţiile O.G. nr. 88/1997 cu privire la acelaşi teren.
Prin întâmpinare, pârâtul Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii a invocat excepţia de necompetenţă materială a instanţei învestite, susţinând că, faţă de calificarea ca act administrativ dată de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, natura litigiului având ca obiect obligarea la încheierea contractului de vânzare-cumpărare în principal, şi, în subsidiar a contractului de concesiune a unui teren ce face parte din domeniul public, este contencios administrativă, iar competenţa de soluţionare revine instanţei de contencios administrativ şi, raportat la calitatea pârâtului Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii de organ central al administraţiei, competenţa revine Curţii de Apel Constanţa.
Prin aceeaşi întâmpinare pârâtul a invocat şi excepţia tardivităţii cererii completatoare în raport de dispoziţiile art. 132 C. proc. civ. şi excepţia lipsei procedurii prealabile.
2.3. Prin Sentinţa civilă nr. 5102/com din 28 septembrie 2010, Tribunalul Constanţa a admis excepţia de necompetenţă materială a instanţei, invocată de pârâtul Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii şi a declinat cauza în favoarea Curţii de Apel Constanţa.
2.4. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanţa la data de 13 octombrie 2010 sub nr. 1360/36/2010.
Prin Încheierea de şedinţă din 8 noiembrie 2010, Curtea de Apel Constanţa a admis motivat excepţia tardivităţii cererii de completare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta SC S.C. SRL şi a respins cererea de completare ca tardiv formulată.
Pe rolul aceleiaşi instanţe, la data de 9 decembrie 2010, într-un alt dosar sub nr. 1624/36/2010, aceeaşi reclamantă, SC S.C. SRL, în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Constanţa, Consiliul Local Constanţa, Primarul Municipiului Constanţa şi Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, a solicitat obligarea pârâţilor la vânzarea către reclamantă a terenului în suprafaţă de 8.133 mp situat în Constanţa, bd. I.C.B., la un preţ ce va fi stabilit pe calea unui raport de expertiză tehnică imobiliară judiciară; cu cheltuieli de judecată.
Pârâtul Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, prin întâmpinarea depusă în Dosarul nr. 1624/36/2010, a invocat excepţia lipsei procedurii prealabile şi a lipsei calităţii procesuale pasive a ministerului.
2.6. Prin Încheierea de şedinţă din data de 23 martie 2011, Curtea de Apel Constanţa a dispus reunirea Dosarului nr. 1624/36/2010 cu Dosarul nr. 1360/36/2010, constatând îndeplinite condiţiile art. 163 C. proc. civ.
2.7. Prin Încheierea din 20 aprilie 2011, Curtea de Apel Constanţa a respins motivat excepţia lipsei procedurii prealabile formulată de pârâtul Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii în cauzele reunite, ca nefondată.
La solicitarea reclamantei s-a efectuat în dosarul cauzei expertiza topografică.
Pârâtul Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii a invocat inadmisibilitatea acţiunii cu privire la capătul de cerere având ca obiect solicitarea SC S.C. SRL de a obţine, pe cale judecătorească, în temeiul dispoziţiilor O.G. nr. 88/1997, obligarea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii la vânzarea terenului în suprafaţă de 8.133 mp, situat în Constanţa, Bd. I.C.B., la un preţ ce va fi stabilit pe calea unui raport de expertiză tehnică imobiliară judiciară, arătând că terenul litigios figurează în inventarul bunurilor aparţinând domeniului public al statului, aprobat prin H.G. nr. 1705/2006, aspect confirmat şi de raportul de expertiză tehnică judiciară efectuat în cauză.
3. Hotărârea instanţei de fond
Prin Sentinţa nr. 397 din 11 noiembrie 2011, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Primarul Municipiului Constanţa, Municipiul Constanţa, prin primar, şi Consiliul Local Constanţa. Totodată, a dispus, după cum urmează:
- A admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii conexate.
- A admis cererea de majorare a onorariului cuvenit expertului topograf.
- A respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii ca nefondată în acţiunea conexă.
- A respins acţiunile formulate de reclamanta SC S.C. SRL, în contradictoriu cu Primarul Municipiului Constanţa, Municipiul Constanţa, prin primar, şi Consiliul Local Constanţa, ca fiind introduse împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.
- A respins acţiunea conexă formulată de reclamantă, în contradictoriu cu Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, ca inadmisibilă.
- A obligat reclamanta la plata către expert a sumei de 2.660 RON, reprezentând onorariul cuvenit.
- A obligat reclamanta la plata către pârâţii Primarul Municipiului Constanţa, Municipiul Constanţa şi Consiliul Local Constanţa a sumei de 500 RON, reprezentând onorariu avocat.
Pentru a hotărî astfel prima instanţă a reţinut următoarele considerente:
Reclamanta SC "S.C." SRL a solicitat instanţei ca, în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Constanţa, prin primar, Consiliul Local al Municipiului Constanţa, Primarul Municipiului Constanţa şi Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii să dispună obligarea acestora la vânzarea terenului în suprafaţă de 8133 mp, în temeiul dispoziţiilor art. 321 din O.U.G nr. 88/1997 şi ale art. 111 - 141 din H.G. nr. 577/2002.
Instanţa a reţinut că imobilul în suprafaţă de 8133 mp, situat în Constanţa, B-dul I.C.B., a fost identificat prin expertiza topografică efectuată în prezenta cauză de expertul C.C., acesta menţionând atât în cuprinsul expertizei, cât şi în lămuririle solicitate de instanţă, că suprafaţa de teren pentru care a solicitat reclamata obligarea pârâtelor la încheierea contractului de vânzare-cumpărare se află inclus în domeniul public al statului, fiind inventariat cu acest regim juridic, cu menţiunea concesionat potrivit Legii nr. 219/1998 şi H.G. nr. 581/1998.
Curtea a apreciat că relevantă în soluţionarea cererii de faţă este soluţia pronunţată în excepţia de nelegalitate a H.G. nr. 1045/2000, actualizată prin H.G. nr. 1705/2006, excepţie ce a fost respinsă ca nefondată prin Sentinţa civilă nr. 855 din 3 martie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, soluţie rămasă irevocabilă prin respingerea recursului declarat de SC "S.C." SRL ca tardiv formulat (Decizia nr. 4657 din 28 octombrie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie).
Totodată, prima instanţă a constatat că, în raportul juridic obligaţional pe care îl cercetează, îşi justifică în cauză calitatea procesuală pasivă doar Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, ca autoritate publică centrală ce deţine un drept de administrare asupra bunului cuprins în inventarul domeniului public din H.G. nr. 1705/2006.
Din coroborarea concluziilor raportului de expertiză topografică efectuat în cauză cu înscrisurile care justifică includerea suprafeţei de teren de 8133 mp în cuprinsul parcelei inventariate în H.G. nr. 1705/2006, ca fiind bun public aflat în administrarea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii şi dat în concesiune C.N.C.F.R. SA, Curtea a reţinut caracterul întemeiat al excepţiei referitoare la lipsa calităţii procesuale pasive a Municipiului Constanţa, prin primar, Consiliului Local Constanţa şi Primarului Municipiului Constanţa, respingând acţiunea formulată în contradictoriu cu aceste părţi pentru lipsa calităţii lor procesuale.
În raport cu cererea de chemare în judecată, având în vedere prevederile art. 11 din Legea nr. 213/1998, potrivit cărora "(1) Bunurile din domeniul public sunt inalienabile, insesizabile şi imprescriptibile, după cum urmează:
a) nu pot fi înstrăinate; ele pot fi date numai în administrare, concesionate sau închiriate, în condiţiile legii;
b) nu pot fi supuse executării silite şi asupra lor nu se pot constitui garanţii reale;
c) nu pot fi dobândite de către alte persoane prin uzucapiune sau prin efectul posesiei de bună-credinţă asupra bunurilor mobile.
(2) Actele juridice încheiate cu încălcarea prevederilor alin. (1) privind regimul juridic al bunurilor din domeniul public sunt lovite de nulitate absolută".
Prima instanţă a constatat că nu prezintă relevanţă justificarea de către reclamantă a unei vocaţii pe care aceasta ar avea-o asupra terenului în litigiu, în calitate de succesoare a SC S. SA, fiind proprietară asupra activelor amplasate pe acest teren.
A apreciat Curtea că nu sunt întemeiate susţinerile reclamantei referitoare la o eventuală eroare ce a determinat trecerea terenului litigios în proprietatea statului, ori la o fraudă în întocmirea planului de delimitare şi amplasament, realizat în favoarea C.N.C.F.R. SA, perpetuată ulterior în Încheierea de intabulare din 23 mai 2006 a O.C.P.I. Constanţa şi reluată în inventarul bunurilor cuprins în H.G. nr. 1705/2006, atâta timp cât terenul constituie domeniu public al statului, iar bunurile cu acest regim juridic nu pot fi înstrăinate.
În conformitate cu prevederile art. 274 C. proc. civ., Curtea a obligat reclamanta, dată fiind culpa sa procesuală în prezenta cauză, la plata onorariului cuvenit expertului topograf, conform decontului depus la dosar şi la plata către pârâţii fără calitate procesuală pasivă a cheltuielilor reprezentând onorariul cuvenit apărătorului ales, conform chitanţelor depuse la dosar.
4. Recursurile declarate în cauză
Împotriva acestei hotărâri, precum şi a Încheierii de şedinţă din data de 20 aprilie 2011, în termen legal au declarat recurs SC "S.C." SRL Constanţa şi Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, după cum urmează:
4.2. Motivele de recurs înfăţişate de recurenta-reclamantă SC S.C. SRL
În contextul unei detaliate prezentări a situaţiei de fapt ca şi a conţinutului cererilor formulate de reclamanta-recurentă în cursul procesului, în esenţă, următoarele critici în raport cu hotărârea primei instanţe au fost înfăţişate şi dezvoltate:
- în mod eronat au fost respinse acţiunile reclamantei, pe de-o parte ca inadmisibile, iar pe de alta ca fiind introduse împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă, fiind încălcate dispoziţiile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 213/1998, cu trimitere la art. 135 alin. (4) din Constituţia României, referitoare la domeniul public al statului, întrucât liniile de cale ferată proprietatea reclamantei nu pot face parte din domeniul public al statului, fiind linii uzinale de manevrări interne;
- trecerea terenului litigios în proprietatea statului, împreună cu liniile de cale ferată s-a făcut fără să existe un plan de situaţie şi amplasament şi fără să ţină seama de situaţia de fapt reală;
- instanţa de fond a nesocotit situaţia de fapt ca şi prevederile art. 2 şi 321 din O.G. nr. 88/1997, precum cele ale art. 111 - 141 din H.G. nr. 577/2002, prevederi legale care dispun cu privire la situaţia terenurilor aflate în folosinţa societăţilor comerciale care se privatizează şi cu privire la care situaţia juridică se clarifică după data vânzării activului;
- instanţa de fond nu a analizat îndeajuns înscrisurile depuse la dosar şi a tratat într-o manieră evazivă concluziile scrise şi orale ale expertului topograf, fiind evident că terenul în suprafaţă de 8133 mp se află în domeniul privat la Municipiului Constanţa şi nicidecum în domeniul public al statului.
4.2. Motivele de recurs înfăţişate de recurentul-pârât Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii
Invocând ca temei legal al căii de atac promovate, generic, prevederile art. 299 - 316 C. proc. civ., recurenta a solicitat admiterea recursului declarat cu consecinţa modificării în parte a hotărârii atacate, în sensul respingerii acţiunii reclamantei împotriva acestei autorităţi ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, şi nu ca inadmisibilă, cum s-a dispus, iar în ceea ce priveşte Încheierea din data de 20 aprilie 2011, a apreciat că se impune reformarea soluţiei pronunţate de instanţa primului grad de jurisdicţie în sensul admiterii excepţiei lipsei procedurii prealabile.
S-au susţinut, în esenţă, următoarele critici, faţă de dezlegările cuprinse în sentinţa atacată:
- faţă de obiectul cererii de chemare în judecată, vizând obligarea instituţiilor publice pârâte la vânzarea terenului în suprafaţă de 8.133 mp situat în Constanţa, întemeiat pe prevederile art. 2 şi 321 din O.G. nr. 88/1997 şi art. 111 - 141 din H.G. nr. 577/2002, se impunea ca instanţa primului grad de jurisdicţie să facă aplicarea prevederilor art. 7 şi 8 din Legea nr. 554/2004, reţinând că nu a fost parcursă procedura plângerii prealabile;
- a fost nelegal soluţionată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a ministerului în cauză, în sensul că aceasta a fost greşit respinsă, ca nefondată, deşi regimul juridic al terenului în discuţie a fost legal determinat.
Lipsa calităţii procesuale pasive a Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii se justifică tocmai prin prisma faptului că această autoritate exercită numai un drept de administrare asupra terenului în litigiu, neexistând identitate între Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii şi persoana ce poate fi obligată în cadrul raportului juridic dedus judecăţii.
5. Soluţia instanţei de recurs
Analizând criticile aduse hotărârii instanţei de fond de ambele recurente, actele şi lucrările dosarului, ca şi prevederile legale aplicabile, inclusiv art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că nu subzistă în cauză motive de nelegalitate de natură a antrena fie modificarea, fie casarea hotărârii primei instanţe, astfel că urmează a fi respinse recursurile declarate, pe temeiurile şi pentru considerentele în continuare arătate.
5.2. Cu privire la recursul recurentei-reclamante SC S.C. SRL
Prin cererea de chemare în judecată ce a format obiceiul Dosarului nr. 1624/36/2010, recurenta-reclamantă a solicitat instanţei de contencios administrativ să oblige instituţiile publice pârâte în cauză (Municipiul Constanţa, Consiliul Local al Municipiului Constanţa, Primarul Municipiului Constanţa şi Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii), la vânzarea terenului în suprafaţă de 8.133 mp, situat în Constanţa, Bd. I.C.B., la un preţ ce va fi stabilit pe calea unui raport de expertiză tehnică imobiliară judiciară.
Cererea astfel formulată a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 2 şi 321 din O.G. nr. 88/1997 şi art. 111 - 141 din H.G. nr. 577/2002.
Această acţiune a fost conexată la cererea de chemare în judecată ce a format obiectul Dosarului nr. 1360/36/2010, prin care recurenta-reclamantă, în contradictoriu cu Municipiul Constanţa, Consiliul Local al Municipiului Constanţa şi Primarul Municipiului Constanţa, urmărea valorificarea aceloraşi pretenţii, respectiv obligarea instituţiilor publice pârâte în cauză la vânzarea terenului în suprafaţă de 8.133 mp, situat în Constanţa, Bd. I.C.B., la un preţ ce va fi stabilit pe calea unui raport de expertiză tehnică imobiliară judiciară.
Prin sentinţa atacată, instanţa de fond a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Primarul Municipiului Constanţa, Municipiul Constanţa, prin Primar, şi Consiliul Local Constanţa, respingând pe cale de consecinţă acţiunea formulată în contradictoriu cu aceşti pârâţi ca fiind îndreptată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.
Prin aceeaşi sentinţă, a fost admisă şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii conexate, cu consecinţa respingerii cererii de chemare în judecată formulate în contradictoriu cu Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, ca inadmisibilă.
Apreciind că toate criticile recurentei-reclamante, chiar dacă prezentate într-o manieră nesistematizată şi fără indicarea expresă a cazurilor incidente, potrivit art. 304 C. proc. civ., se circumscriu motivului de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte le va examina din această perspectivă.
Raportat la conţinutul cererilor de chemare în judecată şi faţă de prevederile Legii nr. 219/1998 şi ale H.G. nr. 581/1998, a căror incidenţă a fost corect examinată, Înalta Curte reţine că într-adevăr, problema de drept ce se impunea a fi soluţionată în cauză viza determinarea regimului juridic al terenului în suprafaţă de 8.133 mp situat în Constanţa, B-dul I.C.B.
Pentru acest teren recurenta a solicitat pe de o parte, obligarea pârâţilor Municipiul Constanţa, Consiliul Local Constanţa şi Primarul Municipiului Constanţa la vânzarea lui (conform cererii iniţiale depuse la 6 aprilie 2007), iar pe de alta, obligarea recurentului Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii la perfectarea unui contract de concesiune (conform cererii completatoare depuse la 1 iunie 2010) pentru perioada maximă prevăzută de O.G. nr. 88/1997, privind privatizarea societăţilor comerciale.
Contrar criticilor recurentei, Înalta Curte apreciază, raportat la prevederile art. 321 din O.G. nr. 88/1997, analizate şi de judecătorul fondului, ca şi la actele şi lucrările dosarului, că este corectă premisa legală ce a stat la baza raţionamentului instanţei de fond în soluţionarea excepţiilor invocate.
Astfel, cu justeţe s-a reţinut că suprafaţa de teren pentru care s-a cerut obligarea la încheierea contractului de vânzare-cumpărare se află inclusă în domeniul public al statului, fiind inventariată cu acest regim juridic şi cu menţiunea concesionării potrivit Legii nr. 219/1998 şi a H.G. nr. 581/1998, o atare concluzie fiind pe deplin susţinută de raportul de expertiză topografică efectuată în cauză.
Pe acest din urmă aspect considerentele primei instanţe sunt elocvente şi pertinente, relevanţă prezentând desigur şi decizia judecătorească definitivă şi irevocabilă prin care a fost respinsă excepţia de nelegalitate a H.G. nr. 1045/2000, actualizată prin H.G. nr. 1705/2006 în ceea ce priveşte includerea terenului în litigiu în domeniul public al statului (Anexa 15 poziţia 100403 la H.G. nr. 1705/2006).
Nefondate sunt criticile recurentei şi în ceea ce priveşte modalitatea de soluţionare a excepţiei inadmisibilităţii, neputându-se reţine, astfel cum s-a susţinut, o insuficientă şi evazivă analiză a actelor şi lucrărilor dosarului, dată fiind argumentaţia din considerentele hotărârii, prin care s-a răspuns tuturor excepţiilor, dar şi apărărilor formulate.
În fine, în cauză nu pot fi pertinent reţinute criticile recurentei-reclamante referitoare la aşa-zisele "carenţe" ale înscrierii în cartea funciară a dreptului de proprietate asupra terenului în favoarea Statului Român, în condiţiile în care, astfel cum s-a arătat anterior, apartenenţa acestui teren la domeniul public al statului se impune în speţă cu titlu de autoritate de lucru judecat, dată fiind soluţia pronunţată de instanţă cu privire la excepţia de nelegalitate a H.G. nr. 1705/2006.
De altfel, antamarea acestor aspecte în cadrul prezentei cauze este şi lipsită de eficienţă în condiţiile în care recurenta-reclamantă avea la dispoziţie alte remedii procesuale pentru contestarea încheierii de carte funciară prin care s-a dispus înscrierea dreptului de proprietate asupra terenului în favoarea Statului Român.
Pe cale de consecinţă, toate aserţiunile recurentei-reclamante referitoare la ipoteticele modificări ale regimului acestui teren survenite în decursul timpului, dincolo de faptul că sunt lipsite de relevanţă, nici nu pot face obiect de cercetare în cadrul prezentei cauze în condiţiile în care, astfel cum s-a indicat deja, legalitatea includerii acestui teren în inventarul bunurilor aparţinând domeniului public al statului a fost statuată printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă.
Faţă de cele învederate şi reţinând regimul juridic al terenului în litigiu a cărui apartenenţă la domeniul public al statului nu poate fi tăgăduită, soluţia instanţei de fond de admitere a excepţiei inadmisibilităţii acţiunii este legală şi temeinică, fiind pronunţată cu aplicarea corectă a art. 11 din Legea nr. 213/1998, privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora bunurile din domeniul public sunt inalienabile, imprescriptibile şi insesizabile.
5.3. Cu privire la recursul recurentului-pârât Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii
Raportat la soluţia primei instanţe şi faţă de motivele de nelegalitate invocate, Înalta Curte reţine lipsa de interes a autorităţii recurente Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii în promovarea şi susţinerea recursului declarat. Cu ocazia dezbaterilor în cauză, Înalta Curte a solicitat părţilor să îşi expună punctele de vedere şi cu privire la excepţia lipsei de interes, invocată din oficiu.
Recurentul Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii a susţinut că nu este lipsit de interes demersul său procesual, în esenţă, în considerarea excepţiei în temeiul căreia se impunea a fi respinsă acţiunea reclamantei-recurente faţă de autoritatea Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, şi anume pentru neîndeplinirea plângerii prealabile, şi nu reţinându-se inadmisibilitatea cererii.
Înalta Curte, independent de împrejurarea că apreciază că rezolvările primei instanţe asupra tuturor excepţiilor invocate sunt deplin întemeiate şi date cu justă interpretare a actelor şi lucrărilor dosarului, arată totodată că reţine lipsa de interes a recurentului Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii în promovarea recursului de faţă.
Interesul, astfel cum este definit în doctrină şi după cum s-a apreciat şi în jurisprudenţă, este o cerinţă necesară pentru existenţa dreptului la acţiune, semnificând folosul practic, imediat, pe care-l are o parte pentru a justifica nu numai punerea în mişcare a procedurii judiciare, dar şi, ori de câte ori pe parcursul procesului oricare dintre participanţii la judecată apelează la una sau alta din formele procedurale care alcătuiesc conţinutul acţiunii.
În aplicarea acestui principiu, în practică, în mod unanim, a fost considerată ca lipsită de interes calea de atac exercitată de partea care a obţinut câştig de cauză.
Din această perspectivă este de reţinut că şi recurentul Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii a obţinut, prin sentinţa atacată, câştig de cauză întrucât acţiunea reclamantei-recurente a fost respinsă, în ceea ce-l priveşte, ca inadmisibilă, fiind aşadar irelevante criticile recurentului în susţinerea temeiniciei unei alte excepţii de procedură ce ar fi condus, în măsura în care ar fi fost întemeiată, la acelaşi rezultat practic.
Pentru toate cele arătate se va respinge aşadar ca lipsit de interes recursul declarat de recurentul Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de SC S.C. SRL Constanţa împotriva Sentinţei nr. 397/CA din 11 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Respinge recursul declarat de Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii împotriva Încheierii din 20 aprilie 2011 şi a Sentinţei nr. 397/CA din 11 noiembrie 2011 ale Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca lipsit de interes.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 decembrie 2012.
Procesat de GGC - AZ
| ← ICCJ. Decizia nr. 177/2013. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 178/2013. Contencios → |
|---|
