ICCJ. Decizia nr. 5533/2013. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5533/2013
Dosar nr. 5702/2/2009*
Şedinţa publică de la 31 mai 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Soluţia instanţei de fond
Prin Sentinţa civilă nr. 5973 din 18 octombrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a fost admisă în parte acţiunea formulată de reclamanta SC F.Î.S.E. „E.S.” SA, a fost desfiinţată în parte Decizia nr. 363 din 2 octombrie 2009, Decizia de impunere nr. 25/2009 şi Raportul de inspecţie fiscală nr. 19743 din 30 ianuarie 2009 pentru suma de 9.751.837 RON reprezentând 45.001 RON - impozit pe profit, 33.422 RON majorări de întârziere aferente impozitului pe profit, 6.580.488 RON TVA stabilit suplimentar şi 3.092.926 RON majorări de întârziere aferente TVA, au fost menţinute în rest actele administrativ fiscale atacate şi a fost obligată pârâta la plata sumei de 4.000 RON onorariu expert contabil, 1.000 RON onorariu expert tehnic şi 10.000 RON onorariu avocat.
Pentru a motiva această soluţie, instanţa de fond a reţinut că împotriva Deciziei de impunere nr. 25 din 30 ianuarie 2009 întocmită de organele fiscale în baza Raportului de inspecţie fiscală nr. 19743 din 30 ianuarie 2009 reclamanta a formulat contestaţie înregistrată sub nr. 906597 din 5 martie 2009.
Contestaţia formulată avea ca obiect suma totală de 12.689.571 RON reprezentând majorări de întârziere aferente impozitului pe profit; 8.098.104 RON taxa pe valoare adăugată şi 4.293.906 RON majorări de întârziere aferente taxei pe valoare adăugată.
Prin Decizia nr. 363 din 2 octombrie 2009 A.N.A.F. - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor a respins ca neîntemeiată contestaţia formulată împotriva Deciziei de impunere nr. 25 din 30 ianuarie 2009 pentru suma totală de 12.511.656 RON reprezentând: impozit pe profit în sumă de 155.402 RON; majorări de întârziere în sumă de 142.159 RON aferente impozitului de profit; TVA în sumă de 8.006.269 RON; majorări de întârziere aferente TVA în sumă de 4.207.826 RON.
A respins ca neîntemeiată contestaţia formulată împotriva Deciziei de impunere nr. 25 din 30 ianuarie 2009 pentru suma de 455 RON reprezentând TVA.
A desfiinţat Decizia de impunere nr. 25 din 30 ianuarie 2009 referitoare la suma de 148.300 RON reprezentând: TVA în valoare de 91.380 RON; majorări de întârziere aferente TVA în valoare de 56.920 RON, urmând ca organele de inspecţie fiscală, altele decât cele ce au întocmit decizia de impunere contestată, să procedeze la o nouă verificare a aceleiaşi perioade şi aceluiaşi tip de impozit ţinând cont de prevederile legale aplicabile în speţă.
A fost admisă contestaţia formulată împotriva Deciziei de impunere nr. 25 din 30 ianuarie 2009 pentru suma de 29.160 RON reprezentând majorări de întârziere aferente taxei pe valoare adăugată.
Împotriva Deciziei nr. 363 din 2 octombrie 2009 reclamanta a formulat prezenta acţiune, solicitând desfiinţarea în parte a deciziei cu privire la soluţiile pronunţate la pct. 1 şi 2.
Pentru a se determina încadrarea corectă a transformatoarelor electrice în catalogul privind clasificarea şi duratele normale de funcţionare a mijloacelor fixe, cu consecinţe asupra obligaţiilor fiscale, Curtea a dispus efectuarea unei expertize tehnice de specialitate.
Astfel, potrivit concluziilor raportului de expertiză tehnică judiciară întocmit de D.M.L., expert judiciar în specialitatea instalaţii, transformatoarele montate în staţiile şi în posturile de transformare din liniile de transport şi distribuţie electrice se încadrează conform H.G. nr. 2.139/2009 în Grupa 1 Construcţii, Codul de Clasificare 1.1B. Centrale hidroelectrice, staţii şi posturi de transformare, staţii de conexiuni a căror durate normale de funcţionare este cuprinsă între 40 - 60 ani.
Acestea fac parte nemijlocit din liniile de transport şi distribuţie a energiei electrice şi reprezintă bunuri imobile încadrate în categoria Construcţii - Grupa 1.2.1.3. Încadrarea este valabilă indiferent de modul de amplasare a transformatoarelor, în spaţii special amenajate sau montate aerian.
În concluzie, expertul tehnic a precizat că transformatoarele montate în staţii şi posturi de transformare fac parte nemijlocit din liniile de transport şi distribuţie a energiei electrice şi reprezintă bunuri imobile încadrate în categoria Construcţii - Grupa 1.1.1.3, încadrarea fiind valabilă indiferent de modul de amplasare al transformatoarelor în spaţii special amenajate sau montate aerian.
În aceste condiţii, dat fiind încadrarea transformatoarelor în categoria construcţii - Grupa 1.1.1.3 în mod corect reclamanta a aplicat măsurile de simplificare pentru lucrări de construcţii montaj, prevăzute de art. 160 Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal.
Reclamanta a aplicat pentru lucrările de reparaţii şi întreţinere la transformatoarele electrice montate în staţii şi în posturi de transformare, taxarea inversă prev. de art. 160 Legea nr. 571/2003, însă în mod eronat organele de control fiscal au apreciat că aceste transformatoare nu se încadrează în lucrările de construcţii montaj, aşa cum prevede OMFP nr. 155/2007, stabilind o taxă pe valoare adăugată suplimentară în sumă de 6.580.488 RON.
În ceea ce priveşte tratamentul fiscal aplicabil cheltuielilor cu operaţiunile de declasare, Curtea a reţinut că potrivit pct. 41 Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal aprobate prin H.G. nr. 44/2004 pentru bunurile de natura stocurilor neimputabile, constatate lipsă din gestiune sau degradate, societatea trebuie să încheie contract de asigurare, pentru ca aceste cheltuieli să poată fi deductibile la calculul impozitului pe profit.
Cum societatea nu a fost în măsură să facă dovada existenţei unor astfel de contracte, acţiunea reclamantei cu privire la această categorie de cheltuieli urmează a fi apreciată ca neîntemeiată; cu consecinţa menţinerii obligaţiei de plată a sumelor de 98.521 RON la care se adaugă 102.462 RON majorări de întârziere.
În ceea ce priveşte suma de 5.934 RON impozit pe profit stabilit suplimentar şi 6.171 RON majorări de întârziere, ca urmare a neacceptării unei înregistrări contabile de stornare a producţiei neterminate, reprezentând lucrare de proiectare nefinalizată aferentă anului 2004, Curtea a apreciat că soluţia organului de control fiscal este greşită.
Expertul contabil a precizat în cuprinsul raportului întocmit că nerespectarea principiului independenţei exerciţiului la care se referă pârâta a fost iminentă, întrucât SC F.Î.S.E.E.S. SA s-a înfiinţat în anul 2005, iar înregistrarea iniţială a producţiei în curs a fost înregistrată de o altă societate, respectiv de către SC E. SA, de la care prima a preluat baza materială. Ca atare nu se putea corecta exerciţiul financiar precedent întrucât acesta aparţinea altei persoane juridice.
Cu privire la sumele de 39.267 RON reprezentând impozit pe profit aferent anului 2006 stabilit suplimentar şi 27.251 RON majorări de întârziere ca urmare a diferenţei dintre amortizarea fiscală şi amortizarea contabilă la Sucursala de Întreţinere şi Servicii Energetice „E.M.”:
Pentru a analiza modul în care au fost respectate dispoziţiile art. 24 alin. (15) C. fisc. privind tratamentul fiscal al diferenţei dintre amortizarea fiscală şi cea contabilă, ţinând cont şi de prevederile art. 43 alin. (1) Legea nr. 31/1990 a societăţilor comerciale, expertul contabil a verificat documentele contabile ce au constituit baza de calcul a impozitului pe profit aferent anului 2006.
Reclamanta SC F.Î.S.E. „E.S.” SA consideră că organele de inspecţie fiscală în mod greşit au reţinut întreaga sumă de 258.400 RON ca fiind nedeductibilă fiscal din cauza faptului că subunitatea nu a mai făcut corelaţia cu suma de 12.949 RON, diferenţa reală dintre amortizarea fiscală şi amortizarea contabilă ulterior efectuării calculului efectiv al amortizării.
Diferenţa de impozit pe profit stabilită de organele de inspecţie fiscală se referă la cheltuiala privind amortizarea fiscală a mijloacelor fixe din cadrul AISE Suceava (Agenţia) care a raportat către SISE „E.M.” (Sucursala) suma de 258.400 RON reprezentând amortizare fiscală. Ulterior, Sucursala (SISE „E.M.”) transmite către Filială, respectiv SC E.S. SA Bucureşti, situaţia cheltuielilor nedeductibile pentru anul 2006, defalcată pe agenţii, din care rezultă cheltuiala cu amortizarea nedeductibilă fiscal în valoare de 12.949 RON.
Din documentele prezentate de către reprezentaţii SC F.Î.S.E. „E.S.” SA reiese că în data de 13 aprilie 2007 s-a transmis de către AISE Suceava către SISE „E.M.” situaţia cheltuielilor nedeductibile din perioada 01 ianuarie 2006 - 31 decembrie 2006. în această situaţie apare ca amortizare nedeductibilă fiscal suma de 258.400 RON. În data de 17 aprilie 2007 SISE „E.M.” (Sucursala) transmite către Filiala SC E.S. SA conform Adresei nr. 3718 din 17 aprilie 2007 situaţia cheltuielilor nedeductibile din perioada 01 ianuarie 2006 - 31 decembrie 2006 în vederea determinării profitului impozabil. În această situaţie se precizează că SISE „E.M.” în perioada 01 ianuarie 2006 - 31 decembrie 2006 nu are cheltuieli nedeductibile provenite din amortizarea imobilizărilor.
În concluzie, din documentele prezentate rezultă că pentru calculul impozitului pe profit au fost respectate dispoziţiile art. 24 alin. (15) C. fisc. privind tratamentul fiscal al diferenţei dintre amortizarea fiscală şi cea contabilă, ţinând cont şi de prevederile art. 43 alin. (1) Legea nr. 31/1990 a societăţilor comerciale.
Criticile reclamantei sub aspectul caracterului deductibil al cheltuielilor efectuate cu achiziţia de vaccinuri antigripale aferentă anului 2006 şi 2007, în cuantum total de 72.997 RON (contravaloarea unui număr de 3.215 buc. vaccinuri antigripale) sunt neîntemeiate.
În mod legal organele de control fiscal au apreciat că aceste cheltuieli nu s-au efectuat în scopul realizării de venituri impozabile şi nici nu se încadrează în categoria cheltuielilor sociale cu deductibilitate limitată, stabilind un impozit pe profit suplimentar în cuantum de 6.912 RON pentru anul 2006 şi 4.797 RON majorări aferente şi, respectiv, 4.768 RON aferent anului 2007 şi majorări de întârziere de 1.478 RON.
În ceea ce priveşte încadrarea cheltuielilor realizate cu operaţiuni de casare şi declasare în categoria operaţiunilor impozabile din punct de vedere al taxei pe valoarea adăugată cu referire la suma da 1.419,211 RON - TVA, Curtea a reţinut că societatea reclamantă a înregistrat în evidenţa contabilă în execuţiile financiare 2005 şi 2007 cheltuieli cu casarea şi cu declasarea stocurilor de materiale în sumă de 7.469.534 RON pentru care nu a calculat TVA, întrucât a considerat că bunurile de natura stocurilor degradate calitativ care nu mai pot fi valorificate nu constituie livrări de bunuri în sensul art. 128 alin. (8) lit. b) Legea nr. 571/2003.
Pentru a putea fi încadrate în dispoziţiile art. 128 alin. (8) lit. b). Legea nr. 571/2003 trebuiau să fie îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de Titlul VI pct. 6 alin. (9) H.G. nr. 44/2004 pentru aplicare Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal.
Cum pentru toate plusurile, lipsurile şi deprecierile constatate la bunuri, precum şi pentru pagubele determinate de expirarea termenelor de prescripţie a creanţelor, comisia de inventariere trebuia să primească explicaţii scrise de la persoanele ce au răspunderea gestionării, respectiv a urmăririi decontării creanţelor, aceste comisii având şi competenţa declasării şi casării bunurilor respective, împrejurare ce nu se verifică în cauză, Curtea a apreciat ca fiind legală stabilirea unei sume de 1.419.211 RON reprezentând TVA de plată suplimentar precum şi 1.111.281 RON majorări aferente.
Cu privire la respectarea disp. 141 alin. (2) lit. e), f) C. fisc. coroborate cu dispoziţiile pct. 38 şi 6 Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, în ceea ce priveşte notificarea opţiunii de închiriere organelor fiscale, se reţine că reclamanta şi-a exercitat dreptul de deducere a TVA, înregistrând TVA deductibilă în valoare de 91.825 RON în baza facturilor emise de SDFEE E.ON M. SA Bacău, SC E. SRL Bacău reprezentând c/v închiriere spaţii pentru birouri.
Potrivit art. 141 alin. (2) lit. e) C. fisc. această operaţiune este scutită de taxa pe valoare adăugată, însă orice persoană impozabilă opta pentru taxarea acestei operaţiuni dacă opţiunea de taxare este notificată organelor fiscale competente.
Din documentele prezentate rezultă că SC E. SRL Bacău a depus două notificări la DGFP Bacău prin care opta pentru taxarea cu TVA a chiriei facturate începând cu 1 ianuarie 2007 (notificare înregistrată la data de 5 martie 2007), iar prin cea de-a doua notificare depusă la 10 iulie 2008 opta pentru taxarea cu TVA a chiriei începând cu 3 aprilie 2006.
Faptul că notificările depuse de către societatea care a facturat chiria au fost înregistrate la organele fiscale teritoriale la o dată ulterioară celei de la care s-a optat pentru taxare, nu interzice dreptul de a aplica TVA la facturile respective. Notificările depuse denotă ca proprietarul a optat pentru taxare, ceea ce dă dreptul chiriaşului să deducă TVA aferentă. Pentru perioada 01 ianuarie 2007 - 31 decembrie 2007 întrucât Codul fiscal prevedea ca taxarea se va exercita de la data depunerii notificării iar prima notificare a fost depusă în data de 05 martie 2007, reiese că pentru perioada 01 ianuarie 2007 - 05 martie 2007 societatea nu are dreptul de a deduce TVA aferent chiriei facturate.
Cu privire la aplicarea măsurilor de simplificare pentru lucrări de construcţii-montaj conform OMFP nr. 153/2007 lucrările respective constau în reparaţii efectuate la transformatoarele electrice montate în staţii şi în posturi de transformare. Pentru aceste lucrări reclamanta a aplicat taxarea inversă prevăzută de art. 160 Legea nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare.
Având în vedere că prin raportul de expertiză tehnică întocmit în cauză s-a stabilit că transformatoarele montate în staţii şi în posturi de transformare fac parte din liniile de transport şi de distribuţie a energiei electrice, care reprezintă bunuri imobile încadrate în categoria „Construcţii”, rezultă că pot fi aplicate măsurile de simplificare pentru lucrări de construcţii montaj, măsuri prevăzute de dispoziţiile art. 160 C. fisc.
2. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs Agenţia Naţională de Administrare Fiscală solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii în totalitate a acţiunii reclamantului, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. pentru că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greşită a legii.
În motivele de recurs, în ceea ce priveşte taxa pe valoare adăugată în cuantum de 6.580.488 RON la care se adaugă majorări de întârziere de 3.092.926 RON, aferentă stabilirii ca nedeductibile a cheltuielilor de reparaţii la transformatoarele electrice în staţiile Trafo, considerate de organele de control fiscal ca fiind utilaje industriale, s-a considerat că soluţia instanţei de fond este nelegală pentru că s-a făcut aplicarea greşită a dispoziţiilor H.G. nr. 2.139/2004 pentru aprobarea catalogului privind clasificarea şi durata normelor de funcţionare a mijloacelor fixe şi a prevederilor art. 160 alin. (1) şi (2) lit. c) C. fisc. şi art. 1 şi 2 din OMFP nr. 155/2007, pct. 82 din Normele de aplicare a Codului fiscal şi ale Ordinului Preşedintelui Institutului Naţional de Statistică nr. 601/2002 privind actualizarea clasificării activităţilor din economia naţională.
A fost criticată soluţia instanţei de fond pentru că şi-a întemeiat soluţia exclusiv pe constatările raportului de expertiză tehnică şi nu au fost avute în vedere obiecţiunile formulate de recurentă potrivit cărora transformatoarele electrice sunt mijloace fixe de natura echipamentelor tehnologice, lucrările de revizii şi reparaţii efectuate la acestea contribuind nemijlocit la transportul şi distribuţia energiei electrice.
În ceea ce priveşte impozitul pe profit în cuantum de 5.934 RON care este aferent sumei stornate din contul 711 „variaţia stornărilor” în anul 2005 la care se adaugă majorări de întârziere în cuantum de 6.171 RON, soluţia instanţei de fond a fost considerată eronată având în vedere că nu s-au avut în vedere obiecţiunile întocmite de recurentă conform cărora în momentul înfiinţării sale, intimata-reclamantă a preluat de la SC E. SA baza materială, nu şi veniturile, aşa cum prevede H.G. nr. 74/2005 şi a colectat venituri pe care nu le-a realizat şi se impune a fi reţinută incidenţa prevederilor art. 19 alin. (1) C. fisc. şi a pct. 12 din Normele metodologice, precum şi pct. 211 şi 212 din O.M.F. nr. 1.752/2005, nefiind dovedite afirmaţiile intimatei că s-ar fi realizat venituri prin stornarea cheltuielilor.
Referitor la impozitul pe profit în cuantum de 39.267 RON, la care se adaugă majorări de întârziere de 27.251 RON aferente amortizării nedeductibile fiscal constatată asupra mijloacelor fixe din cadrul A.I.S.E. Suceava, prin raportare la dispoziţiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, s-a apreciat de către recurentă că soluţia instanţei de fond s-a dat cu aplicarea greşită a legii.
Cu privire la acest aspect, recurenta a arătat că prin obiecţiunile formulate a subliniat că suma de 245.421 RON este o cheltuială nedeductibilă fiscal la calculul impozitului pe profit, calculată ca diferenţe dintre suma de 258.400 RON (cheltuiala cu amortizarea fiscală nedeductibilă comunicată la 13 aprilie 2007) şi suma de 12.949 RON (cheltuiala cu amortizarea fiscală nedeductibilă comunicată la 17 aprilie 2007) consemnată în acte de control anterioare, necontestate de reclamantă.
S-a considerat că nu poate fi reţinut argumentul instanţei de fond conform căruia din documentele prevăzute ar rezulta că pentru calculul impozitului pe profit au fost respectate dispoziţiile art. 24 alin. (1) din C. fisc., întrucât documentele prezentate organului de soluţionare sunt înscrisuri pe baza cărora societatea a făcut înregistrările contabile, neprezentându-se un alt mod de calcul al amortizării.
Recurenta a criticat soluţia instanţei de fond şi în ceea ce priveşte cheltuielile de judecată în cuantum de 15.000 RON, reprezentând onorariu avocat, onorariu expert tehnic şi onorariu expert contabil, întrucât nu ar fi îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 274 alin. (1) C. proc. fisc., având în vedere că cererea reclamantei a fost respinsă în parte şi nu au fost dovedite reaua-credinţă sau exercitarea abuzivă a drepturilor procesuale.
S-a solicitat menţinerea sentinţei recurate în ceea ce priveşte sumele reprezentând impozit pe profit şi taxa pe valoarea adăugată şi accesoriile aferente cu privire la care instanţa de fond a constatat temeinicia actelor administrative atacate.
Intimata SC F.Î.S.E. "E.S." SA a formulat întâmpinare şi a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
3. Soluţia instanţei de recurs
După examinarea motivelor de recurs, a dispoziţiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va admite recursul, dar pentru următoarele considerente:
Instanţa de fond a fost investită cu soluţionarea acţiunii în anulare a Deciziei nr. 363 din 2 octombrie 2009 emisă de A.N.A.F. - Direcţia generală de soluţionare a contestaţiilor prin care se contesta Decizia de impunere nr. 25 din 30 ianuarie 2009 pentru suma totală de 12.689.571 RON, din care 155.402 RON - impozit pe profit, majorări de întârziere aferente impozitului pe profit de 142.159 RON, TVA - în valoare de 8.098.104 RON şi majorări aferente TVA în sumă de 4.293.906 RON.
În procedura administrativă, actele contestate au fost anulate sau desfiinţate parţial, respectiv admisă contestaţia pentru suma de 29.160 RON - majorări de întârziere aferente TVA şi desfiinţată pentru suma de 148.300 RON - majorări de întârziere aferente TVA, fiind menţinută decizia de impunere pentru celelalte sume.
Instanţa de fond a anulat actele contestate tot în parte, respectiv pentru suma de 49.751.837 RON, din care 45.001 RON impozit pe profit, 33.422 RON majorări de întârziere aferente impozitului pe profit, 6.580.488 RON TVA stabilit suplimentar şi 3.092.926 RON majorări de întârziere aferente TVA, iar această soluţie a fost atacată cu recurs numai de ANAF, criticile din recurs fiind numai în parte întemeiate.
În ceea ce priveşte TVA în sumă de 6.580.488 RON stabilită suplimentar şi 3.092.926 RON majorări de întârziere aferente TVA, criticile din recurs sunt nefondate.
Aceste sume au fost stabilite suplimentar de plată în sarcina recurentei-reclamante deoarece a aplicat greşit măsurile de simplificare pentru lucrările efectuate cu transformatoarele electrice în staţii trafo pentru că nu sunt lucrări de construcţii montaj, ci reparaţii la utilaje industriale.
Problema care se impune a fi rezolvată, referitor la această sumă, este aceea a încadrării transformatoarelor electrice adăpostite în construcţii în categoria mijloacelor fixe sau în categoria construcţiilor pentru că măsurile de simplificare se aplică numai lucrărilor de construcţii montaj, conform art. 160 alin. (1), alin. (2) lit. a) C. fisc.
Potrivit pct. 82 alin. (3) din Normele metodologice de aplicare a Titlului VI din Codul fiscal - lucrările de construcţii-montaj cuprind lucrările de construcţie, reparare, modernizare, transformare şi demolare legate de un imobil, iar conform art. 2 din Ordinul M.F.P. nr. 155/2007, măsurile de simplificare prevăzute de art. 160 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 571/2003 se aplică pentru lucrările stipulate la Secţiunea F - „Construcţii”, diviziunea 45 din Anexa la Ordonanţa Preşedintelui Institutului Naţional de Statistică nr. 601/2002 privind actualizarea Clasificării activităţilor din economia naţională CAEN, cu respectarea condiţiilor impuse şi ţinându-se seama de excluderile prevăzute în cadrul grupelor şi claselor aceste diviziuni.
Organele fiscale au considerat că transformatoarele electrice sunt mijloace fixe de natura echipamentelor tehnologice în conformitate cu prevederile H.G. nr. 2.139 din 30 noiembrie 2004 pentru aprobarea Catalogului privind clarificarea duratelor normale de funcţionare a mijloacelor fixe, în vigoare începând cu 13 ianuarie 2005, iar instanţa de fond a apreciat că acestea se încadrează în categoria „Construcţii” conform H.G. nr. 2.139/2009 - Grupa 1, Codul de clasificare 1.1.3 - Centrale hidroelectrice, staţii şi posturi de transformare, staţii de conexiune, fiind considerată aplicată corect măsura de simplificare la lucrări de construcţii montaj.
Soluţia instanţei de fond, în această privinţă, este pronunţată conform legii, astfel că vor fi înlăturate susţinerile recurentei legate de aplicarea greşită a H.G. nr. 2.139/2004 şi a art. 160 alin. (1) şi 2 lit. c) C. fisc., art. 1 şi 2 din OMFP nr. 155/2007.
Încadrarea lucrărilor de reparaţii efectuate la transformatoarele electrice adăpostite în construcţii sunt lucrări de construcţii-montaj pentru că aceste reparaţii sunt diferite de cele efectuate la transformatoarele electrice efectuate într-un atelier, ceea ce presupune deplasarea acelui transformator de la locul amplasării.
De altfel, societatea intimată a făcut această diferenţiere pentru că a aplicat măsurile de simplificare pentru reparaţiile efectuate la transformatoarele electrice, adăpostite de construcţii, dar a colectat TVA în cazul lucrărilor efectuate la transformatoarele electrice efectuate în atelier, pentru că acest ultim tip de transformatoare poate fi considerat mijloc fix şi încadrat la subclasa 2.1.16.3 - Transformatoare, redresoare, convertizoare, acumulatoare compensatoare din H.G. nr. 2.139 din 30 noiembrie 2004.
Însă, în cazul transformatoarelor electrice adăpostite în construcţii, datorită înglobării lor în acele construcţii, lucrările de reparaţii sunt considerate lucrări de construcţii montaj, iar ele pot fi încadrate la Grup I - Construcţii, codul de clasificare 1.1.3. - Centrale hidroelectrice, staţii şi posturi de transformare, staţii de conexiune din H.G. nr. 2.139 din 30 noiembrie 2004, iar ca mijloace fixe pot fi încadrate numai transformatoarele electrice luate ut singuli, nu şi cele înglobate în construcţii.
De aceea, se constată că susţinerile recurentei sunt nefondate, iar soluţia instanţei de fond nu a fost dată cu aplicarea greşită a legii pentru a fi incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. în privinţa sumei de 6.580.488 RON reprezentând TVA şi 3.092.926 RON - majorări de întârziere aferente TVA.
În ceea ce priveşte impozitul pe profit în cuantum de 5.934 RON şi a majorărilor de întârziere aferente în cuantum de 6.171 RON, criticile recurentei sunt fondate.
Impozitul pe profit de 5.934 RON şi majorările de întârziere aferente de 6.171 RON au fost calculate pentru că intimata-reclamantă a stornat suma de 37.088 RON din contul 711 „variaţia stocurilor” în anul 2005, reprezentând lucrarea de proiectare nefinalizată, aparţinând anului 2004.
Instanţa de fond a anulat actele contestate în privinţa acestor sume preluând concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză care face referire la preluarea bazei materiale de la SC E. SA de către SC F.Î.S.E. „E.S.” SA, aspect care nu a fost invocat niciodată de către intimata-reclamantă, nici în procedura administrativă, nici în contestaţia adresată instanţei de fond.
Însă, concluzia raportului de expertiză potrivit căreia înregistrarea iniţială a producţiei în curs a fost înregistrată de o altă societate şi nu se putea corecta exerciţiul financiar precedent întrucât acesta aparţinea altei persoane juridice confirmă cele susţinute de organul fiscal, respectiv faptul că intimata a colectat venituri pe care nu le-a realizat şi nici nu au fost prezentate documente care să dovedească deductibilitatea acestei cheltuieli, aşa cum susţine aceasta, astfel că va fi respinsă cererea de anulare a actelor contestate în privinţa acestor sume.
Tot fondate sunt criticile din recurs ce se referă la impozitul pe profit în cuantum de 39.267 RON şi 27.251 RON majorări de întârziere aferente amortizării nedeductibile fiscal.
Deşi instanţa de fond, prin preluarea concluziilor raportului de expertiză întocmit în cauză, a considerat că intimata a făcut o corectă aplicare a art. 24 alin. (15) C. fisc. şi a fost invocată o adresă în care se precizează că SISE E.M. în perioada 01 ianuarie 2006 - 31 decembrie 2006 nu are cheltuieli nedeductibile provenite din amortizarea imobilizărilor, aceste susţineri sunt greşite.
Nici instanţa de fond, şi nici expertul nu au ţinut seama de faptul că anterior, D.G.F.P. Suceava a stabilit că suma de 258.400 RON este nedeductibilă la calcul impozitului pe profit aferent anului 2006 pentru cheltuiala privind amortizarea fiscală a mijloacelor fixe din cadrul A.I.S.E. Suceava prin două Procese-verbale (nr. 157136 din 13 august 2008 şi nr. 159774 din 15 octombrie 2008) semnate fără obiecţiuni de reprezentanţii AISE Suceava, sumă care a fost preluată prin actele contestate în prezenta cauză, dar procesele-verbale din 2008 nu au fost contestate de intimată.
De aceea, se poate considera că actele fiscale contestate în privinţa acestor sume sunt legale şi se impune respingerea acţiunii reclamantei în ceea ce le priveşte.
Criticile din recurs ce vizează aplicarea greşită a legii în privinţa cheltuielilor de judecată vor fi respinse ca nefondate.
Potrivit art. 274 alin. (1) C. proc. civ., „(1) Partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată”.
Având în vedere că actele administrativ fiscale au fost anulate parţial şi cheltuielile de judecată au fost acordate parţial, respectiv a fost acordată suma de 10.000 RON onorariu de avocat dintr-un total de 58.478,98 RON, astfel că nu s-a făcut o aplicare greşită a legii, aşa cum susţine recurenta, în condiţiile în care legea (art. 274 alin. (1) C. proc. civ.) cere ca partea care cade în pretenţii să plătească cheltuielile de judecată.
De aceea, în baza art. 312 C. proc. civ., raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, va fi admis recursul, va fi modificată în parte sentinţa atacată, va respinge cererea de anulare a Deciziei din 2 octombrie 2009 emisă de A.N.A.F., a Deciziei de impunere nr. 25/2009 şi a raportului de inspecţie fiscală nr. 19743/2009 pentru suma de 5.934 RON reprezentând impozit pe profit şi 6.171 RON majorări de întârziere şi pentru suma de 39.267 RON impozit pe profit aferent anului 2006 şi majorări de întârziere în cuantum de 27.251 RON.
Vor fi menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală împotriva Sentinţei civile nr. 5973 din 18 octombrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în parte sentinţa atacată, în sensul că respinge cererea de anulare a Deciziei nr. 363 din 2 octombrie 2009 emisă de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, a Deciziei de impunere nr. 25/2009 şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. 19743 din 30 ianuarie 2009 pentru suma de 5.934 RON reprezentând impozit pe profit şi 6.171 RON majorări de întârziere şi pentru suma de 39.267 RON reprezentând impozit pe profit aferent anului 2006 şi 27.251 RON majorări de întârziere.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 mai 2013.
Procesat de GGC - LM
| ← ICCJ. Decizia nr. 146/2013. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3515/2013. Contencios. Conflict de... → |
|---|
