ICCJ. Decizia nr. 5315/2013. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE şi JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5315/2013
Dosar nr. 5212/102/2011*
Şedinţa publică de la 21 mai 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Excepţia de nelegalitate invocată
Prin excepţia invocată în faţa Tribunalului Târgu Mureş, secţia I civilă, reclamanta B.R. a susţinut, în temeiul dispoziţiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, nelegalitatea O.U.G. nr. 59/2011, arătând că aceasta încalcă art. 1 al Protocolului Adiţional nr. 1 al Convenţiei Europene pentru Apărarea drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, instituind o ingerinţă nejustificată asupra dreptului de proprietate al reclamantei prin revizuirea cuantumului pensiilor, cu efect al reducerii substanţiale a pensiei reclamantei.
2. Hotărârea ce face obiectul prezentului recurs
Prin Sentinţa nr. 208 din 25 octombrie 2012, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, sesizată cu soluţionarea excepţiei de nelegalitate invocată în cauză, a admis excepţia inadmisibilităţii excepţiei de nelegalitate, invocată de către pârâtul Guvernul României, şi, în consecinţă, a respins că inadmisibilă excepţia de nelegalitate a O.U.G. nr. 59/2011.
În motivarea acestei hotărâri, prima instanţă a arătat, în esenţă, că ordonanţele Guvernului nu sunt supuse controlului judecătoresc, întrucât reprezintă acte administrative de autoritate cu putere de lege emise de Guvern în temeiul art. 115 din Constituţie, potrivit principiului delegării legislative, singurul mijloc procedural de contestare a dispoziţiilor cuprinse în ordonanţă, fiind acela al invocării excepţiei de neconstituţionalitate, în condiţiile reglementate de Legea nr. 47/1992.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva Sentinţei nr. 208 din 25 octombrie 2012 a declarat recurs reclamanta B.R., solicitând modificarea acesteia în sensul admiterii excepţiei de nelegalitate.
În motivarea cererii, recurenta a reluat criticile privind nelegalitatea dispoziţiilor O.U.G. nr. 59/2011 şi a deciziei prin care a fost diminuat cuantumul pensiei.
4. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând actele şi înscrisurile cauzei, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, şi îl va respinge, pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Înalta Curte apreciază că instanţa de fond s-a pronunţat în mod legal, cu prioritate, asupra excepţiei inadmisibilităţii cererii, excepţie peremptorie şi dirimantă, şi în mod întemeiat a apreciat că inadmisibilă excepţia de nelegalitate a O.U.G. nr. 59/2011, motivarea primei instanţe fiind exhaustivă sub acest aspect.
Potrivit art. 4 Legea nr. 554/2004, "legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepţie, din oficiu sau la cererea părţii interesate."
Categoria actelor administrative ce pot fi cenzurate de către instanţa de judecată prin intermediul acestui mijloc procedural se defineşte, însă, şi prin raportare la corpusul Legii speciale nr. 554/2004.
Astfel, potrivit art. 9 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 554/2004 persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanţe sau dispoziţii din Ordonanţe, poate introduce acţiune la instanţa de contencios administrativ, însoţită de excepţia de neconstituţionalitate, acţiune care poate avea că obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin aceste Ordonanţe, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum şi după caz, obligarea unei autorităţi publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei operaţiuni administrative.
Formularea textului normativ menţionat arată fără echivoc faptul că nu se poate cere anularea unei ordonanţe sau a unor dispoziţii dintr-o ordonanţă, acţiunea în contencios administrativ putând avea ca obiect numai repararea vătămării cauzate prin acest tip de act administrativ normativ, cu invocarea neconstituţionalităţii ordonanţei, pe calea incidentală a unei excepţii, că un mijloc de apărare.
Întreaga construcţie a dispoziţiilor Legii nr. 554/2004 ce tratează acţiunile împotriva ordonanţelor de guvern îndreptăţeşte concluzia că ordonanţele de guvern nu pot fi desfiinţate decât pe calea controlului de constituţionalitate, nu, în mod direct, pe calea contenciosului administrativ în anulare, fie pe cale de acţiune principală sau pe cale de excepţie.
Este de reţinut, aşa cum a arătat şi instanţa de fond, natura ordonanţei de guvern, şi anume de act administrativ specific, prin care Guvernul îşi exercită delegarea legislativă, caracterul legislativ fiind şi mai pregnant în cazul ordonanţelor de urgenţă, care se supun aprobării Parlamentului, cum este cazul de faţă.
De altfel, în acest sens este şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi a Înaltei Curţi, arătându-se că unica formă de control a ordonanţelor de guvern se poate exercita de către instanţa constituţională, fie ca urmare a ridicării, directe, a excepţiei de neconstituţionalitate sau cu ocazia controlului anterior promulgării legii de aprobare sau de respingere.
Din această perspectivă, cererea reclamantei este inadmisibilă.
În raport de toate cele mai sus arătate, constatând că este legală şi temeinică hotărârea atacată, se va dispune, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respingerea recursului că nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de B.R. împotriva Sentinţei civile nr. 208 din 25 octombrie 2012 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 mai 2013.
Procesat de GGC - NN
| ← ICCJ. Decizia nr. 5263/2013. Contencios. Anulare decizie Uniunea... | ICCJ. Decizia nr. 5326/2013. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
