ICCJ. Decizia nr. 5263/2013. Contencios. Anulare decizie Uniunea Naţionala a Barourilor din România. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5263/2013
Dosar nr. 1265/33/2011
Şedinţa publică de la 16 mai 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta S.M.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Baroul Maramureş şi Uniunea Naţională a Barourilor din România, anularea Deciziei nr. 92 din 02 decembrie 2010 a Consiliului Baroului Maramureş şi a tuturor actelor ce au stat la baza emiterii acesteia, anularea Deciziei nr. 61 din 19 - 20 februarie 2011 a Consiliului Uniunii Naţionale a Barourilor din România, obligarea pârâtului la înscrierea reclamantei pe tabelul avocaţilor definitiv din Baroul Maramureş, cu scutire de examen, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că a absolvit şi este licenţiată a Facultăţii de Ştiinţe Juridice din Oradea din iunie 1998 şi a exercitat fără întrerupere profesia de consilier juridic, având o vechime de peste 10 ani, îndeplinind astfel condiţiile prevăzute de textul Legii nr. 51/1995, republicată, la art. 16, alin. (2), lit. b), în forma aflată în vigoare la data de 22 octombrie 2010.
Reclamanta a mai arătat că a înregistrat la Baroul Maramureş, sub nr. 353, cererea de primire în profesie cu scutire de examen, însoţită de toate documentele pretinse potrivit Hotărârii nr. 902 din 11 septembrie 2010 a Consiliului UNBR, cerere respinsă prin Decizia nr. 92 din 02 decembrie 2010 a Consiliului Baroului Maramureş, iar contestaţia împotriva acestei decizii a fost respinsă prin Decizia nr. 61 din 19 - 20 februarie 2011 a Consiliului UNBR.
În concluzie, reclamanta a susţinut că Decizia nr. 92 din 02 decembrie 2010 a Consiliului Baroului Maramureş şi Decizia nr. 61 din 19 - 20 februarie 2011 a Consiliului UNBR sunt netemeinice şi nelegale, întrucât procedura de soluţionare a cererii sale de primire în profesie fără examen este nelegală pentru că nu s-a stabilit un regulament, nu s-a publicat bibliografia, nu a putut contesta baremul de corectare, baremul a fost confuz; procedura în sine este nelegală, fiind o adăugare la lege pentru că textul stabileşte un drept, nu o posibilitate; îndeplinea condiţiile cerute de lege la data depunerii cererii şi a acceptat participarea la "examen" neavând altă variantă.
Prin întâmpinare, pârâta Uniunea Naţională a Barourilor din România a solicitat respingerea acţiunii, ca nefondată, susţinând că verificarea cunoştinţelor nu încalcă dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 95/1995, statutul profesiei de avocat este opozabil tuturor celor ce doresc a accede în această profesie, el nefiind de altfel contestat, ghidul de bună practică nu a fost nici el contestat. Astfel că cei ce au achiesat la normele stabilite prin aceste acte normative trebuie să le respecte.
Pârâtul Baroul Maramureş - Consiliul Baroului Maramureş a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii sub aspectul tuturor capetelor de cerere, cu cheltuieli de judecată, arătând, în esenţă, că toate criticile reclamantei referitoare la respingerea cererii sale şi ulterior a contestaţiei formulate în condiţiile art. 38 alin. (2) din Statutului profesiei de avocat împotriva actelor administrative atacate sunt lipsite de fundament, în condiţiile în care reclamanta nu a realizat punctajul stabilit la interviul organizat pentru verificarea cunoştinţelor referitor la organizarea şi exercitarea profesiei de avocat.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin Sentinţa nr. 103 din 9 februarie 2012, Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamantă, a constatat, pe cale de excepţie, nelegalitatea prevederilor art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat şi nelegalitatea prevederilor inserate la pct. 5 din Anexa la Hotărârii nr. 902/2010 a Consiliului Uniunii Naţionale a Barourilor din România în ceea ce priveşte procedura verificării cunoştinţelor privind legislaţia specifică profesiei de avocat în cazul cererilor de primire în profesia de avocat cu scutire de examen.
Prin aceeaşi sentinţă, a anulat Decizia nr. 61 din 19 - 20 februarie 2011 emisă de Consiliul Uniunii Naţionale a Barourilor din România, a anulat Decizia nr. 92 din 2 decembrie 2010 a Consiliului Baroului Maramureş, a obligat pârâtul Baroul Maramureş să procedeze la înscrierea reclamantei în tabloul avocaţilor definitivi din Baroul Maramureş, precum şi la plata cheltuieli de judecată în sumă de 614,55 RON, către reclamantă.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:
Actele supuse controlului de legalitate pe cale directă sunt Decizia nr. 61 din 19 - 20 februarie 2011 emisă de Consiliul UNBR, Decizia nr. 92 din 2 decembrie 2010 a Consiliului Baroului Maramureş, iar cele supuse examenului de legalitate pe calea excepţiei de nelegalitate sunt prevederile art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat şi respectiv Hotărârea nr. 902/2010 a Consiliului UNBR în ceea ce priveşte procedura verificării cunoştinţelor privind legislaţia specifică profesiei de avocat în cazul cererilor de primire în profesia de avocat cu scutire de examen.
Cu privire la excepţia de nelegalitate
Prima instanţă a reţinut că reclamanta a invocat în susţinerea excepţiei de nelegalitate faptul că metodologia de examinare, instituită prin prevederile Statutului şi Hotărârii nr. 902/2010 a Consiliului UNBR, nu este în concordanţă cu actul normativ cu forţă juridică superioară ce reglementează raporturile juridice supuse judecăţii în litigiul de fond în cadrul căruia s-a invocat excepţia.
Astfel, a reţinut că art. 16 alin. (2) instituie o excepţie de la regula concursului şi recunoaşte celor care îndeplinesc cerinţele prevăzute de art. 16 din Legea 51/1995 dreptul de a fi primiţi în profesia de avocat fără examen, aceştia fiind dispensaţi de sarcina verificării cunoştinţelor.
Prima instanţă a reţinut că sensul voinţei legiuitorului, exprimată în art. 16 alin. (2) din Legea 51/1995, este acela că toţi cei aflaţi în situaţia evocată de aceste dispoziţii au dreptul să fie primiţi în profesie fără examen, fiind dispensaţi de orice îndatorire legată de verificarea cunoştinţelor.
Validând această interpretare se poate ajunge la concluzia că actele administrative secundum legem reste art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat şi Hotărârea nr. 902/2010 a Consiliului UNBR, în ceea ce priveşte procedura verificării cunoştinţelor privind legislaţia specifică profesiei de avocat în cazul cererilor de primire în profesia de avocat cu scutire de examen, conţin reglementări care încalcă dispoziţiile imperative ale art. 77 şi art. 78 din Legea nr. 24/2000 republicată, cu modificările şi completările ulterioare întrucât ele conţin dispoziţii contrare Legii 51/1995, nu se subordonează legii şi intervin acolo unde aceasta a reglementat explicit.
Or, scutirea de examen înseamnă a nu supune solicitantul la obligaţia de a participa într-o procedură de verificare şi apreciere a cunoştinţelor. Recunoaşterea prin această normă a dreptului Consiliului baroului de a verifica cunoştinţele solicitantului cu privire la legislaţia specifică profesiei de avocat, anihilează, amputează în mod grosier tocmai dreptul recunoscut de actul normativ cu forţă juridică superioară. Textul din statut introduce o distincţie pe care legea nu o conţine.
În consecinţă, prima instanţă a reţinut că prevederile art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat şi Hotărârea 902/2010 a Consiliului UNBR nu sunt în concordanţă cu art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995.
Cu privire la anularea actelor administrative deduse judecăţii, prima instanţă a reţinut că accesul la profesia de avocat în cazul solicitanţilor care îndeplinesc cerinţele art. 16 alin. (2) din Legea 51/1995, nu se întemeiază nici pe ideea de competiţie, nici nu are în vedere modalitatea fără caracter competitiv a examenului ori interviului.
Faptul că reclamanta a consimţit să participe la forma de verificare a cunoştinţelor şi nu a atacat regulamentul de concurs, nu obliterează accesul acesteia la prezenta procedură, iar concursul, examenul, interviul sunt operaţiuni administrative pregătitoare pentru actul propriu-zis şi cel care se consideră vătămat prin dispoziţii, criterii din regulamentul de examen pe care le consideră nelegale, trebuie să atace cu acţiune directă doar refuzul autorităţii de a-i soluţiona favorabil cererea.
Prima instanţă a reţinut că întreaga procedură de verificare a cunoştinţelor privind legislaţia specifică profesiei de avocat, în cazul cererii de primire în profesia de avocat cu scutire de examen formulată de reclamant, este ilegală, iar reclamanta a fost vătămată prin organizarea acestui examen, apreciind că reţinerea acestei cauze de ineficacitate face de prisos analiza celorlalte apărări evocate de reclamantă privind criteriile netransparente, doza sporită de subiectivism, diminuarea semnificativă a posibilităţii de control al legalităţii, generate de un regulament de concurs deficitar sau chiar de absenţa unui regulament ori de organizarea defectuoasă a examenului.
În concluzie, prima instanţă a reţinut că reclamanta îndeplinea la data depunerii cererii cerinţele prevăzute de art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 pentru a fi primit în profesia de avocat cu scutire de examen, aplicând, în speţă, şi prevederilor art. 274 C. proc. civ. în raport cu culpa procesuală a pârâtului Baroul Maramureş.
3. Recursurile formulate de pârâţii Uniunea Naţională a Barourilor din România şi Baroul Maramureş.
3.1. Recursul declarat de pârâta U.N.B.R.
Motivele de recurs sunt întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 5, 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
Reclamanta nu a invocat excepţia de nelegalitate a art. 21 alin. (1) din Statutul profesiei de avocat şi a Hotărârii nr. 902/2010 a Consiliului U.N.B.R.
Reţinerea instanţei de fond în sensul că reclamanta ar fi invocat şi pe cale directă şi pe cale de excepţie, nelegalitatea actelor administrative, nu are suport în conţinutul dosarului.
Astfel, discutarea excepţiei de nelegalitate este neprocedurală.
Pe fondul excepţiei, recurenta arată că judecătorul fondului, din definiţia termenului "a putea", a subliniat şi a reţinut doar sensul ce exprimă argumentarea favorabilă dorită.
Au fost omise celelalte sensuri cuprinse în Dicţionarul explicativ al limbii române - să existe posibilitatea/a fi în stare/a avea posibilitate, mijlocul/a avea motive/a avea justificare.
Instanţa de fond a ajuns la concluzia greşită că art. 16 alin. (2) al Legii nr. 51/1995 a reglementat un drept absolut al celor ce au practicat alte profesii juridice de a intra în profesia de avocat fără examen.
Hotărârea atacată este lipsită de temei legal, având în vedere că art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 cuprinde o normă permisivă care lasă o marjă de apreciere la dispoziţia autorităţilor competente, în cadrul căreia acestea îşi pot exercita puterea direcţionară, fără să devină şi abuzivă.
În aplicarea acestui text, trebuie recunoscut organelor UNBR dreptul de reglementare, sub condiţia respectării proporţionalităţii între interesul public şi interesul individual.
Organele profesiei au obligaţia de a reglementa şi organiza profesia de avocat ca serviciu public, astfel încât cei ce acced, să aibă cunoştinţele necesare din legislaţia specifică.
Verificarea nu echivalează cu un examen, nu creează solicitantului o sarcină excesivă sau disproporţionată faţă de scopul urmărit.
Hotărârea de fond este nelegală şi pentru că dispune înscrierea în tabloul avocaţilor definitivi, fără condiţionarea prevăzută de art. 25 alin. (2) din Legea nr. 51/1995.
3.2. Recursul declarat de pârâtul Baroul Maramureş
Motivele de recurs sunt întemeiate în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041C. proc. civ.
Recurentul solicită, în principal, casarea hotărârii atacate, faţă de nerespectarea prevederilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
Instanţa de fond a apreciat că, faţă de admiterea excepţiei de nelegalitate invocată din oficiu, nu se mai impune cercetarea cauzei sub toate aspectele, cu toate că cerinţa motivării cauzei în raport de toate chestiunile aduse în atenţia instanţei era o cerinţă imperativă prevăzută de C. proc. civ., în concordanţă cu jurisprudenţa CEDO.
Casarea se impune şi în raport de reţinerea eronată a faptului că reclamanta a solicitat atât pe cale directă cât şi pe cale incidentală, realizarea unui control de legalitate, în condiţiile în care prin notele de şedinţă depuse la dosar pentru termenul din data de 2 februarie 2012, reclamanta a arătat expres că nu solicită analizarea vreunei excepţii de nelegalitate.
Hotărârea instanţei de fond a fost dată cu aplicarea greşită a legii, în privinţa modului de analizare a excepţiei de nelegalitate a prevederilor art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat şi a manierei de interpretare a prevederilor art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995.
Raţionamentul primei instanţe este criticabil faţă de însăşi interpretarea semantică a termenilor.
Interpretarea trebuie să se raporteze la înţelesul contextual al termenului uzitat şi nu la norma generală definită de Dicţionarul Explicativ al Limbii Române.
Instanţa de fond a confundat palierul morfo-sintactic cu cel fonetic, semantic, etc.
Analiza morfologică ar fi presupus constatarea faptului că "poate" este un verb predicativ, iar formularea "fi primit" reprezintă o construcţie infinitivală la timpul perfect, sens în care trimiterea ca raţionament de interpretare la DEX, cu precizarea termenului "a putea" se dovedeşte a fi eliptică.
Analiza gramaticală ar fi presupus în mod obligatoriu interpretarea construcţiei gramaticale în cazul noţiunii "poate fi primit în profesie", iar cea semantică ar fi impus analizarea premiselor pentru care legiuitorul nu a utilizat verbul a fi la timpul prezent, în forma sa simplă, aceea de "este primit în profesie" şi care a fost raţiunea folosirii unei construcţii infinitivale perfecte.
Instanţa fondului nu concluzionează în privinţa primei metode de interpretare a art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, ci doar pe baza principiilor logicii formale arată că textul instituie o excepţie de la regula concursului, a examinării candidaţilor şi recunoaşte celor care îndeplinesc anumite condiţii, dreptul de a fi primiţi în profesia de avocat fără examen.
Noţiunea de examen nu poate fi extrasă din conţinutul ce trebuie avut în vedere, ce trimite la reglementarea şi organizarea examenului de primire în profesie.
Nu se poate face confuzie între procedura de verificare a cunoştinţelor privind organizarea şi exercitarea profesiei de avocat organizată potrivit prevederilor art. 21 alin. (2) din Statut şi examenul de primire în profesie organizat pentru candidaţii care nu se încadrau în prevederile art. 16 alin. (2) din lege.
Pornind de la formularea legii, s-a prevăzut posibilitatea verificării cunoştinţelor candidatului de către Consiliul Baroului, textul Statutului neinterzicând verificarea în scris a candidatului.
Nu se poate prezuma însuşirea cunoştinţelor legate de organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, deoarece niciuna din categoriile exceptate de la examenul de primire în profesie, nu a exercitat anterior profesia de avocat.
4. Apărările formulate de intimata-reclamantă S.M.L.
Prin întâmpinare, intimata solicită respingerea recursurilor ca nefondate, avându-se în vedere că prin notele scrise depuse la dosar, a susţinut admiterea excepţiei de nelegalitate.
Cauza a fost analizată sub toate aspectele, atât pe fond, în temeiul art. 8 din Legea nr. 554/2004, cât şi pe calea excepţiei de nelegalitate, în temeiul art. 4 din aceeaşi lege.
Pe fond, soluţia este în concordanţă cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, cauza Stefan şi Stef împotriva României, dar şi cu cea a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Deciziile nr. 233/2011, nr. 4.777/2010, nr. 4.143/2011, etc.
Interpretarea instanţei de fond este corectă, persoanele care îndeplinesc cerinţele art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 au dreptul de a fi primiţi în profesia de avocat fără examen.
II. Considerentele Înaltei Curţi - instanţa competentă să soluţioneze calea de atac extraordinară exercitată
1. Recursurile sunt fondate pentru motivele ce vor fi arătate în continuare.
1.1. Cu privire la critica adusă modului de soluţionare a excepţiei de nelegalitate a prevederilor art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat şi a pct. 5 din Hotărârea nr. 902/2010 a Consiliului UNBR.
1.1.1. Din punct de vedere procedural, invocarea şi discutarea excepţiei de nelegalitate s-a desfăşurat cu respectarea prevederilor legale.
Judecătorul fondului, în baza principiului rolului activ, a pus în discuţia părţilor excepţia de nelegalitate, iar mandatarul reclamantei a apreciat că "se impune verificarea legalităţii normelor" (a se vedea Încheierea din 2 februarie 2012).
Astfel, cele învederate de recurenţi prin motivele de recurs nu se confirmă, critica urmând să fie respinsă.
1.1.2. Cu privire la soluţionarea excepţiei de nelegalitate.
Prima instanţă, pentru a realiza examenul de nelegalitate a aplicat metoda de interpretare gramaticală a cuvintelor "a putea", "examen", "a scuti", conţinute în alineatul al doilea al art. 16 din Legea nr. 51/1995 în forma în vigoare la data depunerii cererii reclamantei.
S-a ajuns la concluzia că solicitantul are dreptul să fie primit în profesia de avocat, fiind dispensat de îndatorirea de a parcurge o procedură de verificare şi apreciere a cunoştinţelor.
Judecătorul fondului s-a oprit la interpretarea gramaticală care nu este suficientă pentru a lămuri întru totul legalitatea normelor din statut şi regulament, dispoziţii de drept secundar.
Cuvintele au fost analizate din punct de vedere gramatical, separat, iar nu în contextul întregii norme.
Interpretarea sistematică conduce spre lămurirea înţelesului dispoziţiilor art. 16 alin. (2), în raport de dispoziţiile cuprinse în alin. (1) care prevăd ca modalitate de accedere în profesia de avocat, examenul.
Se observă că, potrivit art. (1) "primirea în profesie se obţine pe baza unui examen organizat de barou, conform prevederilor prezentei legi şi ale statutului profesiei".
Alin. 2 prevede o modalitate de primire în profesie cu scutire de examen, norma referindu-se la acel examen prevăzut în alin, 1 şi organizat de fiecare barou, conform prevederilor legii şi ale statutului.
La cerere, persoanele care îndeplinesc condiţiile din art. 16 alin. (1) lit. a) şi b) din lege, pot fi primite în profesie fără a susţine examenul organizat de barou, conform regulilor stabilite în statut şi alte acte secundare.
Barourile au interdicţia de a organiza un examen, astfel cum este prevăzut la alin. (1) pentru persoanele care invocă prevederile art. 16 alin. (2) din lege.
Din acest motiv, norma conţinută de art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat, în vigoare la data depunerii cererii de către reclamantă, care prevede posibilitatea ca barourile să verifice cunoştinţele solicitantului cu privire la organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, nu este contrară normei cuprinse în lege.
Este firesc ca orice persoană care doreşte să se înscrie într-un barou de avocaţi şi să exercite profesia de avocat, să cunoască modul de organizare şi exercitare a profesiei.
Hotărârea nr. 902 din 11 septembrie 2010 a Consiliului Uniunii Naţionale a Barourilor din România, adoptând ghidul de bună practică privind procedura soluţionării transparente a cererilor de primire în profesia de avocat cu scutire de examen, a prevăzut la art. 5 că barourile pot decide ca verificarea cunoştinţelor specifice profesiei să se facă şi în formă scrisă.
Dispoziţia cuprinsă în hotărâre nu contravine prevederilor art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, deoarece modalitatea formei scrise nu este transformată în examen prin existenţa unui barem greşit de corectare, etc.
Fiecare barou are însă obligaţia să organizeze desfăşurarea verificării scrise, fără ca aceasta să încalce dispoziţiile art. 16 alin. (2) din lege.
Faţă de acestea, Înalta Curte va constata că nu sunt îndeplinite prevederile art. 4 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată şi a se modifica sentinţa recurată în acest sens.
1.2. În ceea ce priveşte criticile aduse modului de soluţionare a capătului de cerere subsumat anulării Deciziilor nr. 61/2011, nr. 92/2010 şi a primirii reclamantei în profesia de avocat cu scutire de examen, din perspectiva prevederilor art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
Expresia "poate fi primit în profesie" utilizată de art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 conţine o normă permisivă care permite autorităţii competente să aibă o marjă de apreciere, în cadrul căreia aceasta îşi poate exercita puterea discreţionară.
Din actele dosarului rezultă că reclamanta a îndeplinit condiţiile formale de primire în profesie, însă, în urma interviului organizat a fost declarată "respinsă".
Din conţinutul documentaţiei ce a stat la baza emiterii hotărârilor atacate, reiese faptul că recurentul-pârât Baroul Maramureş a încălcat dispoziţiile legale cuprinse în art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat şi art. 5 din Hotărârea nr. 902/2010 a Consiliului UNBR şi a organizat un examen şi nu un interviu de verificare a cunoştinţelor privind legislaţia specifică profesiei de avocat.
Existenţa unui barem de corectare a lucrării este proprie unei verificări a cunoştinţelor pe baza unui examen, astfel încât actele administrative emise de recurente şi contestate de reclamantă sunt nelegale.
1.3. Capătul de cerere referitor la înscrierea reclamantei pe tabloul avocaţilor definitivi a fost în mod greşit admis de prima instanţă, iar sentinţa va fi modificată în sensul respingerii cererii.
Înscrierea pe tabloul avocaţilor definitivi este condiţionată de încetarea stării de incompatibilitate.
Termenul pentru încetarea stării de incompatibilitate curge de la data emiterii deciziei de primire în profesie, conform art. 25 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, modificată şi completată.
2. Faţă de acestea, în temeiul art. 312 alin. (1) teza I şi alin. (3) C. proc. civ. coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, recursurile vor fi admise.
Se va modifica sentinţa recurată în sensul respingerii excepţiei de nelegalitate şi a capătului de cerere privind obligarea recurentului-pârât Baroul Maramureş să procedeze la înscrierea reclamantei în tabloul avocaţilor definitivi.
Se vor menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Văzând şi dispoziţiile art. 274 C. proc. civ.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Cu majoritate;
Admite recursurile declarate de Baroul Maramureş şi Uniunea Naţională a Barourilor din România împotriva Sentinţei nr. 103 din 9 februarie 2012 a Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că respinge excepţia de nelegalitate a Hotărârii UNBR nr. 902/2010.
Respinge capătul de cerere privind obligarea recurentului-pârât Baroul Maramureş să procedeze la înscrierea reclamantului în Tabloul Avocaţilor Definitivi.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
Obligă intimata-reclamantă la plata sumei de 400 RON, către pârâta UNBR, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu opinia separată a domnului judecător E.A., în sensul respingerii şi a capătului de acţiune privind anularea actelor administrative atacate.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 16 mai 2013.
OPINIA SEPARATĂ
Redactată de judecătorul E.A., în temeiul art. 258 şi art. 264 alin. (2) C. proc. civ. - 1865
Contrar punctului de vedere al majorităţii membrilor completului de judecată, materializat în Decizia nr. 5.263 din 16 mai 2013, considerăm că pentru argumentele care vor fi prezentate în continuare în mod succint, soluţia legală şi temeinică este aceea de admitere a recursurilor şi respingerea integrală a acţiunii, inclusiv a excepţiilor de nelegalitate.
În ceea ce priveşte excepţiile de nelegalitate, în opinia majoritară, a fost respinsă doar excepţia de nelegalitate a Hotărârii Uniunii Naţionale a Barourilor din România nr. 902/2010, deşi în considerentele deciziei se motivează în sensul că şi prevederile art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat sunt conforme cu dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, republicată - 1.
Într-adevăr, folosind sintagma "poate fi primit în profesie", prin dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, republicată - 1, legiuitorul a conferit autorităţii competente un drept de apreciere discreţionar, care s-a materializat în conţinutul art. 21 alin. (2) din Statut (2005), potrivit căruia "în cazul cererilor de primire în profesie cu scutire de examen, consiliul baroului poate să verifice cunoştinţele solicitantului cu privire la organizarea şi exercitarea profesiei de avocat".
Deci, se impunea ca ambele excepţii de nelegalitate să fie respinse în mod expres, ca urmare a admiterii recursurilor formulate în cauză, atât în ceea ce priveşte Hotărârea nr. 902/2010, prin care a fost adoptat Ghidul de bună practică privind procedura soluţionării transparente a cererilor de primire în profesia de avocat cu scutire de examen, cât şi în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat.
Reţinând legalitatea Hotărârii nr. 902/2010 şi a dispoziţiilor art. 21 alin. (2) din Statut, în forma în vigoare până la 15 septembrie 2011, se impunea menţinerea ca legale a actelor administrative atacate în cauză şi respingerea integrală a acţiunii formulate.
Astfel, în cauză, Consiliul baroului pârât a organizat verificarea respectivă în conformitate cu dispoziţiile art. 21 alin. (2) din Statut şi cu dispoziţiile Hotărârii UNBR nr. 902/2010, care constituie suficiente temeiuri legale pentru realizarea verificării cunoştinţelor cu privire la organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, în ceea ce o priveşte pe reclamantă.
Or, potrivit pct. 5 din Cap. III din Ghidul respectiv, verificarea cunoştinţelor va consta dintr-o evaluare, pe baza unei discuţii libere în cadrul unui interviu sau în formă scrisă, ceea ce s-a întâmplat şi în cauza de faţă.
Deci, cu alte cuvinte, Consiliul baroului pârât a avut temei legal şi regulamentar să procedeze la verificarea cunoştinţelor pe care a realizat-o în formă scrisă, apreciindu-se că reclamanta nu a probat că stăpâneşte/că are cunoştinţele necesare privind organizarea şi exercitarea profesiei de avocat.
În considerentele opiniei majoritare s-a reţinut, în esenţă, că verificarea cunoştinţelor, realizată de consiliul baroului, ar fi fost, în realitate, un veritabil examen, deoarece a fost introdus un barem de corectare a lucrărilor scrise întocmite de solicitanţi, ceea ce reprezintă un argument insuficient şi greşit, totodată.
Astfel, este necontestat că verificarea realizată de consiliul baroului a avut ca obiect, exclusiv, cunoştinţele privind organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, în timp ce examenul la care se referă art. 16 alin. (1) din Legea nr. 51/1995 include, potrivit art. 33 alin. (3) din Statut, 5 materii de examen, pe baza a cel puţin 3 probe scrise, în conformitate cu metodologia organizării examenului de primire în profesie.
În ceea ce priveşte aşa-zisul barem real, specific examenului/concursului, de corectare, în realitate este vorba de o modalitate de notare a lucrării realizate de solicitanţi.
Or, este de domeniul evidenţei că orice evaluare impune existenţa unei modalităţi de notare pe o scară valorică, pe de o parte şi, pe de altă parte, existenţa unui prag valoric minim, care nu poate fi confundat cu un barem real.
Judecător
E.A.
Procesat de GGC - AM
| ← ICCJ. Decizia nr. 523/2013. Contencios. Contestaţie act... | ICCJ. Decizia nr. 5315/2013. Contencios → |
|---|
