ICCJ. Decizia nr. 5321/2013. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5321/2013
Dosar nr. 5744/2/2011
Şedinţa publică de la 21 mai 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul S.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Oficiul Român pentru Imigrări, anularea adresei nr. 1521826 din 06 mai 2011 şi a adresei nr. 1072413 din 09 august 2011, precum şi obligarea autorităţii pârâte la emiterea autorizaţiei de muncă către d-na K.M., cetăţean marocan.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că a depus o cerere la autoritatea pârâtă în vederea eliberării autorizaţiei de muncă de lucrător permanent pentru K.M., cetăţean marocan, însoţită de actele prevăzute de lege.
Prin adresa nr. 1521826 din 06 mai 2011 autoritatea pârâtă i-a comunicat soluţionarea nefavorabilă a cererii pe motiv că nu au fost îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 4 alin. (1) din O.U.G. nr. 56/2007, coroborat cu art. 44 alin. (2) lit. b), raportat la art. 6 alin. (1) lit. f) şi art. 27 alin. (1) lit. e) din O.U.G. nr. 194/2002, republicată.
Reclamantul a susţinut, în esenţă, că refuzul acordării autorizaţiei de muncă este abuziv, netemeinic şi nelegal, întrucât cetăţeana marocană îndeplineşte condiţiile legale prevăzute de art. 4 din O.U.G. nr. 56/2007 şi cele ale O.U.G. nr. 194/2002.
În drept, acţiunea a fost întemeiată pe Legea nr. 554/2004, O.U.G. nr. 56/2007, O.U.G. nr. 194/2002 şi Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.
Prin sentinţa civilă nr. 449 din 8 februarie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a respins ca neîntemeiată cererea reclamantului S.M.
În motivarea acestei soluţii, instanţa de fond a constatat că persoana cetăţean marocan pentru care reclamantul a solicitat eliberarea unei autorizaţii de muncă de la autoritatea pârâtă, pe nume K.M., nu este la prima intrare solicitată în România, aflându-se în baza de date a autorităţii publice în sensul că după obţinerea vizei de intrare a încălcat scopul declarat la obţinerea vizei şi după ce a fost depistată că a încălcat acest scop nu a respectat decizia obligatorie de returnare eliberată pe numele acesteia determinând autorităţile române să dispună returnarea sub escortă.
A mai constatat că K.M., cetăţean marocan pentru care reclamantul a solicitat autorizaţia de muncă, a obţinut, anterior acestei solicitări, o viză pentru reîntregirea familiei în calitate de membru cetăţean român, iar la data de 30 septembrie 2009, Biroul pentru Imigrări al Judeţului Călăraşi a emis pe numele acesteia decizia de returnare, constatând o căsătorie de convenienţă. La data de 08 iulie 2010, K.M. a fost îndepărtată sub escortă fiind instituită pe numele acesteia măsura interzicerii intrării pe teritoriul României pe o perioadă de 6 luni.
Examinând dispoziţiile legale invocate prin actul contestat, instanţa fondului a reţinut, în raport de această situaţie de fapt, că solicitarea reclamantului adresată autorităţii pârâte de a emite o autorizaţie de muncă pe numele străinului K.M. este contrară în mod evident art. 44 alin. (2) lit. b) din O.U.G. nr. 194/2002 (în vigoare la data emiterii adresei nr. 1521826 din 06 mai 2011), nefiind îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 6 alin. (1) lit. e) şi f) din acest act normativ, condiţii în care nu se poate reţine existenţa refuzului nejustificat de soluţionare a unei cereri.
Împotriva sentinţei civile nr. 449 din 8 februarie 2012 a formulat recurs reclamantul S.M., solicitând modificarea acesteia în sensul admiterii cererii sale, pentru motive încadrate în dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
În motivarea cererii de recurs, s-a susţinut că instanţa de fond a apreciat în mod greşit actul dedus judecăţii şi s-a criticat aprecierea acesteia că în speţă nu sunt respectate cerinţele prevăzute de art. 44 alin. (2) lit. b) şi implicit cerinţele art. 6 alin. (1) lit. e) şi f) din O.U.G. nr. 194/2002.
S-a mai susţinut că prevederile 6 alin. (1) lit. e) şi f) din O.U.G. nr. 194/2002 nu sunt incidente în cauză, întrucât interdicţia aplicată cetăţenei marocane nu mai era valabilă la momentul solicitării, aceasta intrând în România în mod legal; că dosarul depus la autoritatea pârâtă este complet şi legal întocmit.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizată cu soluţionarea recursului declarat, analizând motivele de recurs formulate în raport cu sentinţa atacată, materialul probator şi dispoziţiile legale incidente în cauză va respinge recursul formulat ca rămas fără obiect, pentru considerentele ce urmează.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursul de faţă a rămas fără obiect, întrucât, potrivit susţinerilor recurentului-reclamant, detaliate în înscrisul depus prin Registratura Curţii la data de 20 mai 2013, d-na K.M. şi-a reglementat dreptul de şedere în România, fiind, astfel, soluţionată favorabil cererea acestuia.
Pentru aceste motive, Înalta Curte în temeiul art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul formulat ca fiind rămas fără obiect.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de S.M. împotriva sentinţei civile nr. 449 din 8 februarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal ca rămas fără obiect.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 mai 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5244/2013. Contencios. Anulare acte... | ICCJ. Decizia nr. 5329/2013. Contencios. Contestaţie act... → |
|---|
