ICCJ. Decizia nr. 5340/2013. Contencios. Amendă pentru neexecutarea hotărârii judecătoreşti (art.24 din Legea nr.554/2004 ). Recurs



R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 5340/2013

Dosar nr. 9267/2/2012

Şedinţa publică de la 21 mai 2013

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta M.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi Preşedintele autorităţii publice - Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, obligarea la plata unei amenzi civile în cuantum de 20% din salariul minim brut pe zi/ de întârziere începând cu data de 19 martie 2012 şi până la data îndeplinirii obligaţiei de a face adică transmiterea dosarelor de despăgubiri nr. 20883/CC şi nr. 24996/CC unui evaluator în vederea întocmirii rapoartelor de evaluare şi emiterea titlurilor de despăgubire conform sumelor înscrise în rapoartele de evaluare;plata unei sume în cuantum de 6.000 lei reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul cauzat de neîndeplinirea obligaţiilor stabilite în sentinţa civilă nr. 4459 din 27 iunie 2011 pe perioada 19 martie 2012-19 noiembrie 2012.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că prin sentinţa civilă nr. 4459 din 27 iunie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în Dosarul nr. 46491/3/2010, definitivă şi irevocabilă prin decizia nr. 775 din 16 februarie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a dispus obligarea pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la transmiterea dosarelor de despăgubiri nr. 20883/CC şi nr. 24996/CC unui evaluator în vederea întocmirii rapoartelor de evaluare în termen de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a sentinţei indicate menţionate şi emiterea titlurilor de despăgubire conform sumelor înscrise în rapoartele de evaluare în termen de 15 zile de la data comunicării rapoartelor de evaluare, obligaţie care încă nu a fost adusă la îndeplinire de către pârâtă.

Prin sentinţa civilă nr. 604 din 8 februarie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a respins ca nefondată cererea formulată de reclamanta M.L.

În motivarea acestei soluţii, Curtea a invocat aplicabilitatea dispoziţiilor O.U.G. nr. 4/2012 prin care se suspendă, până la data de 15 mai 2013, emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum şi procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri .

Împotriva sentinţei nr. 604 din 8 februarie 2013 a declarat recurs reclamanta M.L., solicitând modificarea acesteia în sensul admiterii cererii sale.

Recurenta a susţinut, în esenţă, că sentinţa civilă nr. 4459/2011 a fost pronunţată înainte de adoptarea O.U.G. nr. 4/2012, şi, pe cale de consecinţă, dispoziţiile acesteia nu sunt incidente în speţă.

Examinând actele şi înscrisurile cauzei, Înalta Curte constată recursul nefondat şi îl va respinge, pentru considerentele ce urmează.

Astfel, prin cererea dedusă judecăţii s-a solicitat obligarea Preşedintelui Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor la plata unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie pentru fiecare zi de întârziere, începând cu data de 19 martie 2012 şi până la data îndeplinirii obligaţiei de a face, adică transmiterea dosarelor de despăgubiri nr. 20883/CC şi nr. 24996/CC unui evaluator în vederea întocmirii rapoartelor de evaluare şi emiterea titlurilor de despăgubire conform sumelor înscrise în rapoartele de evaluare.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care arată că „Dacă în urma admiterii acţiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operaţiuni administrative, executarea hotărârii definitive şi irevocabile se face în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii”.

Astfel, potrivit art. 24 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 554/2004, în cazul neexecutării unei hotărâri judecătoreşti pronunţate de instanţa de contencios administrativ, prin care o autoritate administrativă a fost obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice un act administrativ, să elibereze un înscris sau să efectueze o operaţiune administrativă, se poate aplica conducătorului autorităţii o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie, pe zi de întârziere, iar reclamantul are drept la despăgubiri.

Ambele categorii de sancţiuni, respectiv amenda şi despăgubirile, constituie forme ale răspunderii juridice, ca garanţie a realizării dreptului de către subiectele de drept cărora le incumbă o anumită obligaţie.

Răspunderea juridică are natura unei obligaţii de a suporta consecinţele legii pentru săvârşirea unei fapte ilicite care are ca funcţie atât repararea prejudiciului cauzat cât şi sancţionarea celui vinovat de neîndeplinirea unei obligaţii.

Pentru antrenarea răspunderii juridice trebuie îndeplinite, cumulativ, o serie de condiţii, între acestea fiind o faptă culpabilă şi vinovăţia celui care a cauzat prejudiciul.

Neîndeplinirea obligaţiei de a executa o hotărâre judecătorească în termenul prevăzut de lege se poate circumscrie noţiunii de faptă culpabilă de natură a antrena aplicarea amenzii şi a obliga la plata despăgubirilor reglementate de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Dar, pentru a se dispune aplicarea celor două categorii de sancţiuni trebuie să se dovedească şi existenţa vinovăţiei celui obligat, respectiv acesta să fi avut o vină în neexecutare.

De altfel, prin Decizia nr. 1566/2009 publicată în M. Of. nr. 26/2010, Curtea Constituţională a României, respingând excepţia de neconstituţionalitate a art. 24 din Legea nr. 554/2004, în considerentele deciziei a relevat că aplicarea amenzii prevăzute de acest text de lege este consecinţa neexecutării culpabile a unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile.

Or, în cauza analizată lipseşte acest ultim element esenţial al răspunderii juridice, potrivit celor ce se vor explica mai jos.

Astfel, prin sentinţa civilă nr. 4459 din data de 27 iunie 2011, pronunţată de către Curtea de Apel Bucureşti în Dosarul nr. 46491/3/2010, instanţa a admis acţiunea formulată de M.L. în contradictoriu cu pârâţii Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, obligând pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită titlul de despăgubiri şi să transmită unui evaluator dosarul privind pe reclamantă.

Hotărârea a rămas irevocabilă prin decizia nr. 775 din data de 16 februarie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, urmând, astfel, a fi pusă în executare cel târziu la data de 17 martie 2012.

Or, la data de 15 martie 2012 a intrat în vigoare O.U.G. nr. 4/2012, al cărei articol unic prevede că „La data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă se suspendă, pe o perioadă de 6 luni, emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum şi procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, prevăzute de titlul VII „Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv ” din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005, cu modificările şi completările ulterioare”.

Prin intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 4/2012 s-au suspendat procedurile de evaluare şi de emitere a titlurilor de despăgubire, tratament instituit unitar pentru toate persoanele ale căror dosare se află în curs de soluţionare la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Această reglementare este de natură a oferi un remediu legislativ temporar, până la adoptarea unor măsuri cu caracter general menite să înlăture disfuncţionalităţile mecanismului de restituire sau despăgubire, urmând ca statul, cu respectarea hotărârii pilot a Curţii Europene a Drepturilor Omului pronunţată în cauza Atanasiu ş.a., să aleagă măsurile destinate să garanteze respectarea drepturilor patrimoniale ale celor îndreptăţiţi.

În privinţa acestor dispoziţii, instanţa de recurs reţine că au caracterul unor norme procedurale în raport cu procedura administrativă reglementă la Titlul VII din Legea nr. 247/2005, astfel încât, potrivit dispoziţiilor art. 725 C. proc. civ., ele devin pe deplin aplicabile şi proceselor în curs de judecată, din momentul intrării lor în vigoare.

În ceea ce priveşte conformitatea acestor dispoziţii legale cu normele constituţionale şi convenţionale, Curtea Constituţională a reţinut, prin mai multe decizii (nr. 723/2012, nr. 760/2012 şi nr. 802/2012) între altele, următoarele argumente pe care instanţa de recurs şi le însuşeşte:

- Guvernul, prin adoptarea ordonanţei de urgenţă criticate, nu neagă existenţa şi întinderea despăgubirilor constatate, iar măsura luată este mai degrabă una de garantare a dreptului de proprietate asupra bunului dobândit în sensul Convenţiei, fiind, deci, o aplicare a art. 44 alin. (2) din Constituţie, în contextul economic actual, caracterizat de restrângeri de natură bugetară şi de dificultăţi în menţinerea echilibrului bugetar;

- Soluţia legislativă adoptată de legiuitor reprezintă o normă temporară (aplicabilă până la data de 15 mai 2013) care nu aduce atingere înseşi substanţei dreptului la valorificarea titlurilor de despăgubire, obligaţia statului urmând a se executa după acest termen, prin aceasta titularul dreptului la despăgubire nefiind nevoit să suporte o sarcină excesivă şi disproporţionată, astfel cum susţine autorul excepţiei;

- Măsurile stabilite prin actul normativ criticat sunt în acord cu dispoziţiile constituţionale referitoare la ocrotirea proprietăţii, de vreme ce urmăresc un scop legitim - echilibrul bugetar al unui stat aflat în criză economică - şi sunt proporţionale, având în vedere marja mare de apreciere a statului în domeniul politicilor economice şi sociale, precum şi echilibrul realizat de către stat prin măsurile respective;

- Faptul că, potrivit ordonanţei de urgenţă criticată, se suspendă, până la data de 15 mai 2013, emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum şi procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, nu reprezintă o durată excesivă a executării unei hotărâri judecătoreşti, având în vedere atât caracterul sistemic al problemelor apărute în legătură cu executarea titlurilor executorii având ca obiect despăgubiri rezultate din aplicarea legilor privind restituirea proprietăţilor, cât şi valoarea titlurilor executorii în această materie, care este foarte mare.

Pentru aceste considerente, apreciindu-se că nu există raţiuni pentru modificarea sentinţei recurate, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 544/2004 şi ale art. 312 alin. (1) C. proc. civ., prezentul recurs va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de M.L. împotriva sentinţei civile nr. 604 din 8 februarie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 mai 2013.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 5340/2013. Contencios. Amendă pentru neexecutarea hotărârii judecătoreşti (art.24 din Legea nr.554/2004 ). Recurs