ICCJ. Decizia nr. 5329/2013. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5329/2013
Dosar nr. 590/54/2011
Şedinţa publică de la 21 mai 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Cererea de chemare în judecată. Cadrul procesual
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamantul P.M.F. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dolj, anularea Deciziei de impunere privind taxa pe valoarea adăugată, şi alte obligaţii fiscale stabilite de inspecţia fiscală la persoane fizice care realizează venituri impozabile din activităţi economice nedeclarate organelor fiscale nr. 6833 din 25 iunie 2010, emisă de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Dolj, dată în baza Raportului de inspecţie fiscală nr. 6833 încheiat la data de 25 iunie 2010 de către N.I. şi O.A. - inspectori fiscali în cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a judeţului Dolj - Serviciul Inspecţie Fiscală Persoane Fizice 2, cu consecinţa exonerării de la plata sumei de 3.999.801 lei, reprezentând 2.039.445 lei - taxa pe valoarea adăugată şi 1.960.356 lei - majorări de întârziere, anularea înregistrării în scopuri de TVA a reclamantului, precum şi a atribuirii codului de înregistrare fiscală R027111876.
La data de 11 aprilie 2011 reclamantul a depus precizare la acţiune prin care a solicitat şi anularea Deciziei nr. 73 din 10 martie 2011 privind soluţionarea contestaţiei înregistrată la Direcţia generală de soluţionare a contestaţiilor din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală sub nr. 908514 din 17 august 2010, ca netemeinică şi nelegală.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat, în esenţă, că activitatea prestată în baza Convenţiei civile nr. 718 din 15 mai 2006 încheiata cu SC S.C.F.C.F.R.E. Cluj SA nu constituie o activitate economică desfăşurată de o persoană într-o manieră independentă, aşa cum este aceasta prevăzută de art. 127 alin. (1) din Codul fiscal, ea nefiind, astfel, supusă taxei pe valoarea adăugată.
A apreciat că organul fiscal a interpretat în mod eronat atât prevederile legale incidente în speţa de faţă, cât şi convenţia civilă în baza căreia acesta a realizat veniturile care constituie baza de impozitare.
A mai susţinut că organul de control avea posibilitatea de a efectua înregistrarea sa din oficiu, în scopuri de TVA, înainte de a demara controlul fiscal sau de a modifica datele din Registrul contribuabililor, dar, întrucât nu a procedat la efectuarea acestor formalităţi, nu avea dreptul, din punct de vedere procedural, de a efectua controlul fiscal în speţă, întrucât nu pot constitui subiecţi ai controlului persoane care nu au calitatea de contribuabili.
A interpreta legea în sensul existenţei obligaţiei de înregistrare a persoanelor fizice în scopuri de TVA, cu consecinţa plăţii acestei taxe cu majorări de întârziere care aproape ating cuantumul debitului principal, în contextul în care până în prezent, organul fiscal refuza astfel de înregistrări, reprezintă un veritabil abuz de drept.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civila nr. 481/2011 din 14 octombrie 2011, Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamantul P.M.F. în contradictoriu cu pârâţii Direcţia Generala a Finanţelor Publice Dolj Ministerul Muncii Familiei şi Protecţiei Sociale si Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia generală de soluţionare a contestaţiilor.
În motivarea acestei soluţii, prima instanţă a reţinut următoarea situaţie de fapt:
- în data de 15 mai 2006 reclamantul a încheiat o convenţie civilă cu SC S.C.F.C.F.R.E. Cluj SA, obiectul contractului constituindu-1 activitatea de prospectare a pieţei de jucători profesionişti de fotbal, recomandări în domeniul achiziţiei de jucători, consultanţă la cererea expresă a beneficiarului la negocierea şi semnarea de contracte cu ocazia transferurilor drepturilor de joc a unor jucători de fotbal, de la diverse cluburi sportive din ţară şi din străinătate;
- respectivul contract a fost încheiat pe o perioadă de trei ani, începând cu data de 15 mai 2006 şi până la data de 15 mai 2009, reclamantul în calitate de titular al calităţii de agent de jucători urmând să îşi desfăşoare activitatea mai sus descrisă în exclusivitate în favoarea SC S.C.F.C.F.R.E. Cluj SA;
- la data de 24 iunie 2010, in urma efectuării inspecţiei fiscale de către organele fiscale ale D.G.F.P. Dolj - Serviciul Inspecţie Fiscală Persoane Fizice 2 a fost încheiat raportul de inspecţie fiscală nr. 6883 din 25 iunie 2010, prin care organele fiscale au reţinut, în esenţă, faptul că reclamantul nu a respectat dispoziţiile legale privind plata de TVA în perioada 2006 - 2008, deşi a desfăşurat o activitate ce se încadrează în operaţiunile prevăzute de art. 126 C. fisc., şi nu a condus evidenţa operaţiunilor efectuate neîntocmind Registrul jurnal de încasări şi plăţi, Registrul inventar şi Jurnalele TVA;
- în:temeiul raportului de inspecţie fiscală, organul fiscal a emis decizia de impunere nr. 6833 din data de 25 iunie 2010 prin care s-a reţinut de plată în sarcina reclamantului către bugetul de stat, suma de 2.039.445 lei taxă pe valoarea adăugată şi 1.960.356 lei majorări de întârziere;
- prin adresa nr. 27740/14386 din 23 iulie 2009 D.G.F.P. Cluj - Serviciul Inspecţie Fiscală Persoane Juridice 2 a transmis procesul verbal din care rezultă că reclamantul în perioada 2006 - 2008 a realizat venituri din activitatea desfăşurată în cuantum total de 13.687.670 lei;
- reclamantul a contestat în procedura fiscală decizia de impunere prin contestaţia înregistrată la organul fiscal nr. 41449 din data de 28 iulie 2010, Direcţia generală de soluţionare a contestaţiilor din cadrul A.N.A.F. pronunţând decizia nr. 73 din 10 martie 2011 prin care s-a respins ca neîntemeiată contestaţia formulată.
Curtea a mai reţinut că prin cererea de chemare în judecată, precizată la data de 11 aprilie 2011, reclamantul contesta atât actul de impunere cât şi decizia de soluţionare a contestaţiei invocând, în esenţă, faptul că dispoziţiile legale în temeiul cărora organul fiscal a stabilit obligaţia de plată a TVA-ului nu sunt aplicabile în speţă deoarece activitatea sa nu avea caracter independent, ceea ce îl plasează în afara categoriei persoanelor impozabile din punct de vedere al TVA.
Examinând raporturile dintre reclamant şi SC S.C.F.C.F.R.E. Cluj SA, instanţa fondului a constatat faptul că natura şi modalitatea de efectuare a remuneraţiei, obligaţiile angajatorului, felul răspunderii juridice, impozitarea venitului astfel obţinut, determină aprecierea activităţii desfăşurate de reclamant în favoarea clubului de fotbal ca fiind o activitate independentă.
Prin urmare, reclamantul avea obligaţia, din oficiu, a declarării începerii activităţii sale ca persoana impozabilă, precum si obligaţia înregistrării ca plătitor de TVA în regim normal, constatându-se faptul că|a depăşit plafonul de scutire în condiţiile art. 152 din Legea nr. 571/2003 începând cu data de 01 august 2006 si deci avea obligaţia sa solicite înregistrarea ca plătitor de TVA pana la data de 10 iulie 2006, potrivit art. 152 alin. (3) din acelaşi act normativ.
A mai arătat instanţa de fond că organele de inspecţie fiscală au respectat prevederile art. 94 alin. (1) şi art. 95 din O.G. nr. 92/2003, întrucât inspecţia fiscală se exercită asupra tuturor persoanelor, indiferent de forma lor de organizare, care au obligaţii de stabilire, reţinere şi plată a impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume datorate bugetului general consolidat, prevăzute de lege, conform art. 95 C. proc. fisc.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva sentinţei nr. 481/2011 din 14 octombrie 2011 a formulat recurs, în termenul legal, reclamantul P.M.F., apreciind-o ca nelegală şi netemeinică.
Invocând ca temei legal al căii de atac promovate prevederile art. 304 pct. 8 şi 9 şi ale art. 3041 C. proc. civ., recurentul-reclamant, în contextul unei succinte prezentări a situaţiei de fapt şi a unor consideraţiuni de ordin general, referitoare la activităţile cu caracter independent, respectiv dependent, în esenţă, a susţinut următoarele faţă de hotărârea primei instanţe:
- în mod eronat a ajuns instanţa de fond la concluzia că natura activităţii pe care a prestat-o în baza Convenţiei civile nr. 718 din 15 mai 2006 are un caracter independent şi ca atare intră în sfera de aplicare a TVA, omiţând că nu prezintă relevanţă împrejurarea că nu face parte din structura organizatorică şi că nu răspunde disciplinar în faţa beneficiarului;
- prima instanţă, preluând argumentaţia organului fiscal a interpretat în mod eronat atât prevederile legale incidente în speţă cât şi convenţia civilă în baza căreia au fost realizate veniturile care constituie baza de impozitare, nesocotind tocmai împrejurarea că particularităţile speţei de faţă sunt de natură a răpi activităţii sale caracterul independent care reprezintă condiţia esenţială pentru stabilirea obligaţiei de plată a TVA, cuprinsă în actul administrativ atacat;
- s-a nesocotit relevanţa prevederii cuprinse în Cap. II pct. 2.2 al convenţiei civile în care se arată că reclamantul urma să desfăşoare activitatea exclusiv în favoarea beneficiarului, cu asumarea unei clauze de confidenţialitate şi cu obligaţia de a fi oricând la dispoziţia beneficiarului;
- beneficiarul i-a achitat biletele de avion şi cazarea în deplasările efectuate în interesul clubului, punând la dispoziţia sa un birou şi birotica aferentă chiar la sediul clubului;
- nu au fost emise facturi pentru serviciile prestate, astfel cum ar fi impus prevederile art. 155 C. fisc., fiind de neconceput perceperea şi deducerea TVA fără emiterea de facturi în care să fie evidenţiate atât baza impozabilă, cât şi taxa aferentă acestei baze;
- înregistrarea din oficiu a subiecţilor de drept nu era o facultate pentru organele fiscale, atunci când persoanele care, deşi aveau obligaţia de a se înregistra, nu o făceau, atitudinea organului fiscal, şi prin actele emise, fiind un veritabil abuz de drept.
4. Procedura derulată în recurs
Instanţa de recurs a încuviinţat recurentului-reclamant, în conformitate cu prevederile art. 305 C. proc. civ., administrarea probei cu înscrisuri solicitate unor terţe persoane, respectiv de la SC. S.F.C.C.F.R. Cluj SA (deconturi de cheltuieli în perioada 15 iunie 2006 - 31 decembrie 2008, ordine de deplasare, documente de achitare cazare, transport, diurne şi alte asemenea) şi de la societatea de turism care a primit comenzile clubului pentru serviciile de care a beneficiat recurentul-reclamant (filele 26-28 - nota de probatorii).
Prin adresa nr. 28 din 22 martie 2013, SC S.F.C.C.F.R. Cluj SA, a comunicat Înaltei Curţi că, (i) în evidenţele sale contabile nu există deconturi de cheltuieli întocmite pe numele recurentului-reclamant, (ii) nu au fost emise ordine de deplasare întocmite pe numele acestuia, care nu are calitatea de angajat sau de administrator al societăţii, după cum (iii) nu există nici documente privind achitarea de către club a unor cheltuieli efectuate de dl P.M. cu cazarea, transportul, diurna sau alte cheltuieli similare, achitate doar angajaţilor societăţii.
S-a mai arătat că nu există documente emise de club privind includerea recurentului în delegaţiile oficiale, participarea acestuia la întâlniri fiind în calitatea sa de consultant, agent de jucători, în temeiul convenţiei civile, după cum societatea nu a emis nici instrucţiuni recurentului pentru desfăşurarea activităţii, acesta neaflându-se într-o relaţie de muncă şi nici de subordonare cu clubul. Au fost ataşate toate documentele oficiale de plată ale recurentului de către Club (dosar recurs, filele 36-131).
La rândul său, prin adresa trimisă la data de 25 martie 2013, SC A.T.F.T.T.E. SRL a comunicat că, raportat la solicitarea de servicii de către Club pentru recurent, în arhiva sa nu există cereri de ofertă sau comenzi ferme după cum nu mai există înscrisuri referitoare la rezervări pe perioada menţionată (filele 135-150 dosar recurs).
5. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Recursul nu este fondat.
Examinând sentinţa atacată prin prisma susţinerilor şi a criticilor formulate de către recurentă, a apărărilor intimatei-pârâte, cât şi sub toate aspectele, potrivit art. 3041 C. proc. civ., reţinând şi probele noi administrate în recurs, Înalta Curte constată că nu subzistă motivele de nelegalitate şi de netemeinicie invocate pentru reformarea hotărârii primei instanţe.
Expunerea considerentelor hotărârii atacate, de mai sus, atestă că instanţa de fond a reţinut, în soluţionarea cauzei, că recurentul-reclamant a încheiat convenţia civilă nr. 718 din 15 mai 2006 cu SC S.C.F.C.F.R.E. Cluj SA, având ca obiect activitatea de prospectare a pieţei de jucători profesionişti de fotbal, recomandări în domeniul achiziţiei de jucători, consultanţă la cererea expresă a beneficiarului la negocierea şi semnarea de contracte cu ocazia transferurilor drepturilor de joc a unor jucători de fotbal, de la diverse cluburi sportive din ţară şi din străinătate.
În urma verificării, organele de inspecţie fiscală au constatat că, în perioada 01 ianuarie 2006-31 decembrie 2008, recurentul-reclamant a desfăşurat o activitate independentă, conform prevederilor art. 126 alin. (1), art. 127 alin. (1), alin. (2) si alin. (3) si art. 129 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc.
De asemenea, organele de inspecţie fiscală au constatat că recurentul-reclamant nu a solicitat organului fiscal, respectiv A.F.P. Craiova, înregistrarea în scopuri de TVA deşi a depăşit plafonul de TVA în luna iunie 2006.
Recurentul-reclamant, prin acţiunea sa, precizată, a investit instanţa de contencios administrativ cu cererea de anulare a deciziei de impunere privind taxa pe valoare adăugată şi alte obligaţii fiscale stabilite de inspecţia fiscală la persoane fizice care realizează venituri impozabile din activităţi economice nedeclarate organelor fiscale nr. 6833 din 25 iunie 2010, emisă de D.G.F.P. Dolj, ca şi a Deciziei nr. 73 din 10 martie 2011 privind soluţionarea contestaţiei împotriva Deciziei de impunere, cu consecinţa exonerării de la plata sumei de 3.998.801 lei stabilite în sarcina sa prin actele administrativ fiscale atacate.
Constatând că în cuprinsul considerentelor hotărârii atacate, mai sus rezumate, au fost în detaliu înfăţişate atât susţinerile reclamantului-recurent cât şi argumentele instanţei de fond în susţinerea soluţiei de respingere a acţiunii acestuia, Înalta Curte apreciază că nu se impune reluarea acestora, referirile la situaţia de fapt ca şi la prevederile legale incidente deja analizate, urmând a fi făcute doar punctual, în contextul analizării recursului de faţă.
Din această perspectivă Înalta Curte arată că problema de fapt dar şi de interpretare a prevederilor legale aplicabile ce se impune a fi dezlegată în cauză şi în etapa soluţionării recursului vizează determinarea naturii activităţii desfăşurate de recurentul-reclamant, în temeiul convenţiei civile încheiate, respectiv măsura în care aceasta este o activitate dependentă sau independentă. O atare calificare, potrivit art. 127 alin. (1), alin. (2) şi (3) din C. fisc., în forma în vigoare în perioada 1 ianuarie 2006-31 decembrie 2006, atrage şi determină totodată regimul fiscal aplicabil, şi din perspectiva reglementărilor în materie de TVA.
În acord cu cele statuate şi de prima instanţă şi contrar susţinerilor recurentului cuprinse în cererea de recurs, ce vizează practic tocmai o atare determinare de regim juridic aplicabil, Înalta Curte apreciază că natura activităţilor prestate de recurentul-reclamant în temeiul convenţiei civile nr. 718 din 15 mai 2006 încheiate cu SC S.C.F.C.F.R.E. Cluj este aceea de activitate independentă, şi nu de activitate dependentă, cum s-a arătat în cererea de recurs.
Nu sunt întemeiate şi ca atare nu pot fi primite aprecierile recurentului-reclamant în sensul că existenţa clauzelor „de exclusivitate” şi „de confidenţialitate” cuprinse în convenţia civilă încheiată cu clubul de fotbal arătat atrage natura „dependentă” a activităţilor de prospectare a pieţei de jucători profesionişti de fotbal, prestate în temeiul convenţiei sale civile stabilită pentru perioada 2006-2008.
În sensul art. 127 alin. (1), alin. (2) şi alin. (3) din C. fisc., Înalta Curte apreciază că relevanţă în stabilirea naturii independente a activităţilor economice prestate prezintă, în mod cumulativ, lipsa suportului logistic şi administrativ, libera alegere a desfăşurării activităţii, a programului de lucru şi a locului de desfăşurare, tipul de răspundere faţă de persoana cu care s-a încheiat convenţia şi nu în ultimul rând faptul că plătitorul de venituri nu are obligaţia de plată a contribuţiilor sociale obligatorii stabilite de lege în sarcina angajatorului (contribuţia de asigurări sociale de stat, contribuţia de asigurări sociale de sănătate, contribuţia de asigurări pentru accidente de muncă şi boli profesionale etc.).
În fine, concluzionând pe acest aspect, Înalta Curte, împărtăşind argumentaţia înfăţişată şi de judecătorul fondului arată că determinantă în stabilirea naturii independente a activităţii prestate de recurentul-reclamant este şi împrejurarea că activitatea astfel desfăşurată nu constituie vechime în muncă şi nici stagiu de cotizare, elemente specifice unui raport de dependenţă.
De altfel este de arătat că şi probele suplimentare cu înscrisuri, administrate în etapa recursului confirmă pe deplin o atare interpretare.
Niciunul din înscrisurile depuse nu sugerează „dependenţa” pe care o susţine recurentul-reclamant. Dimpotrivă, prin notele însoţitoare depuse cu titlu de răspuns la solicitarea Înaltei Curţi urmare a probelor încuviinţate recurentului-reclamant, SC S.C.F.C.F.R.E. Cluj SA a specificat că între această societate şi recurent nu au existat raporturi de muncă sau de subordonare, în condiţiile în care, reprezentarea ambelor părţi, atât la momentul încheierii convenţiei civile cât şi ulterior încetării acesteia, a fost aceea că între părţi nu au existat alte raporturi decât cele rezultate şi reglementate de convenţia civilă, nicidecum de subordonare (filele 37-38, dosar recurs).
Şi relaţiile solicitate de la agenţia de turism au sosit în acelaşi mod, demonstrând cel puţin în manieră indirectă, lipsa unor relaţii de dependenţă între recurent şi clubul de fotbal.
Reţinând aşadar că nici prin probele administrate chiar la solicitarea sa recurentul nu a putut răsturna concluziile cuprinse în sentinţa atacată dar şi în actele administrativ fiscale contestate, Înalta Curte constată că organele de control, în mod corect au determinat natura independentă a activităţilor prestate de recurent în temeiul convenţiei civile nr. 718 din 15 mai 2006.
Drept urmare se apreciază că şi calitatea recurentului-reclamant de persoană impozabilă, în sensul art. 127 din C. fisc. a fost în mod legal stabilită.
Potrivit acestui text de lege, în forma aplicabilă atât în perioada 01 ianuarie 2006-31 decembrie 2006, cât şi începând cu data de 01 ianuarie 2007.
„(1) Este considerată persoană impozabilă orice persoană care desfăşoară, de o manieră independentă şi indiferent de loc, activităţi economice de natura celor prevăzute la alin. (2), oricare ar fi scopul sau rezultatul acestei activităţi.
(2) În sensul prezentului titlu, activităţile economice cuprind activităţile producătorilor, comercianţilor sau prestatorilor de servicii, inclusiv activităţile extractive, agricole şi activităţile profesiilor libere sau asimilate acestora. De asemenea, constituie activitate economică exploatarea bunurilor corporale sau necorporale, în scopul obţinerii de venituri cu caracter de continuitate.
(3) Nu acţionează de o manieră independentă angajaţii sau orice alte persoane legate de angajator printr-un contract individual de muncă sau prin orice alte instrumente juridice care creează un raport angajator/ angajat în ceea ce priveşte condiţiile de muncă, remunerarea sau alte obligaţii ale angajatorului. ”
De asemenea dispoziţiile art. 153 alin. (1) din Legea nr. 571/2003, în forma aplicabilă în perioada 01 ianuarie 2006-31 decembrie 2006, prevăd că „Orice persoană impozabilă trebuie să declare începerea, schimbarea şi încetarea activităţii sale ca persoană impozabilă. Condiţiile în care persoanele impozabile se înregistrează ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată sunt prevăzute de legislaţia privind înregistrarea fiscală a plătitorilor de impozite şi taxe.”
În ceea ce priveşte sfera de aplicare a TVA şi regulile aplicabile regimului special de scutire, acestea sunt reglementate de prevederile art. 152 din Legea nr. 571/2003, completate de cele ale pct. 56 alin. (1) din Normele metodologice de aplicare a art. 152 din C. fisc., aprobate prin H.G. nr. 44/2004.
Astfel, potrivit art. 152 alin. (1) din Legea nr. 571/2003, în forma aplicabilă în perioada 01 ianuarie 2006-31 decembrie 2006, „Sunt scutite de taxa pe valoarea adăugată persoanele impozabile a căror cifră de afaceri anuală, declarată sau realizată, este inferioară plafonului de 200.000 lei, denumit în continuare plafon de scutire, dar acestea pot opta pentru aplicarea regimului normal de taxă pe valoarea adăugată."
Totodată, prevederile alin. (3) al aceluiaşi articol prevăd că: „Persoanele impozabile, care depăşesc în cursul unui an fiscal plafonul de scutire, sunt obligate să solicite înregistrarea ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată în regim normal, în termen de 10 zile de la data constatării depăşirii. (.)Până la data înregistrării ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată în regim normal se va aplica regimul de scutire de taxă pe valoarea adăugată (…)”.
Raportat la prevederile arătate, coroborate cu cele ale art. 145 alin. (3) din Legea nr. 571/2003, vizând condiţionarea dreptului de deducere a TVA de înregistrarea persoanei ca persoană impozabilă ca plătitor de TVA, şi faţă de împrejurarea că recurentul-reclamant nu a solicitat Administraţiei Finanţelor Publice Craiova o atare înregistrare, deşi a depăşit plafonul legal prevăzut în luna iunie 2006, se constată că în mod legal s-a stabilit obligaţia sa de plată a sumei de 2.039.445 lei aferentă serviciilor prestate în baza convenţiei civile arătate. Suma accesorie calculată a fost stabilită conform principiului „accesorium sequitur principalem”.
În fine, şi celelalte critici ale recurentului, reluând de altfel apărările prezentate şi cu ocazia judecării în fond a cauzei, în sensul că organul fiscal avea obligaţia de a dispune înregistrarea din oficiu a recurentului, în vederea achitării TVA, urmează a fi respinse faţă de conţinutul normei legale incidente (art. 152 alin. (3) C. fisc. sus arătat) ce prevede, fără echivoc, că o atare obligaţie incumbă „persoanei impozabile ce depăşeşte plafonul de scutire în cursul unui an fiscal”.
Totodată dreptul organului fiscal de a efectua controlul fiscal derivă, astfel cum bine a reţinut şi prima instanţă din cuprinsul prevederilor coroborate ale art. 94 alin. (1), art. 95 şi 105 alin. (1) C. proc. fisc. ce vizează nu doar contribuabilii, ci „toate persoanele, indiferent de forma lor de organizare, care au obligaţii de stabilire, reţinere şi plată a impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi altor sume datorate bugetului general consolidat.
Urmare a celor expuse, reţinând că prima instanţă în mod corect şi cu justa interpretare a prevederilor legale aplicabile a stabilit în sensul legalităţii şi al menţinerii actelor administrativ fiscale atacate, Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi a art. 312 alin. (1) C. proc. civ., cu referire la art. 304 pct. 9 C. proc. civ. va respinge ca nefondat recursul de faţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de P.M.F. împotriva sentinţei civile nr. 481 din 18 octombrie 2011 a Curţii de Apel Craiova secţia contencios administrativ şi fiscal ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 21 mai 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5321/2013. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 5332/2013. Contencios. Anulare certificat de... → |
|---|
