ICCJ. Decizia nr. 539/2013. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 539/2013
Dosar nr. 1898/110/2011
Şedinţa publică de la 1 februarie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei.
1. Obiectul acţiunii
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 12 aprilie 2011 pe rolul Tribunalului Bacău, secţia civilă, reclamanta R.N.P.R., D.S.B. a chemat în judecată pe pârâtul N.O., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 6.796,96 lei reprezentând prejudiciu produs unităţii.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat, în esenţă, că în urma controlului efectuat în perioada 27 iulie 2010 - 29 iulie 2010 şi a constatărilor cuprinse în Nota nr. 192963 din 31 august 2010, pârâtul, în calitate de şef ocol Agăş, cu încălcarea atribuţiilor prevăzute în fişa postului, este răspunzător pentru debitul în valoare de 6.796,96 lei, reprezentând contravaloarea masei lemnoase livrată către S.C. „B.P.” S.R.L., întrucât a permis accesul firmei respective la masa lemnoasă fără respectarea clauzelor contractuale cu privire la modalităţile de plată şi a emis autorizaţiile de exploatare fără ca beneficiarul să depună fila CEC cu cea mai mare valoare a ratei.
În drept, reclamanta a invocat dispoziţiile art. 270 şi următoarele C. muncii.
2. Hotărârea pronunţată de Tribunalul Bacău, secţia civilă
Tribunalul Bacău, secţia civilă, prin încheierea din 28 martie 2012, a admis excepţia necompetenţei secţiei civile a Tribunalului Bacău, a scos cauza de pe rol şi a dispus trimiterea acesteia la secţia de contencios administrativ a Tribunalului Bacău.
Pentru a pronunţa această soluţie, secţia civilă a Tribunalului Bacău a avut în vedere următoarele:
Potrivit art. 58 alin. (1) din O.U.G. nr. 59/2000 privind statutul personalului silvic, „Personalului silvic i se aplică dispoziţiile Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, în măsura în care prezenta ordonanţă de urgenţă nu dispune altfel”.
Chiar dacă personalul silvic răspunde patrimonial potrivit art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 85/2006 în conformitate cu prevederile Cap. III al titlului XI din Legea nr. 53/2003, Codul muncii, cu modificările şi completările ulterioare, pentru pagubele produse pe suprafeţele de pădure pe care le are în pază, constatate şi evaluate în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă, aceasta nu produce consecinţe juridice cu privire la secţia competentă să soluţioneze aceste conflicte, atât timp cât singura prevedere legală expresă care trimite şi la norme de procedură în acest sens este cea din art. 58 din O.U.G. nr. 59/2000 care, fără a distinge după cum personalul silvic este contractual sau are calitatea de funcţionar public, face trimitere la prevederile Legii nr. 188/1999.
3. Hotărârea pronunţată de Tribunalul Bacău, secţia contencios administrativ şi fiscal
Tribunalul Bacău, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin încheierea din 24 mai 2012, a admis excepţia necompetenţei funcţionale a secţiei de contencios administrativ a Tribunalului Bacău, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bacău, secţia civilă, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a trimis cauza, în vederea soluţionării conflictului, la Curtea de Apel Bacău, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut următoarele:
Pârâtul îşi desfăşoară activitatea în baza deciziei nr. 266 (fila 16), iar reclamanta a învestit instanţa cu o cerere de atragere a răspunderii patrimoniale a angajatului pentru prejudiciul produs unităţii.
În raport cu dispoziţiile art. 6 şi art. 58 din O.U.G. nr. 85/2006, ale art. 254, art. 269 C. muncii şi ale art. 109 din Legea nr. 188/1999, competenţa instanţei de contencios este reglementată doar pentru situaţiile care implică raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici, nu şi în cazurile în care litigiul poartă asupra raportului de muncă al personalului contractual.
În cauza de faţă, litigiul poartă asupra stabilirii răspunderii patrimoniale a angajatului, răspundere care este antrenată în temeiul legislaţiei muncii, trimiterea la dispoziţiile Codului Muncii fiind expresă. Norma de trimitere vizează şi procedura de judecată, respectiv competenţa instanţei, aplicarea regulilor din dreptul muncii revenind secţiei civile, în cauză nefiind emis niciun act administrativ de imputare care să facă obiectul controlului instanţei de contencios.
Mai mult decât atât acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile Codului Muncii şi nu pe Legea 188/1999, incidenţa dispoziţiilor Codului Muncii la situaţia de fapt invocată de reclamantă şi îndeplinirea condiţiilor răspunderii contractuale urmând a fi analizată de secţia specializată în litigiile de dreptul muncii.
4. Hotărârea pronunţată de Curtea de Apel Bacău în soluţionarea conflictului negativ de competenţă
Învestită cu soluţionarea conflictului negativ de competenţă, Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 23/CC din 5 iunie 2012, a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bacău, secţia contencios administrativ şi fiscal, reţinând, în esenţă, următoarele:
4.1. Potrivit art. 20 pct. 2 C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe, prin hotărâri irevocabile s-au declarat necompetente de a judeca aceiaşi pricină.
Justiţia, potrivit art. 2 alin. (2) din Legea 304/2004, se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, curţi de apel, tribunale, tribunale specializate, instanţe militare şi judecătorii, iar, potrivit art. 36 alin. (3) din aceeaşi lege, în cadrul tribunalelor funcţionează secţii sau, după caz, complete specializate pentru cauze civile, cauze penale, cauze cu minori şi de familie, cauze de contencios administrativ şi fiscal, cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, societăţi comerciale, registrul comerţului, insolvenţă, concurenţă neloială sau pentru alte materii, precum şi, în raport cu natura şi numărul cauzelor, secţii maritime şi fluviale.
Aşadar, constituirea secţiilor sau completelor în cadrul instanţelor, aşa cum au fost nominalizate prin art. 2 din Legea nr. 304/2004, este, în principiu, o chestiune de organizare judecătorească, secţiile fiind componente funcţionale ale aceleiaşi instanţe.
Pe de altă parte, Constituţia, prin art. 52, consacră dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică de a obţine recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea actului şi repararea pagubei. Condiţiile şi limitele exercitării acestui drept, dispune art. 52 alin. (2) din legea fundamentală, se stabilesc prin lege organică. Consacrarea legislativă a acestui drept constituţional s-a realizat prin Legea 554/2004 care, prin art. 2, defineşte termenii cu care operează acest act normativ.
Potrivit art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, contenciosul administrativ este activitatea de soluţionare de către instanţele de contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim, instanţele care sunt definite la art. 2 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 554/2004 ca fiind secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel şi tribunalele administrativ-fiscale.
De asemenea, potrivit art. 30 din Legea nr. 554/2004, până la constituirea tribunalelor administrativ-fiscale, litigiile se soluţionează de secţiile de contencios administrativ ale tribunalelor.
Aşadar, secţiile de contencios administrativ ale tribunalelor nu sunt simple componente funcţionale din structura tribunalelor ci, potrivit art. 2 alin. (1) lit. g) din Legea 554/2004, sunt instanţe de contencios administrativ cu o competenţă materială expres consacrată prin lege organică, respectiv art. 10 din acelaşi act normativ.
În acest context între tribunal prin secţiile funcţionale ale acestuia şi instanţa de contencios administrativ reprezentată de secţia de contencios administrativ din cadrul aceluiaşi tribunal, poate exista conflict de competenţă în sensul prevăzut de art. 20 C. proc. civ.
4.2. Pârâtul N.O. îndeplinea funcţia de inginer silvic în cadrul reclamantei.
În raport cu dispoziţiile art. 1, art. 4 şi art. 7 din O.U.G. nr. 59/2006, părţile din prezenta cauză sunt autoritatea silvică şi salariatul acesteia, care are funcţia de inginer silvic, iar obiectul litigiului îl constituie recuperarea pagubei cauzate de inginerul silvic reclamantei.
Potrivit art. 58 alin. (1) din O.U.G. nr. 59/2000, personalului silvic i se aplică dispoziţiile Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, în măsura în care ordonanţă de urgenţă nu dispune altfel, iar, potrivit art. 109 din Legii nr. 188/1999, cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public sunt de competenţa instanţelor de contencios administrativ, cu excepţia situaţiilor pentru care este stabilită expres prin lege competenţa altor instanţe.
O.U.G. nr. 59/2000 nu conţine dispoziţii referitoare la modul în care urmează să fie recuperate pagubele produse cu vinovăţie patrimoniului R.N.P. în cadrul căreia îşi desfăşoară activitate, dispoziţiile art. 109 din Legea nr. 188/1999 devenind aplicabile în temeiul normei de trimitere cuprinsă în art. 58 alin. (1) din O.U.G. nr. 59/2000.
Conform art. 6 din O.U.G. nr. 85/2006, personalul cu atribuţii de pază a pădurilor răspunde patrimonial în conformitate cu prevederile Cap. III al Titlului XI din Legea nr. 53/2003, Codul muncii, cu modificările şi completările ulterioare, pentru pagubele produse pe suprafeţele de pădure pe care le are în pază, constatate şi evaluate în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă.
În prezentul litigiu nu se urmăreşte recuperarea unei pagube produsă prin tăierea, degradarea, distrugerea, scoaterea din rădăcini a arborilor, puieţilor sau lăstarilor, tăierea crăcilor arborilor în picioare, urmate ori nu de însuşirea acestora, în condiţii ilegale, ci un prejudiciu cauzat de nerespectarea, pe de o parte, a contractului de către unii din partenerii comerciali ai reclamantei, iar pe de altă parte, încălcarea obligaţiilor de serviciu de către pârât.
Cum dispoziţiile O.U.G. nr. 85/2006 au caracterul unor norme speciale, acestea sunt de strictă interpretare şi sunt aplicabile exclusiv situaţiilor expres prevăzute.
5. Calea de atac exercitată
Împotriva sentinţei civile nr. 23/CC din 5 iunie 2012 a Curţii de Apel Bacău, secţia de contencios administrativ şi fiscal a declarat recursul R.N.P.R., D.S.B..
Printr-o primă critică din recurs, recurenta-reclamantă susţine că în mod greşit a reţinut Curtea de apel existenţa conflictului negativ de competenţă între cele două secţii ale Tribunalului Bacău, deşi, în raport cu dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 554/2004, art. 1-4 şi art. 20 pct. 2 C.proC. civ. şi art. 36 alin. (3) din Legea nr. 304/2004, conflictul de competenţă poate exista doar între instanţe, iar nu între secţii ale acestora.
Printr-o a doua critică din recurs, recurenta-reclamantă susţine că în mod greşit curtea de apel a stabilite competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei de contencios administrativ a Tribunalului Bacău. Sub acest aspect, recurenta-reclamantă invocă faptul că pârâtul are calitatea de personal contractual căruia îi sunt aplicabile, sub aspectul răspunderii patrimoniale dispoziţiile art. 270 şi următoarele C. muncii, iar nu dispoziţiile Legii nr. 188/1999. Totodată, susţine recurenta că, în temeiul art. 58 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 59/2000, dispoziţiile art. 109 din Legea nr. 188/1999 sunt aplicabile numai personalului silvic având calitatea de funcţionar public, iar nu şi personalului contractual.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi arătate în continuare.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
1.1. Cu privire la prima critică din recurs vizând existenţa conflictului negativ de competenţă între două secţii ale aceleiaşi instanţe, Înalta Curte constată că nu pot fi primite susţinerile recurentei.
În mod temeinic şi legal, atât Tribunalul Bacău, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în faţa căreia s-a ivit conflictul, cât şi Curtea de Apel Bacău au reţinut existenţa conflictului negativ de competenţă între cele două secţii ale tribunalului, Înalta Curte împărtăşind motivarea detaliată, raportată la dispoziţiile legale incidente, a Curţii de Apel Bacău şi expusă în cuprinsul pct. 4.1. din prezenta decizie.
În plus, Înalta Curte constată că în acelaşi sens sunt şi dispoziţiile Codului de procedură civilă aprobat prin Legea nr. 134/2010, care, în cuprinsul art. 136 alin. (1), prevede expres că „dispoziţiile prezentei secţiuni (Secţiunea 1, „Necompetenţa şi conflictele de competenţă” din Capitolul IV, „Incidente procedurale privitoare la competenţa instanţei”) privitoare la excepţia de necompetenţă şi la conflictul de competenţă se aplică prin asemănare şi în cazul secţiilor specializate ale aceleiaşi instanţe judecătoreşti”.
1.2. Cu privire la a doua critică din recurs, se constată că, potrivit celor expuse anterior, obiectul cauzei îl reprezintă cererea reclamantei privind obligarea pârâtului N.O. la plata sumei de 6.796,96 lei reprezentând prejudiciu produs unităţii. În esenţă, reclamanta susţine că pârâtul, prin încălcarea atribuţiilor prevăzute în fişa postului, este răspunzător pentru debitul reprezentând contravaloarea masei lemnoase livrată către S.C. „B.P.” S.R.L., întrucât a permis accesul firmei respective la masa lemnoasă fără respectarea clauzelor contractuale cu privire la modalităţile de plată şi a emis autorizaţiile de exploatare fără ca beneficiarul să depună fila CEC cu cea mai mare valoare a ratei.
Din probatoriul administrat, rezultă că obiectul cauzei, angajarea răspunderii patrimoniale a pârâtului, vizează perioada în care N.O. a îndeplinit funcţia de conducere de şef ocol Agăş, fiind incidente dispoziţiile O.U.G. nr. 59/2000 privind Statutul personalului silvic.
Or, conform art. 58 alin. (1) din O.U.G. nr. 59/2000: „personalului silvic i se aplică dispoziţiile Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, în măsura în care prezenta ordonanţă de urgenţă nu dispune altfel.”
O.U.G. nr. 59/2000 nu cuprinde dispoziţii derogatorii în privinţa răspunderii patrimoniale a personalului silvic, astfel că, în virtutea normei de trimitere de la art. 58 alin. (1), nu se poate reţine incidenţa altor dispoziţii decât cele ale Legii nr. 188/1999.
Totodată, în acord cu cele reţinute de Curtea de apel, dispoziţiile O.U.G. nr. 85/2006 privind stabilirea modalităţilor de evaluare a pagubelor produse vegetaţiei forestiere din păduri şi din afara acestora, sunt aplicabile personalul cu atribuţii de pază a pădurilor, în timp ce în prezentul litigiu nu se urmăreşte recuperarea unei pagube produsă prin tăierea, degradarea, distrugerea, scoaterea din rădăcini a arborilor, puieţilor sau lăstarilor, tăierea crăcilor arborilor în picioare, urmate ori nu de însuşirea acestora, în condiţii ilegale, ci un prejudiciu cauzat de nerespectarea, pe de o parte, a contractului de către unii din partenerii comerciali ai reclamantei, iar pe de altă parte, încălcarea de către pârât a obligaţiilor de serviciu prevăzute în fişa postului.
În consecinţă, nefiind identificate norme derogatorii în cuprinsul O.U.G. nr. 59/2000 privind Statutul personalului silvic, în virtutea dispoziţiei de trimitere de la art. 58 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă, sunt aplicabile normele de competenţă prevăzute de art. 109 din Legea nr. 188/1999 raportate la art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, conform cărora în mod corect a fost stabilită competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bacău, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Un argument în plus în sprijinul interpretării expuse îl reprezintă şi faptul că, potrivit anexei la H.G. nr. 1009/2000, gradul profesional de inginer silvic, deţinut de către pârât, este corespunzător funcţiei publice din clasa a III-a, gradul 3 sau 2, iar funcţia de şef ocol silvic, ocupată de pârât în perioada vizată, este o funcţie de conducere conform art. 17 lit. d) din O.U.G. nr. 59/2000, care, în sensul art. 3 din H.G. nr. 1009/2000, conferă persoanei care o exercită calitatea de funcţionar public.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C.proC. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge recursul declarat de R.N.P.R., D.S.B. împotriva sentinţei civile nr. 23/CC din 5 iunie 2012 a Curţii de Apel Bacău, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 februarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 538/2013. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 549/2013. Contencios → |
|---|
