ICCJ. Decizia nr. 5422/2013. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5422/2013
Dosar nr. 7075/2/2012
Şedinţa publică de la 24 mai 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC „OMV P.” SA a solicitat obligarea pârâtei Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili la restituirea sumei de 2.809.840,88 RON, reprezentând contravaloare accize şi, în subsidiar, obligarea pârâtei la soluţionarea cererii de restituire nr. 1018867 din 28 iulie 2011, în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a prezentei hotărâri, sub sancţiunea plăţii unei penalităţi de 1.000 RON pe zi de întârziere.
În motivarea acţiunii sale, reclamanta arată că a efectuat un export de benzină fără plumb, cu accizele plătite, din locaţia neautorizată ca antrepozit fiscal (Oil Terminal), prin biroul vamal Constanţa, accizele aferente cantităţii totale de produs exportat fiind în valoare de 2.809.840,88 RON.
A mai arătat reclamanta că, în temeiul art. 20642 din C. fisc. şi a pct. 98.1 din Normele de aplicare a Codului fiscal (în vigoare la momentul solicitării de restituire), a depus la pârâtă cererea de restituire a accizelor, înregistrată sub nr. 1018867 din 28 iulie 2011.
Deşi cererea de restituire îndeplineşte toate condiţiile legale şi a fost împlinit termenul de 45 zile prevăzut de art. 70 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003, reclamanta a arătat că nu a primit niciun răspuns de la autoritatea pârâtă.
Nesoluţionarea cererii sale în termenul imperativ prevăzut de lege conduce şi la încălcarea prevederilor art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, arătând reclamanta că dreptul oricărei persoane la soluţionarea cauzei sale într-un termen rezonabil se aplică nu numai în procedura judiciară ci şi în procedura administrativă.
Reclamanta s-a prevalat de dispoziţiile art. 20642 din Codul fiscal şi a pct. 98.1 din Normele de aplicare a Codului fiscal.
Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, pârâta a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii, în ceea ce priveşte cererea reclamantei de obligare la restituirea accizelor pretinse, considerând că, numai după emiterea unui răspuns de către organul fiscal competent faţă de cererea de restituire a accizelor formulată de SC OMV P. SA, reclamanta ar putea aprecia asupra oportunităţii de a ataca răspunsul în contencios administrativ, în situaţia în care acesta ar fi considerat nesatisfăcător de către societate, întrucât numai în această situaţie reclamanta ar avea interesul de a promova o acţiune în contencios administrativ.
Pe fond, pârâta a solicitat respingerea acţiunii reclamantei, apreciind că termenul prevăzut de art. 70 C. proc. fisc. are natura unui termen de recomandare şi nu este unul imperativ, cum susţine în mod greşit reclamanta.
Prin Sentinţa civilă nr. 6074 din 26 octombrie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de reclamanta SC „OMV P.” SA, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, privind obligarea pârâtei la soluţionarea formularelor de cerere de restituire accize.
A admis capătul de cerere formulat în subsidiar şi a obligat pârâta să soluţioneze cererea reclamantei, înregistrată sub nr. 1018867 din 28 iulie 2011, în termen de 30 zile de la rămânerea irevocabilă a prezentei sentinţe, sub sancţiunea plăţii unor penalităţi de 20% pe zi de întârziere din salariul minim brut pe economia naţională.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:
- reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la restituirea accizelor, conform cererii de restituire nr. 1018867 din 28 iulie 2011 şi, în subsidiar, obligarea pârâtei la soluţionarea cererii de restituire, acţiunea fiind întemeiată pe faptul că autoritatea fiscală nu a soluţionat cererea în termenul prevăzut de art. 70 C. proc. fisc.
- potrivit art. 70 alin. (1) C. proc. fisc., cererile depuse de către contribuabil potrivit prezentului cod se soluţionează de către organul fiscal în termen de 45 de zile de la înregistrare, iar în situaţiile în care, pentru soluţionarea cererii, sunt necesare informaţii suplimentare relevante pentru luarea deciziei, acest termen se prelungeşte cu perioada cuprinsă între data solicitării şi data primirii informaţiilor solicitate, prevede alin. (2) al aceluiaşi articol.
În acest context, instanţa de fond a concluzionat că, în raport de situaţia de fapt dedusă judecăţii, aplicarea dispoziţiilor art. 18 din Legea nr. 554/2004 nu poate presupune altceva decât obligarea autorităţii fiscale la soluţionarea cererii de restituire accize, respectiv obligarea la emiterea actului administrativ fiscal în conformitate cu dispoziţiile art. 20642 alin. (2) C. fisc. şi nicidecum pronunţarea unei hotărâri de obligare a autorităţii fiscale la restituirea accizelor pretinse.
Faţă de aceste considerente, curtea de apel a constatat întemeiată excepţia de inadmisibilitate invocată de pârâtă, şi a respins ca atare cererea de obligare a pârâtei la restituirea accizelor pretinse de reclamantă.
Pe de altă parte, curtea de apel a constatat întemeiată solicitarea formulată în subsidiar şi în consecinţă, a obligat pârâta să soluţioneze cererea de restituire accize, înregistrată sub nr. 1018867 din 28 iulie 2011, în termen de 30 zile de la data rămânerii irevocabile a prezentei sentinţe.
Pentru a dispune astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:
- deşi reclamanta a înregistrat cererea de restituire accize la data de 28 iulie 2011, demersul său a rămas fără finalitate până în prezent.
- în ceea ce priveşte termenul de 45 zile, prevăzut de art. 70 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003, acesta este un termen procedural, înăuntrul căruia autoritatea fiscală este ţinută să soluţioneze cererea contribuabilului, cu excepţia situaţiei în care organul fiscal găseşte necesare informaţii suplimentare, când termenul se prelungeşte cu perioada cuprinsă între data solicitării şi data primirii informaţiilor solicitate.
- deşi Codul de procedură fiscală nu prevede nicio sancţiune pentru situaţia nerespectării termenului de soluţionare a cererii contribuabilului, o atare împrejurare este susceptibilă de a da naştere dreptului acestuia la acţiunea în contencios administrativ, în scopul obligării autorităţii fiscale la soluţionarea cererii.
- cu toate că prevederile art. 70 alin. (2) C. proc. fisc. pot conduce la prelungirea termenului de soluţionare a cererii, o atare dispoziţie nu poate conduce la amânarea “sine die” a soluţionării cererii, pentru că într-o atare ipoteză dreptul contribuabilului la soluţionarea cererii rămâne fără conţinut.
Împotriva Sentinţei civile nr. 6074 din data de 26 octombrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal au declarat recurs în termen legal atât reclamanta SC OMV P. SA cât şi pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin care s-a solicitat, de către reclamanta SC OMV P. SA, în principal, casarea hotărârii atacate cu trimitere spre rejudecare pentru faptul că instanţa a soluţionat procesul fără a intra în cercetarea fondului capătului unu din cererea de chemare în judecată prin care s-a solicitat obligarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili la restituirea sumei de 2.809.840,88 RON, avându-se în vedere depăşirea termenului de soluţionare a cererii de restituire, prevăzut de art. 70 alin. (1) C. proc. fisc., şi, în subsidiar, modificare în parte a sentinţei în sensul admiterii în totalitate a capătului doi din cererea introductivă de instanţă, respectiv al obligării Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili la soluţionarea cererii de restituire depusă de reclamantă sub nr. 1018867 din 28 iulie 2011, în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, sub sancţiunea unei penalităţi de 1.000 RON pe zi de întârziere, şi de către pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, admiterea recursului şi modificare în parte a hotărârii recurate în sensul respingerii în totalitate a cererii de chemare în judecată.
Reclamanta SC OMV P. SA a învederat, prin motivele cererii de recurs, că Sentinţa civilă nr. 6074 din data de 26 octombrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal este nelegală, susţinându-se incidenţa dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Referitor la soluţia instanţei de respingere a capătului unu de cerere privind obligarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili la restituirea către recurentă a sumei de 2.809.840,88 RON, s-a arătat, în primul rând, că aceasta este lipsită de temei legal, în condiţiile în care nu a fost menţionat niciun text legal care să sprijine soluţia, şi, în al doilea rând, că chiar dacă autoritatea publică are atribuţii exclusive de verificare, aceasta nu înlătură plenitudinea de jurisdicţie a instanţei de judecată în situaţia în care autoritatea nu soluţionează cererea în termenul legal.
Nu există nicio dispoziţie în Codul de procedură fiscală, a subliniat reclamanta, care să prevadă faptul că în ipoteza în care se formulează o cerere de restituire a unei sume de bani iar autoritatea fiscală nu răspunde în termen legal, obiectul acţiunii judiciare îl constituie doar obligarea la soluţionarea cererii şi nu obligarea la însăşi restituirea sumei. Prin urmare, atâta timp cât Codul de procedură fiscală, ca lege specială în materie, nu conţine o astfel de dispoziţie, se aplică dispoziţiile dreptului comun, respectiv ale Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, care consacră de principiu posibilitatea persoanei căreia nu i s-a soluţionat o cerere în termen legal de a se adresa instanţei pentru a obţine însăşi recunoaşterea dreptului pretins.
Or, în speţă dreptul subiectiv la care recurenta este îndreptăţită a-i fi recunoscut este dreptul la restituirea sumei de 2.809.840,88 RON reprezentând accizele plătite pentru un export de păcură din locaţia neautorizată ca antrepozit fiscal, iar a afirma că reclamanta nu ar fi îndreptăţită să solicite şi să obţină obligarea A.N.A.F. - D.G.A.M.C. la restituirea sumei ci doar obligarea la soluţionarea cererii de restituire înseamnă de fapt a nega dreptul SC OMV P. SA de a obţine recunoaşterea dreptului pretins pe calea acţiunii în contencios administrativ şi a goli de conţinut dreptul de acces la o instanţă judecătorească prevăzut de art. 21 din Constituţie.
Legea contenciosului administrativ, a relevat reclamanta, reglementează un contencios de plină jurisdicţie, în care competenţa instanţei nu poate fi limitată la a dispune doar obligarea pârâtei la soluţionarea unei cereri, ci trebuie să includă posibilitatea instanţei de a dispune măsuri pentru recunoaşterea dreptului subiectiv, aceasta implicând posibilitatea instanţei de a obliga autoritatea pârâtă să restituie suma solicitată atunci când apreciază că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege şi că legea conferă reclamantei acest drept de restituire.
Judecătorul fondului, a precizat recurenta SC OMV P. SA, a procedat nelegal, contrar dispoziţiilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ., condiţionând şi îngrădind accesul reclamantei la justiţie, opunându-se verificării legalităţii solicitării de restituire a sumei în discuţie, prejudiciind dreptul la apărare şi la un proces echitabil, şi neavând în vedere considerentele Deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite nr. XX/2007, relevante în cauză.
Cât priveşte soluţia primei instanţe de respingere parţială a capătului doi de cerere, recurenta SC OMV P. SA a susţinut că aceasta a fost dată cu aplicarea greşită a art. 18 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare. Instanţa de fond, s-a precizat, deşi a recunoscut culpa A.N.A.F. - D.G.A.M.C. în ceea ce priveşte nesoluţionarea în termenul legal a cererii de restituire depuse de reclamantă încă din 28 iulie 2011, a obligat însă greşit pârâta la soluţionarea cererii sub sancţiunea plăţii unor penalităţi mai mici decât cele solicitate prin cererea de chemare în judecată.
În susţinerea cererii de acordare de penalităţi de întârziere reclamanta a invocat puterea de lucru judecat a Sentinţei nr. 2726 din 24 iunie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 1064 din 25 februarie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin care instanţele au obligat ANAF la soluţionarea unei contestaţii sub sancţiunea plăţii unor penalităţi de întârziere, precum şi jurisprudenţa recentă a Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti, de obligare a A.N.A.F. - D.G.A.M.C. la soluţionarea cererilor de restituire formulate de aceeaşi reclamantă, sub sancţiunea unor penalităţi pe zi de întârziere.
Pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a criticat soluţia instanţei de fond de obligare a sa la soluţionarea cererii de restituire nr. 1018867 din data de 28 iulie 2011 formulată de SC OMV P. SA, în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, sub sancţiunea plăţii unor penalităţi de 20% din salariul minim brut pe economia naţională, apreciindu-se că a fost aplicată greşit legea, în condiţiile în care termenul de soluţionare prevăzut de art. 70 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală este un termen de recomandare.
În plus, recurenta pârâtă a considerat că în litigiu trebuiesc avute în vedere şi prevederile art. 70 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, care reglementează posibilitatea prelungirii termenului de soluţionare a cererilor depuse de contribuabili, atunci când pentru soluţionarea cererii sunt necesare informaţii relevante pentru luarea deciziei. În cauză, s-a arătat, cererea formulată de reclamantă a fost transmisă Autorităţii Naţionale a Vămilor în vederea verificării efectuării operaţiunilor de recepţie a produselor accizabile transportate în regim suspensiv precum şi stabilirii cuantumului accizelor cu drept de restituire, de la această instituţie (care nu a fost parte în proces şi căreia nu îi este opozabilă sentinţa) nu s-a primit încă niciun răspuns, astfel că este greşită obligarea A.N.A.F. la soluţionarea cererii de restituire în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii şi sub sancţiunea plăţii unor penalităţi de 20% din salariul minim brut pe economia naţională.
Recursurile declarate de SC OMV P. SA şi de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală împotriva Sentinţei civile nr. 6074 din data de 26 octombrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal sunt nefondate şi vor fi respinse, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
În mod întemeiat instanţa de fond, interpretând şi aplicând corect legea la împrejurările de fapt ale cauzei, a dispus prin hotărârea atacată respingerea petitului principal din acţiunea SC OMV P. SA, prin care s-a solicitat obligarea pârâtei Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili la restituirea sumei de 2.809.840,88 RON reprezentând contravaloare accize aferente produsului exportat şi achitate de reclamantă (practic la soluţionarea favorabilă a cererii de restituire înregistrată sub nr. 1018867 din 28 iulie 2011), şi admiterea petitului subsidiar din aceeaşi acţiune, cu consecinţa obligării pârâtei să soluţioneze cererea reclamantei de restituire a unor accize în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a sentinţei, sub sancţiunea plăţii unor penalităţi de 20% din salariul minim brut pe economie, calculate pe zi de întârziere.
Se constată, în primul rând, că potrivit dispoziţiilor art. 70 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, denumit marginal „Termenul de soluţionare a cererilor contribuabililor", „(1) Cererile depuse de către contribuabil potrivit prezentului cod se soluţionează de către organul fiscal în termen de 45 de zile de la înregistrare. (2) În situaţiile în care, pentru soluţionarea cererii, sunt necesare informaţii suplimentare relevante pentru luarea deciziei, acest termen se prelungeşte cu perioada cuprinsă între data solicitării şi data primirii informaţiilor solicitate".
În cauză nu au fost respectate de către organele fiscale prevederile procedurale legale sus-menţionate, cererea reclamantei SC OMV P. SA de restituire a sumei de 2.809.840,88 RON reprezentând accize aferente unui export de benzină fără plumb înregistrată la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili sub nr. 1018867 din data de 28 iulie 2011 nefiind soluţionată până în prezent. Pentru a fi incidente dispoziţiile art. 70 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, care prevăd prelungirea termenului indicat de art. 70 alin. (1) din acelaşi act normativ, era necesar ca solicitarea informaţiilor suplimentare relevante pentru luarea deciziei asupra cererii de restituire a accizelor formulată de reclamantă să se fi realizat în cadrul termenului de 45 de zile de la înregistrarea cererii, însă recurenta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală nu a făcut dovada că transmiterea cererii reclamantei la Autoritatea Naţională a Vămilor în vederea verificării efectuării operaţiunilor de recepţie a produselor accizabile transportate în regim suspensiv, precum şi stabilirea cuantumului accizelor cu drept de restituire s-a realizat în termenul mai sus menţionat.
În mod evident, prin nesoluţionarea cererii reclamantei în termenul prevăzut de lege au fost nesocotite şi prevederile art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, prin care se consacră dreptul oricărei persoane la soluţionarea cauzei sale într-un termen rezonabil, prevederi aplicabile nu numai în procedura judiciară propriu-zisă ci şi în procedura administrativă prealabilă, astfel că în mod judicios judecătorul fondului a dispus, prin sentinţa pronunţată, în temeiul prevederilor art. 18 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, obligarea pârâtei la soluţionarea cererii reclamantei înregistrată sub nr. 1018867 din 28 iulie 2011 în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a sentinţei, sub sancţiunea plăţii unor penalităţi de întârziere de 20% din salariul minim brut pe economie, calculate pe zi de întârziere.
Se reţine, cât priveşte petitul principal din acţiune prin care s-a solicitat obligarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili la restituirea sumei de 2.809.840,88 RON cu titlu de accize aferente unui export de benzină fără plumb, că în mod corect judecătorul fondului a respins cererea reclamantei. Persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim este îndreptăţită să solicite şi să obţină, în contenciosul administrativ, în conformitate cu prevederile art. 1 alin. (1), art. 8 alin. (1) şi art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, recunoaşterea dreptului pretins, dar în litigiu nu au fost administrate probe concludente şi pertinente care să facă posibilă stabilirea cu certitudine a existenţei obligaţiei pârâtei de soluţionare favorabilă a cererii SC OMV P. SA de restituire a accizelor solicitate prin Cererea nr. 1018867 din 28 iulie 2011 şi a cuantumului acesteia.
În raport de cele mai sus arătate, constatând că nu sunt întemeiate motivele de recurs invocate în cauză şi că este temeinică şi legală hotărârea atacată, urmează a se dispune, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respingerea ca nefondate a recursurilor declarate de SC OMV P. SA şi de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală împotriva Sentinţei civile nr. 6074 din data de 26 octombrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de SC „OMV P.” SA Bucureşti şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, împotriva Sentinţei civile nr. 6074 din 26 octombrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 mai 2013.
Procesat de GGC - LM
| ← ICCJ. Decizia nr. 5420/2013. Contencios. Constatarea calităţii... | ICCJ. Decizia nr. 5438/2013. Contencios. Excepţie nelegalitate... → |
|---|
