ICCJ. Decizia nr. 5476/2013. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5476/2013
Dosar nr. 7480/2/2011
Şedinţa publică de la 30 mai 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cauzei
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta L.M.E., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, a solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună următoarele:
- în principal, obligarea pârâtului la includerea în Centralizatorul privind disciplinele de învăţământ, domeniile şi specializările, precum şi probele de concurs valabile pentru încadrarea personalului didactic din învăţământul preuniversitar a specializării absolvite - „Educaţie fizică şi sport - Limba şi literatura engleză”.
- în subsidiar, recunoaşterea specializării absolvite, ca profil asimilat, apt de a-i da posibilitatea de a putea participa la concursurile de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate din învăţământul preuniversitar potrivit specialităţii absolvite; recunoaşterea dreptului de a participa şi susţine concursurile de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate din învăţământul preuniversitar potrivit specialităţii absolvite, inclusiv a dreptului de a susţine examenul de acordare a definitivării şi titularizării;
- cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că, în perioada 1999 - 2004, a urmat cursurile Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport din cadrul Universităţii „A.I.C.” din Iaşi, în specialitatea Educaţie fizică şi sport - Limba şi literatura engleză, a susţinut şi a promovat examenul de licenţă din sesiunea iunie 2004.
Ministerul Educaţiei şi Cercetării i-a eliberat diploma de licenţa seria V nr. ......., în care se menţionează că, pe baza promovării examenului de licenţă, i se conferă titlul de Licenţiat în Educaţiei fizică şi sport - Filologie, în specializarea Educaţie fizica şi sport - Limba şi literatura engleză.
Din momentul înscrierii la facultate şi până la absolvirea acesteia, şi-a îndeplinit toate obligaţiile care îi reveneau potrivit contractelor de studiu încheiate cu universitatea, în sensul că şi-a plătit taxele de studii, a susţinut şi a promovat toate examenele, inclusiv examenul de licenţă. Pe parcursul facultăţii a efectuat şi cursuri de specialitate pentru pregătirea personalului didactic, urmând şi susţinând o serie întreagă de discipline psiho-pedagogice.
Întrucât specializarea pe care a absolvit-o nu este înscrisă în mod expres în Centralizatorul privind disciplinele de învăţământ, domeniile şi specializările, precum şi probele de concurs valabile pentru încadrarea personalului didactic din învăţământul preuniversitar, nu i se recunoaşte dreptul de a participa la concursurile de încadrare a personalului didactic, nefiindu-i recunoscută specializarea pe care a absolvit-o.
În drept, reclamanta arată că, potrivit art. 2 din Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 3184/2011, este îndreptăţit să i se recunoască specializarea în care a obţinut diploma de licenţă şi, ca o consecinţă, dreptul de a participa la toate concursurile pentru ocuparea posturilor de specialitate din învăţământul preuniversitar, inclusiv la concursurile pentru titularizare şi definitivare.
Pârâtul a depus întâmpinare prin care s-a invocat excepţia lipsei de interes a acţiunii.
2. Hotărârea pronunţată de Curtea de apel
Prin Sentinţa nr. 569 din 30 ianuarie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia lipsei de interes şi a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamanta L.M.E.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de apel a reţinut, în esenţă, următoarele:
Cu privire la excepţia lipsei de interes invocată de pârâtul Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului s-a reţinut că Ordinul MECTS nr. 3184/2011 şi-a încetat efectele, reglementând exclusiv procedura pentru încadrarea personalului didactic din învăţământul preuniversitar 2011, aspect care nu lipseşte de interes acţiunea reclamantei, cât timp acest ordin a produs efecte, iar eventuala constatare a temeiniciei acţiunii poate conduce la formularea unei acţiuni separate în despăgubiri, în temeiul art. 19 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Pe fondul cauzei, Curtea de apel a reţinut, raportat la dispoziţiile legale în vigoare la data la care reclamanta şi-a efectuat studiile - art. 15 din Legea nr. 88/1993 privind acreditarea instituţiilor de învăţământ superior şi recunoaşterea diplomelor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; art. 5 din H.G. nr. 535/1999 privind autorizarea de funcţionare provizorie sau acreditarea specializărilor din cadrul instituţiilor de învăţământ superior de stat sau particular; art. 103 alin. (2) din Legea nr. 84/1995; art. 2 alin. (2) din Ordinul ministrului educaţiei cercetării tineretului şi sportului nr. 3184 din 26 ianuarie 2011 pentru aprobarea Centralizatorului privind disciplinele de învăţământ, domeniile şi specializările, precum şi probele de concurs valabile pentru încadrarea personalului didactic din învăţământul preuniversitar 2011 - că, aşa cum în mod corect i s-a comunicat reclamantei în cuprinsul răspunsului la plângerea prealabilă, în vederea recunoaşterii studiilor universitare pentru absolvenţii care au început studiile după intrarea în vigoare a Legii nr. 88/1993, trebuie ca programul de studii/specializarea urmată să fie acreditate sau autorizate să funcţioneze provizoriu, conform actului normativ ce reglementează specializările şi programele de studii la momentul înscrierii în primul an de studii.
Cum specializarea absolvită de reclamantă nu a fost acreditată sau autorizată provizoriu prin hotărâre de Guvern, conform Legii nr. 88/1993, lege în vigoare pe perioada în care reclamanta a efectuat studiile (în acest sens fiind şi documentaţia care a stat la baza răspunsului la plângerea administrativă prealabilă), aceasta nu a fost cuprinsă în Centralizatorul privind disciplinele de învăţământ, domeniile şi specializările, precum şi probele de concurs, valabile pentru încadrarea personalului didactic din învăţământul preuniversitar.
Pentru aceste considerente, instanţa de fond a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtului la includerea în Centralizator a specializării absolvite de reclamantă.
În ceea ce priveşte recunoaşterea specializării absolvite, ca profil asimilat, apt de a-i da posibilitatea de a putea participa la concursurile de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate din învăţământul preuniversitar potrivit specialităţii absolvite, precum şi recunoaşterea dreptului de a participa şi susţine concursurile de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate din învăţământul preuniversitar potrivit specialităţii absolvite, inclusiv a dreptului de a susţine examenul de acordare a definitivării şi titularizării, Curtea de apel a reţinut, în raport cu dispoziţiile art. 2 alin. (1) din Ordinul ministrului educaţiei cercetării tineretului şi sportului nr. 3184 din 26 ianuarie 2011, că vor primi acceptul de participare la concursurile de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate din învăţământul preuniversitar candidaţii ale căror specializări nu se regăsesc în Centralizator, dacă profilul postului/catedrei coincide cu profilul specializării absolvite şi dacă specializarea înscrisă pe diploma de studii a candidatului/programul de studii finalizat de candidat poate fi asimilată uneia dintre specializările/asimilat unuia din programele de studii incluse în acest Centralizator. În aceste situaţii, acceptul de participare la concursurile de ocupare a posturilor didactice din învăţământul preuniversitar se acordă cu aprobarea Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.
Pentru a respingerea capetelor de cerere subsidiare, Curtea de apel a avut în vedere aceleaşi argumente expuse cu privire la capătul de cerere principal, în sensul că, pentru a se primi acceptul de participare la concursurile respective, trebuie îndeplinite următoarele condiţii cumulative: 1) profilul postului/catedrei să coincidă cu profilul specializării absolvite; 2) dacă specializarea înscrisă pe diploma de studii a candidatului/programul de studii finalizat de candidat poate fi asimilata uneia dintre specializările/asimilat unuia din programele de studii incluse în acest Centralizator.
Însa, pentru a îndeplini ambele condiţii cumulative, trebuie să fie avută în vedere raţiunea legiuitorului care, atunci când face trimitere la „profilul specializării absolvite” şi „specializarea înscrisă pe diploma de studii a candidatului/programul de studii finalizat de candidat”, are în vedere acele specializări acreditate sau autorizate să funcţioneze provizoriu, ceea ce nu este cazul în speţă.
4. Recursul declarat de reclamanta L.M.E.
Împotriva sentinţei pronunţate de Curtea de apel a declarat recurs reclamanta L.M.E., invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
Recurenta-reclamantă critică soluţia instanţei de fond sub aspectul faptului că în mod greşit s-a reţinut că specializarea absolvită nu a fost acreditată sau autorizată provizoriu prin hotărâre a Guvernului.
Susţine recurenta că instanţa a omis să aibă în vedere prevederile art. 6 din H.G. nr. 535/2009 conform cărora, în instituţiile de învăţământ superior acreditate se pot organiza, cu aprobarea senatului universitar, grupări de două specializări autorizate şi/sau acreditate, care fac parte din acelaşi curriculum universitar, fără întocmirea unui nou dosar de autorizare pentru specializarea dublă rezultată. În acest sens, recurenta-reclamantă arată că universitatea, prin Adresa nr. 2134 din 6 februarie 2012, precizează că specializarea absolvită a fost înfiinţată în baza art. 6 alin. (1) din H.G. nr. 535/1999, conform Hotărârii nr. 10/1999 a Senatului universităţii. Totodată, recurentul-reclamant invocă şi Adresele nr. 12846 şi nr. 21141 din 6 februarie 2006 a ministerului prin care se arată că specializarea respectivă a funcţionat în baza H.G. nr. 535/1999.
În continuare, recurenta-reclamantă reiterează aspectele învederate instanţei de fond în sensul că, deşi a urmat cursurile în specialitatea Educaţie fizică şi sport - Limba şi literatura engleză, a promovat examenul de licenţă în sesiunea iunie 2004, iar ministerul i-a eliberat diploma de licenţă, îi este refuzată participarea la concursurile de ocupare a posturilor didactice de titularizare şi definitivare din cauza faptului că specializarea respectivă nu este cuprinsă în Centralizatorul menţionat.
II. Considerentele Înaltei Curţi
Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs formulate şi a prevederilor art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru considerentele care vor fi arătate în continuare.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
În cauză este necontestat că recurenta-reclamantă a urmat cursurile Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport, Specializarea Educaţi Fizică şi Sport - Limba şi literatura engleză, de lungă durată, cu examen de licenţă în sesiunea iunie 2004, din cadrul Universităţii „A.I.C.” din Iaşi.
Reclamanta a arătat că, până la data promovării acţiunii, ministerul pârât nu a răspuns solicitărilor sale din 4 iulie 2011 privind: în principal, includerea în Centralizatorul privind disciplinele de învăţământ, domeniile şi specializările, precum şi probele de concurs valabile pentru încadrarea personalului didactic din învăţământul preuniversitar a specializării absolvite; în subsidiar, recunoaşterea specializării ca profil asimilat, apt să îi dea posibilitatea de a participa la concursurile de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate din învăţământul preuniversitar potrivit specialităţii absolvite şi eliberării unui document în acest sens, precum şi aprobarea participării sale la concursurile respective.
Ministerul a răspuns negativ solicitării din 4 iulie 2011, arătând, în esenţă, că, în vederea recunoaşterii studiilor universitare începute după intrarea în vigoare a Legii nr. 88/1993, este necesar ca specializarea urmată să fie acreditată sau autorizată, să funcţioneze provizoriu, însă specializarea în litigiu nu a fost cuprinsă în Centralizator deoarece nu a fost acreditată sau autorizată provizoriu prin hotărâre a Guvernului, conform Legii nr. 88/1993, iar la concursurile sus-menţionate pot participa doar candidaţii care au absolvit una dintre specializările cuprinse în Centralizatorul aprobat anual prin ordin al ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului.
În esenţă, atât apărarea pârâtului, cât şi motivarea instanţei de fond sunt fundamentate pe argumentul că specializarea absolvită de recurentul-reclamant (Educaţie fizică şi sport - Limba şi literatura engleză) nu se regăseşte în niciuna dintre hotărârile de Guvern privind structurile de învăţământ superior acreditate sau autorizate să funcţioneze provizoriu.
Cu toate acestea, Înalta Curte constată că, prin Adresa nr. 12846, 21.141 din 6 februarie 2006, ministerul pârât a comunicat Universităţii „A.I.C.” Iaşi, între altele, faptul că specializarea „Educaţie fizică şi sport - Limba şi literatura engleză” a putut funcţiona în cadrul acestei universităţi în baza prevederilor art. 6 alin. (1) din H.G. nr. 535/1999, astfel încât, potrivit prevederilor art. 67 alin. (3) din Legea nr. 84/1995, republicată, în vigoare la data respectivă, absolvenţii au putut primi titlul de licenţiat în profilul şi în specializarea urmate.
Într-adevăr, potrivit art. 6 alin. (1) din H.G. nr. 535/1999, „În instituţiile de învăţământ superior acreditate, în cadrul reformei curriculare şi al aplicării sistemului de credite transferabile, se pot organiza, cu aprobarea senatului universitar, grupuri de două specializări autorizate şi/sau acreditate, care fac parte din acelaşi curriculum universitar, fără întocmirea unui nou dosar de autorizare pentru specializarea dublă rezultată”.
Or, în cauză, este necontestat că Universitatea „A.I.C.” din Iaşi a fost şi este o instituţie de învăţământ superior acreditată, iar specializarea „Educaţie fizică şi sport - Limba şi literatura engleză” a fost înfiinţată prin Hotărârea Senatului universitar nr. 10 din 1 septembrie 1999, fără întocmirea unui nou dosar de acreditare, potrivit dispoziţiilor legale citate mai sus, ambele specializări, componente ale specializării duble rezultate, fiind acreditate anterior.
Faptul invocat de ministerul pârât, că această „dublă specializare” de la Universitatea „A.I.C.” din Iaşi nu se regăseşte ca specializare autorizată/acreditată, enumerată în anexele vreunei hotărâri de Guvern, dată în acest scop, nu poate fi imputat universităţii şi, cu atât mai puţin absolvenţilor de la specializarea respectivă, din moment ce ministerul de resort nu a declanşat procedura de lichidare a acelei specializări şi adoptarea unei hotărâri de Guvern în acest sens.
Or, aşa cum, de altfel, ministerul de resort a comunicat Universităţii „A.I.C.” din Iaşi, potrivit art. 67 alin. (3) din Legea nr. 84/1995, republicată, „absolvenţii care au promovat examenul de licenţă primesc titlul de licenţiat în profilul şi în specializarea urmate”.
În conformitate cu dispoziţiile legale citate mai sus, recurenta-reclamantă a primit Diploma de licenţă seria V nr. .........., ca urmare a promovării examenului de licenţă din sesiunea iunie 2004, în profilul „Educaţie fizică şi sport”, specializarea „Educaţie fizică şi sport - Limba şi literatura engleză”.
Pentru considerentele arătate, se reţine că refuzul exprimat de minister are caracter nejustificat în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) teza întâi din Legea nr. 554/2004, reprezentând „exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinţei de a nu rezolva cererea unei persoane”.
Atâta timp cât obţinerea diplomei de licenţă conferă de drept titularului său capacitatea de a se bucura de toate drepturile privind specializarea respectivă, Înalta Curte constată că este întemeiat capătul de cerere subsidiar referitor la recunoaşterea specializării absolvite, ca profil asimilat, fiind corectă soluţia curţii de apel în privinţa respingerii celorlalte capete de cerere, a căror realizare efectivă este ulterioară şi reprezintă consecinţa directă a admiterii capătului de cerere subsidiar.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) - (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul şi va modifica sentinţa atacată în sensul admiterii capătului de acţiune subsidiar referitor la obligarea autorităţii pârâte competente să recunoască Specializarea educaţie fizică şi sport absolvită de reclamantă la Universitatea „A.I.C.” din Iaşi, ca profil asimilat, cu menţinerea celorlalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de L.M.E. împotriva Sentinţei nr. 569 din 30 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că admite capătul de acţiune subsidiar.
Obligă autoritatea pârâtă competentă să recunoască Specializarea Educaţie Fizică şi Sport absolvită de reclamantă la Universitatea „A.I.C.” din Iaşi, ca profil asimilat.
Menţine în rest soluţia instanţei de fond.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 mai 2013.
Procesat de GGC - LM
| ← ICCJ. Decizia nr. 5438/2013. Contencios. Excepţie nelegalitate... | ICCJ. Decizia nr. 5477/2013. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
