ICCJ. Decizia nr. 5549/2013. Contencios. Anulare decizie Uniunea Naţionala a Barourilor din România. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5549/2013
Dosar nr. 321/33/2012
Şedinţa publică de la 4 iunie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa nr. 402 din 1 iunie 2012, Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată şi precizată de reclamanta B.M.A., în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Baroului Bistriţa-Năsăud şi Consiliul Uniunii Naţionale a Barourilor din România, a anulat Deciziile nr. 90 din 3 decembrie 2011 şi nr. 55 din 21 martie 2011 emise de către pârâţi şi a obligat Consiliul Baroului Bistriţa-Năsăud la emiterea deciziei de primire a reclamantei în profesia de avocat şi la înscrierea acesteia în tabloul avocaţilor definitivi; de asemenea, a constatat, pe cale de excepţie, nelegalitatea Hotărârii nr. 902/2010 a Consiliului Uniunii Naţionale a Barourilor din România, în ceea ce priveşte procedura verificării cunoştinţelor privind legislaţia specifică profesiei de avocat, în cazul cererilor de primire în profesia de avocat cu scutire de examen, precum şi a prevederilor art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat - 2004, forma în vigoare la 3 mai 2010, şi a obligat pârâţii în solidar la plata sumei de 1.279,3 RON, cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această soluţie prima instanţă a reţinut, în esenţă, că prevederile art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat şi, respectiv, cele ale Hotărârii nr. 902/2010 a Consiliului Uniunii Naţionale a Barourilor din România contravin prevederilor Legii nr. 51/1995, reglementând condiţii suplimentare, care nu se regăsesc în lege, respectiv fiind emise cu depăşirea competenţei legale, prevăzută de art. 61 lit. d) din Legea nr. 51/1995.
Pe fondul cauzei, instanţa de judecată a reţinut că deciziile contestate sunt nelegale, fiind emise cu greşita interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995.
Împotriva acestei sentinţe, considerând-o netemeinică şi nelegală, a declarat recurs pârâtul Consiliul Baroului Bistriţa-Năsăud, susţinând, în esenţă, că în mod greşit instanţa de fond nu s-a pronunţat prin sentinţă, ci prin încheiere de şedinţă, cu privire la renunţarea la judecată a reclamantei faţă de pârâţii Baroul Bistriţa-Năsăud şi Uniunea Naţională a Barourilor din România, că excepţia de nelegalitate trebuia respinsă ca inadmisibilă, faţă de caracterul normativ al actelor contestate, şi că măsura supunerii intimatei-reclamante unui interviu scris, pentru primirea în profesia de avocat, îşi are temeiul legal în dispoziţiile legale aplicabile în cauză.
Examinând sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele şi criticile invocate de recurent, precum şi cu dispoziţiile art. 3041 din acelaşi C. proc. civ., Curtea constată că recursul fondat, în limitele şi pentru motivele ce vor fi arătate în continuare.
Cu privire la excepţia de nelegalitate
Din considerentele sentinţei atacate, rezultă că prima instanţă a folosit, pentru a realiza examenul de nelegalitate, metoda de interpretare gramaticală a prevederilor legale supuse controlului, ajungând la concluzia că solicitantul are dreptul de a fi primit în profesia de avocat, fără îndatorirea de a parcurge o procedură de verificare şi apreciere a cunoştinţelor sale profesionale.
Metoda de interpretare gramaticală nu este, însă, suficientă pentru a lămuri întru-totul legalitatea normelor din statut şi regulament, care sunt dispoziţii de drept secundar; în astfel de situaţii, conţinutul prevederilor a căror nelegalitate a fost invocată se impune a fi raportat la conţinutul altor prevederi din cuprinsul actului normativ în discuţie, care au legătură cu primele, pentru a se ajunge la lămurirea înţelesului acestora.
Interpretarea sistematică presupune, în speţă, raportarea dispoziţiilor art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 la dispoziţiile cuprinse în alin. (1) al aceluiaşi articol, observându-se, astfel, că dispoziţiile legale sus-menţionate prevăd, la alin. (1), ca modalitate de primire în profesie, examenul organizat de barou, conform prevederilor legii şi ale statutului profesiei şi, la alin. (2), o altă modalitate de primire în profesie, cu scutire de examenul prevăzut la alin. (1).
Aşadar, la cerere, persoanele care îndeplinesc condiţiile din art. 16 alin. (1) lit. a) şi b) din lege pot fi primite în profesie, fără susţinerea unui examen organizat de barou, conform regulilor stabilite în statut şi alte acte secundare.
Rezultă, de aici, că - pentru persoanele care invocă prevederile art. 16 alin. (2) din lege - barourile nu pot organiza un examen, astfel cum acesta este prevăzut la alin. (1) ala aceluiaşi articol.
Interpretarea în acest mod a prevederilor art. 16 din Legea nr. 51/1995 ne conduce la concluzia că norma conţinută de art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat, în vigoare la data depunerii cererii de către reclamantă, care prevede posibilitatea ca barourile să procedeze la verificarea cunoştinţelor pe care persoana ce solicită primirea în profesie, cu scutire de examen, le are cu privire la organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, nu este contrară normei cuprinse în lege.
Este firesc, de altfel, ca orice persoană, care doreşte să se înscrie într-un barou de avocaţi şi să exercite această profesie, să cunoască modul de organizare şi exercitare a profesiei.
În ceea ce priveşte Hotărârea Consiliului Uniunii Naţionale a Barourilor din România nr. 902/2010, prin care a fost adoptat ghidul de bună practică privind procedura soluţionării transparente a cererilor de primire în profesia de avocat cu scutire de examen, se va reţine că, într-adevăr, prevederile acesteia sunt nelegale, în raport cu dispoziţiile art. 11 alin. (1) şi art. 12 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, care condiţionează intrarea în vigoare a unui act normativ - cum este cel în discuţie, care în terminologia legii aparţine categoriei intitulate „actele normative ale autorităţilor administrative autonome” - de publicarea sa în M. Of. al României, Partea I.
În raport cu aceste considerente, urmează a se constata că excepţia de nelegalitate este întemeiată numai în ce priveşte prevederile acestui din urmă act normativ, sentinţa atacată urmând a fi modificată în consecinţă.
De asemenea, recursul urmează a fi admis şi sentinţa modificată ca atare cu privire la motivul prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ., întrucât instanţa de fond s-a pronunţat cu privire la un capăt de cerere - înscrierea pe tabloul avocaţilor definitivi a reclamantei - la care s-a renunţat prin precizarea de acţiune, formulată la data de 29 martie 2012.
Or, potrivit prevederilor art. 129 alin. (6) C. proc. civ., „În toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecăţii”.
Judecătorul nu poate, aşadar, soluţiona un litigiu decât pe baza cererii părţii interesate şi numai în limitele sesizării, principiul disponibilităţii, prevăzut de dispoziţiile legale citate, cuprinzând în conţinutul său prerogativa dreptului reclamantului de a determina limitele acţiunii.
Cu privire la fondul cauzei
Intimata-reclamantă a adresat Baroului Bistriţa-Năsăud o cerere de primire în profesia de avocat, cu scutire de examen, în temeiul art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995.
Prin Decizia nr. 55 din 21 martie 2011, Consiliul Baroului Bistriţa-Năsăud a respins cererea de primire în profesia de avocat, motivând că petenta nu posedă cunoştinţele necesare pentru primirea în profesia de avocat, cu scutire de examen, măsura fiind confirmată prin Decizia Consiliului Uniunii Naţionale a Barourilor din România nr. 90 din 3 decembrie 2011, prin care a fost respinsă contestaţia petentei.
Aşa cum s-a arătat mai sus, referitor la excepţia de nelegalitate, dispoziţiile aplicabile la data formulării de către intimata-reclamantă a cererii de primire în profesie - art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat - aveau următorul cuprins: „La cerere, poate fi primit în profesie, cu scutire de examen (…) cel care până la data primirii în profesia de avocat a îndeplinit funcţia de judecător, procuror, notar public, consilier juridic sau jurisconsult timp de cel puţin 10 ani şi dacă nu i-a încetat activitatea din motive disciplinare care îl fac nedemn pentru profesia de avocat”.
De asemenea, potrivit prevederilor art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat, „în cazul cererilor de primire în profesie cu scutire de examen, consiliul baroului poate să verifice cunoştinţele solicitantului cu privire la organizarea şi exercitarea profesiei de avocat”.
Rezultă din cele arătate mai sus, la paragraful referitor la excepţia de nelegalitate, că expresia „poate fi primit în profesie”, utilizată de art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, conţine o normă permisivă care conferă autorităţii competente un drept de apreciere, în limitele căruia aceasta îşi poate exercita puterea discreţionară.
Din actele dosarului rezultă că reclamanta a îndeplinit condiţiile formale de primire în profesie, însă, „în urma discuţiilor libere” purtate cu aceasta în şedinţa Consiliului Baroului din data de 25 februarie 2011, „s-a constatat cu majoritate de voturi că solicitanta nu posedă cunoştinţele necesare pentru primirea în profesia de avocat cu scutire de examen” (Decizia nr. 55 din 21 martie 2011 a Consiliului Baroului Bistriţa-Năsăud).
La dosarul cauzei nu se regăseşte, însă, dovada susţinerii de către intimata-reclamantă a interviului la care recurentul face referire şi, deci, nici a constatării obiective că aceasta nu posedă cunoştinţele necesare pentru primirea în profesia de avocat.
Or, în lipsa unui înscris, care să ateste modul în care baroul a procedat la verificarea cunoştinţelor solicitantului cu privire la organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, precum şi rezultatul acestei verificări, în mod corect a reţinut instanţa de fond că deciziile contestate sunt nelegale, soluţia urmând a fi menţinută cu privire la acest aspect.
Referitor la aspectul privind nepronunţarea de către instanţa de fond asupra renunţării la judecată a reclamantei faţă de pârâţii Baroul Bistriţa-Năsăud şi Uniunea Naţională a Barourilor din România prin sentinţa atacată, se va reţine că în mod corect a procedat aceasta, făcând aplicarea dispoziţiilor art. 246 alin. (2) C. proc. civ.
De asemenea, în mod corect a procedat instanţa de fond, respingând excepţia inadmisibilităţii excepţiei de nelegalitate, în raport cu dispoziţiile art. 4 alin. (1) şi (2) şi art. 11 alin. (4) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, din coroborarea cărora rezultă că excepţia de nelegalitate a unui act administrativ normativ, indiferent de data emiterii acestuia în raport cu data intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, este admisibilă.
Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 312 alin. (1) teza I şi alin. (3) C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, recursul va fi admis şi va fi modificată sentinţa atacată, în parte, în sensul respingerii excepţiei de nelegalitate a dispoziţiilor art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat şi a capătului de cerere privind obligarea pârâtului Consiliul Baroului Bistriţa-Năsăud de a proceda la înscrierea reclamantei în tabloul avocaţilor definitivi.
Se vor menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâtul Consiliul Baroului Bistriţa-Năsăud împotriva Sentinţei civile nr. 402 din 1 iunie 2012 a Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică, în parte, sentinţa atacată, în sensul că respinge, ca nefondată, excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat şi înlătură dispoziţia privind înscrierea reclamantei B.M.A. în tabloul avocaţilor, raportat la precizarea de acţiune, făcută de aceasta.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 4 iunie 2013.
Procesat de GGC - LM
| ← ICCJ. Decizia nr. 400/2013. SECŢA DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV... | ICCJ. Decizia nr. 485/2013. Contencios → |
|---|
