ICCJ. Decizia nr. 5543/2013. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5543/2013
Dosar nr. 3465/104/2010
Şedinţa publică de la 4 iunie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Procedura în faţa primei instanţe
Prin acţiunea înregistrată la data de 6 octombrie 2010 la Tribunalul Olt, reclamanta SC „T D.R.” SRL Bucureşti a solicitat obligarea pârâtului Ministerul Apărării Naţionale la respectarea prevederilor art. 5 din capitolul III al Contractului de închiriere nr. A/1721 din 11 aprilie 2005, în sensul obligării pârâtului să încheie un act adiţional prin care să prelungească termenul contractului de închiriere pentru o perioadă de 5 ani.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că a încheiat cu pârâtul Contractul de închiriere nr. A/1721 din 11 aprilie 2005 pentru terenul arabil în suprafaţă de 630,3634 ha, pentru păşune în suprafaţă de 97,3876 ha şi pentru suprafaţa construită de 1.770 mp, situate în UM 01256 Caracal, comuna Redea, judeţul Olt .
Reclamanta a precizat că durata contractului a fost stabilită pentru 5 ani, cu posibilitatea prelungirii pentru aceeaşi durată, la cererea scrisă a chiriaşului, dar pârâtul nu a respectat această clauză stipulată la art. 5 din contract, refuzând încheierea actului adiţional pentru prelungirea termenului de închiriere, cu motivarea că, urmează să organizeze o licitaţie publică în vederea închirierii/concesionării imobilului în viitor.
La data de 30 noiembrie 2010, pârâtul Ministerul Apărării Naţionale a formulat întâmpinare şi cerere reconvenţională, solicitând evacuarea reclamantei de pe terenurile ocupate fără contract în comuna Redea, Judeţul Olt.
În motivarea cererii reconvenţionale, s-a arătat că, potrivit art. 5 din contractul de închiriere, termenul de închiriere a fost deja prelungit până la data de 15 octombrie 2010 prin Actul adiţional nr. 5 din 10 mai 2010, iar după această dată, ministerul, în calitate de proprietar, nu are obligaţia să prelungească durata închirierii.
Prin Sentinţa civilă nr. 67 din 25 ianuarie 2011, Tribunalul Olt, secţia comercială şi de contencios administrativ a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, motivând că sunt aplicabile dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 554/2004 cu privire la competenţa materială de judecare a litigiului având ca obiect obligarea unei autorităţi publice centrale la încheierea unui act adiţional la un contract administrativ, care se referă la punerea în valoare a unui bun din domeniul public al statului, înscris în Anexa nr. 4 din H.G. nr. 1.705/2006.
După pronunţarea acestei sentinţe, la data de 2 septembrie 2011, reclamanta a completat şi a precizat acţiunea, arătând că aceasta a fost formulată şi împotriva răspunsului comunicat de pârât cu adresa nr. L 12.409 din 23 noiembrie 2011, după expirarea termenului prevăzut de lege şi prin care s-a refuzat în mod nejustificat prelungirea duratei contractului de închiriere.
Reclamanta a depus o nouă cerere de completare a acţiunii la data de 14 octombrie 2011, solicitând, în subsidiar obligarea pârâtului la prelungirea contractului de închiriere până la recoltarea produselor agricole însămânţate în anul agricol 2010 - 2011, respectiv până la data de 15 septembrie 2012, precum şi obligarea pârâtului să emită facturi fiscale pentru sumele achitate cu titlul de chirie negociată de părţi, de la data expirării termenului contractului de închiriere şi până la data eliberării efective a terenului.
2. Soluţia instanţei de fond
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a pronunţat Sentinţa civilă nr. 6.097 din 21 octombrie 2011, prin care a respins ca neîntemeiată cererea principală formulată de reclamanta SC „T D.R.” SRL Bucureşti, a admis cererea reconvenţională formulată de pârâtul-reclamant Ministerul Apărării Naţionale şi a dispus evacuarea reclamantei-pârâte de pe terenurile: arabil în suprafaţă de 630,3634 ha, păşune în suprafaţă de 97,3876 ha şi suprafaţă construită 1.770 mp, situate în UM 01256 Caracal, comuna Redea, judeţul Olt.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a constatat că este neîntemeiată cererea principală, întrucât prin clauza de la art. 5 al contractului de închiriere părţile au stipulat expres că este necesar acordul locatorului pentru prelungirea termenului închirierii şi acest acord nu a fost exprimat de ministerul pârât, care nu are obligaţia să justifice refuzul său de încheiere a actului adiţional pentru prelungirea duratei închirierii.
Reţinând că a expirat termenul închirierii, instanţa de fond a constatat că reclamanta-pârâtă ocupă fără drept imobilul închiriat, motiv pentru care, a admis cererea reconvenţională şi în temeiul dispoziţiilor art. 1431 C. civ., a dispus evacuarea reclamantei-pârâte de pe terenurile: arabil în suprafaţă de 630,3634 ha, păşune în suprafaţă de 97,3876 ha şi suprafaţă construită de 1.770 mp, situate în UM 01256 Caracal, comuna Redea, Judeţul Olt.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs reclamanta SC „T D.R.” SRL Bucureşti, solicitând ca în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 8 şi pct. 9 C. proc. civ., să fie modificată hotărârea atacată, în sensul admiterii cererii principale, respingerii cererii reconvenţionale.
În primul motiv de recurs a fost criticată soluţia de respingere a cererii principale, susţinându-se că judecătorul fondului a aplicat criterii diferite de interpretare a Clauzelor contractului de închiriere nr. A/1721 din 11 aprilie 2005, fără a avea în vedere integralitatea clauzei prevăzute la art. 5, ceea ce a determinat pronunţarea hotărârii cu aplicarea greşită a legii.
În dezvoltarea acestei critici, s-a arătat că, potrivit convenţiei părţilor, prelungirea contractului pentru o nouă perioadă, cu aceeaşi durată, se face prin act adiţional la cererea scrisă a chiriaşului. Recurenta-reclamantă a precizat că, a formulat cererea de prelungire a contractului de închiriere în perioada de valabilitate, dar intimatul-pârât nu a soluţionat cererea în termenul prevăzut de lege şi în consecinţă, nu poate invoca propria culpă pentru faptul că nu a fost încheiat actul adiţional de prelungire a duratei contractului de închiriere anterior expirării termenului stabilit iniţial.
Recurenta-reclamantă a mai arătat că, în mod greşit, instanţa de fond a considerat că nu sunt aplicabile în cauză dispoziţiile Ordinului Ministrului Apărării Naţionale nr. M89 din 5 septembrie 2008, care în art. 30 a reglementat situaţia contractelor de închiriere încheiate anterior intrării în vigoare a acestui ordin, cum este cazul contractului în cauză şi pentru care s-a prevăzut menţinerea valabilităţii şi prelungirea duratei, dacă este cazul în aceleaşi condiţii, conform dispoziţiilor existente la acea dată, în măsura în care acest aspect a fost stipulat expres în contract.
Prin cel de-al doilea motiv de recurs a fost criticată soluţia de admitere a cererii reconvenţionale, susţinându-se că, intimatul-pârât nu are calitatea de proprietar al terenurilor închiriate, având numai calitatea de administrator, astfel că, trebuia să justifice refuzul său de a prelungi durata contractului de închiriere şi lipsirea în acest mod a bugetului de stat de sumele încasate din închiriere.
Recurenta-reclamantă a mai arătat că s-a dispus în mod greşit evacuarea sa, în condiţiile în care intimatul-pârât a acceptat tacit prelungirea duratei contractului de închiriere prin încasarea chiriei în sumă de 133.920 dolari până la data formulării prezentului recurs.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând actele şi lucrările dosarului, în raport cu motivele de recurs, cu dispoziţiile art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ. şi cu excepţia de ordine publică, invocată din oficiu de instanţa de recurs, în baza dispoziţiilor art. 159 alin. (1) pct. 2 şi art. 306 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va admite prezentul recurs pentru următoarele:
1. Aspecte de fapt şi de drept relevante.
Acţiunea principală, astfel cum a fost formulată şi completată ulterior de reclamanta SC „T D.R.” SRL Bucureşti şi cererea reconvenţională formulată de pârâtul Ministerul Apărării Naţionale au ca obiect executarea şi respectiv, încetarea Contractului de închiriere nr. A/1721 din 11 aprilie 2005 încheiat de părţi pe o perioadă de 5 ani pentru imobilul format din teren arabil în suprafaţă de 630,3634 ha, păşune în suprafaţă de 97,3876 ha şi suprafaţa construită de 1.770 mp, imobil situat în UM 01256 Caracal, comuna Redea, judeţul Olt.
În drept, ambele cereri au fost întemeiate pe dispoziţiile art. 969, 970, 1073, 1079 şi 1436 C. civ., întrucât contractul de închiriere dedus judecăţii, deşi a fost încheiat cu o autoritate publică centrală, Ministerul Apărării Naţionale, în calitate de administrator al imobilului închiriat, este supus regimului de drept comun în materia locaţiunii şi nu regimului de drept public prevăzut în cazul actelor administrative, care pot fi contestate pe calea contenciosului administrativ, în condiţiile Legii nr. 554/2004.
Această concluzie se impune şi faţă de clauza cuprinsă la art. 24 din contract, prin care părţile au stipulat expres că, litigiile de orice fel decurgând din executarea contractului, dacă nu pot fi rezolvate pe cale amiabilă, sunt de competenţa instanţei de judecată de drept comun.
În consecinţă, se reţine că, deşi are ca obiect închirierea unui imobil din proprietatea publică a statului, înscris în anexa nr. 4 a Hotărârii Guvernului nr. 1.705/2006, Contractul nr. A/1721 din 11 aprilie 2005 a fost încheiat în condiţiile dreptului comun cu titularul dreptului de administrare asupra imobilului, ceea ce rezultă cu evidenţă din conţinutul actului, care nu cuprinde clauze specifice de drept administrativ.
Natura juridică a bunului închiriat şi calitatea de autoritate publică a uneia din părţile contractante nu determină aplicarea regulilor de competenţă materială din materia contenciosului administrativ, întrucât criteriul esenţial pentru calificarea actului este conţinutul acestuia, stabilit prin voinţa comună a părţilor, conform principiului consensualismului, invocat de altfel de ambele părţi în cererile lor, ca aplicare a principiului libertăţii actelor juridice civile.
Faţă de clauza expresă referitoare la procedura judiciară incidentă pentru soluţionarea litigiilor decurgând din executarea contractului, clauză a cărei valabilitate nu a fost contestată de părţi şi nici nu a fost înlăturată printr-o prevedere specială a legii, se constată că prezenta cauză a fost greşit judecată de instanţa de contencios administrativ, deşi competenţa de a se pronunţa atât asupra cererii principale, cât şi asupra cererii reconvenţionale, aparţine instanţei de judecată de drept comun.
Aceeaşi regulă de competenţă materială este incidentă şi în privinţa cererilor de completare a acţiunii principale, dat fiind că şi acestea vizează de asemenea prin obiectul lor executarea contractului de închiriere încheiat între părţile în litigiu.
Pentru considerentele care au fost expuse, Înalta Curte va admite prezentul recurs, va casa hotărârea atacată şi va dispune trimiterea cauzei spre competentă soluţionare la Judecătoria sectorului 5, în a cărei rază teritorială îşi are sediul intimatul-pârât.
Faţă de soluţia dată recursului, nu se mai impune a fi examinate criticile formulate în recurs, urmând ca acestea să fie avute în vedere, sub forma unor apărări de fond, cu ocazia rejudecării pricinii la instanţa competentă.
2. Soluţia instanţei de recurs şi temeiul juridic al acesteia
În baza dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 313 C. proc. civ., Înalta Curte va admite prezentul recurs, va casa hotărârea atacată pentru motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ. şi în temeiul art. 1 pct. 1 şi art. 5 C. proc. civ., va dispune trimiterea cauzei spre competentă soluţionare la Judecătoria sectorului 5 Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de SC T D.R. SRL împotriva Sentinţei civile nr. 6097 din 21 octombrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza, spre competentă soluţionare, la Judecătoria Sectorului 5.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 iunie 2013.
Procesat de GGC - LM
| ← ICCJ. Decizia nr. 4981/2013. Secția de contencios administrativ... | Anularea hotărârii Comisiei de Jurisdicţie a Imputaţiilor... → |
|---|
