ICCJ. Decizia nr. 5685/2013. Contencios. Refuz soluţionare cerere. Revizuire - Recurs
Comentarii |
|
R O M A N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5685/2013
Dosar nr. 7746/1/2012
Şedinţa publică de la 11 iunie 2013
Asupra cererii de revizuire;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanţele cauzei.
Prin sentinţa nr. 4374 din 22 iunie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a admis, în parte, acţiunea formulată de reclamantul I.G.V.C., în contradictoriu cu pârâţii M.A.E. şi T.B., a obligat primul pârât să soluţioneze cererea reclamantului înregistrată sub nr. 13888 din 18 noiembrie 2010, sub sancţiunea unei penalităţi de 50 lei pentru fiecare zi de întârziere, începând cu data rămânerii irevocabile a prezentei sentinţe, şi să plătească acestuia 4,3 lei cheltuieli de judecată; de asemenea, instanţa de judecată a anulat ca netimbrat capătul de cerere privind despăgubirile şi a respins excepţia lipsei de obiect.
Decizia instanţei de recurs.
Prin Decizia nr. 3194 din 22 iunie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, s-a admis recursul declarat de M.A.E. împotriva sentinţei civile nr. 4374 din 22 iunie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal; s-a modificat, în parte, sentinţa atacată, în sensul că s-a respins capătul de cerere privind soluţionarea cererii reclamantului înregistrată sub nr. 13888 din 18 noiembrie 2010, ca rămas fără obiect. Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de control judiciar a reţinut că la dosarul cauzei (f. 18-20 dosar recurs) au fost depuse, în copie semnată pentru conformitate cu originalul, atât certificatul de deces privind pe T.Z.A., purtând apostila prevăzută de Convenţia de la Haga din 5 octombrie 1961, cât şi dovada transmiterii către intimatul-reclamant a acestuia.
A apreciat Înalta Curte că nu pot fi reţinute susţinerile intimatului-reclamant, referitoare la lipsa de autenticitate a documentului respectiv, având în vedere ca acesta poartă toate elementele şi menţiunile prevăzute de Convenţia cu privire la suprimarea cerinţei supralegalizării actelor oficiale străine, adoptată la Haga la 5 octombrie 1961, la care România a aderat prin O.G. nr. 66/1999, publicată în M. Of. nr. 408 din 26 august 1999, fiind eliberat de autorităţile germane, în conformitate cu dispoziţiile acesteia.
De asemenea, Înalta Curte a considerat greşită aprecierea primei instanţe referitoare la nerespectarea de către autoritatea pârâtă a prevederilor art. 8 alin. (1) din O.G. nr. 27/2002, în condiţiile în care eliberarea actul solicitat de reclamant este de competenţa autorităţilor străine, autoritatea română recurentă nefiind, practic, decât transmiţătorul cererii formulate de petent, pe de o parte, iar la dosar (f. 23-28) a fost depusă corespondenţa purtată de M.A.E. cu Consulatul României la Bonn şi cu petentul, în legătură cu cererea sa, inclusiv dovada achitării de către acesta a taxei de 20 Euro, solicitată de autorităţile germane.
Pentru considerentele arătate, constatându-se că intimatului-reclamant i-a fost remis actul solicitat prin petiţie, a fost admis recursul şi modificată sentinţa atacată, în parte, în sensul respingerii capătului de cerere privind soluţionarea cererii reclamantului înregistrată sub nr. 13888 din 18 noiembrie 2010, ca rămas fără obiect.
Calea de atac exercitată.
Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire revizuentul I.G.V.C.
S-a invocat in cuprinsul cererii de revizuire, că cererea este întemeiată in raport de înscrisurile obţinute la data de 5 noiembrie 2012, data poştei, şi de faptul că M.A.E. în mod ilicit şi intenţionat nu şi-a îndeplinit toate obligaţiile, respectiv cheltuielile de judecată şi dezdăunarea sa.
În drept cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ.
Considerentele Înaltei Curţi asupra cererii de revizuire.
Examinând cerea în condiţiile art. 326 alin. (3) C. proc. civ., potrivit căruia dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată cererea de revizuire ca nefondată.
Revizuirea este o cale extraordinară de atac, de retractare, ce poate fi exercitată numai în condiţiile şi pentru motivele expres şi limitativ prevăzute de art. 322 C. proc. civ., prevederile legale care o reglementează fiind de strictă interpretare.
Înalta Curte constată că revizuentul formulează critici care pot fi subsumate motivului de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 5 C. proc. civ., conform căruia:
„Revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în următoarele cazuri:
5. dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor, ori dacă s-a desfiinţat sau s-a modificat hotărârea unei instanţe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere”.
Din analiza acestor prevederi legale rezultă că sfera de aplicabilitate a revizuirii pentru motivul invocat de petent este foarte limitată, admisibilitatea fiind condiţionată de anumite aspecte care trebuie să se regăsească cumulativ.
Astfel, pentru a fi admisibilă revizuirea, partea interesată trebuie să prezinte un înscris nou care nu a fost administrat ca probă în procesul în care s-a dat hotărârea a cărei revizuire se solicită. Înscrisul trebuie să aibă forţă probantă prin el însuşi, să fi existat la data pronunţării hotărârii, însă să nu fi fost depus, fiind reţinut de partea potrivnică sau datorită unei împrejurări mai presus de voinţa părţilor.
De asemenea, înscrisurile descoperite şi invocate în revizuire trebuie să aibă un caracter determinant, adică să conducă la o altă soluţie decât cea pronunţată.
Or, in speţă se observă că ceea ce se invocă in aparenţă ca fiind înscris nou este Adresa M.A.E. nr. G5-1/10747 din data de 25 octombrie 2012 de comunicare a certificatului de deces al defunctei T.Z.A., adresă depusă la acest termen, in raport de care Înalta Curte constată că are acelaşi conţinut cu Adresa nr. G5-1/P/2956 din data de 4 februarie 2011 (fila 18 dosar recurs), care a fost avută in vedere de către instanţa de recurs la pronunţarea soluţiei.
Faţă de această împrejurare, se constată că nu sunt îndeplinite cerinţele art. 322 pct. 5 C. proc. civ.
Totodată, se reţine că revizuentul, prin cererea formulată, nu critică soluţia instanţei de recurs privind constatarea capătului de cerere vizând soluţionarea cererii înregistrată sub numărul 13888 din 18 noiembrie 2010, ca rămas fără obiect, menţionând expres că MAE şi-a îndeplinit obligaţia de a procura şi remite certificatul de deces, însă doar la data de 5 noiembrie 2011, ci neîndeplinirea celorlalte obligaţii stabilite prin sentinţa nr. 4374 din 22 iunie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, făcând trimitere şi la procedură reglementată de art. 24 din Legea nr. 554/2005.
Temeiul legal al soluţiei pronunţate.
Faţă de cele expuse mai sus, Curtea în baza art. 326 C. proc. civ. va respinge cererea de revizuire, ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge cererea de revizuire formulată de I.G.V.C. împotriva Deciziei nr. 3194 din 22 iunie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 iunie 2013.
← ICCJ. Decizia nr. 5391/2013. Contencios. Contestaţie act... | ICCJ. Decizia nr. 5775/2013. Contencios. Suspendare executare... → |
---|