ICCJ. Decizia nr. 5775/2013. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5775/2013
Dosar nr. 941/59/2012
Şedinţa publică de la 18 iunie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Cererea dedusă judecăţii
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, reclamanta SC R.W. SRL Reşiţa a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Caraş-Severin - Activitatea de Inspecţie Fiscală, suspendarea executării Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală nr. 458 din 29 iunie 2012 întocmită de către organele de control ale Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Caraş-Severin, Activitatea de Inspecţie Fiscala, Serviciul de Inspecţie Fiscala nr. 1, până la pronunţarea instanţei de fond.
În motivare, reclamanta SC R.W. SRL a arătat că are ca obiect principal de activitate „Activităţi de contractare, pe baze temporare, a personalului” - cod CAEN 7820, fiind autorizata ca agent de munca temporara, de către M.M.F.P.S. şi că, în urma unei inspecţii fiscale desfăşurate începând cu data de 17 mai 2012, a fost întocmită Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. 4172 din 25 iunie 2012, Raportul de inspecţie fiscală nr. 349 din 29 iunie 2012, cu anexele 1-17, Decizia de impunere nr. 458 din 29 iunie 2012, Decizia privind nemodificarea bazei de impunere nr. 459 din 26 iunie 2012, Procesul verbal nr. 355 din 29 iunie 2012, cât şi Dispoziţia privind măsurile stabilite de organele de inspecţie fiscală nr. 120 din 29 iunie 2012, prin care, în urma verificărilor efectuate pentru perioada 22 octombrie 2009-31 martie 2012, s-au fost stabilit suplimentar de plata, obligaţii fiscale principale de natura: impozitului pe veniturile obţinute din România de nerezidenţi-persoane juridice nerezidente, contribuţiei de asigurări sociale datorate de angajator, contribuţiei individuale de asigurări sociale reţinute de la asiguraţi, contribuţiei de asigurări pentru şomaj datorate de angajator, contribuţiei individuale de asigurări pentru şomaj reţinute de la asiguraţi, contribuţiei pentru asigurări de sănătate datorate de angajator, contribuţiei pentru asigurări de sănătate reţinute de la asiguraţi, contribuţiei pentru concedii şi indemnizaţii de la persoane juridice sau fizice, contribuţiei de asigurare pentru accidente de munca si boli profesionale datorate de angajator, contribuţia angajatorilor la Fondul de garantare pentru plata creanţelor salariale, impozit pe veniturile din salarii si asimilate salariilor; cât şi penalităţilor de întârziere, în valoare totală de: 5.115.512 lei, instituindu-se şi măsura asiguratorie a popririi conturilor bancare.
Reclamanta a formulat o serie de critici privind legalitatea actelor a căror suspendare o solicita, în esenţă privind modul eronat în care organul fiscal a procedat la analizarea din punct de vedere juridic şi fiscal al statutului angajatului temporar şi al modului de determinare a obligaţiilor de plată ale angajatorului şi angajatului în acest context.
A arătat că la data de 20 iulie 2012, împotriva deciziei de impunere a promovat contestaţie în procedura administrativa, prevăzuta de art. 205, art. 207, art. 209 din O.G. nr. 92/2003, că în speţă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 privind cazul bine justificat şi paguba iminentă, în ceea ce priveşte numeroase aspectele de fapt şi de drept invocate cu privire la nedatorarea obligaţiilor de plată impuse de pârâtă prin decizia atacată, respectiv prin punerea în executare imediată a Deciziei, faţă de cuantumul datoriei raportat la cifra de afaceri a recurentei.
1. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 600 din 13 noiembrie 2012, Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins ca neîntemeiată cererea de suspendare formulată de reclamanta SC R.W. SRL.
Pentru a hotărî astfel, instant fondului a apreciat că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 2 lit. t) din Legea 554/2004 privind cazul bine justificat, întrucât toate aspectele învederate de reclamantă în considerentele cererii de suspendare sunt critici care ţin de analiza fondului cauzei dedusa judecaţii, aceste împrejurările nefiind în măsură să creeze o îndoială puternică şi evidentă asupra prezumţiei de legalitate pe care se fundamentează caracterul executoriu al actului administrativ fiscal.
A mai apreciat că instituirea popririi asupra conturilor reclamantei nu conduce în mod automat la concluzia iminenţei unei pagube, demersurile organelor fiscale reprezentând măsuri asigurătorii apte să păstreze în patrimoniul societăţi sume de bani care să garanteze îndestularea creanţei, nefiind suficiente nici susţinerile reclamantei vizând contextul financiar dificil.
2. Calea de atac exercitată
Împotriva sentinţei nr. 600 din 13 noiembrie 2012 a declarat recurs reclamanta SC R.W. SRL, solicitând modificarea acesteia în sensul admiterii acţiunii pe fond, pentru motive încadrate în dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 şi ale art. 3041 C. proc. civ.
În motivarea recursului, s-a susţinut că instanţa de fond în mod netemeinic şi nelegal a reţinut că împrejurările relevate de recurentă nu sunt în măsură să creeze o îndoială puternică şi evidentă asupra prezumţiei de legalitate pe care se fundamentează caracterul executoriu al actului administrativ fiscal, îndoială care ar rezulta din:
- inconsecvenţele de raţionament ale organelor fiscale privind caracterul deductibil al unor cheltuieli, deşi acestea sunt în strictă legătură cu serviciile prestate, servicii care au atras venituri;
- organul de inspecţie fiscală a ignorat dispoziţiile Directivei 96/71/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 16 decembrie 1996 privind detaşarea lucrătorilor în cadrul prestării de servicii;
- prin verificarea selectivă a documentelor puse la dispoziţie şi operaţiunilor desfăşurate de recurentă, organul fiscal s-a aflat într-o gravă eroare la stabilirea cuantumului impozitelor şi taxelor de plată;
- organul fiscal a dat o interpretare proprie privind drepturile şi remuneraţiile primite de către angajaţii temporari ai agentului de muncă.
S-a mai susţinut că în mod nelegal instanţa de fond a apreciat că nici condiţia pagubei iminente nu poate fi reţinută, concluzionând că, şi în situaţia în care această condiţie ar fi apreciată ca îndeplinită, nu este îndeplinită condiţia cazului bine justificat.
Or, prin punerea în executare a actelor administrative atacate se creează în mod voit blocarea activităţii societăţii, pentru a se putea genera falimentul înainte ca instanţa să se pronunţe asupra legalităţii actelor administrative, previzibilitatea pagubei fiind evidentă faţă de cuantumul datoriei imputate raportat la cifra de afaceri a recurentei.
1. Soluţia instanţei de control judiciar
Analizând sentinţa atacată, în raport cu criticile formulate, cât şi din perspectiva art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este fondat şi îl va admite, pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Mai întâi, se constată că deşi recurenta a invocat şi incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., argumentele sale sunt în realitate subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. se referă la cazul în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când aceasta cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
În dreptul intern, nemotivarea hotărârii judecătoreşti este sancţionată de legiuitor, pornind de la obligaţia statului de a respecta dreptul părţii la un proces echitabil, drept consacrat de art. 6 paragraful 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Conform jurisprudenţei instanţei de la Strasbourg, noţiunea de proces echitabil presupune ca o instanţă internă, care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa, să fi examinat totuşi, în mod real, problemele esenţiale care i-au fost supuse şi nu doar să reia pur şi simplu concluziile uneia din părţi sau ale instanţei inferioare.
Motivarea hotărârii judecătoreşti înseamnă, în sensul strict al termenului, precizarea în scris a raţionamentului care îl determină pe judecător să admită sau să respingă o cerere de chemare în judecată.
În speţa de faţă, instanţa de control judiciar consideră că hotărârea recurată îndeplineşte cerinţele impuse de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât instanţa de fond a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale.
Concluziile primei instanţe privind faptul că în speţă nu ar fi îndeplinite condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, şi deci cererea de suspendare formulată de recurenta-reclamantă ar fi neîntemeiată sunt, însă, eronate.
Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond.
Deci, pentru a admite o cerere de suspendare a executării unui act administrativ, care este, ca regulă generală, executoriu din oficiu, instanţa de fond trebuie să constate şi să motiveze îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii cerute de art. 14 alin. (1) menţionat, suspendarea executării unui act administrativ fiind o măsură excepţională.
Îndeplinirea condiţiilor cazului bine justificat şi a iminenţei unei pagube sunt supuse aprecierii judecătorului, care efectuează o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza circumstanţelor de fapt şi de drept ale cauzei. Acestea trebuie să ofere indicii suficiente de răsturnare a prezumţiei de legalitate şi să facă verosimilă iminenţa producerii unei pagube în cazul particular supus evaluării.
Cazul bine justificat este definit de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind o împrejurare legată de starea de fapt şi de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalităţii actului administrativ.
Indiciile de nelegalitate trebuie să rezulte cu evidenţă la o examinare sumară, astfel încât să îndreptăţească concluzia instanţei de judecată în sensul proteguirii interesului persoanei private prin luarea măsurii suspendării, temporar, a executării actului administrativ până la momentul în care o instanţă de judecată se va pronunţa cu autoritate asupra legalităţii actului contestat.
Or, în speţă, raportat la susţinerile recurentei şi amplul material probator anexat, există o îndoiala serioasă privind legalitatea actelor administrative contestate, sub aspectul unor necorelări aparente între analiza şi interpretarea dată din punct de vedere juridic şi fiscal al statutului angajatului temporar şi al modului de determinare a obligaţiilor de plată ale angajatorului şi angajatului în acest context, de către organul fiscal, şi unele dispoziţii legale, naţionale şi comunitare, incidente acestui tip de contract de muncă.
Cât priveşte criticile referitoare la îndeplinirea condiţiei pagubei iminente, Înalta Curte constată, de asemenea, că argumentele reţinute în sentinţa atacată sunt fondate, faţă de cuantumul sumei pretinse raportat la cifra de afaceri a recurentei şi impactul pe care măsurile asigurătorii şi, în final, de executare, este preconizat a-l avea asupra activităţii acesteia, cu atât mai mult cu cât, în speţă, nu a fost soluţionată nici contestaţia administrativă formulată de către recurentă.
În concluzie, în raport de cele reţinute mai sus, instanţa de fond a apreciat în mod greşit că în speţă nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, pentru a fi admisă cererea de suspendare a actului administrativ fiscal în cauză, astfel că va fi reţinută situaţia prevăzută de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Este adevărat că actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate dar la fel de adevărat este că cel ce se consideră vătămat prin emiterea unui astfel de act, tocmai pentru a preîntâmpina eventualele consecinţe grave în ce-l priveşte, se poate adresa instanţei pentru a obţine suspendarea executării actului.
În acest sens sunt, de altfel, şi prevederile cuprinse în Recomandarea nr. R (89) 8 din 13 septembrie 1989 a Comitetului de Miniştrii al Consiliului Europei cu privire la protecţia juridică provizorie în materie administrativă, prin care se solicită autorităţii jurisdicţionale competente ca - atunci când executarea unei decizii administrative este de natură să provoace daune grave, dificil de reparat, persoanelor particulare cointeresate de această decizie - să ia măsuri de protecţie provizorii corespunzătoare, în limitele competenţei sale şi fără ca, astfel, să influenţeze în vreun fel soluţia asupra fondului, cu atât mai mult atunci când există un argument juridic aparent valabil în raport cu elementele de legalitate ale actului administrativ contestat.
Or, tocmai acestei categorii de măsuri de protecţie provizorie îi aparţine şi măsura suspendării executării Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală nr. 458 din 29 iunie 2012 întocmită de către organele de control ale Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Caraş-Severin, Activitatea de Inspecţie Fiscala, Serviciul de Inspecţie Fiscala nr. 1.
Având în vedere toate considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza I, alin. (3) C. proc. civ. coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, va admite recursul, va casa sentinţa recurată şi va admite cererea de suspendare formulată de reclamanta SC R.W. SRL.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de SC R.W. SRL Reşiţa împotriva sentinţei civile nr. 600 din 13 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa recurată în sensul că admite cererea formulată de reclamanta SC R.W. SRL şi, în consecinţă, suspendă executarea Deciziei de impunere nr. 458 din 29 iunie 2012 emisă de D.G.F.P. Caraş Severin - Activitatea de inspecţie fiscală până la pronunţarea instanţei de fond cu privire la anularea actelor contestate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 iunie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5685/2013. Contencios. Refuz soluţionare... | ICCJ. Decizia nr. 5788/2013. Contencios → |
|---|
