ICCJ. Decizia nr. 5788/2013. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5788/2013
Dosar nr. 44992/300/2010
Şedinţa publică de la 18 iunie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, reclamantul I.D. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta F.R.F., obligarea acesteia să pună în aplicare Hotărârea nr. 474 din 07 septembrie 2010 a Camerei Naţionale pentru Soluţionarea Litigiilor şi Decizia nr. 89 din 14 octombrie 2010 a Comisiei de Recurs a Federaţiei.
În motivarea acţiunii reclamantul a arătat că s-a adresat pârâtei cu cererea nr. 81 din 10 noiembrie 2010 prin care i-a solicitat să facă aplicarea dispoziţiilor art. 37 alin. (1) lit. b) şi c) din Regulamentul privind Statutul şi Transferul Jucătorilor de Fotbal aplicabil începând cu data de 1 iulie 2010 şi să dispună verificarea executării de către Clubul Sportiv „F.C. Snagov” a obligaţiilor financiare, iar dacă va constata că nu a procedat la punerea în executare a Hotărârii Camerei Naţionale pentru Soluţionarea Litigiilor nr. 474/2010 să comunice Departamentului competiţii pentru neprogramarea la jocurile oficiale cu interzicerea dreptului de a efectua transferuri de jucători.
Reclamanta a susţinut că, neprocedând astfel, pârâta a încălcat grav dispoziţiile Statutului şi dispoziţiile Regulamentului privind Statutul şi Transferul Jucătorilor de Fotbal dat în aplicarea acestuia şi pentru aceste motive solicită admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.
Prin Sentinţa civilă nr. 5493 din 21 aprilie 2011, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că pârâta este o autoritate publică centrală, iar hotărârile a căror executare se solicită sunt actele administrative ale unei autorităţi publice, şi deci, în temeiul art. 10 din Legea nr. 554/2004 competenţa de soluţionare aparţine instanţei de contencios administrativ.
La rândul său, prin sentinţa civilă nr. 1327 din 27 februarie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ, şi a admis acţiunea formulată de reclamantul I.D., a constatat refuzul nejustificat al pârâtei F.R.F. de a soluţiona cererea reclamantului înregistrată la F.R.F. sub nr. 801 din 10 noiembrie 2010 şi, în consecinţă, a obligat pârâta să soluţioneze cererea nr. 801 din 10 noiembrie 2010 cu privire la punerea în executare a Hotărârii nr. 474 din 07 septembrie 2010 pronunţată de Camera Naţională pentru Soluţionarea Litigiilor şi Decizia nr. 89 din 14 octombrie 2010 pronunţată de Comisia de recurs din cadrul autorităţii pârâte.
În motivarea acestei soluţii, prima instanţă a apreciat, în esenţă, că deşi reclamantul a solicitat obligarea pârâtei să pună în aplicare două hotărâri pronunţate de organe cu atribuţii jurisdicţionale din cadrul autorităţii pârâte, acţiunea se încadrează în sfera noţiunii de „refuz nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim al reclamantului”, în condiţiile în care pârâta avea obligaţia de a răspunde cererii adresate de către reclamant, înregistrată la F.R.F. la data de 14 octombrie 2010 sub nr. 801, dar nu a procedat astfel.
Împotriva sentinţei nr. 1327 din 27 februarie 2012 a declarat recurs pârâta F.R.F., solicitând în principal casarea acesteia şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei competente, pentru motive încadrate în dispoziţiile art. 304 pct. 3 şi 5 C. proc. civ., iar în subsidiar modificarea hotărârii în sensul respingerii acţiunii reclamantului-intimat, pentru motive încadrate în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, recurenta a susţinut, în primul rând, că cererea reclamantului privea punerea în executare a unor hotărâri arbitrale, obiect ce excede competenţei instanţelor de contencios administrativ.
Apoi, în raport de criteriul valoric, competenţa materială şi teritorială de soluţionare a cauzei aparţinea Judecătoriei Buftea, deci hotărârea a fost dată cu încălcarea competenţei de ordine publică a altei instanţe.
A mai susţinut că acţiunea nu putea fi încadrată în sfera noţiunii de „refuz nejustificat” în sensul dispoziţiilor şi în cadrul conturat de Legea nr. 554/2004.
În fine, din actele dosarului rezultă că la data de 01 martie 2011 reclamantul a semnat un acord prin care arăta că a primit sumele restante de la clubul C.S.F.C. Snagov şi, în consecinţă, îşi retrage toate plângerile împotriva clubului şi F.R.F., fără, însă, a încunoştinţa instanţa despre această situaţie şi despre stingerea, în fapt, a litigiului între părţi.
Examinând actele şi înscrisurile dosarului, raportat la susţinerile recurentei şi prin prisma dispoziţiilor legale incidente. Înalta Curte constată recursul fondat şi îl va admite, pentru motivele ce vor fi arătate în continuare.
Astfel, reclamantul-recurent a supus examinării instanţei de judecată refuzul nejustificat al pârâtei F.R.F. de a răspunde cererii acestuia, înaintată prin adresa nr. 801/2010, de a face aplicarea dispoziţiilor art. 37 alin. (1) lit. b) şi c) din Regulamentul privind Statutul şi Transferul Jucătorilor de Fotbal aplicabil începând cu data de 01 iulie 2010 şi în acest sens să dispună verificarea executării obligaţiilor arătate cu precizarea că, în situaţia în care va constata faptul că debitorul Clubul Sportiv Fotbal Club Snagov nu a procedat la punerea în executare a Hotărârii Consiliului Naţional pentru Soluţionarea Litigiilor nr. 474 din 07 septembrie 2010 să declare că se află în stare de neprogramare la jocurile oficiale, cu interzicerea dreptului de a efectua transferuri de jucători.
Instanţa fondului a constatat că, în cauză, pârâta nu a soluţionat această cerere, deşi avea obligaţia de a o face, comportament calificat ca refuz nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim al reclamantului.
Înalta Curte constată, însă, că la fila 16 din dosarul de fond se află depus un înscris numit „Acord”, prin care reclamantul declară că a primit suma de 9.000 euro şi 400 lei conform Hotărârii C.N.S.L. la data de 01 martie 2011, suma sus-menţionată reprezentând drepturile sale financiare, că nu mai are nici o pretenţie financiară din partea clubului sportiv F.C. Snagov, şi că îşi retrage şi plângerea pe toate căile judecătoreşti împotriva Clubului F.C. Snagov şi a F.R.F.
La fila 14 din dosar se află şi Hotărârea nr. 4742 din 02 martie 2011 a F.R.F. - Camera Naţională pentru Soluţionarea Litigiilor, prin care, constatându-se executarea obligaţiilor financiare, se ridică sancţiunile impuse Clubului F.C. Snagov.
În aceste condiţii, era evident că, la data pronunţării hotărârii ce face obiectul recursului în prezenta cauză, cererea reclamantului-intimat fusese soluţionată în sensul urmărit de acesta, de aproape un an de zile.
Înalta Curte mai constată că, pentru ca pretenţiile părţii să poată fi valorificate pe calea unei acţiuni în instanţă, aceasta trebuie să probeze existenţa unui interes legitim, actual, direct şi concret.
Or, în speţă, în condiţiile în care Hotărârea Consiliului Naţional pentru Soluţionarea Litigiilor nr. 474 din 07 septembrie 2010, şi implicit Decizia nr. 89 din 14 octombrie 2010 pronunţată de Comisia de recurs, în legătură cu care se adresase instanţei, în prezenta cauză, reclamantul-intimat, fusese pusă în aplicare încă din data de 1 martie 2011, este evident că, la data pronunţării hotărârii recurate, reclamantul nu mai justifica un interes în obţinerea unui remediu pe cale judecătorească, inclusiv în sensul constatării refuzului nejustificat al pârâtei de a urmări şi asigura punerea în aplicare a hotărârilor sus-menţionate.
Pentru aceste motive, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., recursul va fi admis, hotărârea va fi modificată, iar acţiunea reclamantului va fi respinsă ca lipsită de interes.
În temeiul dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ., şi cu aplicarea prevederilor art. 274 alin. (3) din legea procedurală, Înalta Curte va obliga intimatul-reclamant la plata către recurenta-pârâtă a sumei de 1.000 de lei cu titlul de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Admite recursul declarat de F.R.F. împotriva sentinţei civile nr. 1327 din 27 februarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa recurată în sensul că respinge acţiunea ca lipsită de interes.
Obligă intimatul-reclamant la plata către recurenta-pârâtă a sumei de 1000 de lei cu titlul de cheltuieli de judecată
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 iunie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5775/2013. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 5857/2013. Contencios. Constatarea calităţii... → |
|---|
