ICCJ. Decizia nr. 574/2013. Contencios. Alte cereri. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 574/2013
Dosar nr. 756/33/2012
Şedinţa publică de la 5 februarie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin Decizia civilă nr. 66 din 06 februarie 2012, Tribunalul Specializat Cluj a declinat competenţa de soluţionare a cauzei având ca obiect contestaţie la executare, aflată în recurs, în favoarea Tribunalului Cluj, raportat la prevederile art. 2 pct. 3 C. proc. civ., art. 36 alin. (3) şi art. 37 din Legea nr. 304/2004, art. 41 şi 43 C. proc. fisc., precum şi considerentele Deciziei nr. 15/2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie într-un recurs în interesul legii.
La rândul său, prin Decizia civilă nr. 568/R din 16 mai 2012, Tribunalul Cluj a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Specializat Cluj, întrucât titlul executoriu în baza căruia s-a demarat executarea silită a fost pronunţată într-un litigiu comercial şi a sesizat Curtea de Apel Cluj în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă ivit.
Prin sentinţa civilă nr. 456 din 18 iunie 2012, Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei privind pe Regia Autonomă a Domeniului Public Cluj-Napoca şi Administraţia Finanţelor Publice a Municipiului Cluj – Napoca, în contradictoriu cu SC G.T. SRL şi B.K.L.F., având ca obiect contestaţie la executare – recurs, în favoarea Tribunalului Specializat Cluj.
Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel Cluj a reţinut următoarele:
- obiectul acţiunii este o contestaţie la executare împotriva unui proces – verbal de distribuire a unei sume de bani rezultate din executarea silită efectuată împotriva debitoarei Regia Autonomă a Domeniului Public Cluj – Napoca în temeiul titlului executoriu – Decizia civilă nr. 120/2011 pronunţată de Curtea de Apel Cluj în Dosarul nr. 1153/1285/2008.
- acest titlu executoriu a fost emis într-un litigiu cu caracter necontestat comercial, creditoarea SC G.T.S. SRL demarând executarea silită după pronunţarea sentinţei comerciale nr. 2176/C/2010 în dosarul menţionat şi continuând această executare silită după pronunţarea deciziei în apel – număr Dosar execuţional nr. 462/2011 al B.E.J. K.L.F.
- în cursul acestei executării silite, creditoarea Administraţia Finanţelor Publice a municipiului Cluj – Napoca a depus propriile titluri executorii, precum şi acte de executare pe care le-a efectuat împotriva debitoarei, potrivit art. 563 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. (până la distribuirea sumei rezultate din executare a depus şi alt creditor titlurile sale).
- la data de 20 septembrie 2011, executorul judecătoresc a întocmit un proces verbal de distribuire a sumei de 341.949,42 lei, sumă obţinută în urma popririlor instituite, pe care, după scăderea unor sume reprezentând cheltuieli de judecată în baza Deciziei civile nr. 120/2011 a Curţii de Apel Cluj şi onorariu execuţional, a distribuit-o creditoarei SC G.T.S. SRL, în temeiul aceleiaşi decizii civile.
Împotriva acestui act de executare au formulat contestaţie atât debitoarea, cât şi creditoarea A.F.P. Cluj - Napoca, cele două dosare înregistrate pe rolul Judecătoriei Cluj – Napoca fiind conexate.
Ambele contestaţii au fost respinse prin sentinţa civilă nr. 15621 din 13 octombrie 2011 a Judecătoriei Cluj – Napoca, pe care ambele contestatoare au atacat-o cu recurs.
În acest context, Curtea de apel a apreciat că instanţa competentă să soluţioneze recursurile împotriva sentinţei civile nr. 15621 din 13 octombrie 2011 a Judecătoriei Cluj – Napoca este Tribunalul Specializat Cluj, pentru următoarele considerente:
- Potrivit art. 2 pct. 3 C. proc. civ., tribunalul judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate de judecătorii care nu sunt supuse apelului, iar conform art. 37 din Legea nr. 304/2004, în domeniile prevăzute la art. 36 alin. (3), inclusiv în materie comercială, se pot înfiinţa tribunale specializate, care preiau cauzele de competenţa tribunalului în domeniul în care se înfiinţează;
- Obiectul litigiului îl reprezintă contestaţii la executare propriu – zise, împotriva unui act de executare – distribuirea unor sume de bani încasate ca urmare a derulării unei executări silite pornite de o societate comercială împotriva unei regii autonome în baza unui titlu executoriu comercial – o decizie pronunţată în materie comercială.
- Din această perspectivă, a apreciat instanţa că nu prezintă relevanţă natura titlului executoriu prezentat de un alt creditor care a intervenit în acest dosar execuţional, întrucât ceea ce instanţa are a soluţiona este modul în care o sumă de bani încasată a fost distribuită între creditori.
Aplicând în speţă Decizia nr. 15 din 05 februarie 2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţiile Unite, curtea de apel a constatat că, întrucât contestaţia la executare vizează un titlu emis în materie comercială, trebuie soluţionată de tribunalul specializat în această materie.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs SC G.T. SRL, criticând-o pentru nelegalitate, invocând dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ.
Prin cererea de recurs recurenta solicită modificarea în totalitate a sentinţei atacate, cu consecinţa stabilirii competenţei de soluţionare a recursurilor în favoarea Tribunalului Cluj, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Prin criticile aduse sentinţei recurate, se susţine că şi dacă titlul executoriu pus în executare de către societatea recurentă este unul de natură comercială, obiectul dosarelor conexate în cadrul cărora s-a ivit conflictul de competenţă îl reprezintă o contestaţie specială în baza prevederilor art. 570 C. proc. civ., a cărei soluţionare depinde de analizarea dreptului A.F.P. Cluj Napoca de a participa la distribuirea de sume în cadrul executării începute de recurentă în Dosarul execuţional nr. 462/2011 al B.E.J. K.L.F.
Se mai susţine că în cadrul acestei contestaţii nu se pune în discuţie titlul executoriu deţinut de către societatea recurentă, astfel încât să atragă soluţionarea recursurilor de către Tribunalul Comercial Cluj (actualul Tribunal Specializat Cluj).
În continuare, recurenta arată că, instanţa care a soluţionat conflictul a ignorat aspectul că titlurile de creanţă emise de A.F.P. a municipiului Cluj sunt acte administrativ-fiscale, iar prin contestaţia specială, întemeiată pe dispoziţiile art. 570 C. proc. fisc., sunt în discuţie chiar titlurile deţinute de instituţia publică contestatoare, nefiind formulate contestaţii la executare propriu-zise, în baza dispoziţiilor art. 399 şi următoarele C. proc. civ.
În susţinerea recursului, invocă şi Decizia nr. 15 din 5 februarie 2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie într-un recurs în interesul legii.
Recursul este nefondat.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport de motivele de recurs formulate, precum şi de dispoziţiile legale incidente cauzei, Înalta Curte constată că recursul nu este întemeiat, urmând a fi respins pentru considerentele expuse în cele ce urmează.
Obiectul cererilor conexate introductive de instanţă formulate de creditoarea Administraţia Finanţelor Publice Cluj-Napoca şi de debitoarea Regia Autonomă a Domeniului Public Cluj-Napoca îl constituie contestaţia împotriva procesului-verbal de distribuire a sumelor rezultate din executarea silită a începută împotriva R.A.D.P. Cluj-Napoca de către creditoarea SC G.T. SRL în temeiul titlului executoriu reprezentat de sentinţa comercială nr. 2176/C/2010 pronunţată de Tribunalul Comercial Cluj.
Temeiul de drept al contestaţiilor formulate este art. 570 alin. (2) C. proc. civ., potrivit căruia „cel nemulţumit de modul stabilit pentru eliberarea sau distribuirea sumei rezultate din executare poate cere executorului să consemneze obiecţiile sale în procesul-verbal, care poate fi contestat în termen de 3 zile”.
Natura acestei contestaţii este, fără îndoială, aceea a unei veritabile contestaţii la executare, şi nu o cale de atac specială, vizând actul întocmit de executor în faza finală a executării silite, astfel încât nu poate avea alt regim juridic decât celelalte acte de executare întocmite pe parcursul procedurii de executare silită.
În considerarea acestei interpretări şi, în lipsa unei dispoziţii speciale, competenţa de soluţionare a contestaţiei întemeiate pe dispoziţiile art. 574 alin. (2) C. proc. civ. revine instanţei de executare, potrivit dispoziţiilor art. 400 alin. (1) C. proc. civ. Instanţa de executare este cea stabilită de art. 373 alin. (2) C. proc. civ., potrivit căruia „instanţa de executare este judecătoria în circumscripţia căreia se va face executarea”.
De altfel, Judecătoria Cluj-Napoca a fost instanţa învestită de cele două părţi cu soluţionarea contestaţiei, instanţă competentă potrivit dispoziţiilor procedurale menţionate mai sus.
În acest context, afirmaţia recurentei concretizată într-o critică la adresa sentinţei recurate, în sensul că, în cadrul acestei contestaţii sunt în discuţie titlurile executorii de natură fiscală, deţinute de instituţia publică creditoare, nu poate fi primită, având în vedere că instanţa nu a fost învestită cu soluţionarea unei contestaţii la titlu.
Astfel, atâta vreme cât titlul executoriu care a declanşat procedura executării silite este o hotărâre judecătorească pronunţată într-un litigiu comercial, iar actul de executare contestat este întocmit în vederea finalizării acestei executări, prin distribuirea sumei obţinută prin poprirea conturilor debitoarei, calea de atac exercitată, în considerarea principiului specializării, este în competenţa secţiei comerciale a tribunalului, în speţă, Tribunalul Specializat Cluj.
Prin urmare, odată ce litigiul, la momentul declanşării sale a fost calificat ca fiind unul comercial, această calificare trebuie menţinută în toate fazele procesului, inclusiv în faza de executare, fază în care practic se realizează aducerea la îndeplinire a dispoziţiilor instanţei comerciale.
Afirmaţia recurentei-pârâte, potrivit căreia, instanţa competentă să judece recursul este secţia de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului, dată fiind natura administrativ - fiscală a titlurilor de creanţă deţinute de contestatoarea Administraţia Finanţelor Publice Cluj-Napoca, nu este susţinută nici de dispoziţiile C. proc. fisc., interpretate unitar prin Decizia nr. 15 din 5 februarie 2007 a Secţiilor Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie potrivit căreia „în aplicarea dispoziţiilor art. 169 alin. (4) C. proc. fisc., republicat, judecătoria în circumscripţia căreia se face executarea este competentă să judece contestaţia, atât împotriva executării silite însăşi, a unui act sau măsuri de executare, a refuzului organelor de executare fiscală de a îndeplini un act de executare în condiţiile legii, cât şi împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanţă judecătorească sau de un alt organ jurisdicţional, sau dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege. Aşadar, şi în cazul creanţelor administrativ-fiscale, neconstatate prin hotărâre judecătorească, competenţa de soluţionare a eventualelor contestaţii la executare aparţine instanţei de drept comun (civile), inclusiv în calea de atac, şi nu instanţei de contencios administrativ”.
Temeinicia soluţiei pronunţate de Curtea de Apel Cluj în regulatorul de competenţă este susţinută chiar de Decizia nr. 15 din 05 februarie 2007 pronunţată în recursul în interesul legii, invocată de recurentă, care în considerente stabileşte următoarele: “Astfel, competenţa de soluţionare a căii de atac se verifică în raport de nivelul instanţei, împărţirea pe secţii fiind o chestiune de organizare judecătorească. Cu toate acestea, în considerarea principiului specializării, este firesc, atunci când contestaţia la executare propriu-zisă sau contestaţia la titlu vizează un titlu emis în materie comercială, acestea să se îndrepte la secţia comercială - dacă aceasta există – a instanţei competente”.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte apreciază că sentinţa pronunţată de Curtea de Apel Cluj este legală şi temeinică şi, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de SC G.T. SRL, împotriva sentinţei civile nr. 456 din 18 iunie 2012 a Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 februarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 565/2013. Contencios. Constatarea calităţii... | ICCJ. Decizia nr. 576/2013. Contencios. Anulare act... → |
|---|
