ICCJ. Decizia nr. 584/2013. Contencios. Contract administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M A N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 584/2013
Dosar nr. 5275/2/2010
Şedinţa publică de la 5 februarie 2013
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanţele cauzei
Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanta F.D.S.C. a solicitat anularea deciziei nr. 3/2010 emisă de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice - Serviciul I.G. - C.S.C. şi a procesului-verbal de constatare din 14 decembrie 2009 întocmit de inspectorii pârâtei şi comunicat reclamantei la data de 17 decembrie 2009.
De asemenea, în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, reclamanta a solicitat suspendarea executării procesului-verbal de constatare din 28 ianuarie 2010 până la soluţionarea irevocabilă a acţiunii.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că actele administrativ-fiscale sunt nelegale, debitul fiind stabilit în sarcina sa în contradicţie cu prevederile legale aplicabile, deoarece aceste sume nu constituie o creanţă rezultată din nereguli în sensul prevederilor O.G. nr. 79/2003.
Reclamanta a precizat că sumele stabilite în sarcina sa prin procesul-verbal de constatare nu constituie o creanţă născută din nereguli în sensul art. 2 lit. o) din O.G. nr. 119/1999, care definesc legalitatea, regularitatea şi conformitatea, prin raportare la art. 3 alin. (1) din O.G. nr. 79/2003, întrucât, în speţă, nu sunt întrunite elementele răspunderii juridice patrimoniale.
A susţinut, în acest sens, că nu a încălcat normele comunitare prin simpla realizare a unor cheltuieli neeligibile, neputându-se reţine că membrii Consiliului de Administraţie ai F.D.S.C. s-ar fi aflat în conflict de interese cu privire la aprobarea proiectelor selectate a fi finanţate din fondurile comunitare aferente Programului PHARE YY, întrucât au fost respectate întocmai prevederile regulamentului de organizare al F.D.S.C., simpla prezenţă în Consiliul de Administraţie neputând conduce automat la existenţa conflictului de interese, dacă membrii Consiliului de Administraţie nu au participat la deliberări, respectiv nu şi-a exprimat poziţia prin acordarea votului.
În ceea ce priveşte încălcarea prevederilor legale sau contractuale menţionate în procesul-verbal de constatare, reclamanta a arătat că nu a încălcat nici Nota de Debit din 15 iulie 2009 emisă de Comisia Europeană, însă această adresă nu reprezintă o prevedere legală sau contractuală încălcată, ci este un act administrativ ce constată anumite cheltuieli neeligibile pentru Comisia Europeană.
Aceasta a precizat că debitul reţinut în procesul-verbal de constatare a fost stabilit în sarcina sa în flagrantă contradicţie cu dispoziţiile legale aplicabile, respectiv art. 2 lit. f), art. 3 alin. (1) şi art. 11 alin. (2) din O.G. nr. 79/2003, neexistând o neregulă săvârşită, nu a fost verificată sesizarea de către autorităţile competente, cu privire la existenţa sau inexistenţa acestei nereguli, Nota de debit nefiind suficientă pentru a da naştere unei creanţe rezultate din nereguli în sarcina administratorului acelor fonduri.
Totodată, reclamanta a invocat faptul că dreptul de a stabili obligaţia de plată a creanţelor bugetare rezultate din nereguli cu privire la Programul PHARE YY era prescris la data încheierii procesului-verbal de constatare, având în vedere prevederile art. 112 din O.G. nr. 79/2003, ultima plată în cadrul Programului fiind realizată la data de 09 august 1999, iar termenul de prescripţie de 5 ani s-a împlinit la data de 09 august 2004. Chiar dacă s-ar considera că acest termen de prescripţie de 5 ani ar începe să curgă de la data intrării în vigoare a O.G. nr. 79/2003, respectiv data de 01 ianuarie 2004, în ceea ce priveşte Programul PHARE YY, termenul de prescripţie prevăzut de art. 112 din O.G. nr. 79/2003 s-a împlinit la data de 01 ianuarie 2009.
Prin întâmpinare, pârâtul Ministerul Finanţelor Publice a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
Prin încheierea din data de 14 decembrie 2010 s-a luat act de faptul că reclamanta a consemnat cauţiunea fixată de instanţă prin Rezoluţie, în ceea ce priveşte cererea de suspendare.
Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa nr. 1902 din 11 martie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamantă ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Comisia Europeană, în baza Acordului cadru încheiat cu România la data de 12 martie 1991, faţă de existenţa unui posibil conflict de interese şi existând suspiciuni în legătură cu modul de desfăşurare a programelor, a declanşat procedura de verificare financiară, verificarea fiind realizată de către firma M.S. care a întocmit Raportul de audit nr. 1 din data de 18 aprilie 2000.
În raportul de audit s-a făcut o analiză amănunţită a situaţiei, reţinându-se că, în două cazuri, membrii Consiliului de Administraţie ai F.D.S.C. au fost prezenţi când s-au aprobat granturi pentru ONG-uri la care aceştia aveau interese, respectiv Asociaţia P.D., dl. M.L., fost membru al Consiliului de Administraţie în perioada decembrie 1994-iulie 1997 şi coordonator regional al Asociaţiei P.D., prezent la şedinţa în care s-a aprobat contractul, care a fost semnat cu această organizaţie în noiembrie 1996.
De asemenea, în ceea ce priveşte U.N.I.T.E.R., dl C.I. - membru al Consiliului de Administraţie în perioada decembrie 1994-iulie 1997 şi Preşedinte U.N.I.T.E.R., a fost prezent la şedinţa în care s-a aprobat grantul, iar contractul a fost semnat cu această organizaţie în octombrie 1996.
Raportul menţionează că în minuta Consiliului de Administraţie nu se precizează nimic despre faptul că membrii Consiliului au părăsit şedinţa când se aprobau granturile, iar declaraţiile de imparţialitate semnate de membrii de mai sus sunt în legătură cu solicitările de granturi pe care acestea le evaluau în calitate de expert şi nu ca proceduri ale şedinţei în sine.
Raportul de audit a identificat ca risc posibilitatea ca membrii Consiliului, având conflicte de interese, să fi putut influenţa în mod eronat decizia Consiliului când s-au aprobat granturile.
Comisia Europeană şi-a însuşit aceste constatări.
Obligaţia de a dovedi soliditatea şi coerenţa contractelor revenea utilizatorului fondurilor, respectiv F.D.S.C., care trebuia în mod evident să consemneze în procesul-verbal al şedinţei Consiliului de Administraţie sau „minuta” şedinţei, faptul că cei doi membrii ai Consiliului de Administraţie care se aflau în conflict de interese au părăsit sala şi nu au participat la luarea deciziei.
Declaraţiile ulterioare, date în faţa notarului, respectiv a avocatului la data de 12 martie 2010, în sensul că cei doi membri ai Consiliului de Administraţie nu au participat la luarea deciziei, nu pot acoperi lipsurile actelor întocmite cu ocazia şedinţei Consiliului de Administraţie, cutuma invocată de reclamantă, în sensul că de fiecare dată când membrii Consiliului de Administraţie susceptibili de a se afla în conflict de interese la un anumit proiect părăseau sala în momentul în care era discutat, nefiind susţinută de nici o dovadă.
Aşa cum a fost recomandat în raportul de audit, ar fi trebuit să se asigure evitarea oricăror conflicte de interese prin excluderea oricăror membri ai Consiliului la şedinţele respective şi consemnarea acestui lucru în şedinţa respectivă.
Instanţa de fond a apreciat că, pentru a ne afla în faţa unei nereguli, trebuie să avem o abatere de la regularitate, or aspectul mai sus menţionat reprezintă o abatere de la regularitate, care a justificat emiterea Notei de debit din 15 iulie 2009 emisă de Comisia Europeană, prin care s-a stabilit în sarcina beneficiarului debitul în sumă totală de 33.381,82 euro, fiind actul care declanşează procedura de recuperare a acestor sume, potrivit O.G. nr. 79/2002.
Consecinţa declarării de către UE a acestor cheltuieli ca fiind recuperabile a fost aceea că, la data de 28 august 2009, A.C.P. din Ministerul Finanţelor Publice a achitat către serviciile CE suma de 33.381,82 euro datorată de reclamantă, în condiţiile în care aceasta din urmă nu a achitat către A.C.P. această sumă.
Prin urmare, această sumă a devenit pentru Ministerul Finanţelor Publice creanţă bugetară rezultată din nereguli, aşa cum este definită la art. 2 lit. d) din O.G. nr. 79/2003, respectiv sumă de recuperat ca urmare a obţinerii necuvenite de sume în cadrul măsurilor care fac parte din sistemul de finanţare integrală ori parţială a acestor fonduri.
În ceea ce priveşte incidenţa prescripţiei dreptului de a stabili obligaţia de plată a creanţelor bugetare rezultate din nereguli cu privire la Programul PHARE YY, Curtea a apreciat că pârâta a susţinut în mod corect că termenul curge de la data comunicării scrisorii de închidere a Programului de către CE, respectiv 14 decembrie 2009, aşa cum prevede expres dispoziţia legală prevăzută de art. 112 din O.G. nr. 79/2003, astfel că a nu şi-a însuşit susţinerea reclamantei.
În ceea ce priveşte cererea de suspendare a executării, Curtea a reţinut că, sub aspectul condiţiilor de formă, reclamanta a făcut dovada înregistrării la autoritatea fiscală a contestaţiei în calea administrativă de atac, prin care a contestat procesul-verbal de constatare din 28 ianuarie 2010, contestaţie soluţionată prin Decizia privind soluţionarea contestaţiei nr. 3/2010 emisă de Ministerul Finanţelor Publice Serviciul I.G., însă, referitor la condiţiile de fond prevăzute de art. 14, privind cazul bine justificat şi paguba iminentă, acestea nefiind îndeplinite cumulative, având în vedere soluţia de fond, cererea de suspendare nu este întemeiată.
Recursul
Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs reclamanta F.D.S.C., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea cererii de recurs s-au arătat în esenţă, următoarele:
- Consideră recurenta că nu sunt întrunite condiţiile pentru angajarea răspunderii F.D.S.C. potrivit dispoziţiilor O.G. nr. 79/2003, deoarece în sarcina subscrisei nu poate fi reţinută nici o neregulă în sensul acestui act normativ iar dreptul de a stabili obligaţia de plată a creanţelor bugetare rezultate din nereguli cu privire la Programul Phare YY era prescris la data încheierii procesului verbal de constatare.
-Arată recurenta că obligarea sa la achitarea către statul român a sumelor indicate în Procesul verbal de constatare din 28 ianuarie 2010 nu poate avea ca temei o răspundere obiectivă, din moment ce beneficiarul fondurilor comunitare, conform Acordului cadru din 1991, era Statul Român şi numai faţă de acesta se poate pune în discuţie, o angajare a răspunderii patrimoniale faţă de Comisia Europeană, în baza notelor de debit.
- Recurenta arată că în cauză nu sunt aplicabile prevederile art. 11 alin. (5) lit. d) din O.G. nr. 79/2003 - întrucât pârâta merge pe teza existenţei unei răspunderi patrimoniale bazate pe o prezumţie absolută de vinovăţie a F.D.S.C., de existenţă a faptei ilicite, argumentare preluată în mod eronat şi de instanţa de fond.
-Se arată de asemenea că prevederile H.G. nr. 1306/2007 nu pot fi interpretate sau aplicate într-un mod contrar dispoziţiilor O.G. nr. 79/2003 - act juridic cu forţă superioară.
-Instanţa de fond a reţinut în mod eronat vinovăţia F.D.S.C. pentru aprobarea contractelor de grant aferente proiectelor U.N.I.T.E.R. şi P.D., pornind de la premisa că doi membri ai Consiliului de Administraţie al F.D.S.C. s-ar fi aflat în conflict de interese.
A arătat recurenta că membrii menţionaţi al Consiliului de Administraţi ai F.D.S.C. au părăsit sala cu şedinţa în discuţie, existenţa unei situaţii de „conflict de interese” nu poate fi prezumată şi nici nu poate fi dedusă, acest fapt a fost confirmat şi de cei doi membri în mod expres şi chiar de A.C.P. precum şi de reprezentanţii Delegaţiei Comisiei Europene şi ai Guvernului României care au participat la toate şedinţele.
-În mod greşit instanţa de fond a acordat o forţă probantă decisivă verificării realizate de auditorul M.S. - contrar celorlalte elemente probatorii din cauză.
-Instanţa de fond în mod greşit a reţinut că termenul de prescripţie pentru stabilirea obligaţiilor de plată a creanţei bugetare era de 5 ani de la momentul comunicării scrisorii de închidere a programului Phare YY(în speţă 14 decembrie 2009).
Dimpotrivă consideră recurenta că erau incidente dispoziţiile cu caracter general ale O.U.G. nr. 70/1997 privind controlul fiscal care prevedea la art. 21, un termen de prescripţie de 5 ani pentru dreptul statului de a stabili creanţe bugetare aferente unei anumite perioade.
Din acest punct de vedere, se arată că dispoziţiile art. 112 din O.G. nr. 79/2003 nici nu puteau fi aplicate retroactiv, acest text fiind introdus abia în 2007 şi modificat în 2008.
Precizează astfel recurenta că instanţa de fond a aplicat greşit dispoziţiile H.G. nr. 1306/2007 şi să constate că termenul de prescripţie chiar dacă ar fi început să curgă de la data intrării în vigoare a O.G. nr. 79/2003, respectiv de la 1 ianuarie 2004, s-a împlinit cel mai târziu la data de 1 ianuarie 2009.
-În ceea ce priveşte cererea de suspendare a executării Procesului-verbal de constatare în condiţiile art. 15 din Legea nr. 554/2004, în mod greşit instanţa de fond a considerat că nu este întrunită în cauză condiţia cazului bine justificat, în condiţiile în care prin sentinţa civilă nr. 1328 din 16 martie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, s-au apreciat îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 şi s-a dispus suspendarea executării procesului-verbal de constatare până la pronunţarea instanţei de fond.
În drept, cererea de recurs se întemeiază pe dispoziţiile art. 304 pct. 7,8,9 C. proc. civ.
Considerentele şi soluţia instanţei de recurs
Analizând cererea de recurs, motivele invocate, normele legale incidente în cauză precum şi în conformitate cu prevederile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este fondată pentru considerentele ce urmează a fi expuse în continuare:
Argumente de fapt şi de drept relevante
În fapt, în perioada 16 noiembrie 2009-28 ianuarie 2010, Serviciul I.G. din cadrul Ministerului finanţelor a efectuat verificarea modului de utilizare a fondurilor comunitare în cadrul Programului PHARE YY - Program pentru Dezvoltarea Societăţii Civile la F.D.S.C., verificare în urma căreia a fost încheiat Procesul Verbal de Constatare.
Prin Procesul Verbal de Constatare s-a reţinut că, referitor la Programul PHARE YY, Comisia Europeană a emis pe numele A.C.P. din cadrul Ministerului Finanţelor Publice, Nota de Debit din 15 iulie 2009 (Anexa nr. 9 a Procesului Verbal de Constatare - denumită în continuare "Nota de Debit") privind cheltuieli neeligibile în valoare de 33.381,82 euro.
Aceste cheltuieli neeligibile au fost stabilite ca urmare a constatării cuprinse în Raportul de audit privind Programul PHARE YY elaborat de M.S. la 18 aprilie 2000 (Anexa nr. 10 a Procesului-verbal de constatare - denumit în continuare "Raportul de Audit") prin care se menţionează existenţa unui posibil conflict de interese referitor la anumiţi membri ai Consiliului de administraţie ai F.D.S.C. care ar fi aprobat fonduri pentru unele organizaţii neguvernamentale ("O.N.G.") unde aceştia aveau interese.
Suma stabilită prin Nota de Debit a fost plătită de A.C.P. la data de 28 august 2009, conform dispoziţiei de plată externe care constituie Anexa nr. 16 a Procesului Verbal de Constatare.
Faţă de această împrejurare, prin Procesul Verbal de Constatare s-a reţinut că F.D.S.C. figurează în evidenţele A.C.P. ca debitor cu suma de 33.381,82 euro, debit care se datorează faptului că prin Raportul de Audit s-a constatat existenţa unui posibil conflict de interese în administrarea fondurilor aferente Programului YY, iar astfel ar fi fost încălcate. Nota de Debit din 15 iulie 2009, precum şi art. 16 - Inspecţia şi verificarea financiară din Anexa A - Condiţii Generale privind Memorandumurile de Finanţare a Acordului Cadru încheiat Comisia Comunităţilor Europene şi Guvernul României la 12 martie 1991.
Pe cale de consecinţă, prin Procesul Verbal de Constatare s-a stabilit că suma aferenta cheltuielilor neeligibile reţinute de Comisia Europeană prin Nota de Debit cu privire la Programul PHARE YY constituie o creanţă bugetară rezultată din nereguli în sensul O.G. nr. 79/2003 privind controlul şi recuperarea fondurilor comunitare, precum şi a fondurilor de cofinanţare aferente utilizate necorespunzător, care îi este imputabilă F.D.S.C., în cuantum de 33.381,82 euro, echivalentul a 137.463,00 RON.
Prin decizia nr. 3/2010 emisă de C.S.C. al Serviciului Serviciul I.G. din cadrul Ministerului Finanţelor Publice (denumit in continuare Serviciul I.G.") şi înregistrată din data de 16 aprilie 2010, a fost respinsă contestaţia formulată de F.D.S.C. împotriva Procesului Verbal de Constatare.
În drept,
Art. 2 lit. a) din O.G. nr. 79/2003 defineşte neregula ca reprezentând „orice abatere de la legalitate, regularitate şi conformitate în raport cu dispoziţiile legale naţionale şi/sau comunitare, precum şi cu prevederile contractelor ori ale altor angajamente legale încheiate în baza acestor dispoziţii, care prejudiciază bugetul general al Comunităţii Europene şi/sau bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, precum şi bugetele din care provine cofinanţarea aferentă printr-o cheltuială necuvenită”.
Potrivit art. 2 lit. o) din O.G. nr. 119/1999, legalitatea este definită ca fiind „caracteristica unei "operaţiuni de a respecta toate prevederile legale care îi sunt aplicabile, în vigoare la data efect nării acesteia", regularitatea este definită ca fiind „caracteristica unei operaţiuni de a respecta sub toate aspectele ansamblul principiilor şi regulilor procedurale şi metodologice care sunt aplicabile categoriei de operaţiuni din care face parte", iar conformitatea ca fiind „caracteristica unei operaţiuni, a unor acte sau fapte administrative produse în cadrul unei entităţi publice de a corespunde politicii asumate în mod expres în domeniul respectiv de către entitatea în cauză sau de către autoritate superioară acesteia, potrivit legii".
Art. 3 alin. (1) din O.G. nr. 79/2003 prevede că „Obiectul constatării existenţei creanţelor bugetare îl constituie stabilirea neregulilor, prejudiciilor şi/sau a persoanelor juridice ori fizice debitoare, ca urmare a nerespectării legalităţii, conformităţii şi regularităţii utilizării şi administrării fondurilor comunitare şi a fondurilor de cofinanţare aferente."
Conform prevederilor art. 112 din O.G. nr. 79/2003, dreptul de a stabili obligaţia de plată aferentă creanţei bugetare născute din nereguli se prescrie în termen de 5 ani de la data închiderii programului.
Art. 11 alin. (5) din Normele Metodologice ale O.G. nr. 79/2003 precizează că este considerată a fi „data închiderii programului" fie data confirmării scrise de către Comisia Europeană a închiderii programului, fie data ultimei plăţi în cadrul programelor de preaderare după cum este cazul Programului PHARE YY), în cazul în care nu există o astfel de confirmare scrisă.
Examinând cu prioritate, prin raportare la dispoziţiile de principiu ale art. 137 alin. (1) din C. proc.civ., motivul de recurs constând în greşita considerare, de către judecătorul fondului, a faptului că dreptul de a stabili obligaţia de plată a creanţelor rezultate din nereguli cu privire la programele PHARE nu ar fi fost prescris la data încheierii procesului verbal de constatare, se reţine că acesta este întemeiat.
Rezultă, din probatoriul administrat în litigiu, că termenul de prescripţie pentru efectuarea controlului şi stabilirea eventualelor creanţe bugetare născute din nereguli în gestionarea fondurilor comunitare a curs şi s-a împlinit, pentru programul Phare administrat de recurentul F.D.S.C., anterior încheierii procesului verbal de constatare din data de 28 ianuarie 2010 emis de Ministerul Finanţelor Publice-Serviciul I.G..
Într-adevăr, analizând succesiunea în timp a legislaţiei interne, raportată la intervalul de timp în care s-au efectuat plăţi în cadrul Programelor Phare (1996-1999 pentru programul Phare YY se constată că sunt incidente în litigiu dispoziţiile O.G. nr. 70/1997 privind controlul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare. Art. 21 din O.G. nr. 70/1997 privind controlul fiscal prevedea un termen de prescripţie de 5 ani pentru dreptul organelor de control fiscal de a stabili creanţe bugetare aferente unei anumite perioade, termen care, în speţă, a început să curgă (prin raportare la momentul efectuării ultimei plăţi din fondurile comunitare) în cursul anului 1999 şi s-a împlinit cel mai târziu la data de 1 ianuarie 2005, cu mult înainte de încheierea procesului verbal de constatare contestat în procesul de faţă.
Prin urmare, atâta vreme cât dreptul statului de a stabili în sarcina reclamantei F.D.S.C. creanţe bugetare rezultate din pretinse nereguli în legătură cu administrarea programelor Phare era prescris încă din anul 2005, este evident că nu-şi pot găsi aplicare, în cauză, dispoziţiile art. 112 alin. (1) din O.G. nr. 79/2003 privind controlul şi recuperarea fondurilor comunitare, precum şi a fondurilor de cofinanţare aferente utilizate necorespunzător. Aceste prevederi legale, care prevăd că „Dreptul de a stabili obligaţia de plată se prescrie în termen de 5 ani de la data închiderii programului” şi care au fost introduse în corpul O.G. nr. 79/2003 prin O.G. nr. 12/2007 (publicată în M. Of. nr. 84/02.02.2007), nu pot produce efecte decât pentru viitor şi nu pot aduce atingere termenelor de prescripţie care erau deja împlinite potrivit dispoziţiilor cu caracter general ale O.G. nr. 70/1997.
Altfel spus, prin prisma principiului neretroactivităţii consacrat de dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Constituţia României, prevederile cu caracter special ale art. 112 alin. (1) din O.G. nr. 79/2003 privind controlul şi recuperarea fondurilor comunitare nu pot avea ca efect începerea curgerii unui nou termen de prescripţie de 5 ani pentru stabilirea creanţelor bugetare rezultate din nereguli în legătură cu Programele PHARE, în condiţiile în care la data intrării în vigoare a acestor dispoziţii legale (5 februarie 2007) era împlinit termenul de prescripţie general de 5 ani, reglementat de O.G. nr. 70/1997, privitor la dreptul statului de a stabili obligaţii bugetare în legătură cu activitatea recurentei F.D.S.C. aferentă perioadei 1995-1999.
Pe de altă parte, se constată că dreptul statului de a stabili creanţe bugetare rezultate din eventuale nereguli cu privire la Programele PHARE era prescris la data încheierii procesului verbal de constatare din 28 ianuarie 2010 încheiat de Serviciul I.G. din cadrul Ministerului Finanţelor Publice chiar şi în situaţia în care s-ar considera că îşi găsesc aplicarea, în litigiu, dispoziţiile art. 112 alin. (1) din O.G. nr. 79/2003. Art. 11 alin. (5) din Normele metodologice de aplicare a O.G. nr. 79/2003, aprobate prin H.G. nr. 1306/2007 (publicată în M. Of. nr. 753/06.11.2007) precizează că ”Termenul de prescripţie prevăzut la art. 112 alin. (1) din ordonanţă începe să curgă de la data închiderii programului, aceasta considerându-se data confirmării scrise de către Comisia Europeană a închiderii programului sau, în cazul în care nu există o astfel de confirmare, data efectuării de către Comisia Europeană a plăţii finale în cadrul programelor de preaderare şi al programelor operaţionale”. Or, cum la data intrării în vigoare a art. 112 din O.G. nr. 79/2003 şi a H.G. nr. 1306/2007 nu exista vreo scrisoare de confirmare a închiderii programelor Phare administrate de reclamantă (cu toate că aceste programe s-au desfăşurat şi au fost finalizate cu mult timp înainte), iar ultima plată în cadrul acestor programe a fost efectuată în cursul anului 1999, termenul de prescripţie cu privire la stabilirea obligaţiilor de plată pentru creanţe rezultate din nereguli aferente fiecăruia din cele trei programe Phare s-a împlinit la expirarea unui termen de 5 ani calculat cu începere de la data ultimei plăţi în cadrul respectivului program, respectiv cel mai târziu în cursul anului 2004.
Programul PHARE YY implementat în perioada 1986-1999, s-a încheiat în decembrie 1989, ultima factură (din 15 decembrie 1999 a fost achitată la data de 24 decembrie 1999 (OP din 24 decembrie 1999).
Înalta Curte subliniază că acest punct de vedere a fost împărtăşit la nivel de jurisprudenţă, în acest sens fiind şi decizia nr. 4530 din 1 noiembrie 2012.
Temeiul legal al soluţiei adoptate de instanţa de recurs
Faţă de cele arătate mai sus, constatând că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 304 pct. 9 raportat la art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va admite recursul, se va modifica sentinţa recurată în sensul că se va anula Decizia nr. 3/2010 emisă de Serviciul I.G. din cadrul Ministerului Finanţelor Publice - C.S.C., se va anula procesul-verbal de constatare din 28 ianuarie 2010 încheiat de Serviciul I.G. Ministerul Finanţelor Publice.
Având în vedere soluţia irevocabilă de anulare a actelor administrative contestate se va respinge cererea de suspendare a executării actelor administrative.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de F.D.S.C. împotriva sentinţei civile nr. 1902 din 11 martie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că admite acţiunea reclamantei şi, în consecinţă:
Anulează decizia nr. 3/2010 emisă de Serviciul I.G. din cadrul Ministerului Finanţelor Publice - C.S.C..
Anulează procesul-verbal de constatare din 28 ianuarie 2010 încheiat de Serviciul I.G. din cadrul Ministerului Finanţelor Publice.
Respinge cererea de suspendare a executării procesului-verbal de constatare din 28 ianuarie 2010 încheiat de Serviciul I.G. din cadrul Ministerului Finanţelor Publice.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 februarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 576/2013. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 599/2013. Contencios. Sesizări conform Legii... → |
|---|
