ICCJ. Decizia nr. 5776/2013. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 5776/2013

Dosar nr. 1102/44/2011

Şedinţa publică de la 18 iunie 2013

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa civilă nr. 73 din 15 februarie 2012, Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis cererea formulată de reclamanta G. (N.) N.V. în contradictoriu cu pârâta Universitatea SH - Facultatea de Geografie şi Geografia Turismului Bucureşti şi a obligat această pârâtă să elibereze reclamantei diploma de licenţă obţinută în urma examenului de licenţă - sesiunea iulie 2009; a admis în parte cererea pârâtei de chemare în garanţie a Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului şi, în consecinţă, l-a obligat pe acesta să aprobe tipărirea formularului tipizat constând în diploma de licenţă pentru reclamantă; a obligat pârâta şi chematul în garanţie la plata, fiecare, către reclamantă, a sumei de 4,30 RON cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a apreciat că, din probele administrate, rezultă faptul că reclamanta a urmat cursurile organizate de pârâtă şi este licenţiată în geografie, motiv pentru care este îndreptăţită să i se elibereze diploma de licenţă, Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului fiind obligat să aprobe tipărirea formularului pentru diploma de licenţă.

Împotriva acestei soluţii a declarat recurs chematul în garanţie Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (actualmente Ministerul Educaţiei Naţionale), susţinând că este netemeinică şi nelegală, fără a depune, însă, şi dovada plăţii taxei judiciare de timbru şi timbrul judiciar corespunzătoare căii de atac exercitate.

Or, în conformitate cu prevederile art. 3 lit. m) şi art. 11 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru şi ale art. 3 din O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar, aprobată prin Legea nr. 106/1995, cu modificările şi completările ulterioare, pentru calea de atac exercitată se plătesc taxă judiciară de timbru şi timbru judiciar, dovada achitării acestora ataşându-se, potrivit art. 3021 alin. (2) C. proc. civ., la cererea de recurs.

Cum dovada timbrării nu a fost ataşată cererii de recurs, conform dispoziţiilor legale sus menţionate, iar recurentul nu şi-a îndeplinit această obligaţie legală nici ulterior, deşi a fost citat cu menţiunea timbrării corespunzătoare, devin aplicabile dispoziţiile art. 20 alin. ( 3) din Legea nr. 146/1997 şi art. 9 din O.G. nr. 32/1995, în temeiul cărora recursul va fi anulat ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de Ministerul Educaţiei Naţionale împotriva Sentinţei civile nr. 73 din 15 februarie 2012 a Curţii de Apel Galaţi - secţia contencios administrativ şi fiscal ca netimbrat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 iunie 2013.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 5776/2013. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs