ICCJ. Decizia nr. 5770/2013. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5770/2013
Dosar nr. 3531/2/2012
Şedinţa publică de la 18 iunie 2013
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Obiectul excepţiei de nelegalitate
Prin cererea formulată în Dosarul nr. 56530/3/2011, aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, reclamanţii SC O.P. SA şi SC P.L. SA au invocat, în contradictoriu cu pârâţii SC R.B. SRL - Sibiu - Sucursala R.V., Guvernul României şi Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, în condiţiile art. 4 din Legea nr. 554/2004 excepţia de nelegalitate a punctului 2.3 şi a punctului 3.2.4 din Prescripţia tehnică PT C 3-2003, ediţia 1, „Cerinţe tehnice privind utilizarea recipientelor - butelii cu capacitatea până la 26 litri pentru G.P.L.” aprobată prin Ordinul Ministrului Industriei şi Resurselor nr. 86-2003 şi modificată prin Ordinul nr. 210/2003 şi prin Ordinul nr. 304/2005 şi cu privire la art. 8 alin. (3) din H.G. nr. 941/2003.
Reclamanţii au susţinut, în esenţă, că aceste dispoziţii tind la îngrădirea dreptului la marcă şi la încălcarea regimului juridic al acestuia, aşa cum a fost el consolidat prin Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice.
Întâmpinările depuse în cauză
Pârâtul Guvernul României a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii excepţiei de nelegalitate, având în vedere că are ca obiect acte administrative cu caracter normativ, or, potrivit art. 4 din Legea nr. 554/2004, această excepţie poate fi invocată doar cu privire la acte administrative cu caracter individual.
Pe fondul cauzei a solicitat respingerea excepţiei de nelegalitate, precizând că H.G. nr. 941/2003 a fost legal adoptată, cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 24/2000 şi ale H.G. nr. 555/2001, fiind, ulterior, abrogată de O.U.G. nr. 126/2011.
Pârâtul Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii (prematurităţii) excepţiei de nelegalitate în raport de dispoziţiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea excepţiei pentru motivele de fapt şi de drept menţionate în întâmpinarea Guvernului României.
Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 5657 din 9 octombrie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţiile inadmisibilităţii excepţiei de nelegalitate, invocate de către pârâţi, şi a admis excepţia de nelegalitate a punctului 2.3 şi a punctului 3.2.4 din Prescripţia tehnică PT C 3-2003, aprobată prin Ordinul Ministrului Industriei şi Resurselor nr. 86-2003 şi a art. 8 alin. (3) din H.G. nr. 941/2003.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a apreciat că dispoziţiile privind personalizarea buteliilor G.P.L. prin aprobarea de către I.S.C.I.R. a caracterului distinctiv al unui model şi cele referitoare la condiţionarea dreptului de umplere a buteliilor G.P.L. de personalizarea acestora nu reglementează cerinţe tehnice, or scopul emiterii ordinului nr. 86/2003 este acela de aprobare a unor astfel de cerinţe care să asigure utilizarea acestor butelii în condiţii de siguranţă, ceea ce înseamnă că prevederile din ordin în privinţa cărora a fost invocată excepţia de nelegalitate depăşesc sfera de reglementare a acestui act administrativ.
Instanţa fondului a constatat, interpretând dispoziţiile criticate, că, efect al acestora, deşi bunul respectiv are aplicată marca ce aparţine unui anumit agent economic, el poate fi folosit de alţi agenţi economici fără nici o restricţie, dacă nu este personalizat în condiţiile reglementate prin ordin al I.S.C.I.R., rezultând că protecţia dreptului la marcă asupra buteliilor G.P.L. este condiţionată de parcurgerea procedurii personalizării, contrar dispoziţiilor Legii nr. 84/1998.
Referitor la dispoziţiile art. 8 alin. (3) din H.G. nr. 941/2003, Curtea a reţinut, din interpretarea acestora că, din moment ce o butelie G.P.L. poartă însemnul că a fost supusă inspecţiei tehnice periodice, utilizarea acesteia nu poate fi interzisă, limitată sau împiedicată din considerente referitoare la echipamentul sub presiune, rezultând că este posibilă utilizarea sa în mod liber, chiar dacă are aplicată marca agentului economic care conferă titularului mărcii dreptul exclusiv de a folosi semnul distinctiv care reprezintă marca.
Excepţiile inadmisibilităţii excepţiei de nelegalitate, invocate de către pârâte, au fost respinse, cu motivarea, în ceea ce priveşte prima excepţie, că art. 4 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 nu face distincţie între actele administrative cu caracter individual şi cele cu caracter normativ, iar, în ceea ce priveşte cea de-a doua excepţie, dispoziţiile art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 stabilesc că în cazul excepţiei de nelegalitate nu este obligatorie plângerea prealabilă.
Calea de atac exercitată
Împotriva sentinţei nr. 5657 din 9 octombrie 2012 au declarat recurs pârâţii Guvernul României şi Ministerul Economiei.
Recursul pârâtului Guvernul României
Acest recurent a invocat incidenţa motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 5, pct. 7, pct. 9 şi art. 304¹ C. proc. civ., solicitând casarea cu trimitere spre rejudecare, şi, în subsidiar, modificarea sentinţei recurate în sensul respingerii excepţiei de nelegalitate.
În argumentarea primului motiv de recurs, s-a susţinut că recurentului nu i-au fost comunicate încheierile de amânare a pronunţării din 25 septembrie 2012 şi 02 octombrie 2012, acest fapt reprezentând o nesocotire a formelor de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., o încălcare a dreptului la apărare şi a principiului egalităţii armelor, a contradictorialităţii şi a dreptului la un proces echitabil.
Al doilea motiv de recurs priveşte faptul că hotărârea instanţei de fond asupra excepţiei inadmisibilităţii acţiunii a fost dată cu încălcarea/aplicarea greşită a legii, în condiţiile în care, în urma modificărilor aduse art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, este permisă invocarea excepţiei de nelegalitate doar în situaţia actelor administrative unilaterale cu caracter individual.
Or, actul administrativ supus examinării instanţei de contencios administrativ nu face parte din această categorie, soluţia instanţei de fond în sensul înlăturării aplicării dispoziţiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004neavând suport juridic şi legal.
Al treilea motiv de recurs se referă la faptul că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină soluţia din dispozitiv, întrucât judecătorul fondului nu a fost în măsură să indice în concret vreun text de lege încălcat prin dispoziţiile actului administrativ analizat în această procedură.
Pe fondul excepţiei de nelegalitate, recurentul a susţinut că H.G. nr. 941/2003 privind stabilirea condiţiilor de introducere pe piaţă şi utilizarea repetată a echipamentelor sub presiune transportabile, cu modificările şi completările ulterioare, care transpunea în legislaţia naţională Directiva 1999/36/EC a Consiliului Uniunii Europene a fost abrogată de O.U.G. nr. 126/2011 privind echipamentele sub presiune transportabile, care transpune Directiva nr. 2012/35/CE a Parlamentului European şi a Consiliului Uniunii Europene.
A mai arătat că H.G. nr. 941/2003 este legal şi temeinic adoptat, raportat la dispoziţiile în baza cărora a fost emis, şi anume art. 107 din Constituţie şi prevederile Acordului european instituind o asociere între România, pe de o parte, şi Comunităţile Europene şi statele membre ale acestora, pe de altă parte, semnat la Bruxelles la 1 februarie 1993, ratificat prin Legea nr. 20/1993 , fiind respectate şi dispoziţiile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, precum şi cele cuprinse în Regulamentul privind procedurile pentru supunerea proiectelor de acte normative spre adoptare Guvernului, aprobat prin H.G. nr. 555/2001.
A mai susţinut că atât H.G. nr. 941/2003 cât şi O.U.G. nr. 126/2011, precum şi actele administrative subsecvente, se referă exclusiv la specificaţiile tehnice pe care trebuie să le îndeplinească aceste produse cu scopul de a îmbunătăţi siguranţa, neputându-se reţine efecte în ceea ce priveşte dreptul la marcă sau încălcarea regimului juridic al acesteia.
Recursul pârâtului Ministerul Economiei
La rândul său, acest recurent a susţinut că H.G. nr. 941/2003 este legal şi temeinic adoptat, raportat la dispoziţiile în baza cărora a fost emis, fiind respectate şi dispoziţiile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative şi că invocarea reglementărilor tehnice privind echipamentele sub presiune transportabile, în speţa de faţă, nu este relevantă în privinţa regimului proprietăţii bunului, respectiv a buteliilor G.P.L., în situaţia în care acestea au fost reţinute de un alt operator în vederea reîncărcării.
Soluţia instanţei de recurs
Analizând actele şi înscrisurile dosarului, raportat la susţinerile părţilor şi dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată recursurile fondate şi le va admite, pentru următoarele considerente.
1. Mai întâi, Înalta Curte constată că motivele de recurs încadrate în dispoziţiile art. 304 pct. 5 şi pct. 7 C. proc. civ. nu sunt fondate.
În argumentarea primului motiv, recurentul a susţinut că nu i-au fost comunicate încheierile de amânare a pronunţării din 25 septembrie 2012 şi 02 octombrie 2012, acest fapt reprezentând o nesocotire a formelor de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii, o încălcare a dreptului la apărare şi a principiului egalităţii armelor, a contradictorialităţii şi a dreptului la un proces echitabil.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 105 alin. (2) C. proc. civ., „actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale sau de un funcţionar necompetent se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părţii o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor. În cazul nulităţilor prevăzute anume de lege, vătămarea se presupune până la dovada contrarie.”
Se constată, în primul rând, că nici dispoziţiile art. 260, nici cele ale art. 261 C. proc. civ. nu sancţionează cu nulitatea absolută necomunicarea încheierii de amânare a pronunţării, deci nu sunt incidente dispoziţiile privind nulitatea expresă.
În fine, recurentul nu a demonstrat, însă, în concret, în ce a constat vătămarea suferită prin necomunicarea încheierilor menţionate.
Nu se poate reţine încălcarea dreptului la apărare şi a principiului egalităţii armelor, a contradictorialităţii şi a dreptului la un proces echitabil, în condiţiile în care argumentele părţilor au fost expuse amănunţit în hotărârea recurată.
2. Motivul de recurs privind greşita soluţionare, de către instanţa de fond, a inadmisibilităţii excepţiei de nelegalitate este, de asemenea, nefundat.
Înalta Curte constată că potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificată de Legea nr. 262/2007 „Legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepţie, din oficiu sau la cererea părţii interesate. În acest caz, instanţa, constatând că de actul administrativ depinde soluţionarea litigiului pe fond, sesizează, prin încheiere motivată, instanţa de contencios administrativ competentă şi suspendă cauza.”
În conformitate cu dispoziţiile alin. (2) al acestui articol „Instanţa de contencios administrativ se pronunţă, după procedura de urgenţă, în şedinţă publică, cu citarea părţilor şi a emitentului. În cazul în care excepţia de nelegalitate vizează un act administrativ unilateral emis anterior intrării în vigoare a prezentei legi, cauzele de nelegalitate urmează a fi analizate prin raportare la dispoziţiile legale în vigoare la momentul emiterii actului administrativ”.
Este adevărat că legiuitorul în art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 face trimitere, în privinţa analizării legalităţii, la actele administrative cu caracter individual ceea ce ar putea conduce la concluzia că s-ar limita posibilitatea invocării excepţiei de nelegalitate la actul administrativ unilateral cu caracter individual.
Este de observat însă că în cuprinsul alin. (2) al art. 4 este folosită sintagma „act administrativ unilateral” fără a se mai face distincţie între cel normativ şi cel individual.
În virtutea principiului de drept, potrivit căruia legea se interpretează în sensul de a produce efecte iar nu în sensul înlăturării efectelor sale, se apreciază că şi în actuala reglementare actele administrative cu caracter normativ pot fi supuse controlului de legalitate în procedura excepţiei de nelegalitate, prevăzută de art. 4 din legea contenciosului administrativ.
Asta presupune că actele administrative cu caracter normativ pot fi supuse controlului de legalitate în cadrul procedurii excepţiei de nelegalitate prevăzută de art. 4 din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificat.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că instanţa de fond în mod corect a constatat că excepţia de nelegalitate a unui act administrativ cu caracter normativ poate fi cercetată.
3. Motivul de recurs, invocat de Guvernul României, privind faptul că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină soluţia din dispozitiv, întrucât judecătorul fondului nu a fost în măsură să indice în concret vreun text de lege încălcat prin dispoziţiile actului administrativ analizat în această procedură va fi analizat împreună cu susţinerile recurenţilor privind incidenţa dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
4. Astfel, obiectul excepţiei de nelegalitate dedusă judecăţii în prezenta cauză îl reprezintă punctul 2.3 şi punctul 3.2.4 din Prescripţia tehnică PT C 3-2003, ediţia 1, „Cerinţe tehnice privind utilizarea recipientelor - butelii cu capacitatea până la 26 litri pentru G.P.L.” aprobată prin Ordinul Ministrului Industriei şi Resurselor nr. 86-2003 şi modificată prin Ordinul nr. 210/2003 şi prin Ordinul nr. 304/2005 şi dispoziţiile art. 8 alin. (3) din H.G. nr. 941/2003.
Prevederile pct. 2.3 şi 3.2.4 din PT C-3 2003 ce fac obiectul excepţiei de nelegalitate au următorul conţinut:
„2.3 Agenţii economici autorizaţi care fac dovada proprietăţii buteliilor pe baza documentelor financiar-contabile pot să îşi personalizeze buteliile. Personalizarea buteliilor se va face conform metodologiei privind personalizarea recipientelor-butelii cu capacitate până la 26 litri pentru G.P.L. aprobata prin ordin al Inspectorului de stat sef al I.S.C.I.R. şi publicat în M. Of. al României. Partea I.
Agenţii economici vor solicita in scris la I.S.C.I.R. - I.N.S.P.E.C.I.T. aprobarea pentru personalizare. Agentul economic va începe acţiunea de personalizare efectiva numai după primirea confirmării scrise de la I.S.C.I.R.- I.N.S.P.E.C.T.
Adresa de solicitare trebuie sa cuprindă un tabel centralizator cu denumirea producătorului, seriile şi anii de fabricaţie.
Personalizarea se poate efectua de catre:
- I.T I.S.C.I.R. în raza căreia se afla sediul agentului economic sau punctul de lucru al acestuia, printr-un inspector de specialitate;
- responsabilul cu supravegherea lucrărilor al agentului economic, pe baza unei împuterniciri scrise primite de la I.T. I.S.C.I.R."
„3.2.4 Agenţii economici nu vor putea umple buteliile personalizate ale altui proprietar decât cu consimţământul scris al acestuia".
La rândul lor, dispoziţiile art. 8 alin. (3) din H.G. nr. 941/2003 prevăd că:
„Utilizarea, inclusiv umplerea, depozitarea, golirea sau reumplerea:
a) echipamentelor sub presiune transportabile, prevăzute la art. 2 lit. a), b) şi c), care satisfac cerinţele prezentei hotărâri şi poartă marcajul prevăzut la art. 12 alin. (1);
b) recipientelor-butelii existente, care poartă marcajul prevăzut în Ordinul ministrului industriei şi resurselor nr. 113/2001, cu modificările ulterioare, precum şi marcajul şi numărul de identificare prevăzut la art. 12 alin. (3), care indică faptul că recipientele-butelii au fost supuse unei inspecţii periodice, nu poate fi interzisă, limitată sau împiedicată din considerente referitoare la echipamentul sub presiune transportabil ca atare."
În motivarea excepţiei de nelegalitate, reclamanţii au susţinut, în esenţă, că aceste dispoziţii impun un regim al exercitării dreptului la marcă în materia comercializării G.P.L. încărcat în butelii mai restrictiv şi derogator de la regimul exercitării dreptului la marcă aşa cum este el stabilit cu titlul general prin Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice, argument ce reprezintă, de altfel, şi fundamentul raţionamentului instanţei de fond în ceea ce priveşte aprecierea nelegalităţii dispoziţiilor criticate.
Conform art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată, legalitatea unui act administrativ nelegal cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepţie, din oficiu sau la cererea părţii interesate.
Odată cu instituţionalizarea excepţiei de nelegalitate, prin Legea nr. 554/2004, instanţa de contencios administrativ stabileşte, în baza principiilor legalităţii, ierarhiei şi forţei juridice a actelor normative, legalitatea unui act administrativ pe calea acestei excepţii.
Prin urmare, excepţia de nelegalitate presupune cenzurarea actelor administrative prin raportare la legea în a cărei executare au fost emise.
Cu alte cuvinte, avem de-a face cu consonanţa unui act juridic care produce efecte cu o forţă juridică inferioară faţă de actul juridic care produce efecte cu forţă juridică superioară, fundamentul constituţional fiind reprezentat de art. 1 alin. (5), coroborat cu art. 16 alin. (2) şi, respectiv, cu art. 108 alin. (2) din Constituţie.
Aşadar, intimaţii-reclamanţi trebuia să individualizeze în motivarea excepţiei de nelegalitate textele legale care au fost încălcate la momentul emiterii actului administrativ dedus judecăţii pe această cale procedurală, texte raportat la care instanţa de contencios administrativ va examina legalitatea actelor administrative atacate.
Or, din examinarea raţionamentului instanţei de fond, se constată, pe de o parte, că aceasta a apreciat nelegalitatea prevederilor pct. 2.3 şi 3.2.4 din PT C-3 2003 cu referire la Ordinul I.S.C.I.R. nr. 304/2005 şi la efectele pe care aplicarea coroborată a acestora ar putea-o avea, făcând aprecieri asupra justificării acestor prescripţii raportat la limitele implicite Ordinului nr. 86/2003 şi a depăşirii scopului declarat la punctul 1.1 al PT C3-2003, şi concluzionând că atât punctele criticate, cât şi PT C-3 2003, în integralitatea sa, exced domeniului de reglementare stabilit şi specific unei prescripţii tehnice.
Acest demers este criticabil, prin faptul că instanţa de contencios administrativ avea obligaţia de a examina, în concret, modul în care dispoziţiile criticate se abat de la normele legale, cu forţă juridică superioară, în executarea şi în temeiul cărora au fost emise, nu prin raportare la singur actul contestat şi la ceea ce ar putea fi definit, speculativ, ca sfera sa de aplicare.
Dispoziţiile criticate prevăd numai condiţiile de introducere pe piaţă pentru echipamentele sub presiune transportabile noi; condiţiile privind inspecţia periodică şi utilizarea repetată a acestor echipamente; procedurile de evaluare şi reevaluare a conformităţii în sistem modular.
Aceste dispoziţii nu stabilesc limitele, regimul juridic şi protecţia dreptului la marcă, aspect reglementat, separat, de alte texte normative a căror aplicare nu exclude şi nu vine în contradicţie, în mod direct, cu dispoziţiile criticate pe calea excepţiei de nelegalitate în prezenta speţă.
Pe de altă parte, aprecierea nelegalităţii art. 8 alin. (3) din H.G. nr. 941/2003, dar şi a prevederilor pct. 2.3 şi 3.2.4 din PT C-3 2003, nu se poate realiza raportat la întregul corpus al Legii nr. 84/1998, sau la principii cu caracter general promovate de această lege, cum, în speţă, au făcut atât intimaţii-reclamanţi, cât şi instanţa de fond.
În fine, examinând conţinutul dispoziţiilor contestate, prin raportare la actele normative cu forţa juridică superioară, relevante pentru domeniul reglementat, în temeiul şi executarea cărora au fost emise, conform principiului ierarhiei şi forţei juridice actelor normative, consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituţia României şi art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000, Înalta Curte nu poate reţine elemente de nelegalitate a acestora.
În consecinţă, considerând că este întemeiat motivul de recurs prevăzut de art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ., va admite recursurile declarate de Ministerul Economiei şi Guvernul României şi va modifica sentinţa atacată, în sensul că va respinge ca nefondată excepţia de nelegalitate invocată de reclamantele SC O.P. SA şi SC P.L. SA
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate de Ministerul Economiei şi Guvernul României împotriva sentinţei civile nr. 5657 din 9 octombrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că respinge excepţia de nelegalitate ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 iunie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5748/2013. Contencios. Litigii Curtea de... | ICCJ. Decizia nr. 5773/2013. Contencios. Excepţie de... → |
|---|
