ICCJ. Decizia nr. 599/2013. Contencios. Sesizări conform Legii 144/2007. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 599/2013
Dosar nr. 1043/57/2011
Şedinţa publică de la 7 februarie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Soluţia instanţei de fond
1.1. Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia, reclamantul C.P. a chemat în judecată pârâta A.N.I., solicitând constatarea nulităţii absolute a actului de constatare din 2009 emis de A.N.I. - Inspecţia de Integritate; anularea interdicţiei de a mai exercita o funcţie sau demnitate publică, cu excepţia celor electorale, instituită pentru o perioadă de 3 ani cu privire la persoana reclamantului, ca efect al constatării nulităţii absolute a actului menţionat; obligarea pârâtei A.N.I. la efectuarea menţiunilor corespunzătoare în baza electronică de date proprie, prin radierea menţiunii „interdicţie 3 ani”, ca fiind înscrisă în baza unui act lovit de nulitate absolută sau înscrisă în baza unei prevederi legale inexistente la data notării interdicţiei.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că, la data de 04 noiembrie 2008, A.N.I. a fost sesizată de V.C.M. - consilier judeţean în cadrul Consiliului Judeţean Hunedoara, cu privire la posibilele situaţii de incompatibilitate ale reclamantului, director C.N.C.A.F. Deva şi consilier judeţean, începând cu luna iulie 2008, fost consilier local în cadrul Consiliului Local Deva în mandatul anterior, precum şi cu privire la posibilitatea existenţei unui conflict de interese, deoarece unitatea economică pe care o reprezenta C.P. a încheiat un contract cu SC A. SA Deva - unitate care furnizează servicii de apă-canal şi se află în subordinea directă a Consiliului Judeţean Hunedoara.
În acest context, a precizat reclamantul, A.N.I. a soluţionat sesizarea lui V.C.M. prin actul de constatare emis la data de 26 ianuarie 2009, act prin care, în baza art. 13 lit. e) din Legea nr. 144/2007 a dispus clasarea lucrării în cadrul secretariatului agenţiei.
La data de 21 mai 2009, A.N.I. a fost sesizată de Centrul de Resurse Juridice Bucureşti cu privire la aceleaşi aspecte, însă s-a emis actul de constatare din 2009, prin care s-a reţinut că „reclamantul s-a aflat în stare de incompatibilitate, întrucât a deţinut începând cu data de 20 iunie 2008 şi până la data de 02 aprilie 2009, cu încălcarea dispoziţiilor legale, calitatea de consilier judeţean în cadrul Consiliului Judeţean Hunedoara, precum şi funcţia de Director general în cadrul C.N.C.A.F. Deva, care este o companie de interes naţional, întrucât a fost înfiinţată în baza H.G. nr. 808/1998”.
1.2. Prin întâmpinarea formulată, pârâta A.N.I. a invocat excepţia autorităţii de lucru judecat pentru capătul 1 de cerere, învederând că reclamantul a mai formulat o acţiune în justiţie, cu acelaşi obiect, împotriva aceleiaşi pârâte, soluţionată irevocabil prin sentinţa nr. 44 din 9 februarie 2010 a Curţii de Apel Alba Iulia în Dosarul nr. 40/57/2010. În ce priveşte celelalte capete de cerere, pârâta a susţinut că admiterea excepţiei ar impune şi disjungerea acestora cu stabilirea competenţei în favoarea Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti, acţiunea având caracterul unei cereri de drept comun şi nu de contencios administrativ, iar pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acţiunii.
1.3. Prin sentinţa nr. 353/2011 din 22 noiembrie 2011, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia autorităţii lucrului judecat invocată de pârâta A.N.I. pentru capătul 1 din acţiunea reclamantului C.P. privind constatarea nulităţii absolute a actului de constatare din 2009 emis de pârâtă şi a respins acest capăt de cerere din acţiunea reclamantului; a respins excepţia lipsei competenţei materiale a Curţii de Apel Alba Iulia invocată de pârâtă pentru soluţionarea cererilor de la pct. 2 şi 3 din acţiunea reclamantului şi a respins cererile 2 şi 3 din acţiunea reclamantului privind anularea interdicţiei impuse reclamantului şi obligarea pârâtei la efectuarea menţiunilor corespunzătoare în baza electronică proprie de date.
În ceea ce priveşte excepţia autorităţii de lucru judecat a capătului 1 de cerere, instanţa a constatat că reclamantul a formulat aceeaşi acţiune în scopul anulării actului de constatare din 2009 a A.N.I. şi în Dosarul nr. 40/57/2010 al Curţii de Apel Alba Iulia, iar prin sentinţa nr. 44/CA/2010 s-a admis excepţia tardivităţii şi s-a respins acţiunea reclamantului, devenind astfel incidente în cauză dispoziţiile art. 166 C. proc. civ.
Referitor la capetele 2 şi 3 de cerere, care sunt subsecvente celui principal, Curtea a apreciat că acestea nu pot fi disjunse şi trimise spre competentă soluţionare altei instanţe, ci rămân în competenţa instanţei sesizată cu cererea principală, fiind oricum cereri de natura contenciosului administrativ, conform art. 8 din Legea nr. 554/2004.
Însă, a reţinut judecătorul fondului, având în vedere că cererea în anularea actului de constatare a fost respinsă, acţiunea reclamantului fundamentată pe legătura de cauzalitate dintre cererea 1 şi cererile 2 şi 3, impune respingerea cererilor accesorii.
Totuşi, în ce priveşte înlăturarea interdicţiei de a mai exercita o funcţie de demnitate publică şi obligarea pârâtei să radieze de pe site-ul său aceste menţiuni, prima instanţă a observat că actul de constatare a rămas definitiv la rămânerea irevocabilă a sentinţei nr. 44/2010, prin respingerea acţiunii, iar sentinţa a fost comunicată la data de 22 februarie 2010 şi a rămas irevocabilă, prin nerecurare, după împlinirea termenului de 15 zile de la comunicare - rezervat declarării recursului - 10 martie 2010.
Pe de altă parte, Curtea a reţinut că, deşi Legea nr. 176/2010 a intrat în vigoare la 1 septembrie 2010, prin art. 34 al Legii nr. 176/2010 se reglementează situaţia actelor anterioare, în sensul că actele şi lucrările efectuate în cadrul A.N.I., rămase definitive până la publicarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 415/2010 în M. Of. din 5.05.2010, rămân valabile, astfel încât, în mod corect, pârâta a dat efect actului de constatare din 2009 rămas definitiv în 15 martie 2010, deci anterior datei de 5 mai 2010 şi a aplicat interdicţia prevăzută atât în art. 49 alin. (4) al Legii nr. 144/2007, cât şi în Legea nr. 176/2010, menţionând pe site-ul său ca dată la care actul a rămas definitiv 24 februarie 2010 şi ca durată a expirării interdicţiei 24 februarie 2013, ceea ce a operat în favoarea reclamantului.
2. Calea de atac exercitată
2.1. Împotriva acestei soluţii a formulat recurs reclamantul C.P. care a invocat ca temei prevederile art. 304 pct. 8 şi pct. 9, în condiţiile art. 3041 din C. proc. civ., susţinând în esenţă următoarele critici:
- în mod greşit a reţinut instanţa de fond existenţa autorităţii de lucru judecat cu privire la capătul 1 de cerere, în raport cu sentinţa nr. 44/CA/2010, din moment ce obiectul acţiunii de faţă este diferit de cel soluţionat prin sentinţa respectivă;
- pe fond, Curtea de apel trebuia să constate că A.N.I., în decursul a 5 luni, a efectuat două verificări cu privire la aceleaşi împrejurări, ajungând la concluzii diferite, contrare;
- astfel, din moment ce prin Actul de constatare din 2008 a constatat că funcţia de director al C.N.C.A.F. Deva nu este funcţie publică, în timp ce prin Actul de constatare din 2009 a constatat contrariul, reţinând starea sa de incompatibilitate între calitatea sa de consilier judeţean şi funcţia de director general al C.N.C.A.F. Deva.
În concluzie, a solicitat admiterea recursului, admiterea acţiunii, constatarea nulităţii Actului de constatare din 2009, precum şi anularea interdicţiei impuse de A.N.I. şi obligarea acestei autorităţi să facă menţiunile corespunzătoare în baza electronică de date.
2.2. Intimata A.N.I. nu a depus întâmpinare şi nici concluzii scrise.
3. Soluţia instanţei de recurs
Recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare.
Aşa cum s-a arătat în expunerea rezumativă prezentată la pct. 1.3. al acestor considerente, instanţa de fond a reţinut că în cazul capătului 1 de cerere există autoritate de lucru judecat în raport cu sentinţa nr. 44/CA/2010 pronunţată la data de 9 februarie 2010 în Dosarul nr. 40/57/2010 al Curţii de Apel Alba Iulia.
Într-adevăr, prin sentinţa nr. 44/CA/2010 Curtea de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, a soluţionat acţiunea formulată de C.P. având ca obiect cererea de anulare a Actului de constatare din 2009 încheiat de A.N.I., respingând contestaţia ca fiind formulată tardiv în raport cu prevederile art. 48 alin. (2) din Legea nr. 144/2007.
În acţiunea adresată instanţei de fond, în cauza de faţă, primul capăt al acţiunii are acelaşi obiect: anularea Actului din 2009, la care au fost adăugate alte două capete de cerere cu caracter accesoriu, soluţionabile în raport cu soluţia dată capătului principal de cerere.
Potrivit art. 1201 C. civ., în vigoare la data judecării cauzei de către instanţa de fond, există lucru judecat atunci când a doua cerere are acelaşi obiect, este întemeiată pe aceeaşi cauză şi este între aceleaşi părţi, făcută de ele şi în contra lor în aceeaşi calitate.
Instanţa de fond a reţinut în mod judicios că în cazul celor două cauze există o triplă identitate: litigiile privesc aceleaşi părţi, în aceeaşi calitate, cererilor au aceleaşi obiect - anularea Actului de constatare din 2009, precum şi acelaşi temei juridic, însă nu poate fi vorba e autoritate de lucru judecat din moment ce sentinţa civilă nr. 44/CA/2010 nu este urmarea judecării pe fond a cauzei.
Având, însă, în vedere că cea de-a doua acţiune, care face obiectul cauzei de faţă apare înregistrată la instanţa de fond la data de 1 septembrie 2011, deci ulterior datei de 11 ianuarie 2010, când fusese înregistrată prima acţiune formulată împotriva Actului de constatare din 2009, recurentul-reclamant nu poate obţine o altă soluţie juridică mai favorabilă, cererea principală din cauza de faţă fiind, la rândul său, tardivă, în raport cu prevederile art. 48 alin. (2) din Legea nr. 144/2007.
Astfel fiind, instanţa de recurs reţine că nu există temei legal pentru admiterea recursului de faţă în ceea ce priveşte soluţia dată de instanţa de fond cererii principale care vizează nulitatea actului administrativ atacat.
Soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică în ceea ce priveşte capetele de cerere accesorii care nu pot primi o altă soluţie juridică decât cererea principală, recursul formulat fiind nefondat şi în această privinţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de C.P. împotriva sentinţei nr. 353/2011 din 22 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 februarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 584/2013. Contencios. Contract administrativ.... | ICCJ. Decizia nr. 613/2013. Contencios. Constatarea calităţii... → |
|---|
