ICCJ. Decizia nr. 5972/2013. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5972/2013
Dosar nr. 955/2/2011
Şedinţa publică de la 27 iunie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Procedura derulată în faţa instanţei de fond
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 31 ianuarie 2011, sub nr. 955/2/2011, reclamanţii L.C.M., C.R.A.M., D.O.L., B.I.M., O.D., S.Ş., P.L.Ş., C.M., B.G., K.I.I., D.I.C., C.E., M.M., G.C.M. şi C.J.V. au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Ministerul Finanţelor Publice, pronunţarea unei hotărâri, prin care să se dispună:
- anularea Ordinului nr. AA1 din 30 iulie 2010 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi a anexelor acestuia prin care s-au stabilit indemnizaţia de încadrare brută lunară şi sporurile în noul cuantum cuvenit, începând cu 3 iulie 2010;
- obligarea Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în calitate de ordonator principal de credite, conform art. 70 alin. (4) din Legea nr. 303/2004, să solicite Ministerului Finanţelor Publice suplimentarea fondurilor prevăzute în bugetul Ministerului Public la titlul „Cheltuieli de personal”, pentru plata nediminuată cu procentul de 25% prevăzut de Legea nr. 118/2010, începând cu 3 iulie 2010 şi în continuare, a indemnizaţiei de încadrare brută lunară şi a sporurilor cuvenite, în cuantumul stabilit pentru luna iunie 2010 conform Legii nr. 330/2009;
- obligarea Ministerul Finanţelor Publice la suplimentarea fondurilor prevăzute în bugetul Ministerului Public la titlul „Cheltuieli de personal” pentru plata, începând cu data de 3 iulie 2010 şi în continuare, a indemnizaţiei de încadrare brută lunară şi a sporurilor cuvenite în cuantumul stabilit pentru luna iunie 2010, nediminuat cu 25%, conform dispoziţiilor Legii nr. 118/2010, precum şi la deschiderea liniei de creditare pentru plata sumei aferente;
- obligarea Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la alocarea, în favoarea acestui parchet, a sumelor reprezentând drepturile salariale în cuantumul mai sus menţionat, începând cu data de 3 iulie 2010 şi în continuare;
- obligarea pârâtului Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la efectuarea menţiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanţilor, în sensul înlăturării diminuării cu 25% a indemnizaţiilor de încadrare brute lunare şi a sporurilor cuvenite.
În motivarea cererii, reclamanţii au arătat că, prin Ordinul nr. AA1 din 30 iulie 2010 emis de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a dispus, începând cu data de 3 iulie 2010, ca procurorii şi personalul asimilat acestora să beneficieze de indemnizaţia de încadrare brută lunară şi sporurile cuvenite conform cuantumului prevăzut în anexele 1-8, invocându-se în preambulul ordinului dispoziţiile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 118/2010.
Reclamanţii au susţinut că Ordinul nr. AA1 din 30 iulie 2010 încalcă principiul legalităţii, respectiv dispoziţiile legale în vigoare prevăzute de Constituţia României, Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Legea nr. 554/2004 şi Legea nr. 24/2000, cu modificările şi completările ulterioare.
În privinţa Legii nr. 303/2004, s-a afirmat că art. 74 alin. (2) prevede că drepturile salariale ale judecătorilor şi procurorilor nu pot fi diminuate sau suspendate decât în cazurile prevăzute de prezenta lege, astfel că dispoziţiile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 118/2010 potrivit cărora, cuantumul brut al indemnizaţiei şi alte drepturi salariale stabilite potrivit Legii nr. 330/2009 se diminuează cu 25%, nu sunt aplicabile judecătorilor şi procurorilor.
Referitor la legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, s-a făcut trimitere la prevederile art. 21 alin. (1) lit. c) conform cărora, naşterea, modificarea sau stingerea raporturilor juridice nu pot opera decât la momentul emiterii actului administrativ. Sub acest aspect, a fost invocată nelegalitatea ordinului, pe considerentul că dispune retroactiv, începând cu data de 3 iulie 2010, dată de la care a intrat în vigoare Legea nr. 118/2010, norma juridică de fundamentare a actului administrativ contestat.
Un alt motiv de nelegalitate al Ordinului nr. AA1 din 30 iulie 2010 este reprezentat, în opinia reclamanţilor, de lipsa temeiului legal, întrucât, deşi în preambulul ordinului se invocă Legea nr. 118/2010, care dispune doar în sensul diminuării temporare a salariului brut/indemnizaţiei lunare de încadrare, prin ordinul contestat a fost stabilită noua indemnizaţie de încadrare brută lunară începând cu data de 3 iulie 2010.
Privitor la răspunsurile pârâtului Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la plângerile prealabile, reclamanţii au afirmat că sunt nefondate, întrucât în jurisprudenţa Curţii Constituţionale s-a statuat că problemele ce ţin de aplicarea legii, respectiv de luarea deciziei asupra incidenţei în cauză a unor texte de lege, revin instanţei de judecată, potrivit art. 126 alin. (1) din Constituţia României, iar nu instanţei de contencios constituţional.
În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (1) lit. n) şi r), art. 7 alin. (7), art. 8 alin. (1), art. 11 alin. (1) şi art. 12 din Legea nr. 554/2004 şi art. 74 alin. (2) din Legea nr. 303/2004.
Pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii, având în vedere că în procedura prealabilă sesizării instanţei de contencios administrativ, contestaţia formulată împotriva Ordinului nr. AA1 din 30 iulie 2010 a fost respinsă ca tardiv formulată.
Pe fondul cauzei, pârâtul a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată şi menţinerea Ordinului nr. AA1 din 30 iulie 2010, ca fiind emis cu respectarea dispoziţiilor legale.
Pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a formulat şi cerere de chemare în garanţie a Ministerul Finanţelor Publice, prin care a solicitat, în ipoteza în care se va admite cererea reclamanţilor, să se dispună ca Ministerul Finanţelor Publice să ia act de obligativitatea adoptării unui proiect de rectificare a bugetului Ministerului Public pe anul 2010, care să includă alocarea sumelor ce reprezintă pretenţiile reclamanţilor.
Pârâtul Ministerul Finanţelor Publice a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, motivat de faptul că între reclamanţi şi Ministerul Finanţelor Publice nu există nici un fel de raporturi juridice, excepţia inadmisibilităţii acţiunii, pentru lipsa procedurii prealabile, iar pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 7363 din 06 decembrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, s-a dispus: admiterea în parte a cererii reclamanţilor, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Ministerul Finanţelor Publice şi cu chematul în garanţie Ministerul Finanţelor Publice, obligarea pârâtului Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să soluţioneze contestaţia formulată împotriva Ordinului nr. AA1 din 30 iulie 2010, admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanţelor Publice şi respingerea excepţiei inadmisibilităţii acţiunii.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarele:
Excepţia inadmisibilităţii acţiunii este neîntemeiată, întrucât contestaţia administrativă formulată de reclamanţi nu este tardivă, atât timp cât termenul prevăzut de art. 7 din Legea nr. 554/2004 curge de la data comunicării actului administrativ individual, iar pârâtul nu a făcut dovada datei la care ordinul contestat a fost comunicat sub semnătură reclamanţilor.
Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanţelor Publice se impune a fi admisă, motivat de faptul că actul administrativ atacat este emis de o altă autoritate.
Prin adresa nr. GG/2011, pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie le-a comunicat reclamanţilor soluţia de respingere a contestaţiei administrative, ca tardiv formulată, pentru nerespectarea termenului prevăzut de art. 7 din Legea nr. 554/2004.
Pârâtul nu s-a conformat dispoziţiilor instanţei cuprinse în încheierea de şedinţă din data de 25 octombrie 2011, de a depune la dosarul cauzei dovada comunicării ordinului către reclamanţi, şi data certă la care aceştia au formulat contestaţia administrativă.
Observând că pârâtul nu a făcut dovada comunicării către reclamanţi a actului administrativ contestat, instanţa de fond a constatat că în mod eronat s-a apreciat că termenul legal pentru formularea contestaţiei a fost depăşit şi s-a dispus respingerea contestaţiei ca tardivă.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva sentinţei civile nr. 7363 din 06 decembrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs, în termen legal, pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, susţinând că este nelegală şi netemeinică, pentru următoarele motive:
3.1. În mod eronat a fost respinsă excepţia inadmisibilităţii acţiunii
În dezvoltarea acestui motiv de recurs, s-a arătat că reclamanţii au luat cunoştinţă de actul administrativ atacat, sub semnătură, la data de 16 septembrie 2010, iar contestaţia formulată de aceştia în temeiul art. 7 din Legea nr. 554/2004, a fost depusă la 28 ianuarie 2011, astfel că în mod corect a fost respinsă ca tardiv formulată.
În ceea ce priveşte dovada comunicării ordinului către reclamanţi, pârâtul, prin consilier juridic, a învederat instanţei de fond că ordinul contestat şi dovada comunicării acestuia există la dosar, fiind depuse chiar de reclamanţi.
În ceea ce priveşte dovada datei certe la care reclamanţii au formulat contestaţia administrativă, în mod eronat, instanţa de fond a reţinut că pârâtul nu s-a conformat dispoziţiilor acesteia. Astfel, la termenul de judecată din 6 decembrie 2011, pârâtul a depus dovezile solicitate, fapt reţinut chiar în preambulul sentinţei recurate.
Prin urmare, reclamanţii au formulat tardiv contestaţia împotriva Ordinului nr. 1494/2010, fapt ce echivalează cu lipsa plângerii prealabile şi determină respingerea acţiunii ca inadmisibilă.
3.2. Prin hotărârea pronunţată, instanţa a acordat ceea ce nu s-a cerut şi a dispus în mod eronat obligarea pârâtului la soluţionarea contestaţiei
Sub acest aspect, recurentul a reiterat solicitările reclamanţilor din cuprinsul cererii de chemare în judecată şi a afirmat că rezultă în mod neechivoc faptul că instanţa a acordat ceea ce nu s-a cerut şi a obligat pârâtul la soluţionarea contestaţiei, deşi acesta a analizat contestaţia atât sub aspectul tardivităţii, cât şi al temeiniciei acesteia.
3.3. Pe fondul cauzei, acţiunea promovată de reclamanţi este neîntemeiată
În dezvoltarea acestui motiv de recurs, s-a arătat că pretenţiile reclamanţilor privind acordarea indemnizaţiei stabilită anterior Legii nr. 118/2010, prin Legea nr. 330/2009, şi în continuare, sunt neîntemeiate, întrucât legiuitorul stabileşte expres cuantumul indemnizaţiei, iar după data de 31 decembrie 2010, dată la care şi-au încetat aplicabilitatea art. 1 alin. (1) din Legea nr. 118/2010 şi Legea nr. 330/2009, au intrat în vigoare noile politici salariale stabilite prin Legea nr. 284/2010 şi Legea nr. 285/2010.
Recurentul a adăugat că Legea nr. 118/2010, Legea nr. 284/2010 şi Legea nr. 285/2010 nu încalcă prevederile Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, întrucât reducerea salariilor reclamanţilor cu 25% pentru o perioadă determinată şi, ulterior, adoptarea noilor politici de salarizare a personalului plătit din fonduri publice nu reprezintă o ingerinţă ce a avut ca efect privarea acestora de bunul lor în sensul celei de-a doua fraze a primului paragraf al art. 1 din Protocolul nr. 1, ci doar o restrângere temporară a drepturilor.
De asemenea, recurentul a precizat că instanţa, verificând dacă aplicarea legii în concret produce efecte contrare Convenţiei, nu poate face abstracţie de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în materie, care nu garantează dreptul de a continua să primeşti un salariu într-un anumit cuantum.
Nu poate fi reţinută teza potrivit căreia art. 1 alin. (1) din Legea nr. 118/2010 nu se aplică magistraţilor, întrucât din interpretarea gramaticală a acestui text de lege rezultă că reducerile salariale prevăzute se aplică întregului personal salarizat în conformitate cu prevederile Legii - cadru nr. 330/2009.
Cererea reclamanţilor de plată în continuare a sumelor solicitate apare ca neîntemeiată, în considerarea faptului că, la data de 1 ianuarie 2011, dispoziţiile Legii nr. 118/2010 şi-au încetat aplicabilitatea prin intrarea în vigoare a Legii nr. 285 din 28 decembrie 2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.
Referitor la obligarea Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să solicite Ministerului Finanţelor Publice suplimentarea fondurilor prevăzute în bugetul Ministerului Public la Titlul „Cheltuieli de personal”, cererea reclamanţilor este nefondată, în condiţiile în care o astfel de obligaţie a fost deja îndeplinită.
Capătul de cerere privitor la obligarea pârâtului să efectueze menţiunile corespunzătoare în carnetele de muncă este inadmisibil, întrucât decretul, privind carnetul de muncă a fost abrogat începând cu 1 ianuarie 2011, potrivit dispoziţiilor art. 298 alin. (3) din C. muncii, astfel cum au fost modificate prin O.U.G. nr. 148/2008.
În concluzie, recurentul a solicitat admiterea recursului pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 4, pct. 6, pct. 7, pct. 8 şi pct. 9 C. proc. civ., cu aplicarea art. 3041 C. proc. civ., casarea sentinţei recurate şi respingerea acţiunii, în principal, ca inadmisibilă, iar în subsidiar, ca neîntemeiată.
4. Apărările intimaţilor faţă de calea de atac exercitată
Intimaţii-reclamanţi, deşi au fost legal citaţi, nu au formulat întâmpinare cu privire la recursul declarat în cauză.
Intimatul-pârât Ministerul Finanţelor Publice a solicitat să se constate că hotărârea instanţei de fond nu a fost atacată în privinţa soluţiei de admitere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanţelor Publice şi să se dispună admiterea recursului formulat de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa recurată, prin prisma criticilor formulate, cât şi sub toate aspectele, în temeiul art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat în limitele şi pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Referitor la excepţia inadmisibilităţii acţiunii, Înalta Curte constată, în acord cu cele reţinute de instanţa de fond, că aceasta este neîntemeiată, întrucât în mod eronat s-a dispus respingerea ca tardivă a contestaţiei administrative formulate de reclamanţi împotriva Ordinului nr. AA1 din 30 iulie 2010, în condiţiile în care, cu probatoriile administrate în cauză, intimatul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a făcut dovada datei comunicării ordinului contestat către reclamanţi.
Este nereală afirmaţia recurentului în sensul că dovada datei comunicării ordinului contestat a fost prezentată instanţei de fond la termenul de judecată din 6 decembrie 2011, întrucât din analiza actelor şi lucrărilor dosarului rezultă că a fost prezentată instanţei doar contestaţia administrativă formulată de reclamanţi, împrejurare de care s-a luat act în şedinţa publică de la acea dată.
Prin cererea de chemare în judecată, reclamanţii au solicitat pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti prin care să se dispună anularea Ordinului nr. AA1 din 30 iulie 2010, obligarea autorităţilor pârâte la suplimentarea fondurilor prevăzute în bugetul Ministerului Public, pentru plata nediminuată cu 25% a indemnizaţiei de încadrare brută lunară şi a sporurilor cuvenite, precum şi efectuarea menţiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă.
Reclamanţii nu au solicitat obligarea pârâtului Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la soluţionarea contestaţiei administrative pe care au formulat-o împotriva Ordinului nr. AA1 din 30 iulie 2010, întrucât asupra acestei contestaţii autoritatea pârâtă şi-a expus opinia, în sensul refuzului de revocare a ordinului, analizând contestaţia atât sub aspectul tardivităţii, cât şi al temeiniciei acesteia. Mai mult, în cuprinsul cererii de chemare în judecată, reclamanţii şi-au prezentat argumentele în considerarea cărora au solicitat să se constate caracterul nefondat al răspunsului la contestaţia administrativă pe care a formulat-o.
Contrar celor solicitate prin cererea de chemare în judecată şi fără a observa că în adresa de răspuns la contestaţia administrativă, autoritatea emitentă a ordinului contestat şi-a exprimat poziţia procesuală inclusiv pe fondul contestaţiei, instanţa de fond a dispus admiterea acţiunii în parte, în sensul obligării pârâtului Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să soluţioneze contestaţia formulată împotriva Ordinului nr. AA1 din 30 iulie 2010.
Procedând în această modalitate, instanţa de fond a încălcat principiul disponibilităţii şi nu a soluţionat, de fapt, fondul cauzei, motiv pentru care, în temeiul art. 304 pct. 5 şi art. 312 alin. (5) C. proc. civ., se va dispune admiterea recursului, modificarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Vor fi menţinute dispoziţiile sentinţei referitoare la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanţelor Publice, dispoziţii asupra cărora nu au fost formulate critici pe calea prezentului recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva sentinţei nr. 7363 din 6 decembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată.
Trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Menţine dispoziţiile sentinţei referitoare la lipsa calităţii procesuale pasive a Ministerului Finanţelor Publice.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 27 iunie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5958/2013. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 5981/2013. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
