ICCJ. Decizia nr. 5958/2013. Contencios. Conflict de competenţă. Drepturi băneşti, obligaţie de a face. Fond
| Comentarii |
|
R O M A N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5958/2013
Dosar nr. 7336/90/2012
Şedinţa din Camera de Consiliu de la 25 iunie 2013
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanţele cauzei
Obiectul acţiunii şi procedura derulată în faţa primei instanţe sesizate;
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Brezoi la data de 23 mai 2012, reclamantul L.G. a chemat în judecată Guvernul României, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunţa:
- să se constate încălcarea abuzivă a prevederilor Constituţiei României, privind egalitatea în drepturi a cetăţenilor ţării, precum şi a legislaţiei internaţionale privind drepturile omului;
- să se constate acordarea privilegiată de sporuri salariale cadrelor didactice preuniversitare care au obţinut titlul ştiinţific de „Doctor” înainte de 31 decembrie 2009 şi discriminarea celor care au obţinut titlul ştiinţific de „Doctor” după 31 decembrie 2009;
- să se constate neacordarea abuzivă şi discriminatorie a drepturilor salariale ale reclamantului începând cu 28 iulie 2010, dată la care i s-a acordat titlul ştiinţific de „Doctor în geografie” prin Ordinul Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului;
- să se dispună obligarea Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, respectiv a Grupului Şcolar Economic Administrativ şi de Servicii C. ca reprezentant în teritoriu, la plata drepturilor salariale ce i se cuvin.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că actele normative privind salarizarea unitară, precum şi cele referitoare la stabilirea salariilor unor categorii de personal din sectorul bugetar, adoptate începând cu anul 2010 produc vădit elemente discriminatorii privind acordarea drepturilor salariale cuvenite personalului didactic preuniversitar care au obţinut titlul de „Doctor” după 31 decembrie 2009. Actele normative considerate discriminatorii sunt: Legea nr. 330/2009, O.U.G. nr. 1/2010, Legea nr. 63/2011.
Guvernul României a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia necompetenţei materiale a instanţei, întemeiată pe dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 554/2004 şi art. 3 pct. 1 C. proc. civ.
De asemenea, a invocat şi excepţia lipsei calităţii sale procesual pasive, întrucât reclamantul nu pretinde şi nici nu dovedeşte că ar fi în prezenţa uni refuz nejustificat de a răspunde sau în prezenţa unui act administrativ emis de Guvern, pentru a fi incidente, în raport de această autoritate, dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 554/2004.
Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă
2.1. Prin sentinţa nr. 2352 din 11 iunie 2012, Judecătoria Brezoi a admis excepţia necompetenţei materiale şi a dispus declinarea competenţei în favoarea Tribunalului Vâlcea.
Pentru a pronunţa această soluţie, judecătoria a reţinut că reclamantul solicită stabilirea drepturilor sale salariale şi obligarea pârâţilor la plata acestora, litigiul fiind astfel un conflict de muncă a cărei competenţă materială de soluţionare revine în primă instanţă Tribunalului Vâlcea. Deşi reclamantul este nemulţumit de anumite dispoziţii legale, acesta nu urmăreşte anularea vreunui act administrativ emis de o autoritate publică centrală în condiţiile Legii nr. 554/2004 pentru a atrage competenţa materială a instanţei de contencios administrativ, aşa cum se susţine în întâmpinare.
2.2. Fiind învestit astfel cu soluţionarea cauzei, Tribunalul Vâlcea, secţia I civilă conflicte de muncă şi asigurări sociale, a declinat la rândul său competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Piteşti, prin sentinţa nr. 1960 din 21 decembrie 2012.
În motivare, a arătat că litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale se soluţionează în fond de, secţiile de contencios administrativ şi fiscal, ale Curţilor de Apel, potrivit art. 10 din Legea nr. 554/2004.
De asemenea, dispoziţiile art. 3 pct. 1 C. proc. civ. stabilesc competenţa Curţilor de Apel de a soluţiona în primă instanţă procesele şi cererile în materie de contencios administrativ privind actele autorităţilor şi instituţiilor centrale.
2.3. Curtea de Apel Piteşti, secţia a II -a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 49 din data de 8 februarie 2013, a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii formulată de reclamantul L.G. în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României, Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, Grupul Şcolar Economic Administrativ şi de Servicii C., înregistrată prin declinare de la Tribunalul Vâlcea, secţia I civilă, conflicte de muncă şi asigurări sociale, în favoarea Tribunalului Vâlcea - complet specializat de conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a reţinut, în esenţă, că obiectul cauzei se structurează în două părţi, şi anume una prin care se solicită să se constate discriminarea între cadrele didactice care au obţinut titlul de doctor până la data de 31 decembrie 2009 şi cele care au obţinut acelaşi titlu ulterior acestei date, iar cea de-a doua prin care se solicită plata drepturilor salariale ce i se cuvin, prin înlăturarea discriminării constatate.
Acţiunea formulată de reclamant este însă o cerere în realizare, iar solicitarea constatării discriminării este doar un aspect prealabil şi necesar soluţionării capătului de cerere având ca obiect drepturi salariale.
Pentru cererea în realizare, competenţa revine Tribunalului, în baza art. 2 pct. 1 lit. c) C. proc. civ., fiind vorba de un litigiu de muncă.
Aceeaşi instanţă este competentă, în conformitate cu art. 18 C. proc. civ., să judece şi cererea în constatare.
Constatându-se ivirea conflictului negativ de competenţă, dosarul a fost înaintat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, pentru pronunţarea regulatorului de competenţă, potrivit art. 22 din C. proc. civ.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă.
Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 20 alin. (1), art. 21 şi art. 22 alin. (3) din C. proc. civ., urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii.
Verificând cauza, Curtea constată că, în speţă, competenţa de soluţionare a litigiului aparţine Tribunalul Vâlcea, secţia I civilă, de contencios administrativ şi fiscal, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Din actele depuse la dosar, se constată că în prezentul litigiu reclamantul nu contestă vreun act administrativ sau refuzul nejustificat al unei autorităţi publice de a răspunde unei cereri, astfel încât să fie atrasă competenţa materială a instanţei de contencios administrativ, ci solicită plata drepturilor salariale cuvenite, în baza constatării discriminării, realizată pe cale legislativă, între cadrele didactice care au obţinut titlul de doctor în perioade diferite, respectiv înainte sau după 31 decembrie 2009.
Prin urmare, acţiunea formulată de către reclamant este o acţiune în realizare pentru soluţionarea căreia competent este tribunalul, în baza art. 2 pct. 1 lit. c) C. proc. civ., fiind vorba de un litigiu de muncă, având ca obiect plata unor drepturi salariale.
Capetele de cerere, prin care se solicită constatarea discriminării şi înlăturarea acesteia, constituind doar un aspect prealabil şi necesar soluţionării capătului de cerere având ca obiect drepturi salariale, competenţa de soluţionare a acestora revine, în conformitate cu art. 18 C. proc. civ., tot tribunalului.
Faţă de cele expuse şi în considerarea dispoziţiilor art. 22 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei deduse judecăţii şi care formează obiectul conflictului de competenţă, în favoarea Tribunalului Vâlcea, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe L.G., Ministerul Educaţiei Naţionale (fost Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului), Grupul Şcolar Economic, Administrativ şi de Servicii C. şi Guvernul României în favoarea Tribunalului Vâlcea, secţia litigii de muncă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 iunie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5956/2013. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 5972/2013. Contencios. Anulare act... → |
|---|
