ICCJ. Decizia nr. 5944/2013. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5944/2013
Dosar nr. 1279/36/2011
Şedinţa publică de la 25 iunie 2013
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanţa, secţia a II- a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC C. SRL Constanţa, în contradictoriu cu pârâtele D.G.F.P. Constanţa - S.A.F. - A.I.F. şi A.N.A.F. - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, a solicitat în principal anularea deciziei nr. AA2. din 9 mai 2011 privind soluţionarea contestaţiei împotriva deciziei de impunere din 25 februarie 2011 emisă de A.N.A.F. - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, anularea deciziei de impunere din 25 februarie 2011, iar în subsidiar, anularea deciziei din 9 mai 2011 şi trimiterea cauzei către A.N.A.F. -Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor pentru judecarea pe fond a contestaţiei formulată împotriva Deciziei de impunere nr. AA1. din 25 februarie 2011 emisă de A.N.A.F. - D.G.F.P. Constanţa, S.A.F. - A.I.F.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că în temeiul art. 205 şi urm. din O.G. nr. 92/2003 a formulat contestaţie împotriva Deciziei de impunere nr. AA1. din 25 februarie 2011 emisă de pârâta A.N.A.F. - D.G.F.P. Constanţa, S.A.F. - A.I.F., iar prin Decizia nr. AA2. din 09 mai 2011, pârâta A.N.A.F. - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor a dispus suspendarea soluţionării contestaţiei, în temeiul art. 214 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 92/2003.
Reclamanta a susţinut că emitenta deciziei, în mod eronat, a apreciat că în cauză ar fi incidente dispoziţiile art. 214 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 92/2003, respectiv faptul că s-ar impune suspendarea soluţionării cauzei până la rezolvarea definitivă a cauzei penale, deoarece condiţia cerută de textul de lege invocat nu este îndeplinită întrucât eventualul caracter penal a faptelor pretins săvârşite nu ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează a fi dată în contestaţia formulată. Organul emitent abuzează de această soluţie a suspendării, fiind de ajuns ca organele A.N.A.F. să formuleze o plângere penală pentru a dispune suspendarea soluţionării contestaţiei, în acest mod contribuabilul fiind împiedicat să îşi exercite drepturile.
A mai arătat că, deşi s-a dispus suspendarea judecării contestaţiei, nu s-a dispus şi suspendarea executării silite a dispoziţiilor din actul contestat, astfel că executarea silită a continuat, iar societatea este în pericol de a fi pauperizată prin vânzarea silită, la preţuri modice, a tuturor bunurilor din patrimoniul său.
Pe fondul contestaţiei, reclamanta a arătat, în esenţă, faptul că inspecţia fiscală, desfăşurată la sediul societăţii pentru activitatea desfăşurată în intervalul 1 octombrie 2007 - 31 decembrie 2010, s-a finalizat cu raportul de inspecţie fiscală încheiat la 24 februarie 2011, precum şi cu o decizie de impunere nr. AA1./25 februarie 2011 prin care au fost stabilite obligaţii suplimentare.
A susţinut că toate sumele reţinute de inspectorii fiscali nu sunt datorate, raţionamentul acestora fiind greşit şi lipsit de temei. Practic, toată suma reţinută în sarcina sa are ca fundament interpretarea art. 78 alin. (5) C. proc. fisc.
Calitatea de inactiv nu poate retroactiva, contribuabilii sunt şi devin inactivi la data declarării lor şi nu de la o dată anterioară, indiferent de momentul de la care îndeplineau condiţiile pentru a fi declaraţi ca atare.
Legea prevede expres consecinţele juridice pe care le produce intervenirea acestei calităţi şi organul de control nu poate depăşi limitele legii.
A mai arătat că Ordinul nr. 819 din 19 mai 2008 pentru aprobarea Procedurii privind declararea contribuabililor inactivi emis de Ministerul Economiei şi Finanţelor - A.N.A.F., a fost publicat în M. Of. nr. 404 din 29 mai 2008. Deci, declararea contribuabililor ca inactivi în temeiul acestui act normativ s-a putut realiza abia începând cu luna martie 2008 (când a apărut instituţia contribuabilului inactiv în C. proc. fisc.) şi, respectiv, mai 2008 (când a apărut Ordinul privind declararea contribuabililor inactivi), în timp ce în cazul de faţă, controlul a vizat perioada începând cu 1 iunie 2005.
În ceea ce priveşte prejudiciul provocat bugetului de stat, reclamanta a susţinut că prin achiziţiile de la furnizori, pe care organul de control îi consideră suspecţi, datoriile către buget au crescut, societatea achitându-le, şi că toata marfa achiziţionată de la furnizori (consideraţi inactivi sau evazionişti sau dizolvaţi de către organul de control) poate fi urmărită în evidenţe contabile, fiecare marfă achiziţionată regăsindu-se în mărfurile vândute clienţilor.
Prin întâmpinare, pârâta D.G.F.P. Constanţa a invocat excepţia lipsei calităţii procesual pasive a D.G.F.P. Constanţa faţă de primul capăt de cerere principal şi faţă de toate capetele de cerere menţionate în subsidiar - aceasta calitate revenind Direcţiei Generale de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul A.N.A.F. Bucureşti.
Cu privire la capătul de cerere prin care se solicită anularea deciziei de impunere nr. AA1. din 25 februarie 2011 emisă de A.I.F. din cadrul D.G.F.P. Constanţa, faţă de care D.G.F.P. Constanţa ar avea calitate procesuală pasivă, a invocat excepţia prematurităţii acţiunii, motivat de faptul că, în condiţiile în care s-a pronunţat decizia nr. AA2. din 09 mai 2011 emisă de Direcţia Generala de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul A.N.A.F. Bucureşti de suspendare a soluţionării pe fond a contestaţiei depuse până la soluţionarea laturii penale, urmează ca, ulterior, organul de soluţionare să se reinvestească în conformitate cu prevederile art. 214 alin. (3) din C. proc. fisc. pentru soluţionarea acesteia.
Pârâta A.N.A.F. a formulat, la rândul său, întâmpinare, prin care a arătat că decizia nr. AA2. din 9 mai 2011 a fost emisă de Direcţia Generala de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul A.N.A.F. cu respectarea prevederilor legale incidente în speţă, respectiv a prevederilor art. 214 alin. (1) lit. a) din C. proc. fisc.
Prin sentinţa nr. 62 pronunţată la data de 8 februarie 2012, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II - a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta SC C. SRL, a dispus anularea deciziei nr. AA2. din 9 mai 2011 emisă de A.N.A.F. - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor şi a obligat această autoritate la soluţionarea contestaţiei fiscale împotriva deciziei de impunere nr. AA1. din 25 februarie 2011. Totodată, a respins capătul de cerere privind anularea deciziei de impunere nr. AA1. din 25 februarie 2011, ca inadmisibil.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut situaţia de fapt potrivit căreia prin decizia de impunere nr. AA1. din 25 februarie 2011 emisă de D.G.F.P. Constanţa, urmare raportului de inspecţie fiscală din 24 februarie 2011, au fost stabilite în sarcina reclamantei obligaţii suplimentare de plată în sumă de 3.229.338 RON, precum şi faptul că organele de inspecţie fiscală au înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa plângerea penală nr. AA1. din 25 februarie 2011, considerând că faptele constatate prin raportul de inspecţie fiscală nr. AA1. din 24 februarie 2011 pot întruni elementele constitutive ale unei infracţiuni prevăzute de art. 9 lit. c) din Legea nr. 241/2005.
A reţinut, de asemenea, că reclamanta a formulat contestaţie ce nu a fost soluţionată pe fond, deoarece prin decizia nr. AA2. din 09 mai 2011, Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor a dispus, în temeiul art. 214 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 92/2003, suspendarea procedurii administrative până la soluţionarea plângerii penale formulate de către D.G.F.P. Constanţa.
Stabilirea prin decizia de impunere nr. AA1. din 25 februarie 2011 în sarcina reclamantei a unor obligaţii fiscale suplimentare este consecinţa reţinerii, prin procesul-verbal de inspecţie, a faptului că tranzacţiile verificate au fost efectuate de reclamantă cu furnizori aflaţi sub incidenţa evaziunii fiscale, respectiv cu furnizori inactivi, dizolvaţi la data emiterii facturilor.
Urmare a acestor aprecieri, organul fiscal a concluzionat că agentul economic supus controlului a evidenţiat în actele contabile TVA ce nu are la bază operaţiuni reale, astfel cum sunt specificate în Legea nr. 241/2005, fapt ce a determinat reconsiderarea acestor tranzacţii în temeiul art. 11 şi art. 145 alin. (2) lit. a) din C. fisc., având ca efect stabilirea de sume suplimentare.
Instanţa de fond a apreciat că verificarea dreptului de deducere TVA, a existenţei documentelor justificative, pentru ca reclamanta să fie îndreptăţită la deducerile efectuate, care au influenţat impozitul pe profit pe perioada verificată, incidenţa dispoziţiilor art. 78 alin. (5) C. proc. fisc., calitatea de contribuabil inactiv al furnizorilor menţionaţi prin raportul de inspecţie, nu depinde de soluţionarea plângerii penale, aceste aspecte putând fi analizate de Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor şi aceasta pentru că, în raport de reţinerile din raportul de inspecţie fiscală privind operaţiuni cu contribuabili inactivi, art. 11 alin. (1) din C. fisc. prevede că „Autorităţile fiscale nu vor lua în considerare o tranzacţie efectuată de un contribuabil declarat inactiv prin ordin al preşedintelui A.N.A.F., cu excepţia livrărilor de bunuri efectuate în cadrul procedurii de executare silită."
Astfel că, sub acest aspect, prima instanţă a apreciat că cererea reclamantei este întemeiată, urmând a admite în parte acţiunea şi a obliga pârâta să soluţioneze pe fond contestaţia fiscală formulată împotriva deciziei de impunere nr. AA1. din 25 februarie 2011.
În ceea ce priveşte capătul de cerere privind anularea deciziei de impunere nr. AA1. din 25 februarie 2011, instanţa de fond a apreciat că acesta este inadmisibil în considerarea dispoziţiilor art. 218 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003 potrivit cărora „Deciziile emise în soluţionarea contestaţiilor pot fi atacate de către contestatar sau de către persoanele introduse în procedura de soluţionare a contestaţiei potrivit art. 212, la instanţa judecătorească de contencios administrativ competentă, în condiţiile legii.”
Împotriva hotărârii instanţei de fond a declarat recurs pârâta A.N.A.F., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În dezvoltarea motivului de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a susţinut în esenţă că sentinţa atacată a fost pronunţată cu încălcarea prevederilor legale cuprinse în art. 214 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc.
În acest sens, recurenta-pârâtă a susţinut că prin decizia nr. AA2. din 9 mai 2011, anulată de instanţa de fond, s-a dispus suspendarea soluţionării contestaţiei formulate de intimata-reclamantă, urmare a plângerii penale nr. AA1. din 25 februarie 2011, înaintată Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa, apreciindu-se că faptele constatate prin raportul de inspecţie fiscală cu nr. AA1. din 24 februarie 2011, pot întruni elementele constitutive ale unei infracţiuni.
Consideră recurenta că, între stabilirea obligaţiilor bugetare prin decizia de impunere atacată şi stabilirea caracterului infracţional al faptelor săvârşite de reprezentanţii societăţii intimate există o strânsă interdependenţă de care depinde soluţionarea pe cale administrativă a cauzei.
În raport de dispoziţiile art. 214 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc. recurenta-pârâtă a apreciat că soluţia pronunţată de intimată de anulare a deciziei de suspendare a soluţionării contestaţiei administrative este eronată şi în consecinţă a solicitat admiterea recursului formulat şi modificarea, în parte, a hotărârii atacate, în sensul menţinerii suspendării soluţionării cauzei până la soluţionarea plângerii penale.
Intimata SC C. SRL a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului formulat şi menţinerea hotărârii instanţei de fond depunând înscrisuri privind proces-verbal de aplicare a sechestrului din 27 noiembrie 2012 şi proces-verbal de ridicare a sechestrului din 17 iunie 2013 ca şi raportul de expertiză contabilă judiciară întocmit în dosarul penal.
Examinând sentinţa atacată în raport de criticile formulate, de dispoziţiile legale incidente în cauză cât şi în temeiul art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul formulat în cauză este fondat, urmând a fi admis, pentru considerentele expuse în continuare:
Potrivit prevederilor art. 214 alin. (1) lit. a) C. proc. fisc. „Organul de soluţionare competent poate suspenda, prin decizie motivată, soluţionarea cauzei atunci când organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedură administrativă.
În conformitate cu prevederile alin. (3) şi (4) ale aceluiaşi art. 214 procedura administrativă este reluată la încetarea motivului care a determinat suspendarea iar hotărârea definitivă a instanţei penale prin care se soluţionează acţiunea civilă este opozabilă organelor competente pentru soluţionarea contestaţiei, cu privire la sumele pentru care statul s-a constituit parte.
În speţă, astfel cum rezultă din probatoriul administrat în cauză, organele de inspecţie fiscală din cadrul D.G.F.P. a judeţului Constanţa au înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa plângerea penală nr. AA1. din 25 februarie 2011 apreciind că faptele constatate prin raportul de inspecţie fiscală nr. AA1. din 24 februarie 2011 pot întruni elementele constitutive ale unei infracţiuni.
Întrucât între stabilirea obligaţiilor bugetare prin decizia de imputare nr. AA1. din 24 februarie 2011 şi stabilirea caracterului penal al faptelor reţinute în sarcina reprezentanţilor societăţii intimate exista o strânsă interdependenţă de care depinde soluţionarea contestaţiei în calea administrativă de atac, s-a dispus suspendarea soluţionării contestaţiei administrative în conformitate cu dispoziţiile art. 214 alin. (1) din C. proc. fisc.
Instanţa de control judiciar constată că în mod eronat s-a reţinut prin sentinţa atacată că stabilirea obligaţiilor fiscale, respectiv a dreptului de deducere a T.V.A., a existenţei documentelor justificative din punct de vedere fiscal care au influenţat impozitul pe profit pe perioada verificată, incidenţa dispoziţiilor art. 78 alin. (5) C. proc. civ., calitatea de contribuabil inactiv a furnizorilor reţinuţi prin actul de control, nu ar depinde de soluţionarea plângerii penale.
În ceea ce priveşte înscrisurile depuse de intimată, respectiv procesele-verbale de punere şi ridicare de sechestru cât şi raportul de expertiză judiciară din 26 aprilie 2013, Înalta Curte le apreciază ca fiind irelevante în soluţionarea recursului de faţă întrucât acestea nu fac dovada finalizării definitive a dosarului penal.
Astfel fiind, decizia de suspendare a soluţionării contestaţiei împotriva deciziei de impunere şi a procesului-verbal de control, în raport de dispoziţiile art. 214 alin. (1) lit. a) este legală şi în consecinţă recursul formulat va fi admis.
Pe cale de consecinţă, sentinţa atacată va fi modificată, în sensul că respinge acţiunea formulată de reclamanta SC C. SRL, ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de A.N.A.F. - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor împotriva sentinţei nr. 62/CA din 8 februarie 2012 a Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată, în sensul că respinge acţiunea formulată de reclamanta SC C. SRL, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 25 iunie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5941/2013. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 5955/2013. Contencios → |
|---|
