ICCJ. Decizia nr. 6022/2013. Contencios. Alte cereri. Revizuire - Fond
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 6022/2013
Dosar nr. 71/1/2013
Şedinţa publică de la 28 iunie 2013
Asupra cererii de revizuire de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 5142 din 4 decembrie 2012 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins recursul declarat de A.D. împotriva Sentinţei civile nr. 6758 din 15 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pentru a pronunţa această soluţie Înalta Curte a avut în vedere faptul că prin sentinţa recurată s-a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuentul A.D. împotriva Sentinţei civile nr. 1077 din 14 februarie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin care instanţa de fond a respins ca inadmisibilă cererea de suspendare a executării Ordinelor Secretarului General al Camerei Deputaţilor nr. 481 din 30 septembrie 2008 şi nr. 39 din 31 ianuarie 2006.
Revizuentul A.D. şi-a întemeiat cererea de revizuire pe dispoziţiile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ şi art. 148 alin. (2), coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituţia României.
S-a mai reţinut că în motivarea cererii de revizuire nu a fost invocat şi argumentat vreun motiv legat de încălcarea principiului priorităţii dreptului comunitar reglementat de art. 148 alin. (2), coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituţia României, revizuentul formulând exclusiv critici asupra soluţiei de respingere ca inadmisibilă a acţiunii, fără raportare la vreo dispoziţie imperativă de drept comunitar.
Împotriva Deciziei nr. 5142 din 4 decembrie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal recurentul A.D. a formulat cerere de revizuire.
În motivarea cererii revizuentul susţine următoarele:
Revizuirea, în temeiul dispoziţiilor art. 322 teza I pct. 7 C. proc. civ., este "admisibilă", dacă, în cadrul acestei "căi extraordinare de atac de retractare", sunt "întrunite cumulativ" o serie de condiţii după cum urmează:
După cum, se poate constata, prima condiţie, este îndeplinită, întrucât, atât, Sentinţa civilă nr. 6114 pronunţată de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în şedinţa publică de la data de 30 octombrie 2012, în Dosarul nr. 7107/2/2012, cât şi Decizia nr. 5142 pronunţată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în şedinţa publică de la data de 4 decembrie 2012, în Dosarul nr. 2242/2/2011, sunt "(..) hotărâri definitive, pronunţate de către instanţe care fac parte din sistemul organelor judiciare ..";
A doua condiţie, este ca ".. hotărârile judecătoreşti în cauză să fie potrivnice ..". Astfel, în timp ce, prin Sentinţa civilă nr. 6114 pronunţată de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în şedinţa publică de la data de 30 octombrie 2012, în Dosarul nr. 7107/2/2012, "(..) S-au respins excepţiile de inadmisibilitate şi lipsei calităţii procesuale pasive. Respinge cererile de revizuire principală şi conexă, ca nefondate. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 30 octombrie 2012 prin Decizia nr. 5142 pronunţată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal, în şedinţa publică de la data de 4 decembrie 2012, în Dosarul nr. 2242/2/2011, în mod contrar" (..) S-a respins recursul declarat de A.D. împotriva Sentinţei civile nr. 6758 din 15 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal ca nefondat şi, pe cale de consecinţă s-a menţinut soluţia instanţei de fond, prin care s-a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire ..", Or, din "examinarea temeinică", a celor 2 (două) hotărâri, se poate constata faptul că, prin Decizia nr. 5142 pronunţată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în Şedinţa Publică de la data de 4 decembrie 2012, în Dosarul nr. 2242/2/2011, în mod vădit neîndoielnic, "se încalcă autoritatea de lucru judecat", ce rezultă din Sentinţa civilă nr. 6114 pronunţată de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în şedinţa publică de la data de 30 octombrie 2012, în Dosarul nr., 7107/2/2012. După cum, se poate constata şi această condiţie, este îndeplinită;
A treia condiţie, prevede "(..) existenţa triplei identităţi de părţi, obiect şi cauză ..". Întrucât, în Dosarul nr. 7107/2/2012 înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi Dosarul nr. 2242/2/2011 înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, deduse judecăţii, ca de altfel, în toate acţiunile în justiţie, s-a situat, în mod constant, aceiaşi Fişa Postului, aferentă poz. 31 din Anexa 20 Direcţia Comercială din cadrul Secretariatului General al Camerei Deputaţilor, întocmită şi înaintată pentru gestionare Direcţiei Resurse Umane la data de 8 ianuarie 1999, modificată nelegal la data de 3 februarie 1999, înscris nou, descoperit în şedinţa publică de la data de 1 martie
2012, anexat Precizărilor nr. 51/798 din data de 29 februarie 2012 formulate de către Secretarul general al Camerei Deputaţilor, în Dosarul nr. 22456/302/2010, înregistrat pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, consider, ca fiind îndeplinită, şi condiţia triplei identităţi" (..) de obiect, cauză şi părţi, având aceeaşi calitate ..", conform art. 1201 C. civ.;
Cea de a patra condiţie, este aceea de a se solicita, "anularea celei din urmă hotărâri", în termenul prevăzut de dispoziţiile art. 324 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., conform cărora,"..
Termenul de revizuire este de o lună şi se va socoti: 1. (..) în cazurile prevăzute de art. 322 pct. 1, 2 şi pct. 7(1) de la comunicarea hotărârilor definitive ..". întrucât, Decizia nr. 5142 a Înaltei Curţi de
Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a fost pronunţată, în şedinţa publică de la data de 4 decembrie 2012, în Dosarul nr. 2242/2/2011, iar, cererea de revizuire formulată în temeiul dispoziţiilor art. 322 teza I pct. 7, a fost înregistrată, pe rolul acestei instanţe, la data de 3 ianuarie 2013, consider, ca fiind îndeplinită, şi, această condiţie "prevăzută imperativ" de lege.
Prin cererea completatoare a cererii de revizuire iniţială, revizuentul invocă suplimentar, în condiţiile aceluiaşi motiv de revizuire - art. 322 pct. 7 C. proc. civ. -, şi Sentinţa civilă nr. 6034 din 24 octombrie 2012 pronunţată în Dosarul nr. 2594/2/2012 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, considerând că prin Decizia nr. 5142 din 4 decembrie 2012 pronunţată în Dosarul nr. 2242/2/2011 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se încalcă autoritatea de lucru judecat ce rezultă şi din această hotărâre.
De asemenea se reiterează susţinerile privind reglementarea drepturilor salariale şi a pensiei de serviciu în raport cu dreptul comunitar, precum şi trimiterile la Legea contabilităţii nr. 82/1991 şi alte acte normative.
Examinând cauza şi cererea de revizuire formulată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, Înalta Curte va respinge cererea de revizuire.
Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
Prin Decizia irevocabilă nr. 5142 din 4 decembrie 2012 pronunţată în Dosarul nr. 2242/2/2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins ca nefondat recursul declarat de A.D. împotriva Sentinţei civile nr. 6758 din 15 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Prin Sentinţa civilă nr. 6758 din 15 noiembrie 2011, instanţa de fond a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, împotriva Sentinţei civile nr. 1077 din 14 februarie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 12814/2/2010, instanţa reţinând că revizuentul a formulat exclusiv critici asupra soluţiei de respingere ca inadmisibilă a acţiunii, fără raportare la vreo dispoziţie imperativă de drept comunitar.
Prin Sentinţa civilă nr. 6114 din 30 octombrie 2012 pronunţată în Dosarul nr. 7107/2/2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins ca nefondate cererile de revizuire principală şi conexă întemeiate pe dispoziţiile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 îndreptate împotriva Sentinţei civile nr. 3245 din 16 mai 2012 pronunţată în Dosarul nr. 10849/2/2010.
Părţile în Dosarul nr. 7107/2/2012 au fost: A.D. revizuent, Casa Naţională de Pensii Publice - intimat şi Camera Deputaţilor - Secretariatul general-intimat.
Prin Sentinţa civilă nr. 6034 din 24 octombrie 2012 pronunţată în Dosarul nr. 2594/2/2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins ca nefondată revizuirea Sentinţei civile nr. 1077 din 14 februarie 2012 pronunţată în Dosarul nr. 12814/2/2010 şi formulată în temeiul art. 322 pct. 5 C. proc. civ., considerând că înscrisul invocat ca nou nu are valoare probatorie în dosarul în care s-a pronunţat hotărârea a cărei revizuire se solicită, nefiind astfel îndeplinite cerinţele prescrise de art. 322 pct. 5 C. proc. civ.
Potrivit art. 322 pct. 7 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere atunci când există hotărâri definitive potrivnice date de instanţe de aceleaşi grad sau de grade deosebite, în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate; aceste dispoziţii se aplică şi în cazul în care hotărârile potrivnice sunt date de instanţe de recurs.
Invocarea motivului de revizuire prevăzut de textul legal anterior enunţat presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii:
- să existe hotărâri definitive contradictorii;
- hotărârile potrivnice să fie pronunţate în aceeaşi pricină;
- hotărârile să fie date în dosare diferite;
- în al doilea proces, să nu se fi invocat excepţia autorităţii de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, instanţa să fi omis să se pronunţe asupra ei;
- să se ceară anularea celei de a doua hotărâri.
În speţă, însă, ceea ce contestă în fapt revizuentul sunt considerentele hotărârilor judecătoreşti pronunţate în Dosarul nr. 2242/2/2011, fiind nemulţumit de modul în care atât judecătorul fondului cât şi instanţa de recurs au apreciat asupra condiţiilor de admisibilitate a cererii sale de revizuire întemeiată generic prin prisma dispoziţiilor art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 fără să existe o motivare prin prisma acestui text de lege invocat şi asupra căreia s-au pronunţat instanţele, fapt ce nu atrage, evident, o încălcare a principiului autorităţii de lucru judecat, criticile sale excedând motivelor strict prevăzute de lege.
Înalta Curte constată că reiterarea susţinerilor revizuentului privind reglementarea drepturilor salariale şi a pensiei de serviciu în raport de dreptul comunitar, precum şi trimiterile la Legea contabilităţii nr. 82/1991 şi alte acte normative, exced motivelor strict prevăzute de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., fapt pentru care nu pot forma obiectul analizei în prezenta cauză, în considerarea prevederilor art. 326 alin. (3) C. proc. civ. care stipulează cât se poate de clar că dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază.
Conform art. 322 pct. 7 C. proc. civ. este necesar ca ambele hotărâri să fie pronunţate ori pe considerente procedurale, ori pe fond, pentru că dacă una este pronunţată în temeiul unei excepţii procesuale, iar cealaltă este pronunţată în fond, nu există contrarietatea susceptibilă să facă admisibilă revizuirea.
Condiţiile indicate trebuie îndeplinite cumulativ, iar neîndeplinirea uneia dintre condiţii duce la respingerea cererii de revizuire.
În cauza de faţă, chiar dacă sunt îndeplinite unele dintre acestea, nu este îndeplinită condiţia ca hotărârile potrivnice să fie pronunţate în aceeaşi pricină.
Aşa cum am arătat, această condiţie presupune tripla identitate de părţi, obiect şi cauză, care sunt elementele lucrului judecat, condiţii care trebuie îndeplinite cumulativ.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile formulate de revizuent sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite.
Prin urmare, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 326 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de revizuire.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge cererea de revizuire formulată de A.D. împotriva Deciziei nr. 5142 din 4 decembrie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 iunie 2013.
← ICCJ. Decizia nr. 6021/2013. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 6914/2013. Contencios. Conflict de... → |
---|