ICCJ. Decizia nr. 6168/2013. Contencios. Alte cereri. Recurs
| Comentarii |
|
R O M A N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 6168/2013
Dosar nr. 1039/64/2008*
Şedinţa publică de la 13 septembrie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Braşov, sub număr dosar 1039/64/2008, reclamanta C.F. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii C.N.P.R. SA, D.M.T., S.I.C.R. Braşov, O.P. Braşov, C.M., B.A. şi Directorul interimar la data de 05 septembrie 2008 al S.I.C.R. Braşov, anularea unor acte refuz de soluţionare, a actelor care au stat la baza emiterii acestora, a normelor, instrucţiunilor, ordinelor invocate opozabil, obligarea pârâtelor emitente la eliberarea copiilor cerute cât şi a celor de eventuală modificare, înlocuire, retractare aferente, obligarea părţilor vătămătoare la daune morale pentru gravele prejudicii provocate reclamantei, estimate provizoriu la suma de 6.000 lei şi obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.
La data de 12 noiembrie 2008, reclamanta a depus la dosar o notă de şedinţă intitulată „Cerere cu probleme prealabile”, în cuprinsul căreia s-a făcut vorbire despre o „precizare privind actele normative a căror anulare şi/sau suspendare” a solicitat-o prin acţiunea introductivă la pag. 4, petitul 1 şi pag 5. În acest sens au fost individualizate „Instrucţiuni privind tratarea problemelor comune ale serviciilor poştale” şi „Norma/Instrucţiune/Ordin nr. 103/493 din 23 ianuarie 2008” emisă de C.N.P.R. SA prin director executiv C.B.
Prin încheierile de şedinţă din datele de 12 noiembrie 2008 şi 10 decembrie 2008, s-a pus în vedere reclamantei să depună la dosar precizare de acţiune, formulată în temeiul art. 112 C. proc. civ., prin care să indice exact obiectul, toate actele ce solicită a fi anulate, motivele de fapt şi de drept, probele solicitate şi părţile împotriva cărora înţelege să se îndrepte.
Reclamanta a depus la dosar, la data de 14 ianuarie 2009, o notă de şedinţă intitulată „A.R.” la cele dispuse de instanţă prin încheierea din data de 10 decembrie 2008.
Prin încheierea din data de 14 ianuarie 2009, în temeiul art. 1551 C. proc. civ., s-a dispus suspendarea judecării cauzei, scoaterea cauzei de pe rol şi trimiterea dosarului la arhiva instanţei, până la momentul conformării reclamantei la dispoziţiile instanţei menţionate prin încheierile de şedinţă din data de 12 noiembrie 2008 şi, respectiv, din data de 10 decembrie 2008.
Această dispoziţie a instanţei a avut la bază constatarea faptului că reclamanta nu a îndeplinit obligaţiile procesuale stabilite de către instanţă în cursul judecăţii şi aprecierea instanţei potrivit cu care, desfăşurarea procesului este împiedicată datorită atitudinii părţii reclamante, prin neîndeplinirea obligaţiilor procesuale stabilite în mod repetat de către instanţă.
La data de 23 martie 2011, în urma verificărilor efectuate de instanţă, s-a procedat la stabilirea unui termen de judecată în vederea verificării incidenţei dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ. și s-a întocmit referat pentru constatarea perimării la aceeași dată.
2. Hotărârea Curții de apel
Prin sentința nr. 101 din 20 mai 2011, Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, a constatat perimarea cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta C.F.
Verificând cauza prin prisma dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., prima instanță a constatat că de la data pronunţării suspendării judecării cauzei, respectiv 14 ianuarie 2009, a trecut o perioada mai mare de un an, cauza rămânând în nelucare.
Sub acest aspect, instanța a reținut că i s-a pus în vedere reclamantei, prin două încheieri de şedinţă, obligaţiile procesuale ce trebuiau îndeplinite pentru normala desfăşurare a cauzei, partea neconformându-se acestor dispoziţii şi exprimând, printr-o notă de şedinţă, punctul de vedere referitor la încheierile de şedinţă din datele de 12 noiembrie 2008 şi 10 decembrie 2008.
Încheierea din data de 14 ianuarie 2009, prin care s-a dispus suspendarea judecării cauzei a fost atacată cu recurs de către reclamantă, prin decizia nr. 4408 din 19 octombrie 2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie dispunând respingerea căii de atac.
La data de 11 ianuarie 2010, reclamanta a formulat o cerere de repunere pe rol, prin care a arătat că suspendarea cauzei s-a dispus în mod eronat şi că acţiunea introductivă este una aferentă Legii nr. 554/2004.
Instanţa a emis o adresă către reclamantă, prin scrisoare recomandată, care s-a întors la dosar.
De la acea dată şi până la verificările instanţei din 23 martie 2011, nu a mai existat vreun demers al reclamantei cu privire la judecarea cauzei, respectiv să se conformeze obligaţiilor impuse de instanţă printr-o încheiere verificată de instanţa de control judiciar în calea de atac a recursului.
Având în vedere că cererea a rămas în nelucrare mai mult de 1 an, iar acest lucru se datorează culpei reclamantei, şi că nu a intervenit o cauză de întrerupere, suspendare a termenului de perimare sau de stingere a procesului, în baza art. 252 C. proc. civ., instanţa a constatat perimarea cererii.
1.3. Prin încheierea din 15 iulie 2011, Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, a dispus din oficiu îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul sentinței nr. 101 din 20 mai 201, în sensul că s-a trecut corect data pronunțării „20 mai 2011”, în loc de „20 ianuarie 2011”.
3. Recursul reclamantei
Reclamanta C.F. a atacat cu recurs atât încheierea de amânare a pronunțării din 13 mai 2011 cât și sentinţa nr. 101 din 20 mai 2011 ale Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, invocând generic prevederile art. 304 și art. 3041 C. proc. civ. și cele ale Legii nr. 554/2004.
În esenţă, recurenta a solicită instanţei de recurs să remedieze toate erorile efectuate cu ocazia judecăţii pricinii şi să dispună desființarea actelor atacate cu consecința legitimă de restituire pentru rejudecarea cauzei, întrucât pretinsa perimare a acțiunii, dedusă artificial de instanță, este rezultatul unei interpretări eronate a legii.
II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport cu dispoziţiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele expuse în continuare.
Potrivit dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., o rice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor dacă a rămas în nelucrare din vina părţii timp de un an.
Perimarea este o sancțiune procesuală care se bazează pe prezumția de desistare a părții de la cererea formulată, dedusă din faptul nestăruinței vreme îndelungată în judecată.
Din cuprinsul textului de lege, rezultă că rămânerea cauzei în nelucrare și culpa părții sunt cele două elemente esențiale care definesc perimarea ca pe o sancțiune procedurală, dar și ca o prezumție de desistare de la judecată.
Cu alte cuvinte, perimarea are atât caracter de sancțiune a neglijenței părții, cât și caracterul unei prezumții de desistare tacită.
Cum în cauză, de la data ultimului act de procedură valabil în dosar (11 ianuarie 2011) și până la verificările instanței efectuate la 23 martie 2011, reclamanta nu a întreprins niciun demers procesual, și nici nu s-au îndeplinit acte de procedură de natură a întrerupe sau suspenda perimarea, potrivit prevederilor art. 249 – art. 251 C. proc. civ. , în mod corect s-a constatat perimarea cererii de chemare în judecată.
De altfel, în ceea ce priveşte modul în care recurenta îşi exercită drepturile procesuale, este de menţionat că hotărârea atacată reflectă aplicarea corectă a prevederilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ.
Pentru considerentele arătate, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de C.F. împotriva încheierii din 13 mai 2011 și a sentinţei nr. 101 din 20 mai 2011 ale Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 septembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5822/2013. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 6169/2013. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
