ICCJ. Decizia nr. 6169/2013. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 6169/2013
Dosar nr. 35/45/2010*
Şedinţa publică de la 13 septembrie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
1. Obiectul acțiunii și procedura derulată în primul ciclu procesual
1.1. Prin acţiunea înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr. 35/45/2010 reclamantul I.Gh.A. a chemat în judecată pe pârâta C.J.P. Iaşi solicitând anularea hotărârii 3145 din 11 decembrie 2009 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000.
În motivarea acţiunii reclamantul a arătat ca în mod greşit a fost respinsă cererea sa privind acordarea calităţii de beneficiar al Legii nr. 189/2000 întrucât a fost refugiat din comuna Mânăstireni în Râşca, această împrejurare fiind probate cu martori.
1.2. Prin sentinţa nr. 55 din 8 martie 2010, Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamant şi a obligat pârâta să emită în favoarea acestuia hotărâre de stabilire a calităţii beneficiar al prevederilor O.G. nr. 105/1999 aprobată şi modificată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, pentru perioada 01 martie 1941 – 06 martie 1945, începând cu luna noiembrie 2009.
1.3. Sentinţa a fost recurată, iar prin decizia nr. 5290 din 26 noiembrie 2010 pronunţată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a fost admis recursul pârâtei, cauza fiind trimisă spre rejudecare pentru a se stabili în mod neechivoc adevărul cu privire la starea de fapt invocată de reclamant.
2. Al doilea ciclu procesual
Hotărârea Curții de apel
În rejudecare, în fond după casare, prin sentința nr. 99 din 12 martie 2012, Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamantul I.Gh.A., în contradictoriu cu pârâta C.J.P. Iaşi, ca nefondată.
Instanța de rejudecare a constatat că reclamantul este cetăţean de etnie română şi că nu a fost refugiat şi nu a suferit persecuţii etnice.
În fapt, a reținut că reclamantul a plecat în 1941 din comuna Mânăstireni în comuna Râşca unde locuiau bunicii săi.
Din actele autentice depuse chiar de reclamant rezultă că nici el şi nici părinţii săi nu se regăsesc în evidenţele persoanelor refugiate, ambele localităţi menţionate aflându-se în România în perioada 1940-1945 (adresa c/9110/08 decembrie 2011 eliberată de Arhivele Naţionale).
Tensiunile arătate de reclamant că existau între copiii de etnie maghiară şi cei de origine română nu pot fi considerate persecuţii etnice. Chiar dacă localitatea Mânăstireni era foarte aproape de graniţa cu Ungaria, acest sat s-a aflat în perioada 1940-1945 pe teritoriul României, nefiind cedat prin Dictatul de la Viena, Ungariei.
Prin urmare cetăţenii de origine română nu au suferit persecuţii de natură etnică, fiind sub jurisdicţie română, astfel că refugiul lor nu s-a datorat unor astfel de persecuţii, ci celui de al doilea război mondial. Chiar dacă alţi săteni care au plecat din aceeaşi comună au dobândit ulterior calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000, această calitate nu îi poate fi recunoscută reclamantului, fără îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege. De altfel, declaraţiile martorilor nu fac nici un fel de referire concretă la vreo persecuţie etnică care a suferit-o reclamantul.
În egală măsura, prima instanță a reținut că împrejurările cauzatoare de suferinţe marcante, de necontestat, rezultate din probele administrate, nu sunt de natură însă a–i conferi reclamantului calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000, lege care limitează acordarea respectivei calităţi la alte împrejurări şi doar aferente perioadei regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945.
În cauză, reclamantul nu a făcut proba cu vreun act oficial sau un alt document că ar fi fost refugiat şi că acest lucru s-ar fi datorat unor persecuţii din motive entice. Faptul că aceasta a avut de suferit, în mod incontestabil în urma plecării din satul său natal pentru că acesta se afla foarte aproape de graniţa cu Ungaria precum şi din cauza tensiunilor cu copii maghiari din sat, nu se înscrie în nici una din ipotezele limitativ şi expres prevăzute de legea nr. 189/2000 pentru a putea beneficia de prevederile Legii nr. 189/2000, atâta timp cât reclamantul nu a suferit persecuţii etnice. Or una din condiţiile sine qua non pentru a putea calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000 este ca persoana în cauză să fie refugiată şi acest lucru să se datoreze unor persecuţii din motive etnice, nu să fie o consecinţă a războiului, de care autorităţile române nu pot fi făcute responsabile.
3. Recursul reclamantului
Împotriva sentinței nr. 99 din 12 martie 2012 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrative și fiscal, a declarat recurs reclamantul I.Gh.A. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, în temeiul art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, recurentul a arătat că instanța de fond nu a analizat probatoriul administrat în cauză, reținând în mod greșit că nu poate beneficia de prevederile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000.
Arată recurentul în mod detaliat cum a fost refugiat împreună cu familia din luna martie 1941 - septembrie 1945 – din localitatea Mânăstireni în localitatea Râșca, precizând că martorii care au dat declaraţii au fost refugiati împreună cu familia sa în aceeași perioadă și localitate şi sunt beneficiari ai legii.
De asemenea, a susținut recurentul că fratele său I.G. şi sora D.M. (fostă I.) au primit hotărâri favorabile şi beneficiază de dispoziţiile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000.
4. Procedura derulată în recurs.
În cadrul probei cu înscrisuri, admisibilă în recurs, potrivit art. 305 C. proc. civ., recurentul a suplimentat probatoriul administrat în cauză, depunând un set de înscrisuri noi din care rezultă demersurile efectuate personal la C.J.P. Cluj, în vederea obținerii hotărârilor care stabilesc calitatea de beneficiari ai prevederilor Legii nr. 189/2000, în favoarea fraților săi.
De asemenea, la data de 13 iunie 2013 a fost înregistrată la dosar și o notă olografă semnată de fratele I.G., prin care acesta își exprimă acordul de principiu cu privire la obținerea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, solicitate de recurent, la care a atașat și un set de înscrisuri privind corespondența cu fratele său și litigiile avute anterior cu acesta.
La termenul de judecată din 7 iunie 2013, la solicitarea recurentului, instanța a dispus emiterea unei adrese către C.J.P. Cluj, în vederea înaintării la dosar a documentelor prin care frații I.G. și D.M. au dobândit calitatea de beneficiari ai prevederilor Legii nr. 189/2000.
La data de 2 septembrie 2013, a fost înregistrată la dosar corespondența transmisă de C.J.P. Cluj, prin care au fost comunicate documentele solicitate de instanță, însă numai cu privire la I.G., respectiv Hotărârea nr. 27038 din 10 august 2010 a C.J.P. Cluj și documentația care a stat la baza emiterii acestei hotărâri.
Intimata-pârâtă C.J.P. Iași nu a formulat întâmpinare în cauză.
II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului
Analizând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate, în raport cu prevederile art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., ale O.G. nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Normelor aprobate prin H.G. nr. 127/2002, şi având în vedere înscrisurile depuse la dosarul de recurs, Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
1. Argumente de fapt și de drept relevante
Conform dispoziţiilor art. 1 lit. c) din O.U.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, astfel cum a fost modificată şi completată, de prevederile acestei legi beneficiază persoana cetăţean român care în perioada 6 septembrie 1940 – 6 martie 1945 a suferit persecuţii pe motive etnice în sensul că a fost nevoită să se refugieze ori a fost expulzată sau strămutată în altă localitate.
Din interpretarea teleologică a prevederilor actului normativ rezultă că scopul reglementării îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii pentru prejudiciile morale şi materiale suferite de persoanele persecutate de către regimurile respective în perioada arătată, din motive etnice.
În cauză, recurentul-reclamant a susținut că s-a refugiat împreună cu familia sa din localitatea Mânăstireni, în comuna Râșca, în perioada martie 1941 - septembrie 1945 ca urmare a persecuţiilor de natură etnică exercitate de autorităţile hortiste după cedarea Ardealului de Nord, încadrându-se astfel în dispoziţiile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000.
După cum rezultă din prezentarea rezumativă a istoricului acestei cauze, în al doilea ciclu procesual, instanța de rejudecare a stabilit că recurentul – reclamant I.Gh.A. nu a făcut dovada cu acte oficiale a refugiului şi persecuţiei etnice suferite, condiţie obligatorie pentru a putea beneficia de prevederile Legii nr. 189/2000, iar declaraţiile martorilor nu fac niciun fel de referire concretă la vreo persecuţie etnică care ar fi suferit-o reclamantul.
Această concluzie nu este însă împărtășită de instanța de control judiciar, având în vedere probatoriul administrat în recurs, apt să conducă la schimbarea situației de fapt reținute de prima instanță, existând temeiuri care justifică reformarea sentinței.
Astfel, în faza procesuală a recursului, Înalta Curte constată că recurentul a suplimentat probatoriul cu înscrisuri noi, rezumate la pct. 3 din prezenta decizie, în scopul de dovedi că frații săi, I.G. și D.M., împreună cu care a locuit în perioada de refugiu, beneficiază de prevederile Legii nr. 189/2000.
Din probele administrate la dosar, în condițiile art. 305 C. proc. civ., rezultă într-adevăr că fratele recurentului, I.G., este beneficiar al dispozițiilor Legii nr. 189/2000, C.J.P. Cluj recunoscându-i statutul de refugiat prin Hotărârea nr. 27038 din 10 august 2010, pentru perioada 15 septembrie 1940- 6 martie 1945.
Față de această împrejurare, suficientă în susținerea și dovedirea refugiului și a persecuțiilor entice, Înalta Curte apreciază că și recurentul-reclamant I.Gh.A. are calitatea de refugiat, iar atâta timp cât fratele său beneficiază de prevederile actului normativ, aplicarea unui tratament discriminatoriu între frați este inechitabil, având în vedere prejudiciile suferite.
2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs
În concluzie, având în vedere întreaga stare de fapt, Înalta Curte constată că sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000 și, în conformitate cu prevederile art. 304 pct. 9, raportat la art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi admis, soluția instanței de fond va fi modificată, în sensul admiterii acțiunii și anulării hotărârii nr. 3145/ R din 11 decembrie 2009 emise de pârâtă, pârâta C.J.P. Iași urmând a fi obligată să emită reclamantului I.Gh.A. hotărâre pentru recunoașterea calității de beneficiar al prevederilor O.G. nr. 105/1999 pentru perioada 15 septembrie 1940 – 6 martie 1945, începând cu data de 1 noiembrie 2009.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de I.Gh.A. împotriva sentinţei nr. 99 din 12 martie 2012 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentința atacată, în sensul că admite acțiunea reclamantului I.Gh.A.
Anulează Hotărârea nr. 3145/ R din 11 decembrie 2009 a C.J.P. Iași și obligă pârâta C.J.P. Iași să emită reclamantului I.Gh.A. hotărâre pentru recunoașterea calității de beneficiar al O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, pentru perioada 15 septembrie 1940 – 6 martie 1945, începând cu data de 1 noiembrie 2009.
Irevocabilă
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 septembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6168/2013. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6172/2013. Contencios. Anulare decizie Uniunea... → |
|---|
