ICCJ. Decizia nr. 6172/2013. Contencios. Anulare decizie Uniunea Naţionala a Barourilor din România. Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
R O M A N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 6172/2013
Dosar nr. 8236/1/2012
Şedinţa publică de la 13 septembrie 2013
Asupra contestației în anulare de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Decizia pronunţată în recurs
Prin decizia nr. 4047 din 11 octombrie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secţia contencios administrativ şi fiscal, a fost anulat recursul declarat de F.D. împotriva sentinţei nr. 295 din 22 septembrie 2011 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, ca netimbrat; au fost admise recursurile declarate de U.N.B.R. şi de B. Botoşani împotriva aceleiași sentințe, modificată sentința, în sensul respingerii acțiunii formulate ca neîntemeiate și menținute celelalte dispoziţii.
Totodată, a fost obligat recurentul-reclamant F.D. la plata sumei de 800 lei cheltuieli de judecată către U.N.B.R.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de control judiciar a reținut, în esență, următoarele considerente:
1. Cu privire la recursul formulat de recurentul-reclamant F.D., în temeiul art. 20 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 146/1997 modificată şi completată, s-a dispus anularea căii de atac ca netimbrată, având în vedere că recurentul, citat fiind cu menţiunea timbrării (fila 18 dosar recurs) nu s-a conformat dispoziţiei instanţei care în aceste condiţii nu poate lua act de cererea de renunţare la recursul declarat.
2. Cu privire la recursurile formulate de pârâţii U.N.B.R. şi de B. Botoşani, acestea se fondează, practica Înaltei Curţi, fiind în sensul că, potrivit art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat, în cazul cererilor de primire în profesie cu scutire de examen, C.B. poate să verifice cunoştinţele solicitantului cu privire la organizarea şi exercitarea profesiei de avocat.
Dispoziţiile art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat nu au fost anulate, iar în privinţa acestora nu s-a admis vreo excepţie de nelegalitate în prezentul dosar.
Aşadar, C.B. are dreptul să verifice cunoştinţele solicitantului, scop în care reclamantul F.D. a fost convocat pentru susţinerea unui test, însă acesta nu s-a prezentat.
Jurisprudenţa Înaltei Curţi este în sensul că testarea nu trebuie transformată într-un adevărat examen, în caz contrar, s-ar încălca dispoziţiile legale incidente speţei.
Întrucât reclamantul nu s-a prezentat la testare, nu se poate afirma că această modalitate de verificare a cunoştinţelor reprezintă, în realitate, un examen.
B. Botoşani nu a putut să îşi exercite un drept prevăzut în art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat, lipsind astfel una dintre condiţiile obligatorii pentru intrarea în profesia de avocat, cu scutire de examen, conform art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Motivul de recurs ce priveşte necompetenţa Consiliului U.N.B.R. de a-l primi în profesia de avocat pe reclamant, cu scutire de examen este întemeiat, deoarece potrivit art. 63 lit. o) din Legea nr. 51/1995, numai C.B. are o astfel de atribuţie.
Această apreciere nu are însă consecinţe practice, având în vedere că instanţa de recurs a reţinut netemeinicia cererii formulate.
S-a mai reținut că excepţia inadmisibilităţii acţiunii a fost respinsă de prima instanţă prin prisma considerentelor ce privesc soluţionarea excepţiei de prematuritate a acţiunii, în realitate fiind vorba despre una şi aceeaşi excepţie.
2. Contestaţia în anulare exercitată împotriva deciziei de recurs
Recurentul-pârât a atacat decizia menţionată cu o contestaţie în anulare întemeiată pe prevederile art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ., considerând că instanța a săvârșit greșeli materiale la judecarea recursurilor
O primă greșeală materială invocată de contestator constă în anularea recursului personal ca netimbrat, în loc să se ia act de renunțarea la judecată, care a avut loc înainte de primul termen de judecată.
O a doua greșeală materială invocată privește recursul promovat de U.N.B.R., care deși era netimbrat, potrivit referatului magistratului asistent, a fost admis.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra contestaţiei în anulare
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Contestaţia în anulare este o cale de atac extraordinară, de retractare, ce poate fi exercitată în cazurile expres şi limitativ prevăzute în art. 317 – art. 318 C. proc. civ.
Potrivit art. 318 teza I C. proc. civ., temeiul de drept invocat de contestator, „hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale…”.
În ipoteza acestei prevederi legale se încadrează greşelile materiale evidente, legate de aspectele formale ale judecării recursului, de o asemenea gravitate încât au dus la pronunţarea unei soluţii greşite, pe calea contestaţiei în anulare nefiind posibilă remedierea unor greşeli vizând aprecierea probelor sau interpretarea unor dispoziţii legale.
Neobservarea de către instanţă a unui act de procedură, cu privire la care nu s-a făcut nicio judecată, ar putea constitui greşeală materială, dar niciuna dintre susţinerile contestatorului nu-şi găseşte suport în datele cauzei de faţă.
Astfel, din considerentele hotărârii atacate rezultă că instanța de control judiciar nu a luat act de cererea de renunțare la judecata recursului formulată de contestator, deoarece s-a constatat că recursul nu a fost, în prealabil, timbrat.
Faţă de această împrejurare, timbrajul fiind prioritar, în lipsa acestuia instanţa neputând a se pronunţa pe nicio altă cerere, a fost aplicată sancțiunea prevăzută de art. 20 alin. (2) din Legea nr. 146/1997.
Referitor la netimbrarea recursului U.N.B.R., Înalta Curte constată că nici aceste susțineri nu se confirmă.
Instanța a examinat pe fond acest recurs deoarece era legal timbrat, la dosar aflându-se depuse atât taxa judiciară de timbru cât și timbrul judiciar în cuantumul prevăzut de Legea nr. 146/1997și O.G. nr. 32/1995, numai dintr-o eroare consemnându-se în practicaua hotărârii, contrariul.
Prin urmare, instanţa a avut în vedere aspectele învederate de contestator, neexistând o greşeală materială în sensul art. 318 teza I C. proc. civ.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate cu privire la contestaţia în anulare
Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 320 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare, ca nefondată.
În temeiul art. 247 alin. (1) C. proc. civ., va fi obligat contestatorul F.D. la plata sumei de 500 lei către intimata U.N.B.R., cu titlu de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestaţia în anulare formulată de F.D. împotriva deciziei nr. 4047 din 11 octombrie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondată.
Obligă contestatorul F.D. la plata sumei de 500 lei către intimata U.N.B.R., cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 septembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6169/2013. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 6326/2013. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
