ICCJ. Decizia nr. 6339/2013. Contencios. Anulare act administrativ. Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 6339/2013
Dosar nr. 7061/1/2012
Şedinţa publică de la 25 septembrie 2013
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei
Prin cererea înregistrată la data de 27 octombrie 2010 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantele SC T.E. SRL, SC E.E. SRL, SC I.C. S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii M.M.P.A.F.M. – D.A.P., au solicitat anularea adreselor prin care autoritatea a comunicat măsura de respingere a proiectelor depuse de către contestatoare în vederea acordării finanţării din Fondul pentru mediu, respectiv: adresa nr. 70038 din 24 martie 2010, adresa nr. 70039 din 24 martie 2010, adresa nr. 70042 din 24 martie 2010, adresa nr. 70043 din 24 martie 2010, adresa nr. 70044 din 24 martie 2010 şi adresa nr. 70045 din 24 martie 2010; adresa nr. 19162 din 28 aprilie 2010, prin care autoritatea a respins contestaţia administrativă formulată de societăţile reclamante împotriva adreselor menţionate anterior, precum şi obligarea autorităţii la reluarea procedurii de la etapa de evaluare şi selectare a proiectului potrivit dispoziţiilor art. 15 alin. (1) lit. d) şi Anexa nr. 5 din Ghidul de finanţare.
Prin Sentinţa civilă nr. 5512 din 30 septembrie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamante, în contradictoriu cu pârâţii M.M.P.A.F.M. – D.A.P., a anulat toate actele atacate şi a dispus reluarea procedurii de evaluare şi selectare a proiectului, conform legii şi normelor legale în vigoare.
Împotriva sentinţei pronunţate de Curtea de apel au declarat recurs pârâţii M.M.P.A.F.M., care a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Prin Decizia nr. 4404 din 30 octombrie 2012, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a anulat, ca netimbrate, recursurile formulate de M.M.P.A.F.M. împotriva sentinţei nr. 5512 din 30 septembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reţinând, în esenţă, că cererile nu au fost timbrate, deşi recurenţii au fost citaţi cu menţiunea achitării taxei datorate, astfel că este aplicabilă sancţiunea prevăzută de art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 şi art. 9 alin. (2) din O.G. nr. 32/1995.
Raportat la motivele contestaţiei în anulare, are caracter superfluu expunerea detaliată a aspectelor de drept substanţial ale raportului juridic dedus judecăţii în fond şi în calea de atac a recursului.
2. Motivele invocate în contestaţia în anulare
Împotriva Deciziei nr. 4404 din 30 octombrie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, recurenta-pârâtă A.F.M. a formulat contestaţie în anulare, întemeiată pe prevederile art. 317 alin. (1) pct. 1 şi art. 318 C. proc. civ.
Ca o chestiune prealabilă, contestatoarea susţine că este scutită de plata taxelor judiciare de timbru în temeiul prevederilor art. 17 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru.
În cadrul unei prime critici, se susţine că decizia contestată a fost dată cu încălcarea prevederilor de ordine publică referitoare la procedura de citare, întrucât nu i-a fost comunicată citaţia pentru termenul din 30 octombrie 2012 cu menţiunea de a timbra recursul, fiind, astfel, în imposibilitate de a formula cerere de reexaminare a taxei judiciare de timbru.
Printr-o a doua critică, subsumată ipotezei reglementate de art. 318 C. proc. civ., contestatoarea susţine că dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale întrucât, din eroare sau prin interpretarea greşită a prevederilor art. 2, art. 3 şi art. 12 alin. (1) din O.U.G. nr. 196/2005, ale H.G. nr. 1/2006 şi ale O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, deşi A.F.M. desfăşoară activităţi de declarare, stabilire, verificare, colectare şi control pentru sumele ce constituie venit la bugetul Fondului pentru mediu, fiind scutită de plata taxelor judiciare de timbru.
3. Considerentele Înaltei Curţi asupra contestaţiei în anulare
Examinând cauza şi decizia atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, Înalta Curte constată că prezenta contestaţie în anulare este nefondată, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Primul motiv de contestaţie în anulare invocat de contestatoare este întemeiat pe prevederile art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., conform cărora:
„Art. 317. - Hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestaţie în anulare, pentru motivele arătate mai jos, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului:
1. când procedura de chemare a părţii, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerinţele legii.”
Sub aspectul acestui motiv, A.F.M. susţine că, pentru termenul de judecată din 30 octombrie 2012, nu i-a fost comunicată citaţia cu menţiunea de a depune dovada achitării taxelor judiciare de timbru.
Contrar susţinerilor contestatoarei, Înalta Curte constată că, la dosarul de recurs (10361/2/2010), este ataşată „Dovada de îndeplinire a procedurii de citare conform Legii nr. 202/2010”, primită de A.F.M. la data de 9 decembrie 2011, prin care instituţia publică este citată cu menţiunea de a depune taxa judiciară de timbru în valoare de 2 lei şi timbrul judiciar în valoare de 0,15 lei. Astfel fiind, între data primirii citaţiei (9 decembrie 2011) şi termenul de judecată din 30 octombrie 2012, se observă că A.F.M. a avut la dispoziţie suficient timp pentru a formula, în sensul celor expuse în contestaţia în anulare, cerere de reexaminare a taxelor judiciare de timbru.
A doua critică cuprinsă în contestaţia în anulare, relativă la greşita interpretare şi aplicare a dispoziţiilor privind taxele judiciare de timbru, este întemeiată pe dispoziţiile art. 318 alin. (1) teza întâi C. proc. civ., conform cărora:
„Art. 318. - Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.”
În esenţă, contestatoarea A.F.M. susţine că este scutită de plata taxelor judiciare de timbru în raport cu dispoziţiile invocate în contestaţie.
Este adevărat că A.F.M. desfăşoară activităţi de declarare, stabilire, verificare, colectare şi control pentru sumele ce constituie venit la bugetul Fondului pentru mediu şi că, potrivit art. 17 din Legea nr. 146/1997, „Sunt scutite de taxa judiciară de timbru cererile şi acţiunile, inclusiv căile de atac […] formulate de […] instituţii publice, indiferent de calitatea procesuală a acestora, când au ca obiect venituri publice”.
În cauză, însă, aşa cum se observă din expunerea anterioară a circumstanţelor cauzei, litigiul are ca obiect anularea unor adrese emise de A.F.M. referitoare la acordarea unei finanţări din Fondul pentru mediu, precum şi obligarea autorităţii publice la reluarea procedurii de la etapa de evaluare şi selectare a proiectului potrivit dispoziţiilor art. 15 alin. (1) lit. d) şi Anexa nr. 5 din Ghidul de finanţare.
Cu alte cuvinte, demersul judiciar iniţiat de societăţile comerciale reclamante ar putea avea ca rezultat final acordarea unei finanţări din Fondul pentru mediu, operaţiune echivalentă noţiunii de „cheltuieli publice”, iar nu noţiunii de „venituri publice” în sensul prevederilor art. 17 din Legea nr. 146/1997.
Sub acest aspect, operaţiunea de acordare a unei finanţări din Fondul pentru mediu nu se circumscrie noţiunii de „venituri” în sensul prevederilor:
- art. 2 pct. 42 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, conform cărora „venituri bugetare” sunt „resursele băneşti care se cuvin bugetelor prevăzute la art. 1 alin. (2), în baza unor prevederi legale, formate din impozite, taxe, contribuţii şi alte vărsăminte”;
- art. 26 alin. (3) din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, aprobate prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 760/C/1999, conform cărora „În înţelesul Legii nr. 146/1997, în categoria „venituri publice” se includ: veniturile bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat, bugetelor locale, bugetelor fondurilor speciale, inclusiv ale bugetului Fondului de asigurări sociale de sănătate, bugetului trezoreriei statului, veniturile din rambursări de credite externe şi din dobânzi şi comisioane derulate prin trezoreria statului, precum şi veniturile bugetelor instituţiilor publice/de interes public cu caracter autonom, provenite din sursele prevăzute în legile de aprobare a bugetelor”.
În consecinţă, decizia ce formează obiectul contestaţiei în anulare nu este, în sensul art. 318 alin. (1) C. proc. civ., rezultatul unei greşeli materiale, sub aspectul interpretării şi aplicării eronate a prevederilor legale referitoare la taxele judiciare de timbru.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 320 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare, ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestaţia în anulare formulată de A.F.M. împotriva Deciziei nr. 4404 din 30 octombrie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 septembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6327/2013. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 6343/2013. Contencios → |
|---|
