ICCJ. Decizia nr. 6203/2013. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 6203/2013
Dosar nr. 251/1/2013
Şedinţa publică de la 17 septembrie 2013
Asupra contestaţiei in anulare de faţă; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanţele cauzei.
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti reclamanţii D.M.M. şi G.M. au solicitat iniţial în contradictoriu cu D.D. şi A.N.R.P. ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunţa să se dispună aplicarea unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere conducătorului autorităţii publice pârâte A.N.R.P. d-nei D.D.
Prin sentinţa civilă nr. 3053 din 18 aprilie 2011 Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 3608/2010 a admis acţiunea reclamanţilor şi a dispus obligarea autorităţii să soluţioneze Dosarul înregistrat sub nr. 35440/CC/2007.
Prin Decizia nr. 5666 din 25. 11.2011 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins recursul autorităţii astfel încât, de la data de 25 noiembrie 2011 au început să curgă cele 30 de zile impuse de art. 24 din Legea nr. 554/2004.
Prin precizările la acţiune, depuse la termenul din 09 ianuarie 2012 şi respectiv la termenul din 06 februarie 2012, reclamanţi au arătat că în ceea ce priveşte cadrul procesual pasiv înţeleg să se judece în contradictoriu doar cu C.C.S.D. şi cu conducătorul acesteia D.D., precum şi cu toţi membrii Comisiei Centrale respectiv cu T.N.G., A.M., B.A.M., V.O. şi L.A., având în vedere caracterul colegial al deciziilor adoptate, solicitându-se deci aplicarea amenzii faţă de toţi membrii comisiei.
Prin sentinţa nr. 1543 din 5 martie 2012 Curtea de Apel Bucureşti a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de D.D., conducătorul autorităţii publice pârâte - C.C.S.D., a admis acţiunea, astfel cum a fost precizată de reclamanţii D.M.M. şi G.M., în contradictoriu cu Statul Român - prin C.C.S..D - şi cu D.D. - Preşedintele C.C.S.D., nu şi precizarea din data de 06 februarie 2012 şi a aplicat conducătorului autorităţii publice pârâte, D.D., începând cu data de 25 decembrie 2011, o amendă de 20 % din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, până la executarea sentinţei civile nr. 3053 din 18 aprilie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia VIII-a contencios administrativ şi fiscal, rămasă irevocabilă prin Decizia civilă nr. 5666 din 25 noiembrie 2011 a Înaltei Curţii de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Împotriva sentinţei pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti a declarat recurs D.D.
Hotărârea instanţei de recurs.
Prin Decizia nr. 3730 din data de 25 septembrie 2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, s-a admis recursul declarat de D.D. împotriva sentinţei nr. 1543 din 5 martie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII- a contencios administrativ şi fiscal, a fost modificată sentinţa recurată in sensul că a fost respinsă cererea reclamanţilor ca nefondată.
Pentru a pronunţa această sentinţă s-a reţinut, in esenţă că în cazul acţiunii formulate în baza art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 poate fi aplicată, în baza art. 24 alin. (2) din acelaşi act normativ Preşedintelui C.C.S.D. sancţiunea amenzii în cazul în care se constată îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
S-a reţinut că în mod greşit instanţa de fond a admis acţiunea în condiţiile aplicării în prezenta cauză a dispoziţiilor O.U.G. nr. 4/2012 având în vedere obiectul cauzei: cerere de aplicare a unei amenzi în baza art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 pentru neexecutarea sentinţei civile nr. 3053 din 18 aprilie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 5666 din 25 noiembrie 2011 a Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Înalta Curte a apreciat că dispoziţiile O.U.G. nr. 4/2012 sunt deplin aplicabile prezentei cauze deoarece măsura suspendării dispusă prin actul normativ determină o imposibilitate obiectivă de a executa titlul executoriu ulterior datei de 15 martie 2012 data publicării în M. Of. a O.U.G. nr. 4/2012; iar aceste dispoziţii fac imposibilă executarea în condiţiile în care întreaga procedură de emitere a titlurilor de despăgubire a fost suspendată iniţial pe o perioadă de 6 luni conform O.U.G. nr. 4/2012 şi ulterior în baza Legii nr. 117 din 4 iulie 2012 până la data de 15 mai 2013.
Împotriva acestei decizii reclamanţii D.M.M. şi G.M., au formulat contestaţie in anulare.
În motivarea contestaţiei in anulare, s-a arătat că in mod greşit a fost admis un recurs motivat de faptul că instanţa inferioară nu a luat in calcul o normă legală ce a apărut la 10 zile după hotărârea instanţei.
S-a apreciat că decizia instanţei de recurs este pronunţată urmare a unei greşeli materiale.
În drept, contestaţia in anulare a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 318 C. proc. civ.
Apărările intimaţilor.
Intimata C.C.S.D. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestaţiei in anulare ca neîntemeiată.
Considerentele şi soluţia asupra contestaţiei în anulare.
Contestaţia în anulare astfel formulată nu este întemeiată.
Contestaţia în anulare este o cale de atac extraordinară, de retractare şi nesuspensivă de executare, îndreptată împotriva hotărârilor judecătoreşti irevocabile date cu încălcarea anumitor norme de procedură, sau greşite din cauza unor inadvertenţe de ordin formal.
Ea poate fi exercitată numai în cazurile şi condiţiile expres prevăzute de art. 317 - 321 C. proc. civ.
Reglementând contestaţia în anulare specială, art. 318 C. proc. civ. precizează că pot constitui obiect al acesteia hotărârile instanţelor de recurs când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare.
Motivele contestaţiei în anulare speciale sunt, aşadar, expres şi limitativ prevăzute de lege, iar textul care o reglementează este de strictă interpretare.
Prima ipoteză a textului vizează exclusiv erorile materiale cu caracter procedural, care să fi condus la pronunţarea unei soluţii eronate, erori comise prin confundarea unor elemente sau date materiale ce au legătură cu aspectele formale ale judecăţii, cum ar fi anularea unei cereri ca netimbrată, deşi era ataşată dovada achitării taxei de timbru, greşita respingere a unui recurs ca fiind tardiv formulat, etc.
Fiind un text de excepţie, noţiunea de „greşeală materială" nu poate fi interpretată extensiv.
În orice caz, textul nu vizează stabilirea eronată a situaţiei de fapt şi nici modul cum instanţa a înţeles să interpreteze prevederile legale, situaţie în care, dacă s-ar admite o astfel de interpretare, s-ar ajunge pe o cale ocolită la judecarea încă o dată a aceluiaşi recurs, ceea ce nu este admisibil.
În ceea ce priveşte ipoteza prevăzută de art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., aceasta are în vedere numai omisiunea de a examina unul din motivele de casare invocate în termen de către recurent, iar nu argumentele de fapt sau de drept indicate de parte, care oricât de larg ar fi dezvoltate sunt întotdeauna subsumate motivului de casare pe care îl sprijină.
Având in vedere aceste împrejurări, motivele contestaţiei in anulare privind invocarea unor dispoziţii legale care nu erau in vigoare la momentul pronunţării instanţei de fond, intr-o cale de atac in care potrivit dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ., nu este limitată la cazurile de casare prevăzută la art. 304 C. proc. civ., nu îndeplinesc condiţiile expres şi limitativ prevăzute în textele legale susmenţionate.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile contestatorilor sunt nefondate şi nu pot fi primite, iar instanţa de recurs a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală.
Având în vedere considerentele expuse şi ţinând seama de prevederile art. 320 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare ca fiind neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anulare declarată de D.M.M. şi G.M. împotriva Deciziei nr. 3730 din 25 septembrie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 septembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6200/2013. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 6258/2013. Contencios. Anulare act... → |
|---|
