ICCJ. Decizia nr. 6225/2013. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M A N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 6225/2013
Dosar nr. 1594/59/2011
Şedinţa publică de la 19 septembrie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Soluţia instanţei de fond
Prin Sentinţa nr. 26 din 17 ianuarie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor art. 223 lit. e) şi art. 228 din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice Curţii de Conturi, precum şi valorificarea actelor rezultate din aceste activităţi, aprobat prin Hotărârea nr. 130/2010 a Curţii de Conturi a României, precum şi excepţia de necompetenţă materială şi, pe cale de consecinţă, declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Caraş-Severin.
S-a învederat, prin considerentele Sentinţei sus menţionate, că potrivit legii Contenciosului administrativ, competenţa materială este stabilită în funcţie de două criterii, unul valoric dat de cuantumul taxei, impozitului sau contribuţiei sau datoriei vamale (indiferent de organul emitent al actului) şi unul nonvaloric, dat de poziţia autorităţii emitente a actului administrativ în litigiu în cadrul sistemului administraţiei publice (indiferent de valoarea obiectului litigiului, dacă acest obiect nu constă în taxe, impozite, contribuţii datorii vamale sau accesorii ale acestora).
Deciziile emise de camerele de conturi judeţene nu au ca obiect taxe, impozite, etc. şi de aceea competenţa se stabileşte în funcţie de criteriul non-valoric şi aparţine tribunalului deoarece camerele judeţene de conturi sunt autorităţi publice locale, respectiv structuri deconcentrate la nivel judeţean ale Curţii de Conturi a României. Judecătorul fondului a apreciat că este de necontestat distincţia între Curtea de Conturi, ca autoritate publică centrală, şi camerele de conturi, ca autorităţi publice locale care exercită în unităţile administrativ-teritoriale funcţiile Curţii de Conturi.
Aşadar, a fost considerată nerelevantă susţinerea pârâtei Curtea de Conturi a României în sensul că structurile teritoriale ale Curţii de Conturi nu au personalitate juridică, în condiţiile în care în litigiile privind acte administrative competenţa se stabileşte în funcţie de cele două criterii mai sus evocate şi nu în funcţie de existenţa sau lipsa personalităţii juridice.
În concluzie, instanţa de fond a statuat că stabilind competenţa de soluţionare în primă instanţă a căii de atac împotriva încheierilor pronunţate de comisiile de soluţionare a contestaţiilor împotriva deciziilor emise de structurile Curţii de Conturi în favoarea curţilor de apel, Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice Curţii de Conturi, precum şi valorificarea actelor rezultate din aceste activităţi, aprobat prin Hotărârea nr. 130/2010 a Curţii de Conturi a României derogă de la lege, ceea ce este inadmisibil. Prin urmare, a fost constatată nelegalitatea dispoziţiilor art. 223 lit. e) şi art. 228 din Regulamentul menţionat, şi s-a dispus înlăturarea oricărui efect al acestora în litigiu, urmând ca competenţa să fie stabilită exclusiv în raport de prevederile Legii nr. 94/1992 şi ale Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
2. Calea de atac exercitată
Împotriva Sentinţei nr. 26 din 17 ianuarie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs Curtea de Conturi a României, prin care s-a solicitat admiterea căii extraordinare de atac şi modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii ca neîntemeiată a excepţiei de nelegalitate a dispoziţiilor art. 223 lit. e) şi art. 228 din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice Curţii de Conturi, precum şi valorificarea actelor rezultate din aceste activităţi, aprobat prin Hotărârea Plenului Curţii de Conturi nr. 130/2010 şi a excepţiei de necompetenţă materială a Curţii de Apel Timişoara.
3. Soluţia Înaltei Curţi
Analizând lucrările dosarului, Curtea constată că Sentinţa nr. 26 din 17 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, a fost comunicată pârâtei Curtea de Conturi a României la data de 8 februarie 2013, astfel cum rezultă din dovada de primire şi procesul-verbal de predare a hotărârii (fila 45 din dosarul Curţii de Apel Timişoara).
În conformitate cu dispoziţiile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ: „termenul de recurs este de 5 zile de la comunicarea hotărârii”.
Cum recursul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Timişoara la data de 15 februarie 2013, astfel cum reiese din ştampila aplicată pe cererea de recurs, rezultă că declararea acestuia a fost făcută peste termenul legal, de 5 zile de la data comunicării hotărârii.
Faţă de situaţia constatată, în temeiul dispoziţiilor art. 103 C. proc. civ., Curtea va respinge recursul ca tardiv formulat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Curtea de Conturi a României împotriva Sentinţei nr. 26 din 17 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca tardiv formulat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 septembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6224/2013. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 6227/2013. Contencios. Anulare act... → |
|---|
