ICCJ. Decizia nr. 6231/2013. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 6231/2013
Dosar nr. 65/33/2012
Şedinţa publică de la 19 septembrie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1.Hotărârea Curţii de apel
Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamantul C.V. în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Maramureş şi în consecinţă a dispus anularea Hotărârii nr. 945 din 14 noiembrie 2011, emisă de pârâtă şi a obligat pârâta să-i recunoască reclamantului calitatea de refugiat în perioada 1 octombrie 1940 - 15 martie 1945 şi să-i acorde drepturile băneşti prevăzute de O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare, începând cu data de 1 septembrie 2011.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea a constatat că beneficiază de aceste prevederi persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuţii din motive etnice, respectiv a fost deportată în ghetouri şi lagăre de concentrare din străinătate, a fost privată de libertate în locuri de detenţie sau în lagăre de concentrare, a fost strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu, a făcut parte din detaşamentele de muncă forţată, a fost supravieţuitoare a trenului morţii, este soţul sau soţia persoanei asasinate sau executate din motive etnice, dacă ulterior nu s-a recăsătorit.
În opinia Curţii, dovada încadrării în situaţiile prevăzute la art. 1 din O.G. nr. 105/1999 se poate realiza în condiţiile definite de art. 61 al aceluiaşi act normativ, respectiv cu acte oficiale, eliberate, la cerere, de către organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.
Curtea, în analiza probei testimoniale administrată, a constatat că declaraţiile martorilor sunt pertinente, având legătură cu obiectul cauzei.
S-a mai reţinut că în perioada octombrie 1940 - martie 1945, din cauza persecuţiilor din motive, familia reclamantului s-a refugiat din localitatea Slătioara, Com. Strâmtura, Judeţul Maramureş, în localităţile Turda şi Aiton, Jud. Cluj, din motive de persecuţie etnică.
2. Calea de atac exercitată
Împotriva sentinţei pronunţată de Curtea de Apel Cluj a declarat recurs Casa Judeţeană de Pensii Maramureş criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, în temeiul dispoziţiilor art. 304 punctul 9 şi ale art. 3041 C. proc. civ., arătând că hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a art. 1 şi art. 61 din O.G. nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare.
Se arată că deşi art. 1 din O.G. nr. 105/1999 prevede că perioada de persecuţie din motive entice se poate încadra în intervalul 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945, instanţa de fond a stabilit că reclamantul a suferit persecuţii entice până la data de 15 martie 1945.
S-a mai arătat în motivarea căii de atac că martorii nu au putut furniza date concrete în ceea ce priveşte refugiul reclamantului.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând încheierea atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă, dar şi în temeiul art. 3041 C. proc. civ., sub toate aspectele, Înalta Curte constată că recursul este fondat.
1. Argumentele de fapt şi de drept relevante
Intimatul - reclamant a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune având ca obiect anularea Hotărârii nr. 945 din 14 noiembrie 2011, emisă de Casa Judeţeană de Pensii Maramureş şi obligarea la recunoaşterea calităţii de refugiat în perioada 1 octombrie 1940 - 15 martie 1945 şi acordarea drepturilor băneşti prevăzute de O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare, începând cu data de 1 septembrie 2011.
Potrivit art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 586/2002, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetăţean român, care, în perioada sus menţionată, a avut de suferit persecuţii etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.
Prin H.G. nr. 127/2002 s-au aprobat Normele pentru aplicarea prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 105/1999.
Conform acestor prevederi, perioada maximă pentru care se poate dovedi o persecuţie din motive etnice este 6 martie 1945, astfel că drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000 nu pot fi acordate decât până la această dată.
Prin urmare, instanţa de control judiciar constată că în mod greşit Curtea de Apel Cluj a stabilit că drepturile cuvenite reclamantului se acordă pentru perioada 1 octombrie 1940 - 15 martie 1945, criticile recurentei potrivit cărora această perioadă excede cadrului legal pentru care se pot recunoaşte drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000 sunt fondate.
Criticile recurentei potrivit cărora declaraţiile martorilor au un caracter general, nu pot fi reţinute.
În conformitate cu dispoziţiile art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, cu modificările şi completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetăţean român, care, în perioada sus menţionată, a avut de suferit persecuţii etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.
Din conţinutul şi interpretarea textului de lege menţionat, rezultă că drepturile compensatorii se acordă tuturor celor care, din motive etnice, au suferit persecuţii în perioada precizată, această situaţie putând fi dovedită cu acte oficiale, iar în lipsa acestora cu declaraţii de martori, potrivit art. 4 alin. (1) din H.G.127/2002 cuprinzând Normele Metodologice de Aplicare a O.G.105/1999.
Or, din declaraţiile martorilor date în faţa instanţei de fond, precum şi din cuprinsul înscrisurilor depuse în probaţiune, rezultă cu certitudine că reclamantul împreună cu familia sa, în perioada octombrie 1940-martie 1945, din cauza persecuţiilor din motive entice s-au refugiat din localitatea Slătioara, Com. Strâmtura, Jud. Maramureş în Localităţile Turda şi Aiton, Judeţul Cluj.
În cauză, dovada refugiului reclamantului s-a făcut, aşadar conform legii, instanţa de fond în mod corect admiţând acţiunea şi obligând-o pe pârâtă să-i recunoască reclamantului calitatea de beneficiar al prevederilor Legii nr. 189/2000 şi în consecinţă să-i acorde acestuia drepturile ce i se cuvin.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) - (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâtă, va modifica sentinţa atacată, în sensul că drepturile cuvenite intimatului-reclamant, conform Legii nr. 189/2000, se acordă pentru perioada 1 octombrie 1940-06 martie 1945.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Maramureş împotriva Sentinţei nr. 224 din 21 martie 2012 Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată, în sensul că drepturile vor fi calculate pentru perioada 1 octombrie 1940-6 martie 1945.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 19 septembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6227/2013. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 6233/2013. Contencios. Anulare act... → |
|---|
