ICCJ. Decizia nr. 6235/2013. Contencios. Alte cereri. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 6235/2013

Dosar nr. 1692/33/2011

Şedinţa publică de la 19 septembrie 2013

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de revizuire formulată, SC A.D. SRL a solicitat în conformitate cu art. 322 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., revizuirea sentinţei civile nr. 377 din 05 iulie 2007, pronunţată în Dosarul nr. 1001/33/2007 a Curţii de Apel Cluj şi deciziilor legate de acţiunea de recuperare a datoriei creditoarei SC A.D. SRL de la debitoarea SC A.P.C. SA (Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei).

Prin sentinţa civilă nr. 2 din 22 martie 2012, Curtea de Apel Cluj a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuenta SC A.D. SRL Baia Mare împotriva sentinţei nr. 377 din 5 iulie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, în Dosarul nr. 1001/33/2007, în contradictoriu cu intimaţii SC T.I.H. SA, continuatoarea a SC A.P.C. SA Baia Mare şi Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului.

În ceea ce priveşte termenul de exercitare a cererii, Curtea a reţinut că faţă de motivul explicit de revizuire invocat de revizuient, art. 322 pct. 9 C. proc. civ. şi cu trimitere la hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului în cauza SC A.D. SA Baia Mare împotriva României de care se prevalează revizuientul şi care a fost publicată în M.Of. al României nr. 567/10.08.2011, termenul de 3 luni prevăzut la art. 324 alin. (3) C. proc. civ. a fost respectat căci cererea de revizuire a fost introdusă la data de 3 noiembrie, dată care se situează înainte de expirarea termenului legal 10 noiembrie 2011.

Din această perspectivă, s-a reţinut că cererea de revizuire s-a formulat în termen legal.

Cât priveşte cerinţa ca hotărârea susceptibilă de revizuire pe motivul prevăzut la art. 322 pct. 9 C. proc. civ. să îndeplinească condiţia de a evoca fondul, Curtea a reţinut că potrivit deciziei nr. 233 din 15 februarie 2011 pronunţată de Curtea Constituţională, publicată în M.Of. al României nr. 340/17.05.2011 şi ulterior prin decizia nr. 1.163 din 15 septembrie 2011 , publicată în M.Of. al României nr. 835/25.11.2011 s-a statuat, în esenţă, că „ (…) dispoziţiile art. 322 pct. 9 din C. proc. civ. sunt neconstituţionale în măsura în care aceste prevederi legale nu permit revizuirea unei hotărâri judecătoreşti prin care, fără a se evoca fondul, s-au produs încălcări ale unor drepturi şi libertăţi fundamentale, încălcări constatate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Prin urmare, Curtea reţine că sintagma "atunci când se evocă fondul", criticată în prezenta cauză, cunoaşte o limitare în sfera sa de aplicare în privinţa art. 322 pct. 9 din C. proc. civ.”

Aşa fiind, din această perspectivă, cerinţa evocării fondului nu se impune sub aspectul de incidenţă al dispoziţiilor art. 322 pct. 9 C. proc. civ. chiar dacă hotărârea susceptibilă de revizuire este pronunţată de o instanţă de recurs.

Curtea a reţinut că sub aspectul obiectului revizuirii, cererea de revizuire poartă asupra unei sentinţe pronunţate de Curtea de Apel în primă instanţă care a rămas definitivă şi irevocabilă prin respingerea ca nefondat a recursului exercitat de revizuienta reclamantă SC A.D. SRL Baia Mare prin decizia nr. 3660 din 28 septembrie 2007 în Dosarul nr. 1001/33/2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Conform dispoziţiilor art. 322 alin. (1) partea introductivă, sunt supuse revizuirii, între altele, hotărârile rămase definitive şi irevocabile prin nerecurare.

Altfel spus, pot face obiect al revizuirii hotărârea de fond a primei instanţe, pronunţate cu ocazia primei judecăţi care a rămas definitivă şi irevocabilă prin nerecurare, ori prin anularea sau respingerea recursului în temeiul unei excepţii procesuale.

După cum rezultă din cele ce preced, sentinţa nr. 377 din 5 iulie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Cluj a rămas definitivă şi irevocabilă la data de 28 septembrie 2007 prin respingerea recursului de către ÎCCJ - SCAF.

Din această perspectivă, a concluzionat Curtea că sentinţa nr. 377 din 5 iulie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Cluj nu este susceptibilă de revizuire pe cale directă, ci eventual poate fi pusă în discuţie revizuirea deciziei nr. 3660 din 28 septembrie 2007 în Dosarul nr. 1001/33/2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Din cele ce precedă, rezultă fără echivoc că între litigiul soluţionat de Curtea de Apel Cluj în Dosarul nr. 1001/33/2007 şi cel despre care Curtea de la Strasbourg a constat că s-a încălcat art. 6 parag. 1 din Convenţie nu este nicio legătură, cu excepţia faptului că una dintre părţi, este reclamanta revizuientă.

Din această perspectivă, s-a apreciat că prima condiţie impusă de dispoziţiile art. 322 pct. 9 C. proc. civ. nu este îndeplinită, sens în care demersul judiciar pe calea revizuirii acestei sentinţe nu poate fi admis.

Sub aspectul celei de-a doua condiţii, Curtea a reţinut că pentru admisibilitatea cererii de revizuire, condiţiile trebuie îndeplinite cumulativ, astfel încât, dacă una nu este îndeplinită este de prisos cercetarea celeilalte.

Curtea a constatat că reclamanta revizuientă a insistat pe calea cererii de revizuire să deducă judecăţii excepţia de nulitate a sentinţei ce face obiectul revizuirii.

Curtea a reţinut că nulitatea hotărârii a cărei revizuire se solicită nu poate fi examinată pe calea acestei căi extraordinare de atac, căci nu motive de nulitate stau la baza formulării în general a revizuirii şi în particular a motivului de revizuire prevăzut la art. 322 pct. 9 C. proc. civ., ci revizuirea este susceptibilă a fi exercitată numai pe baza unor împrejurări noi, necunoscute de instanţă la data pronunţării soluţiei atacate.

Aşa fiind, în cadrul revizuirii nu se pune problema exercitării unui control judiciar de legalitate a actului judiciar atacat, ci a unei noi judecăţi, dar pe temeiul unor elemente ce nu au format obiectul judecăţii finalizată cu pronunţarea hotărârii a cărei revizuire se solicită.

Împotriva sentinţei civile nr. 2 din 22 martie 2012 a Curţii de Apel Cluj a declarat recurs SC A.D. SRL.

Aşa cum rezultă din prevederile art. 20 din Legea nr. 146/1997, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat sub sancţiunea anulării cererii în caz de neîndeplinire a acestei obligaţii până la termenul stabilit de instanţă.

Astfel, anterior satisfacerii timbrajului, instanţa nu poate admite nicio cerere a părţilor.

Verificarea timbrajului, conform art. 34 al normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr. 146/1997, reprezintă pentru instanţele de judecătoreşti o sarcină legală administrativă şi nu constituie obiect al activităţii de judecată, de aceea analiza timbrajului este o chestiune care precede oricărui act procedural efectuat în cauză şi nu implică cercetări asupra drepturilor afirmate de parte implicând acte jurisdicţionale.

Prin urmare, în conformitate cu prevederile art. 3 lit. m) şi art. 11 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru şi art. 3 din O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar, aprobată prin Legea nr. 106/1995, cu modificările şi completările ulterioare, pentru calea de atac exercitată se plătesc taxă judiciară de timbru şi timbru judiciar, dovada achitării acestora ataşându-se, potrivit art. 3021 alin. (2) din C. proc. civ., la cererea de recurs.

Cum dovada timbrării nu a fost ataşată cererii de recurs, conform dispoziţiilor legale sus menţionate, iar recurentul nu şi-a îndeplinit această obligaţie legală nici ulterior - deşi a fost citat cu menţiunea timbrării - devin aplicabile dispoziţiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 şi art. 9 din O.G. nr. 32/1995, în temeiul cărora recursul va fi anulat ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de SC A.D. SRL împotriva sentinţei nr. 2 din 22 martie 2012 a Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal, ca netimbrat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 septembrie 2013.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 6235/2013. Contencios. Alte cereri. Recurs