ICCJ. Decizia nr. 6230/2013 Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 6230/2013
Dosar nr. 1523/2/2011
Şedinţa publică de la 19 septembrie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Soluţia instanţei de fond
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 18 februarie 2011, reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a solicitat constatarea calităţii de lucrător al securităţii în ceea ce îl priveşte pe pârâtul P.I.
În motivarea acţiunii s-a arătat că prin cererea din 24 septembrie 2008, adresată Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii de către dl. M.A., se solicita verificarea sub aspectul constatării calităţii de lucrător al securităţii, pentru ofiţerii sau subofiţerii care au contribuit la instrumentarea Dosarului nr. 11129 (cotă Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii).
A arătat reclamantul că din cuprinsul notei de constatare din 27 decembrie 2010, precum şi al înscrisurilor existente la dosarul cauzei, pârâtul P.I. a avut gradele de locotenent (1981, 1983, 1984) şi, respectiv locotenent major (1984,1985) în cadrul I.J. Constanţa, Securitatea Oraşului M. (1981), Securitatea Oraşului C. (1983,1984, 1985).
În această calitate, pârâtul P.I. a iniţiat verificarea şi supravegherea informativă a unui preot semnalat ca având relaţii cu o persoană aflată în atenţia Direcţiei a III -a şi, de asemenea, pentru manifestările sale cu caracter „protestatar”: „cu preocupări de a face reclamaţii la Comitetul Central şi Consiliul de Stat cu probleme ne-fondate din oraşul C., cu precădere despre aspecte de ordin bisericesc”.
S-a mai arătat că în acest context pârâtul a recurs la: dirijarea reţelei informative, verificarea urmăritului în „evidenţele Ministerului de Interne, investigaţii la domiciliul flotant al acestuia, interceptarea corespondenţei şi a convorbirilor telefonice.
De asemenea, pârâtul a solicitat superiorilor săi aprobarea folosirii unui informator, astfel încât să se obţină date şi informaţii pe problema „legionară", pe raza comunei S.
A concluzionat reclamantul că aşa cum reiese din toate documentele cuprinse în nota de constatare amintită anterior, activitatea pârâtului P.I. se remarcă prin acţiunile ce au avut ca efect îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
Prin sentinţa nr. 563 din 30 ianuarie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, în contradictoriu cu pârâtul P.I. şi a constatat calitatea pârâtului de lucrător al Securităţii.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea a constatat, în esenţă, că în calitatea de ofiţer al fostei securităţi, pârâtul prin activităţile desfăşurate a încălcat dreptul la viaţă privată prevăzut de art. 33 din Constituţia României din 1965 coroborat cu art. 17 din Pactul Internaţional Privind Drepturile Civile şi Politice, dreptul la libertatea de opinie prevăzut la art. 28 din Constituţia României de la acea dată coroborat cu art. 19 din Pactul Internaţional.
A mai reţinut Curtea că potrivit dispoziţiilor art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 pentru a se putea constata calitatea de „lucrător al securităţii” se impune îndeplinirea a 2 condiţii, şi anume persoana să aibă calitatea de ofiţer inclusiv acoperit sau subofiţer al securităţii în perioada 1945 -1989.
Astfel a apreciat instanţa că această condiţie este asigurată deoarece pârâtul, aşa cum rezultă din probele dosarului a fost pe rând lt. şi lt. major în cadrul I.J.S. C., Securitatea oraşului M. - 1981 şi a activat şi în cadrul Securităţii oraşului C. în perioada 1983 - 1985.
Pe de altă parte, s-a mai reţinut că în această calitate pârâtul a încălcat drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului garantate în legislaţia în vigoare la acea dată.
A concluzionat Curtea că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 2 lit. a) din OUG nr. 24/2008 pentru a se putea constata calitatea pârâtului de lucrător al Securităţii.
Calea de atac exercitată
Împotriva sentinţei pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti a declarat recurs pârâtul P.I., considerând-o nelegală şi netemeinică, invocând ca temei legal dispoziţiile art. 299 şi art. 3041 din C. proc. civ..
Recurentul - pârât a invocat în cuprinsul cererii de recurs:
- excepţia lipsei de interes a Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii în ceea ce priveşte acţiunea în constatare formulată, motivat de faptul că persoana care a formulat cerere de verificare a calităţii de lucrător al securităţii în ceea ce-l priveşte, respectiv M.A., nu mai înţelege să susţină această cerere, având convingerea că nu a desfăşurat nici un fel de activităţi prin care i-au fost îngrădite drepturi sau libertăţi cetăţeneşti;
- excepţia inadmisibilităţii acţiunii în constatare pentru neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 1 alin. (7), teza finală din O.U.G. nr. 24/2008, motivat de faptul că toate documentele semnate de recurentul - pârât şi depuse la dosarul cauzei nu fac dovada unei participări la instrumentarea dosarului, putând fi considerate eventual simple „contribuţii cu informaţii la completarea dosarului”.
În motivarea căii de atac se susţine şi faptul că în mod eronat i-a fost respinsă cererea de amânare a cauzei în vederea angajării unui apărător la termenul din 23 ianuarie 2011, deşi acesta era primul termen de judecată la care a fost legal citat.
Se susţine şi faptul că deşi i-a fost amânată pronunţarea pentru a formula note scrise, instanţa de fond nu a analizat apărările sale, ci a preluat în motivarea hotărârii doar susţinerile reclamantului.
Recurentul-pârât aduce critici hotărârii instanţei de fond, susţinând că în mod greşit s-a reţinut că sunt îndeplinite condiţiile cumulative prevăzute de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, întrucât condiţia referitoare la faptul că prin activitatea desfăşurată a suprimat sau îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului nu a fost dovedită.
Se arată că în calitate de ofiţer activ a organelor de securitate a acţionat întotdeauna legal şi conform atribuţiilor de serviciu specifice activităţii informative operative, măsurile propuse au fost puse în aplicare în baza aprobărilor individuale date de şeful de unitate, astfel că nu s-a dovedit prin probele administrate încălcarea unor drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului.
Soluţia instanţei de recurs
Înalta Curte, analizând cu prioritate excepţiile invocate, în temeiul art. 137 C. proc. civ., apreciază că acestea sunt nefondate.
Excepţia lipsei de interes a Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii nu poate fi reţinută întrucât nu există la dosarul cauzei nicio dovadă că persoana care a formulat cererea de verificare a calităţii de lucrător al securităţii în ceea ce-l priveşte pe recurentul-pârât nu îşi mai menţine această cerere, afirmaţiile recurentului fiind lipsite de suport real şi probator.
În consecinţă, verificarea şi sesizarea instanţei de contencios administrativ au fost realizate legal, în temeiul dispoziţiilor art. 1 alin. (7) din O.U.G. nr. 24/2008, art. 27 din Regulamentul de organizare şi funcţionare al Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii aprobat prin Hotărârea nr. 2/2008 a Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, avându-se în vedere cererea formulată de M.A.
Excepţia inadmisibilităţii acţiunii în constatare astfel cum a fost argumentată de recurentul-pârât este nefondată.
Este evident că înscrisurile depuse la dosarul cauzei care însoţesc nota de constatare dovedesc că recurentul-pârât a instrumentat Dosarul nr. 1129 care vizează persoana ce a formulat cererea de verificare a calităţii de lucrător al securităţii.
Astfel, recurentul-pârât a iniţiat verificarea şi supravegherea informativă a persoanei ce a formulat cerere de verificare recurgând la dirijarea reţelei informative, verificarea urmăritului în evidenţele Ministerului de Interne, investigaţii la domiciliul flotant al acestuia, interceptarea corespondenţei şi a convorbirilor telefonice, întocmind documente în acest sens care se regăsesc la dosarul cauzei, astfel că instrumentarea dosarului menţionat a fost pe deplin dovedită.
În altă ordine, critica referitoare la faptul că în mod nelegal i-a fost respinsă cererea de amânare a cauzei pentru angajare apărător, formulată pentru termenul din 23 ianuarie 2013, este nefondată.
Se constată că în mod legal instanţa a respins cererea de amânare, citaţia fiind înmânată cu respectarea dispoziţiilor art. 89 din C. proc. civ.
De asemenea, conform art. 156 din C. proc. civ., instanţa a amânat pronunţarea hotărârii în vederea depunerii de concluzii scrise, astfel că dreptul la apărare al recurentului a fost respectat.
În altă ordine, analizându-se sentinţa recurată, se constată că aceasta respectă cerinţele prevăzute de art. 261 pct. 5 din C. proc. civ., cuprinzând motivele de fapt şi de drept care au condus către soluţia pronunţată.
Criticile recurentului-pârât referitoare la faptul că în cauză nu a fost îndeplinită condiţia impusă de dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 pentru a se reţine calitatea de lucrător al Securităţii, respectiv aceea ca prin activităţile desfăşurate să fi suprimat sau îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului, sunt nefondate.
Instanţa de recurs reţine că în mod corect s-a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile cumulative impuse de dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 pentru a se constata calitatea de lucrător al securităţii în ceea ce-l priveşte pe recurentul-pârât.
Recurentul-pârât, în calitatea sa de ofiţer al securităţii, necontestată, a întreprins măsuri în cadrul supravegherii informative a preotului M.A., considerat ca oponent al regimului comunist, a dispus măsuri de investigaţii la domiciliul flotant al acestuia, interceptarea corespondenţei şi convorbirilor telefonice.
Se constată că recurentul nu contestă realitatea activităţilor desfăşurate, reţinute atât în nota de constatare cât şi de instanţa de fond.
Planul de măsuri cât şi acţiunile întreprinse, de îndeplinire a acestuia, se încadrează în categoria activităţilor care au avut drept urmare îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului stipulate de Constituţia de la acea dată, precum şi de normele internaţionale la care România era parte, precum dreptul la viaţă privată, dreptul la libertatea de opinie.
Activităţile desfăşurate de recurent nu au vizat persoane urmărite penal şi nu au fost legate de siguranţa statului, ci au avut ca scop menţinerea regimului totalitar comunist, ce au condus la îngrădirea drepturilor şi libertăţilor menţionate.
Respectarea regulamentelor şi a ordinelor interioare nu-l absolvă pe recurent de încălcarea drepturilor prevăzute în Constituţia României din 1965, precum şi în tratatele şi pactele internaţionale privitoare la drepturile omului la care România era parte.
În altă ordine, într-adevăr, pentru a fi reţinută calitatea de lucrător al securităţii în sensul art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, se impune ca persoana care avea calitatea de ofiţer al securităţii să fi desfăşurat activităţi prin care au fost suprimate sau îngrădite drepturi şi libertăţi fundamentale, indiferent cum acestea au fost materializate.
Se constată că legiuitorul nu face distincţie între persoanele care au iniţiat şi supus spre aprobare anumite măsuri, cele care le-au aprobat, respectiv le-au executat, singurul element determinant fiind acela ca întreaga activitate de poliţie politică să vizeze încălcarea unor drepturi şi libertăţi fundamentale.
Prin urmare, toate activităţile care au concurat la această încălcare / îngrădire sau au urmărit să o facă, fie că au fost de iniţiere, propunere sau aprobare, etc., cum sunt şi cele întreprinse de recurent, necontestate, conduc la constatarea calităţii de lucrător în sensul art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, astfel că soluţia instanţei de fond este corectă.
Faţă de toate considerentele expuse, instanţa de recurs apreciază că sunt nefondate toate criticile recurentului şi, în consecinţă, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, va respinge recursul formulat, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de P.I. împotriva sentinţei nr. 563 din 30 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 septembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6099/2013. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 6235/2013. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
