ICCJ. Decizia nr. 6338/2013. Contencios. Refuz soluţionare cerere. Recurs
| Comentarii |
|
R O M A N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 6338/2013
Dosar nr. 54340/3/2010
Şedinţa publică de la 25 septembrie 2013
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Procedura în faţa primei instanţe
Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Bucureşti la data de 10 noiembrie 2010 şi completată prin cererea depusă la 2 noiembrie 2011, reclamanta SC E. SRL Bucureşti a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâtele Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti şi A.N.A.F. - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili să se constate refuzul nejustificat al primei pârâte de a soluţiona cererea sa de rambursare TVA, înregistrată din 22 octombrie 2004, cu obligarea pârâtelor la restituirea TVA în sumă de 6.782.442,96 lei, cu plata dobânzilor şi penalităţilor de întârziere aferente.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că, în mod nejustificat, nu a fost soluţionată cererea sa de rambursare a TVA înregistrată la 22 octombrie 2004, deşi documentaţia depusă îndeplineşte cerinţele impuse prin Ordinul nr. 338/2004 emis de Ministrul Finanţelor Publice pentru aprobarea metodologiei de soluţionare a deconturilor cu sume negative de taxă pe valoarea adăugată cu opţiune de rambursare.
Prin întâmpinare, pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti a invocat excepţia necompetenţei materiale a tribunalului faţă de cuantumul sumei solicitate la rambursare şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, arătând că, reclamanta se află în administrarea Direcţiei Generale de Administrare a Marilor Contribuabili din cadrul A.N.A.F. şi deci această direcţie este competentă să soluţioneze cererea de rambursare TVA, conform Ordinului nr. 2730/2010 privind organizarea activităţii de administrare a marilor contribuabili.
Prin Sentinţa civilă nr. 4.002 din 23 noiembrie 2011, Tribunalul Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia de necompetenţă materială şi a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, constatând că sunt incidente normele de competenţă materială privind litigiile având ca obiect obligaţii fiscale în cuantum de peste 500.000 lei.
În întâmpinarea depusă la Curtea de Apel Bucureşti la termenul din 2 martie 2012, pârâta A.N.A.F. a invocat două excepţii:
- excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, cu motivarea că, nu este autoritatea emitentă a actelor deduse judecăţii şi nici nu este organul competent să soluţioneze contestaţia administrativă, deoarece începând cu data de 1 ianuarie 2012, reclamanta nu mai este mare contribuabil, fiind contribuabil mijlociu, în conformitate cu Ordinul nr. 3577/2565/2011 emis de Ministrul Finanţelor Publice;
- excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, cu motivarea că, în raport cu data de 22 octombrie 2004, la care a fost înregistrată solicitarea de rambursare a TVA de la Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti, cererea de chemare în judecată din data de 10 noiembrie 2010 a fost formulată după împlinirea termenului de 6 luni, calculat potrivit dispoziţiilor art. 11 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, de la data comunicării refuzului nejustificat de soluţionare a cererii .
2. Soluţia instanţei de fond
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a pronunţat sentinţa civilă nr. 1.287 din 24 februarie 2012, prin care a admis în parte acţiunea şi a obligat pârâtele să soluţioneze cererea reclamantei privind rambursarea TVA în sumă de 6.782.442,96 lei.
Instanţa de fond a respins excepţia calităţii procesuale pasive a Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti.
Pe fondul pricinii, s-a constatat că este întemeiată solicitarea reclamantei de obligare a pârâtelor să-i soluţioneze cererea de rambursare a TVA în sumă de 6.782.442, 96 lei, faţă de refuzul nejustificat al acestora de a rezolva cererea de rambursare şi de a răspunde în termen de 30 de zile de la data înregistrării cererii, conform dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. c) şi lit. h) din Legea nr. 554/2004.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentinţe, au declarat recurs pârâtele Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti şi A.N.A.F., solicitând casarea hotărârii atacate ca nelegală şi netemeinică.
Recurenta A.N.A.F. a indicat ca motiv de casare nesoluţionarea excepţiilor privind lipsa calităţii procesuale pasive şi prescripţia dreptului la acţiune, excepţii care au fost invocate prin întâmpinarea depusă la instanţa de fond.
Pe fondul cauzei, agenţia recurentă a susţinut că în mod greşit s-a constatat refuzul nejustificat de soluţionare a cererii de rambursare a TVA, dat fiind că termenul de 45 de zile prevăzut de art. 70 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 pentru soluţionarea cererii este un termen de recomandare care, în cazul în care sunt necesare informaţii suplimentare relevante pentru luarea deciziei, se prelungeşte cu perioada cuprinsă între data solicitării şi data primirii informaţiilor solicitate.
În recursul declarat de pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti au fost invocate motivele prevăzute de art. 304 pct. 7 şi pct. 9 C. proc. civ., susţinându-se că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină şi a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 11 alin. (1) lit. b) şi c) din Legea nr. 554/2004 şi art. 70 din O.G. nr. 92/2003.
În dezvoltarea recursului său, Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti arătat că instanţa de fond nu a motivat soluţia de admitere a acţiunii şi că, aceasta este rezultatul aplicării greşite a legii, întrucât a fost formulată după împlinirea termenului de prescripţie de 6 luni, care se calculează de la data expirării termenului legal de soluţionare a cererii de rambursare înregistrată sub nr. 486752 din 22 octombrie 2004.
Pe fondul cauzei, direcţia recurentă a criticat aplicarea dispoziţiilor art. 70 din O.G. nr. 92/2003, cu motivarea că, termenul de 45 de zile pentru soluţionarea cererii depuse de contribuabil este un termen de recomandare a cărui prelungire s-a impus datorită complexităţii şi informării riguroase asupra tuturor operaţiunilor.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor
Examinând actele şi lucrările dosarului, în raport şi cu dispoziţiile art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile pentru următoarele considerente:
1. Aspecte de fapt şi de drept relevante
Conform dispoziţiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., hotărârea instanţei trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, cum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.
Aceste prevederi legale care reglementează obligaţia motivării hotărârii judecătoreşti, ca unul din principiile generale ale dreptului la judecarea în mod echitabil a pricinii, garantat de art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, au fost încălcate în cauză, întrucât sentinţa atacată nu cuprinde elementele de fapt şi de drept pe care judecătorul şi-a întemeiat hotărârea, pentru a se asigura atât posibilitatea părţilor de a cunoaşte argumentele decisive pentru soluţia pronunţată, cât şi posibilitatea instanţei de recurs de a exercita în mod efectiv controlul judiciar.
Hotărârea pronunţată în prezenta cauză nu cuprinde nicio referire la circumstanţele concrete al litigiului şi nu stabileşte nicio concordanţă între acestea şi cadrul juridic enunţat cu caracter general, astfel încât nu rezultă care din ipotezele juridice prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a fost reţinută de judecătorul fondului pentru soluţia de admitere în parte a acţiunii.
Pentru considerentele expuse, se impune admiterea recursurilor declarate în cauză, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Aceeaşi soluţie se impune şi faţă de omisiunea primei instanţe de a soluţiona două excepţii procesuale, asupra cărora a fost legal sesizată prin întâmpinările depuse de recurentele - pârâte şi anume, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a A.N.A.F. şi excepţia prescripţiei dreptului la acţiune.
Astfel, se reţine că, la data de 2 martie 2012, A.N.A.F. a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, motivând că nu este parte a raportului dedus judecăţii, iar instanţa de fond nu a soluţionat excepţia, pronunţându-se pe fondul cauzei în contradictoriu şi cu această autoritate publică, fără a fi stabilit în prealabil cadrul procesual al litigiului, sub aspectul determinării părţilor în proces.
De asemenea, instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra excepţiei invocate de ambele recurente – pârâte în temeiul art. 11 alin. (1) lit. b) şi c) din Legea nr. 554/2004 cu privire la prescripţia dreptului la acţiune, excepţie de fond care afectează însuşi exerciţiul dreptului la acţiune.
Conform dispoziţiilor art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual sau recunoaşterea dreptului pretins şi repararea pagubei cauzate se pot introduce în termen de 6 luni, care se calculează în funcţie de ipotezele reglementate de art. 8 din aceeaşi lege şi anume, dacă acţiunile vizează actul administrativ tipic, actul administrativ atipic şi respectiv, actul administrativ asimilat, cum este cazul refuzului nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim, ori faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal.
Termenul de 6 luni pentru formularea acţiunii la instanţa de contencios administrativ este un termen de prescripţie, conform prevederii exprese din art. 11 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 şi depăşirea lui împiedică judecarea pe fond a litigiului.
Din acest motiv, instanţa de fond avea obligaţia ca, în conformitate cu dispoziţiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., să se pronunţe mai întâi asupra excepţiilor de procedură şi asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.
Faţă de considerentele care au fost expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite ambele recursuri declarate în cauză, va dispune casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Cum soluţia dată recursurilor se întemeiază pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi pct. 9 C. proc. civ., ca urmare a admiterii motivelor privind nemotivarea hotărârii şi nesoluţionarea excepţiilor procesuale invocate în apărare de recurentele - pârâte, nu se mai impune a fi examinat motivul comun de recurs, prin care în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ., s-a criticat interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 70 din O.G. nr. 92/2003.
Această ultimă critică formulată de recurentele - pârâte va fi avută în vedere sub forma unei apărări de fond cu ocazia rejudecării pricinii.
2. Soluţia instanţei de recurs şi temeiul juridic al acesteia
În baza dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 313 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile, va casa hotărârea atacată şi va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de D.G.F.P. a Municipiului Bucureşti şi de A.N.A.F. împotriva Sentinţei nr. 1287 din 24 februarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 septembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6333/2013. Contencios. Anulare certificat de... | ICCJ. Decizia nr. 6340/2013. Contencios. Anulare act de control... → |
|---|
