ICCJ. Decizia nr. 6367/2013. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 6367/2013
Dosar nr. 2019/54/2012
Şedinţa publică de la 26 septembrie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa nr. 1088/2012 din 23 noiembrie 2012, Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de petenta SC E. SRL reprezentantul legal prin administrator I.M. în contradictoriu cu intimatele Direcţia de Impozite şi Taxe a Municipiului Craiova şi Primăria Municipiului Craiova - Direcţia de Impozite şi Taxe, având ca obiect suspendare executare act administrativ si a dispus suspendarea executării Deciziei nr. 125284 din 27 septembrie 2012 emisă de Municipiului Craiova - Direcţia de Impozite şi Taxe până la pronunţarea instanţei de fond.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că reclamanta invocă faptul că instituţia juridica a darii in administrare a bunurilor proprietatea consiliului local este caracteristica bunurilor proprietate publica, nu si celor proprietate privata a unităţilor administrativ teritoriale. De aceea, textul art. 256 alin. (3) din C.F. atunci când s-a referit la noţiunea de dare în administrare, nu a putut avea în vedere decât darea în administrare a terenurilor proprietate publica, ceea ce nu este cazul în speţa deoarece terenul adus ca aport face parte din domeniul privat al Municipiului Craiova. Prin urmare, actul de aport al terenului nu poate fi privit ca o „dare în administrare” deoarece nu suntem în ipoteza unui teren proprietate publică a Municipiului Craiova.
Prin urmare deoarece societatea intimata nu era titularul dreptului de administrare şi de folosinţa a terenului din litigiu, nu datorează taxa pe teren stabilita de organele fiscale în sarcina sa.
Aceste argumente aduse de reclamantă constituie împrejurări legate de starea de fapt şi de drept aparent veridice, de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa actelor administrativ - fiscale contestate.
Referitor la existenţa unei pagube iminente aşa cum aceasta este definită în art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea contenciosului administrativ, s-a reţinut că şi această condiţie este îndeplinită în speţă fiind previzibil prejudiciul material ce se poate produce reclamantei prin executarea de îndată a actului administrativ fiscal în raport de suma reţinută prin decizia de impunere raportată la cifra de afaceri a societăţii reclamante aşa cum acesta a fost dovedită în cauză.
Ca urmare, faţă de probele administrate şi de prevederile legale incidente, Curtea a reţinut că în cauză sunt întrunite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 privind cazul bine justificat şi iminenţa producerii unei pagube.
Alături de argumentele expuse mai sus, se are în vedere şi recomandarea nr. R/89/8 din 13 septembrie 1989 a Comitetului de Miniştrii din cadrul Consiliului Europei privind protecţia jurisdicţională provizorie în materie administrativă.
2. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva acestei hotărâri, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, pârâta Primăria Municipiului Craiova prin primar a declarat recurs.
În motivarea căii de atac, autoritatea pârâtă critică sentinţa pronunţată de Curtea de Apel Craiova pentru netemeinicie şi nelegalitate, susținând că, din conţinutul sesizării prealabile formulată de către societate, reiese în mod clar că nu s-a cerut şi suspendarea actului atacat, motiv pentru care acţiunea ar fi trebuit respinsă ca inadmisibilă, fără a se mai analiza şi alte motive. În aceste condiţii, invocă şi prevederile art. 109 alin. (2) C. proc. civ., conform căruia „În cazurile anume prevăzute de lege, sesizarea instanţei competente se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, în condiţiile prevăzute de lege.
În ceea priveşte motivarea instanţei de judecată, învederează că în conţinutul acesteia, instanţa prin raţionamentul folosit a motivat hotărârea pronunţându-se şi pe fondul cauzei, depăşindu-şi astfel limitele în baza cărora a fost investită. In acest sens, deşi instanţa trebuia să analizeze îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii - caz bine justificat şi pagubă iminentă - instanţa s-a pronunţat pe fondul cauzei stabilind în mod clar, că „deoarece societatea intimată nu era titularul dreptului de administrare şi de folosinţă a terenului în litigiu, nu datorează taxa pe teren stabilită de organele fiscale în sarcina sa ” . Rezultă astfel că în mod direct, instanţa a apreciat şi s-a pronunţat pe fondul cauzei, analizând împrejurările de natură tehnică ce au condus la emiterea deciziei de impunere, că societatea nu datorează taxa pe teren, rezolvând practic prin această soluţie şi fondul problemei care în prezent se află în curs de soluţionare la instanţa de fond - Tribunalul Judeţean Dolj.
În aceste condiţii, instanţa fără nici un dubiu constată practic nelegalitatea actului fiscal a cărui suspendare a fost solicitată, depăşindu-şi obiectul acţiunii cu care a fost aceasta investită.
În privinţa motivării celor două cauze de admisibilitate, instanţa apreciază că nu este cazul de o dare în administrare a terenului, deoarece terenul ar fi adus ca aport, făcând parte din domeniul privat al municipiului Craiova, ci nu din domeniul public aşa cum prevede art. 256 alin. (3) din Codul Fiscal. Or, în aceste condiţii, aprecierea instanţei este succintă şi neconcludentă, având în vedere că obiectul inspecţiei fiscale a privit aspecte mult mai complexe, având ca temei legal o serie de acte administrative ce nu au fost nici măcar amintite în motivarea instanţei de judecată.
În această situaţie, recurenta apreciază că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 14 din legea contenciosului administrativ, pentru admisibilitatea cererii de suspendare, motiv pentru care solicită admiterea recursului şi modificarea sentinţei pronunţate de instanţa de fond în sensul respingerii acţiunii.
3. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând cauza în raport de actele şi lucrările dosarului, de criticile formulate de recurentă, precum şi de reglementările legale incidente, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele expuse în continuare.
Aşa cum s-a reţinut în expunerea rezumativă a circumstanţelor cauzei, instanţa de fond a dispus suspendarea executării Deciziei de impunere nr. 125284/2012 emisă de pârâta Direcţia de Impozite şi Taxe a Primăriei Municipiului Craiova până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a acţiunii în anularea acestui act administrativ, în condiţiile art. 14 şi art. 15, reţinând, în esenţă, că, în cauză, sunt îndeplinite cumulativ condiţiile cerute de prevederile art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, „în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond”.
Deci, cu alte cuvinte, un act administrativ va putea fi suspendat din executarea sa numai în situaţia în care instanţa va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii: existenţa unui caz bine justificat şi necesitatea evitării unei pagube iminente.
Noţiunea de caz bine justificat a fost definită la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind acele împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ. Condiţia cazului bine justificat presupune existenţa unor împrejurări evidente, care să poată fi constatate de instanţă în cadrul unei cercetări sumare a actului administrativ contestat, fără a fi permisă verificarea însăşi a motivelor de nelegalitate invocate de contestator în cadrul contestaţiei sau acţiunii în anulare.
Condiţia existenţei cazului „bine justificat", lăsată de legiuitor la aprecierea şi înţelepciunea judecătorului sub aspectul conţinutului său, presupune ca asupra legalităţii actului administrativ să planeze o puternică îndoială, iar aceasta să fie evidentă fără a se intra în cercetarea pe fond a dispoziţiilor actului, respectiv a consecinţelor juridice pe care le-a produs.
Pentru a înlătura, chiar şi temporar, regula executării imediate şi din oficiu a actelor administrative, prin suspendarea acestora, instanţa poate aprecia necesitatea unei asemenea măsuri, doar prin raportare la probele administrate în cauză şi care trebuie să ofere suficiente indicii aparente de răsturnare a prezumţiei de legalitate, fără a analiza, pe fond conţinutul actului administrativ, instanţa având posibilitatea să efectueze numai o cercetare sumară a aparenţei dreptului.
Independent de conţinutul motivelor de recurs, Înalta Curte reţine că instanţa de fond corect a comparat aspectele expuse de reclamantă cu starea de fapt reţinută de organul fiscal, reţinând că se identifică o serie de probleme, respectiv aspectele legate de darea în administrare.
Raportat la probele administrate, instanţa de fond, motivat şi argumentat, a constatat că există suficiente indicii aparente care să răstoarne prezumţia de legalitate, fără, însă, ca prin aceasta să antameze sau să anticipeze analiza pe fond a conţinutului şi legalităţii actului administrativ contestat.
Înalta Curte apreciază, în acord cu instanţa de fond, că şi cerinţa pagubei iminente ce s-ar produce reclamantei în cazul executării imediate este îndeplinită în cauză.
Astfel, î n condiţiile în care decizia de impunere ar fi pusă în aplicare cu consecinţa executării sumei de 908.296 lei, societatea reclamantă ar fi pusă în situaţia să închidă sau cel mult să suspende pe termen nedeterminat activitatea de depozitare a deşeurilor menajere şi industriale de pe raza Municipiului Craiova, cu consecinţa imediată că aceste deşeuri nu vor mai putea fi colectate de la populaţie şi agenţii economici.
Se impune a fi reţinut că depozitul de deşeuri este singurul depozit autorizat pentru deşeurile menajere şi industriale aferente Municipiului Craiova, astfel încât încetarea sau suspendarea activităţii ar avea ca efect imediat lipsa posibilităţii de depozitare a deşeurilor din Craiova până la momentul autorizării unui alt depozitar de deşeuri menajere şi industriale, procedura care durează un timp extrem de îndelungat.
Totodată, instanţa de control judiciar va înlătura apărările recurentei, întrucât argumentele invocate ţin de însăşi legalitatea actului administrativ contestat. Instanţa de contencios administrativ are, neîndoielnic, competenţa verificării respectării de către actele administrative a supremaţiei Constituţiei, a legilor, principiilor şi drepturilor fundamentale garantate de normele de drept, dar o atare analiză nu poate fi realizată fără a se prejudeca fondul cauzei.
Înalta Curte apreciază că în mod justificat instanţa de fond a avut în vedere şi Recomandarea nr. R (89) 8 din 13 septembrie 1989 a Comitetului de Miniştri din cadrul Comisiei Europene care a considerat că este de dorit să se asigure persoanelor o protecţia jurisdicţională provizorie în funcţie de împrejurările concrete ale cauzei pentru a nu cauza acestora un prejudiciu ireparabil şi pe care echitatea îl impune ca fiind de evitat în măsura posibilului.
Pe de altă parte, Înalta Curte observă că, prin motivele de recurs formulate, recurenta Primăria Municipiului Craiova prin primar a criticat sentinţa, susținând că reformularea unei cereri de suspendare si pe calea plângerii prealabile face ca cererea de suspendare a actului administrativ sa devină inadmisibila prin raportare la dispoziţiile art. 109 alin. (2) C. proc. civ.
Critica recurentei este una vădit neîntemeiata si care interpretează în mod greşit dispoziţiile legale ce reglementează instituția suspendării executării actului administrativ, respectiv art. 14 si art. 15 din Legea nr. 554/2004.
În ceea ce privește critica vizând pronunţarea Curţii de Apel Craiova asupra fondului cauzei, depăşind astfel limitele cererii de suspendare cu care a fost investita, Înalta Curte apreciază că si acest motiv de recurs este vădit neîntemeiat, fiind vorba în realitate despre o eroare a recurentei in ceea ce priveşte delimitarea dispoziţiilor sentinţei atacate. Astfel, paragraful redat de către recurenta („deoarece societatea intimata nu era titulara dreptului de administrare si de folosinţa a terenului în litigiu, nu datorează taxa pe teren stabilita de organele fiscale”) cu privire la care aceasta susţine ca ar reprezenta dovada pronunţării instanţei asupra fondului cauzei, este un paragraf care reda doar susţinerile societății din cererea de suspendare.
După aceste paragrafe, vine aprecierea proprie a instanţei de fond, care stabileşte ca „aceste argumente aduse de reclamantă constituie împrejurări legate de starea de fapt şi de drept aparent veridice, de natură să creeze o îndoiala serioasa în privinţa actelor administrative fiscale contestate ” .
Prin urmare, este evident că instanţa de fond nu a depăşit în niciun fel limitele cererii de suspendare cu care a fost investita şi că nu a analizat fondul cauzei, constatând doar aparența de veridicitate a susţinerilor societății.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că sentinţa recurată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare în sensul dispoziţiilor art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, Înalta Curte va respinge recursul formulat de autoritatea pârâtă, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Primăria Municipiului Craiova prin primar împotriva sentinţei nr. 1088/2012 din 23 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrative şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 septembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6340/2013. Contencios. Anulare act de control... | ICCJ. Decizia nr. 6368/2013. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
