ICCJ. Decizia nr. 6349/2013. Contencios. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 6349/2013
Dosar nr. 357/36/2013
Şedinţa de la 25 septembrie 2013
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul litigiului
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Tulcea, reclamanţii SC L.T. SRL Mahmudia, prin administrator special P.A.G. şi P.G.A., în nume personal, au solicitat obligarea Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Tulcea la plata sumei de 5.203.761,27 RON cu titlu de despăgubiri, din care suma de 3.880.594,67 RON, datorată societăţii reclamante reprezintă: 469.093 RON - profitul net nerealizat în anul 2012 ca urmare a nerealizării obiectului de activitate, 376.510 RON - datorii restante faţă de bancă, 2.510.387 RON - prejudiciu prin învestirea B.O. de către bancă cu formula executorie, 524.604,67 RON - prin înscriere la masa credală a Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, iar suma de 303.012,94 Euro (1.323.166,60 echivalentul RON/1 EURO = 4,3667 RON 5 februarie 2013 )reprezintă obligaţia de plată a reclamantului devenită scadentă către C.E.B. SA, în temeiul Contractului de credit nr. X/717868.
În motivare, reclamanţii au susţinut că plata cu întârziere de către ANAF Tulcea a sumei de bani reprezentând TVA de rambursat la termenul defipt de art. 70 C. proc. fisc. reprezintă cauza determinantă şi de neînlăturat a prejudiciului.
S-a mai arătat, în continuare, că prin Convenţia de finanţare încheiată la data de 25 februarie 2009 cu Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurala şi Pescuit, reclamanta a dobândit accesul la o finanţare nerambursabilă din partea autorităţii contractante în vederea edificării şi exploatării proiectului Construirea pensiunii turistice L., având 10 camere la un grad de confort de 4 stele, în localitatea Mahmudia, judeţul Tulcea, în cuantum de maxim 730.900 RON, echivalentul a maxim 200.000 Euro.
Au mai precizat reclamanţii că pentru asigurarea finanţării diferenţei de costuri, societatea a contractat un împrumut bancar de la BRD, în temeiul Contractului de credit nr. 7 din 13 mai 2010 (pentru suma de 1.300.000 RON), respectiv în temeiul Contractului de credit cu nr. 8 (pentru suma de 200.000 RON), la care s-a adăugat aportul de numerar al celor doi soţi: P.G.A., administrator al societăţii L.T. SRL - cu un împrumut acordat acesteia în cuantum de 1.239.914 RON şi P.N., asociat unic, cu sume împrumutate societăţii în cuantum de 154.700 RON, sume obţinute prin contractarea unui împrumut de la Banca C.E.B.
S-a mai învederat că, potrivit regulilor generale de finanţare europeană a proiectelor, societatea a angajat, prin procedura de achiziţie publică, un antreprenor general pentru edificarea pensiunii, ale cărui servicii au fost contractate în temeiul Contractului de antrepriză generală nr. 5 din 23 iunie 2009 pentru suma de 1.941.999,95 RON şi, întrucât nici Uniunea Europeană şi nici banca nu au asigurat finanţarea plătii TVA-ului pretins la plata de partenerii contractuali, s-a suportat din fonduri proprii plata TVA-ului de 19%, reuşind achitarea de toate obligaţiile uzând de dreptul de a cere rambursarea TVA-ului chiar dacă, pe parcursul derulării proiectului, au apărut şi situaţii neprevăzute cum ar fi creşterea ilegală a TVA-ului, costurile suplimentare cu executarea lucrărilor de fundaţie, pierderea la cursul valutar.
Reclamanţii precizează că nerespectarea culpabilă a angajamentelor de plată la termenele cert stabilite prin lege a soldului negativ de TVA din partea ANAF Tulcea se constituie în cauză exclusivă, determinantă şi de neînlăturat în generarea prejudiciului reclamat, întrucât calculul de asigurare a numerarului necesar plaţilor curente includea aceste sume.
În data de 24 octombrie 2011 s-a înregistrat, sub nr. 117018, cererea de rambursare a TVA pentru perioada fiscală a trimestrului III a anului 2011, în valoare de 129.191 RON, în data de 26 octombrie 2011 s-a primit Decizia de rambursare cu nr. 16982.
Deşi conform art. 70 C. proc. fisc., termenul rambursării a expirat în data de 8 decembrie 2011, societatea a fost anunţată oficial pe site-ul ANAF Tulcea din data de 1 decembrie 2011 şi în ziare, televiziune, că data certă pentru rambursarea TVA-ului va fi 29 decembrie 2011.
S-a relevat că, raportat la data anunţată a rambursării, societatea a fost obligată să se angajeze în contractele de achiziţie la plata preţului cu instrumente de plată - CEC-uri şi bilete la ordin, respectiv în Contractul cu nr. 010 din data de 12 septembrie 2011 s-a asumat obligaţia de plată a preţului prin emiterea unui CEC (FNNB1BA 0027758), în valoare de 70.593,98 RON plătibil la data de 13 decembrie 2011, ce a fost înlocuit ulterior cu un alt CEC (FNNB1BA 0027757) plătibil la data de 30 decembrie 2011, însă ANAF Tulcea a făcut alimentarea contului la data de 10 ianuarie 2012, dată până la care cu bună-credinţă furnizorii introduseseră CEC-urile spre plată la bancă, formalitate în urma căreia societatea a intrat în incidenţă gravă de plată, situaţia fiind identică şi în ceea ce priveşte Contractul nr. 5 din data de 10 ianuarie 2011, cu aceleaşi termene de plată.
S-a mai susţinut că, potrivit raportului de expertiza extrajudiciară, dacă SC L.T. SRL ar fi avut diferenţa de TVA, cu care a finanţat Statul Român pentru mărirea de cotă de TVA plus din diferenţe de curs valutar şi câştigul Guvernului României prin Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, până la plata ultimei tranşe de 20.565,59 euro, nu ar mai fi avut nevoie de rambursarea de TVA pentru finanţarea proiectului propriu.
Urmările imediate ale introducerii instrumentelor de plată spre decontare la unităţile bancare au fost: intrarea societăţii în incidenţă gravă de plată, astfel cum rezultă din Somaţiile nr. 2 din 4 ianuarie 2012 şi nr. 26 din data de 9 ianuarie 2012, citarea la poliţie unde s-au constatat aspectele arătate şi s-a pronunţat o soluţie de NUP şi, consecutiv acestui moment, imposibilitatea de a mai emite instrumente de plată şi de garanţie (CEC şi bilete la ordin) prin care să se obţină termene de graţie în executarea obligaţiilor de plată faţă de furnizori.
Astfel nu s-au mai putut achiziţiona mobila şi echipamentele de bucătărie, situaţie în care nu s-a mai putut înregistra documentaţia de decontare a plăţilor prin finanţare europeană, astfel că nu s-a mai procedat la îndeplinirea formalităţilor de autorizare a desfăşurării activităţii, cu consecinţa neîndeplinirii obiectului de activitate şi neînregistrării de încasări, începând cu luna aprilie 2012, dată anterior prefigurată ca fiind data începerii activităţii pensiunii, condiţii în care obligaţiile de plată ale societăţii au devenit succesiv scadente.
Reclamantul P.A.G. a mai precizat că are calitatea de creditor al SC L.T. SRL conform contractelor de creditare, în temeiul cărora societatea debitoare avea obligaţia de a rambursa sumele împrumutate în cuantum de 1.239.914 RON, din partea creditorului P.G.A. şi suma de 154.700 RON, din partea creditorului P.N. şi, cum societatea nu a avut posibilitatea de restituire întrucât a intrat în încetare de plăţi datorată culpei instituţiei ANAF Tulcea, nici persoana fizică nu a rambursat împrumutul contractat în temeiul Contractului de credit nr. NPCG721/717868.
Astfel, Banca C.E.B. (România) SA a emis Somaţia de plata nr. 5232913_1077807 din 8 octombrie 2012, în legătură cu scadenţa anticipată a împrumutului şi în legătură cu obligaţia de plată a sumei de 303.012,94 Euro - 1.323.166,60 echivalentul RON/1 Euro = 4,3667 RON 5 februarie 2013.
Pentru termenul de judecată din 22 martie 2013, reclamantul P.A.G. a depus precizări la acţiune în sensul că solicită obligarea pârâtei şi la plata sumei de 440.000 RON, reprezentând daune morale pentru prejudiciul cauzat prin fapta ilicită indicată.
2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă
2.1. Prin Sentinţa nr. 2375/2013 din 9 aprilie 2013 a Tribunalului Tulcea, secţia civilă, de contencios administrativ şi fiscal a fost admisă excepţia de necompetenţă materială, fiind declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Constanţa.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că acţiunea formulată vizează nerespectarea termenelor de rambursare a unei taxe în urma parcurgerii procedurii administrative de restituire prevăzută de art. 70 din O.G. nr. 92/2003, cu modificările ulterioare, căreia îi sunt incidente dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
S-a reţinut că despăgubirile solicitate depăşesc atât pragul valoric în vigoare la data sesizării instanţei, respectiv 500.000 RON, cât şi pe cel instituit ulterior, în cuantum de 1.000.000 RON, astfel că se justifică concluzia că soluţionarea cauzei revine în competenţă Curţii de Apel Constanţa.
2.2. Învestită cu soluţionarea cauzei prin declinare de competenţă, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa nr. 188 CA din 20 mai 2013, a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Tulcea, constatând ivit conflictul negativ de competenţă.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că prin cererea de chemare în judecată formulată la data de 12 februarie 2013 şi completată la data de 19 martie 2013, reclamanţii SC L.T. SRL - în insolvenţă, prin administrator special şi P.G.A. au înţeles să învestească instanţa Tribunalului Tulcea cu o cerere în despăgubiri, pentru repararea prejudiciului material şi moral suferit de cei doi reclamanţi prin neîndeplinirea la termen, de către pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Tulcea, a obligaţiei de rambursare a TVA, impozit indirect pe care reclamanţii l-au suportat din fonduri proprii în vederea executării unui contract de finanţare europeană.
S-a mai reţinut că reclamanţii şi-au întemeiat pretenţiile pe dispoziţiile art. 18 din Legea nr. 554/2004 şi pe cele ale răspunderii civile delictuale reglementate de art. 1381 şi art. 1385 C. civ.
Instanţa a apreciat că reclamanţii urmăresc repararea unui prejudiciu produs prin nerambursarea la termen a TVA achitat, astfel că litigiul de faţă nu priveşte taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora, situaţie în care, în raport cu prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 (invocată în acţiune), în determinarea competenţei materiale prezintă relevanţă locul ocupat de organul implicat în procedura urmată de parte şi nu cuantumul sumelor solicitate.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Înalta Curte constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 20 alin. (1), art. 21, art. 22 alin. (3) C. proc. civ., urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii.
Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată, „Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât şi public”.
Obiectul prezentului litigiu îl constituie cererea reclamanţilor prin care aceştia solicită repararea unui prejudiciu produs prin nerambursare la termen a TVA-ului achitat, cerere întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 554/2004 şi pe prevederile Codului civil privitoare la răspunderea civilă delictuală.
Din economia art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, se observă că legiuitorul a reglementat competenţa materială de fond în funcţie de două criterii şi anume: poziţionarea autorităţii publice emitente a actului în sistemul administraţiei publice, respectiv valoarea taxei, impozitului, contribuţiei, datoriei vamale care face obiectul actului administrativ contestat, suma de diferenţiere fiind, la momentul învestirii instanţei, 500.000 RON.
Astfel, dacă obiectul actului administrativ nu este un impozit, o taxă, contribuţie sau datorie vamală, competenţa se stabileşte după poziţia organului emitent, fiind irelevant cuantumul despăgubirilor solicitate prin acţiune.
Cum litigiul de faţă nu priveşte taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora, în speţă este aplicabil primul criteriu enunţat, astfel că, raportat la rangul local al autorităţii publice pârâte, competenţa de soluţionare a litigiului revine tribunalului.
2. Temeiul legal al regulatorului de competenţă
Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 22 alin. (4) şi (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Tulcea, secţia de contencios administrativ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanţii SC L.T. SRL, prin administrator special şi P.A.G., în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Tulcea, în favoarea Tribunalului Tulcea, secţia de contencios administrativ.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 septembrie 2013.
Procesat de GGC - LM
| ← ICCJ. Decizia nr. 6301/2013. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 6361/2013. Contencios. Anulare act de control... → |
|---|
