ICCJ. Decizia nr. 6361/2013. Contencios. Anulare act de control taxe şi impozite. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 6361/2013
Dosar nr. 2772/62/2011
Şedinţa publică de la 26 septembrie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Procedura în faţa primei instanţe
La data de 1 martie 2011, reclamantul G.S., în calitate de asociat unic şi administrator special al SC G.I. SRL, societate în faliment, a formulat acţiune în contencios administrativ, chemând în judecată pe pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Braşov şi solicitând anularea Deciziei nr. 110 din 30 august 2010, a Raportului de inspecţie fiscală nr. 15625 din 30 iunie 2008 şi a Deciziei de impunere nr. 477 din 30 iunie 2008, şi, în consecinţă, exonerarea societăţii reclamante de la plata unor obligaţii fiscale inexistente şi nelegale stabilite.
Acţiunea reclamantului a fost înregistrată iniţial la Tribunalul Braşov sub nr. 2772/62/2011.
Pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Braşov a formulat întâmpinare, susţinând că nu e competent Tribunalul Braşov să soluţioneze cauza, ci Curtea de Apel Braşov, iar pe fond, solicitând respingerea acţiunii ca neîntemeiată şi nelegală.
În dosarul Tribunalului, instanţa a soluţionat cauza pe excepţie, aşa încât în baza art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată, a admis excepţia necompetenţei materiale a tribunalului şi a declinat cauza în favoarea Curţii de Apel Braşov.
Ca urmare, cauza a fost înregistrată sub nr. 2772/62/2011 la Curtea de Apel, secţia contencios administrativ şi fiscal, iar instanţa a continuat administrarea probelor în vederea soluţionării acţiunii reclamantului.
Întrucât, în cauză s-a ridicat excepţia lipsei calităţii de reprezentant al lui G.S. pentru SC G.I. SRL, instanţa a pus în discuţia părţilor această excepţie, la termenul de judecată din 20 februarie 2012, admiţând excepţia şi menţinând acţiunea întrucât a fost însuşită şi susţinută de lichidatorul judiciar prin avocat G.A.C., lichidator R. SPRL Braşov.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin Sentinţa nr. 47/F/2012 din 5 martie 2012, Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamanta SC G.I. SRL, însuşită de lichidatorul judiciar R. SPRL, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Braşov, având ca obiect anularea: Deciziei nr. 1101 din 30 august 2010 emisă de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Braşov; a Raportului de inspecţie fiscală nr. 15625 din 30 iunie 2008, şi a Deciziei de impunere nr. 477 din 30 iunie 2008, emise de pârâtă, privind obligaţiile fiscale în sumă de 515.170 RON, reţinute în sarcina reclamantei.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a analizat actele administrative fiscale atacate şi anume, Decizia nr. 1101 din 30 august 2010 a Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Braşov, Raportul de inspecţie fiscală nr. 15625 din 30 iunie 2008 şi Decizia de impunere nr. 477 din 30 iunie 2008, emise de pârâtă pe numele SC G.I. SRL, cu titlu de obligaţie fiscală, în sumă totală de 515.170 RON, aferente unor vânzări de terenuri, pe care reclamanta susţine că nu le-a făcut, deoarece nu era proprietara acestora şi a reţinut următoarele aspecte:
Prin Raportul de inspecţie fiscală nr. 15625 din 30 iunie 2008, s-au constatat următoarele aspecte fiscale:
Capitolul III - Constatări fiscale
Verificarea pentru TVA s-a efectuat în baza:
Legea nr. 345/2002 republicată, privind taxa pe valoarea adăugată, cu toate modificările şi completările ulterioare;
H.G. nr. 598/2002 normele de aplicare privind taxa pe valoarea adăugată;
Legii nr. 571/2003 privind codul fiscal cu modificările şi completările ulterioare;
H.G. nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 cu modificările şi completările ulterioare;
Legii nr. 343/2006 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal;
H.G. 1.861/2006 pentru modificarea şi completarea Normelor de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin H.G. nr. 44/2004;
H.G. nr. 831/1997, privind aprobarea modelelor formularelor comune privind activitatea financiar-contabilă şi a normelor metodologice privind întocmirea şi utilizarea acestora, cu modificările şi completările ulterioare;
O.M.F.P. nr. 2.226/2006 privind utilizarea unor formulare financiar-contabile.
Verificarea pentru impozitul pe profit s-a efectuat în baza: Legea nr. 414/2002 privind impozitul pe profit;
H.G. nr. 859/2002, privind metodologia de calcul a impozitului pe profit;
Legii nr. 571/2003 privind codul fiscal cu modificările şi completările ulterioare;
H.G. nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 cu modificările şi completările ulterioare;
Legii nr. 343/2006 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal;
H.G. nr. 1.861/2006 pentru modificarea şi completarea Normelor de aplicare Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin H.G. nr. 44/2004;
H.G. nr. 831/1997, privind aprobarea modelelor formularelor comune privind activitatea financiar iritabila şi a normelor metodologice privind întocmirea şi utilizarea acestora, cu modificările şi completările ulterioare;
O.M.F.P. nr. 2.226/2006 privind utilizarea unor formulare financiar-contabile.
Faţă de aceste constatări, echipa de inspecţie fiscală, din consultarea datelor furnizate de ORC Braşov, a reţinut ca sediul social declarat al SC G.I. SRL Braşov, a avut la baza Contractul de închiriere nr. 1 din 31 octombrie 2005, cu valabilitate până la data de 1 iunie 1996, nemaiexistând nicio menţiune ulterioară acestei date, cu privire la sediul social.
Echipa de inspecţie fiscală, în data de 16 iunie 2008, în vederea stabilirii stării de fapt fiscale a SC G.I. SRL, în conformitate cu prevederile art. 49, art. 52, coroborat cu prevederile art. 56 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, prin Notificarea înregistrată la Administraţia Finanţelor Publice Braşov sub nr 14434A/16 iunie 2008, a solicitat administratorului societăţii (d-l S.A.) să pună la dispoziţie toate documentele financiar-contabile pe care le deţine, precum şi orice alte înscrisuri legate de această societate, care pot veni în sprijinul efectuării inspecţiei fiscale, cu termen de predare până în data de 20 iunie 2008.
Ca urmare a solicitării echipei de inspecţie fiscală, Serviciul Registre Contribuabili şi Declaraţii Fiscale, prin Adresa nr 14581/2008 a transmis în copie xerox următoarele documente:
1) Bilanţuri anuale, după cum urmează: bilanţ contabil la data de 31 decembrie 2003, cu anexe; bilanţ contabil la data de 31 decembrie 2004, cu anexe; bilanţ contabil la data de 31 decembrie 2005, cu anexe; bilanţ contabil la data de 31 decembrie 2006, cu anexe.
Din bilanţurile anuale depuse la Administraţia Finanţelor Publice Braşov şi a anexelor aferente, a rezultat că în perioada 2003 - 2006 "societatea nu a desfăşurat activitate economică”.
La data de 23 noiembrie 2006, în Procesul-verbal de inventariere a patrimoniului - SC G.I. SRL, administratorul societăţii, în persoana domnului S.A. - lichidator judiciar, a făcut următoarele menţiuni legate de patrimoniul societăţii: "Faţă de bunurile ce reprezintă proprietatea debitoarei ca aport în natură, respectiv terenuri agricole, aşa cum arată actul adiţional la - Statutul Societăţii Comerciale G.I. SRL autentificat sub nr 2677 din 11 decembrie 1997, înscris în M. Of. 123 din 19 ianuarie 1998 se fac următoarele precizări: - trei parcele teren au fost înstrăinate ilegal, din partea persoanei fizice G.S. - acţiune în anulare;
- două parcele vândute la licitaţie, adjudecate - acţiune în anulare.
În urma analizării documentelor puse la dispoziţia echipei de inspecţie fiscală, s-a constatat următoarea situaţie a bunurilor din patrimoniul societăţii reprezentând 5 (cinci) terenuri aduse ca aport în natură la majorarea capitalului social:
Echipa de inspecţie fiscală a constatat că unul din cele cinci terenuri din patrimoniul societăţii (5.700 m2 - număr topografic 2026/2/1, număr CF 2049/2/1 - valoare de inventar 3.780 RON) a înstrăinat înaintea perioadei supusă acţiuni controlului de inspecţie fiscală, respectiv în anul 2002.
Cu privire la taxa pe valoarea adăugată Cazul 1, s-a reţinut de organul fiscal că:
Domnul G.S. prin Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub ar 1564 din 14 iulie 2006 a vândut parcelele de teren cu numerele topografice 1582/2/4, în, suprafaţă de 50.000 m2, respectiv 1582/2/3 în suprafaţă de 50.000 m2, cu o valoare totala de 59.000 RON către d-na C.F. (soacra d-lui G.S.).
Doamna C.F., prin Contractul de donaţie autentificat sub nr 1761 din 6 septembrie 2006, donează cele două terenuri (număr topografic 1582/1/2/1/4 - număr CF 5619, respectiv număr topografic 1582/2/3 - număr CF 5620) fiicei sale G.A. (soţia d-lui G.S.)
Doamna G.A. prin Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1945 din 29 septembrie 2006 a vândut aceleaşi terenuri societăţii comerciale E.M.I. SRL Bucureşti, Cod fiscal X, înregistrată la ORC Bucureşti sub nr. J40/Y/2006, cu o valoare de 460.000 "Euro (460.000 Euro x 3,5334 ROL/euro = 1.625.364 ROL)
Faţă de aceste aspecte, echipa de inspecţie fiscală a stabilit suplimentar o taxă pe valoare adăugată de plată - în valoare de 259.512 RON (1.625.364 RON x 19/119 = 259.512 RON).
Cazul 2:
În data de 23 iunie 2006, administratorul societăţii, în persoana domnului - S.A. lichidator judiciar, vinde prin licitaţie parcelele de teren cu numerele topografice 1582/1) - în suprafaţă de 50.000 m2; valoare adjudecată 90.606 RON, respectiv 1652/3 (număr 1061 în suprafaţă de 40.000 m2 - valoare adjudecată 72.485 RON, cu o valoare totală de 163.091 RON, doamnei V.M.
În conformitate cu prevederile pct. 24 alin. (1) şi (2) din H.G. nr. 44/2004 cu modificările şi completările ulterioare, echipa de inspecţie fiscală a stabilit suplimentar o taxă pe valoare adăugată de plata în valoare de 26,040 RON. (163.091 RON x 19/119 = 26.040 RON).
Taxa pe valoarea adăugată stabilită suplimentar de echipa de inspecţie fiscală pentru cele 4 (patru) terenuri care fac obiectul tranzacţiilor menţionate mai sus, este în valoare totală de 285.552 RON (259.512 + 26.040).
Referitor la Impozitul pe profit. Cazul 1:
Echipa de inspecţie fiscală a stabilit pentru tranzacţia aferentă vânzării terenurilor în sumă totală de 1.625.364 RON [numerele topografice 1582/2/4, în suprafaţă de 50.000 m2, (respectiv 1582/2/3 în suprafaţă de 50.000 m2] un impozit pe profit în conformitate: prevederile art. 19 alin. (1) din Legea nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu pct. 12 din Normele Metodologice de aplicare a Codului Fiscal aprobate prin H.G. nr. 44/2004;
- valoarea celor două terenuri înregistrate în evidenţa financiar-contabilă, este de 35.680 RON (17.840 RON + 17.840 RON), înregistrată conform aportului în natură la majorarea capitalului social la valorile din raportul de expertiza realizat de SC D.S. SRL Braşov, la data subscrierii aportului în natură privind majorarea capitalului social.
- valoarea profitului obţinut în urma acestor tranzacţii este de 1.330.172 RON (1.625.364 - 259.512 - 35.680 = 1.330.172 RON), iar impozitul aferent este de 212,828 RON (1.330.172 x 16% = 212.828 RON)
Cazul 2:
- valoarea profitului obţinut în urma acestor tranzacţii este de 104.939 RON (163.091 - 26.040 - 32.112 = 104.939 RON), iar impozitul aferent este de 16.790 RON (104.939 x 16%= 16.790 RON).
Impozitul pe profit stabilit suplimentar de echipa de inspecţie fiscală pentru cele 4 (patru) terenuri care fac obiectul tranzacţiilor menţionate, mai sus, este în valoare totală de 229.618 RON (212.828 + 16.790).
Anul 2007
Echipa de inspecţie fiscală nu a putut intra în posesia documentelor financiar-contabile aferente anului 2007.
Sinteza constatărilor fiscale:
- taxa pe valoarea adăugată stabilită suplimentar 285.552 RON (259.512 cazul 1 + 26.040 cazul 2)
- impozit pe profit stabilit suplimentar 229.618 RON (212.828 cazul 1 + 16.790 cazul 2)
În total s-au reţinut că obligaţiile fiscale în sarcina reclamantei suma totală de 515.170 RON.
Întrucât reclamanta prin acţiunea de faţă şi prin probele administrate nu a făcut dovada nelegalităţii şi netemeiniciei reţinerii de către organul de control a obligaţiilor fiscale în sarcina acesteia, respectiv a TVA şi a impozitului, pentru cele două cazuri, rezultă că pârâta a impozitat-o în mod justificat pentru cele două cazuri, motiv pentru care instanţa a reţinut ca acţiunea reclamantei este neîntemeiată şi nelegală.
Această realitate a fost confirmată şi de către instanţă prin pronunţarea Sentinţei nr. 853 din 15 noiembrie 2007 (Dosar nr. 3395/62/2006) a Tribunalului Braşov, menţinută prin Decizia nr. 108/R din 20 martie 2008 a Curţii de apel Braşov, prin care s-a respins acţiunea de aducere a patrimoniului falitei G.I. SRL a terenurilor care au făcut obiectul Deciziei de impunere nr. 477 din 30 iunie 2008.
Cu privire la justificarea deciziei de impunere mai sus amintită, deoarece ea priveşte o serie de terenuri care nu au fost niciodată în proprietatea falitei, aceasta, logic nu putea datora impozite pentru vânzarea respectivelor bunuri.
În concluzie, s-a respins acţiunea reclamantei, apreciindu-se că aspectele invocate de reclamantă nu au fost probate şi că lichidatorul judiciar nu a probat pe fondul cauzei nelegalitate şi netemeinicia actelor emise de pârâte.
În ce priveşte sentinţa depusă la dosar de lichidatorul judiciar Curtea a apreciat că aceasta priveşte alte situaţii anterioare formulării acţiunii în instanţă şi nu se referă la actele administrative atacate în cauză, astfel încât nu pot fi luate în considerare pentru admiterea acţiunii.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei hotărâri, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, reclamanta SC ”G.I.” SRL prin lichidator judiciar R. SPRL a declarat recurs, invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, societatea recurentă invocă autoritatea de lucru judecat, susţinând că rezultă fără putinţă de tăgadă faptul că justiţia s-a pronunţat cu privire la certitudinea şi inadmisibilitatea creanţelor D.G.F.P. în dosarul de faliment.
Instanţa învestită să judece cererea a reţinut în practicaua sentinţei faptul că lichidatorul judiciar R. SPRL îşi însuşeşte acţiunea formulată iniţial de către administratorul special G.S. şi, în consecinţă, solicită admiterea acţiunii.
Totodată, instanţa a constatat depunerea din partea lichidatorului a Deciziei nr. 346/R din 9 iulie 2009 (Dosar nr. 1154/62/2004) prin care aceeaşi Curte de Apel statuează faptul că societatea nu mai are datorii şi trimite dosarul Judecătorului Sindic în vederea închiderii procedurii.
Recurenta face menţiunea că decizia amintită mai sus privea exact sumele stipulate în decizia finanţele publice, anume 515.170,00 RON, sumă care s-a născut în opinia pârâtei noastre în anul 2008 în care au fost respinse ca incerte de la masa credală a G.I. SRL. Această soluţie este, din punctul societăţii de vedere, suficientă pentru instanţa de judecată să îşi formeze o opinie care să ducă la admiterea cererii cu consecinţa anulării respectivei decizii de impunere.
În continuarea sentinţei atacate, Curtea a mai reţinut faptul că fostul lichidator judiciar, numit S.A., depune documentele solicitate de către Administraţia Finanţelor Publice Braşov şi suplimentar depune referitor la terenurile în discuţie un proces-verbal de inventariere datat 23 noiembrie 2006, prin care încearcă să clarifice situaţia juridică a averii debitoarei.
Acţiunea de anulare a contractului de vânzare-cumpărare dintre persoana fizică G.S. şi persoana fizică C.F. a făcut obiectul Dosarului nr. 3395/62/2006 care a fost respins irevocabil prin Decizia nr. 108 IRI 20 martie 2008 a Curţii de Apel Braşov.
Aşadar, susţine recurenta, instanţa de recurs are la dispoziţie o serie întreagă de hotărâri care stabilesc definitiv şi irevocabil:
- că G.I. SRL nu are niciun fel de datorie, şi
- că G.I. SRL nu a avut în patrimoniu niciodată terenurile obiect al impozitelor, dar totuşi instanţa de fond consideră admisibile pretenţiile DGFP Braşov, reţinând în sarcina falitei Decizia fiscală 1101 din 30 august 2010 (cu documentele aferente) privind obligaţii fiscale în sumă de 515.170,00 RON, ceea ce, din punctul societăţii de vedere, este inacceptabil.
În ceea ce priveşte invocarea art. 304 pct. 7, recurenta susţine că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii, deoarece instanţa de fond doar reproduce parţial aspecte din raportul de inspecţie fiscală, iar în considerente se rezumă la a recunoaşte pe de o parte faptul că terenurile nu au fost patrimoniul falitei şi deci nu putea datora impozite, iar pe de altă parte concluzionează în fraza imediat următoare contrariul, anume că se impune respingerea acţiunii. Aşadar, există contradicţie între considerente şi dispozitiv, iar motivarea soluţiei este superficială.
În ceea ce priveşte art. 304 pct. 8 C. proc. civ., recurenta apreciază că instanţa, interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii, a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia. Deşi societatea a depus la dosarul cauzei o serie de înscrisuri care reflectă fără echivoc faptul că terenurile ce fac obiectul raportului de expertiză nu au fost niciodată ale falitei şi ele sunt terenuri arabile, deci sunt scutite de taxă, instanţa ia în considerarea dispozitivului situaţia contrară, aceea a unei vânzări de construcţie nou edificată şi deci taxabilă.
Motivul de recurs reglementat de art. 304 pct. 9 se referă la faptul că, din modul în care este redactată hotărârea, nu se poate determina dacă legea a fost sau nu corect aplicată; altfel spus, atât la data controlului, august 2008, cât şi la momentul actual, nu există un text legal care să justifice soluţia dată în speţă.
4. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând cauza prin prisma criticilor formulate de recurentă şi a dispoziţiilor art. 3041C. proc. civ., faţă de materialul probator şi dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este fondat şi urmează a fi admis, cu consecinţa casării hotărârii atacate şi a trimiterii cauzei spre rejudecare la aceiaşi instanţă, în sensul şi pentru considerentele în continuare arătate.
Potrivit dispoziţiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., hotărârea judecătorească se dă în numele legii şi trebuie să menţioneze, printre altele, ”motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, precum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor”. Constituie motiv de recurs, astfel cum dispune art. 304 pct. 7 C. proc. civ., situaţia în care "hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii sau străine de natura pricinii".
Raportat la prevederile legale enunţate rezultă aşadar că, în mod necesar, o hotărâre judecătorească trebuie să cuprindă în motivarea sa argumentele pro şi contra care au format, în fapt şi în drept, convingerea instanţei cu privire la soluţia pronunţată, argumente care, în mod necesar, trebuie să se raporteze, pe de o parte, la susţinerile şi apărările părţilor, iar, pe de altă parte, la dispoziţiile legale aplicabile raportului juridic dedus judecăţii, în caz contrar, hotărârea fiind lipsită de suport probator şi legal şi pronunţată cu nerespectarea prevederilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
Motivarea este, aşadar, un element esenţial al unei hotărâri judecătoreşti, o puternică garanţie a imparţialităţii judecătorului şi a calităţii actului de justiţie, precum şi o premisă a exercitării corespunzătoare de către instanţa superioară a atribuţiilor de control judiciar de legalitate şi temeinicie. Obligativitatea motivării hotărârilor judecătoreşti constituie o condiţie a procesului echitabil, şi o exigenţă a art. 21 alin. (3) din Constituţia României şi art. 6 alin. (1) din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale.
Indiscutabil, orice parte în cadrul unei proceduri are dreptul să prezinte judecătorului observaţiile şi argumentele sale şi de a pretinde organului judiciar să le examineze pe acestea în mod efectiv. Dreptul la un proces echitabil, prin urmare, nu poate fi considerat efectiv decât dacă observaţiile părţilor sunt corect examinate de către instanţă, care, în mod necesar, are obligaţia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi elementelor de probă.
Pe de altă parte, nemotivarea unei hotărâri judecătoreşti echivalează practic cu soluţionarea procesului fără a se intra în fondul acţiunii, de natură prin urmare să justifice casarea cu trimitere spre rejudecare. Într-adevăr, atâta timp cât în considerentele hotărârii pronunţate, instanţa nu analizează probele care au fost administrate, nu stabileşte împrejurările de fapt esenţiale în cauză, nu evocă normele substanţiale şi procedurale incidente şi aplicarea lor în speţă, soluţia exprimată prin dispozitiv rămâne nesusţinută şi pur formală, nefiind corolarul motivelor ce o preced. O astfel de hotărâre devine arbitrară şi nu permite exercitarea controlului judiciar, obligând la o casare cu trimitere chiar dacă, strict teoretic, instanţa s-a pronunţat asupra cererii de suspendare-executare cu care a fost învestită.
În cauza de faţă, se constată, în acord cu cele susţinute şi de recurentă, că prima instanţă nu a motivat, respectiv nu a indicat, pe baza căror elemente de fapt a concluzionat în sensul inexistenţei dovezilor privind nelegalitatea şi netemeinicia actelor administrative emise de pârâtă.
Simpla menţiune lapidară în sensul că aspectele invocate de reclamantă nu au fost probate nu este evident de natură a satisface exigenţa art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
În mod evident, prin omisiunea primei instanţe de a analiza şi înfăţişa, în mod efectiv, prin considerentele hotărârii recurate, motivele netemeiniciei acţiunii, în raport de actele şi lucrările dosarului, dar şi de susţinerile ambelor părţi, ce necesitau un răspuns specific şi explicit, au fost nesocotite dispoziţiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. şi a fost încălcat astfel dreptul la un proces echitabil. În aceste condiţii, recurentei-reclamante i s-a cauzat o vătămare procesuală care nu poate fi înlăturată decât prin casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond, pentru a se asigura părţilor accesul la dublul grad de jurisdicţie, ca o garanţie a legalităţii şi temeiniciei hotărârii judecătoreşti ce va fi dată în cauză.
De asemenea, jurisprudenţa constantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului subliniază rolul pe care motivarea unei hotărâri îl are pentru respectarea art. 6 parag. 1 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, în sensul că dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă susţinerile părţilor sunt analizate de instanţă, aceasta având obligaţia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi elementelor probatorii (Albina contra României, Gheorghe contra României).
Instanţei nu i se poate cere să dea un răspuns detaliat fiecărui argument al părţilor, dar întinderea obligaţiei de motivare poate să varieze în funcţie de natura deciziei şi trebuie analizată în lumina circumstanţelor fiecărei speţe (Ruiz Torija c. Spaniei).
În speţă, judecătorul fondului nu a făcut decât să preia constatările şi concluziile actelor administrative fiscale atacate, fără să le coroboreze cu alte probe şi fără să indice propriile raţionamente pe care şi-a fundamentat convingerea şi pe baza cărora a înlăturat apărările societăţii reclamante.
În raport de cele mai sus arătate, apreciindu-se că este nelegală hotărârea pronunţată în cauză, se va dispune, aşadar, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi a prevederilor art. 304 pct. 7, art. 312 alin. (1) - (3) şi art. 313 C. proc. civ., admiterea recursului declarat de recurentă, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă, care urmează să analizeze şi să răspundă motivelor şi apărărilor invocate de părţi, ca indicarea temeiurilor de drept şi de fapt care i-au format convingerea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de SC ”G.I.” SRL prin lichidator judiciar R. SPRL împotriva Sentinţei nr. 47/F/2012 din 5 martie 2012 a Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 septembrie 2013.
Procesat de GGC - LM
| ← ICCJ. Decizia nr. 6349/2013. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 6559/2013. Contencios. Anulare act... → |
|---|
