ICCJ. Decizia nr. 6552/2013. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL -
Decizia nr. 6552/2013
Dosar nr. 1739/33/2012
Şedinţa publică de la 8 octombrie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 113 din 6 februarie 2013, Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (1) din Normele metodologice de aplicare a Titlului VI din C. fisc., aprobate prin H.G. nr. 44/2004, invocată de reclamantul P.R.N. în Dosarul nr. 837/33/2011 al Înaltei Curţii de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, având ca obiect recursul formulat de acelaşi reclamant împotriva sentinţei nr. 572/2011 a Curţii de Apel Cluj.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că prin dispoziţiile normative criticate nu se adaugă şi nu se derogă de la dispoziţiile C. fisc. ci se face o explicitare a activităţilor cu caracter de continuitate, arătându-se ce persoană poate fi considerată persoană impozabilă şi ce venit are caracter de continuitate.
Împotriva sentinţei pronunţate de prima instanţă, considerând-o netemeinică şi nelegală, a declarat recurs reclamantul, invocând prevederile art. 304 pct. 9 şi 3041C. proc. civ. şi solicitând modificarea acesteia, în sensul admiterii excepţiei de nelegalitate; în motivarea recursului, se arată, în esenţă, că prin sentinţa atacată nu se răspunde criticilor aduse dispoziţiilor normative contestate, din perspectiva prevederilor art. 127 alin. (2) din C. fisc., care se referă la caracterul de continuitate al veniturilor exclusiv în legătură cu exploatarea bunurilor corporale sau necorporale şi menţionează clar, expres şi limitativ activităţile cu caracter economic, cărora nu le poate fi asimilată activitatea de vânzare a locuinţelor proprietate personală.
Examinând sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele şi criticile invocate de recurent, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul nu este fondat, după cum se va arăta în continuare.
Prima instanţă a fost investită cu soluţionarea excepţiei de nelegalitate a dispoziţiilor pct. 3.1. din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind C. fisc., aprobate prin H.G. nr. 44/2004, cu referire la dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi (2) din Lege.
Potrivit dispoziţiilor pct. 3.1. din Normele metodologice, criticate în cauză, „În sensul art. 127 alin. (2) din C. fisc., obţinerea de venituri de către persoanele fizice din vânzarea locuinţelor proprietate personală sau a altor bunuri care sunt folosite de către acestea pentru scopuri personale, nu va fi considerată activitate economică, cu excepţia situaţiilor în care se constată că activitatea respectivă este desfăşurată în scopul obţinerii de venituri cu caracter de continuitate, în sensul art. 127 alin. (2) din C. fisc”.
De asemenea, conform art. 127 din C. fisc.: „Este considerată persoană impozabilă orice persoană care desfăşoară, de o manieră independentă şi indiferent de loc, activităţi economice de natura celor prevăzute la alin. (2), oricare ar fi scopul sau rezultatul acestei activităţi” (alin. (1)) şi „În sensul prezentului titlu, activităţile economice cuprind activităţile producătorilor, comercianţilor sau prestatorilor de servicii, inclusiv cele extractive, agricole şi activităţile profesiilor liberale sau asimilate acestora. De asemenea, constituie activitate economică exploatarea bunurilor corporale sau necorporale în scopul obţinerii de venituri cu caracter de continuitate” (alin. (2)).
Într-adevăr, textul art. 127 alin. (2) din C. fisc. face referire generică la „exploatarea bunurilor corporale sau necorporale”, însă Normele metodologice, care au rolul de a explica textul legii şi de a face posibilă aplicarea unitară a acesteia, sunt cele care prevăd conţinutul termenului folosit de lege.
Procedând în consecinţă, dispoziţiile pct. 3.1. din Normele metodologice prevăd că nu are caracter de continuitate, în sensul art. 127 alin. (2) din C. fisc., obţinerea de venituri de către persoanele fizice din vânzarea locuinţelor proprietate personală sau a altor bunuri care sunt folosite de către acestea pentru scopuri personale; totodată, s-a prevăzut că în noţiunea de „exploatare a bunurilor corporale sau necorporale” intră şi vânzarea locuinţelor proprietate personală, dacă aceasta este desfăşurată în scopul obţinerii de venituri cu caracter de continuitate.
Coroborarea dispoziţiilor alin. (2) al art. 127 din C. fisc., care stabilesc activităţile economice supuse obligaţiei de plată a T.V.A., precum şi cele asimilate, respectiv exploatarea bunurilor corporale sau necorporale „sub condiţia obţinerii de venituri cu caracter de continuitate”, cu cele ale alin. (1) ale aceluiaşi articol, conduce la interpretarea potrivit căreia o persoană fizică (necomerciant) este considerată a fi persoană impozabilă (pentru plata T.V.A.) dacă obţine venituri cu caracter de continuitate din exploatarea bunurilor corporale/ necorporale.
Întrucât nu există o definiţie a noţiunii de „exploatare” a bunurilor în cuprinsul Titlului VI al Codului fiscal, rezultă că înţelesul acesteia nu poate fi restrâns la cedarea folosinţei bunurilor, astfel cum sugerează recurentul.
Nu pot fi aplicate, prin extindere, definiţiile date în capitolele ce cuprind alte forme de impunere, deoarece legiuitorul a dat definiţiile unor termeni comuni în cuprinsul art. 7 din C. fisc. iar definiţiile unor termeni sau înţelesul specific al acestora pentru fiecare categorie de impunere în parte au fost prezentate, după caz, în cuprinsul titlurilor II-IX, neputându-se admite aplicarea acestora prin extindere la alte categorii, raţiunile fiind distincte.
Prevederile Directivei a VI-a (2006/112/ CE) privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată au fost transpuse în legislaţia naţională, din cuprinsul dispoziţiilor art. 127 şi 128 din C. fisc., precum şi al Normelor metodologice, rezultând foarte clar intenţia legiuitorului de a include şi vânzarea de imobile în noţiunea de operaţiune economică ce generează, în anumite condiţii, obligaţia de plată a TVA.
De altfel, în acest sens s-a statuat şi în jurisprudenţa comunitară, Curtea Europeană de Justiţie reţinând că, în conformitate cu principiul neutralităţii sistemului T.V.A., termenul de „exploatare” se referă la toate operaţiunile, oricare ar fi forma juridică a acestora, efectuate în scopul obţinerii de venituri, având un caracter de continuitate (cauzele C-186/89 Van Tiem, C-306/94 Regie Dauphinoise, C-77/01 Empresa de Desenvolvimento Mineiro SA (E.D.M.).
Faţă de considerentele arătate, se constată că soluţia primei instanţe este legală şi temeinică, iar în baza art. 312 C. proc. civ., raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul P.R.N. împotriva sentinţei nr. 113 din 6 februarie 2013 a Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 8 octombrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6432/2013. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 6554/2013. Contencios. Excepţie nelegalitate... → |
|---|
