ICCJ. Decizia nr. 6565/2013. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 6565/2013
Dosar nr. 1510/59/2012
Şedinţa publică de la 8 octombrie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 107 din 14 februarie 2013, Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea formulată de reclamanta SC V. SRL Jimbolia, în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. Timiş, dispunând suspendarea executării Deciziei de impunere nr. F/TM/630 din 9 noiembrie 2012 privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată în sumă totală de 525.859 lei, stabilite de inspecţia fiscală în sarcina reclamantei, până la pronunţarea instanţei de fond.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că reclamanta a făcut dovada condiţiilor prevăzute de art. 14 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.
În acest sens, instanţa de judecată a reţinut, în esenţă, că îndeplinirea condiţiei privind cazul bine justificat este dovedită de susţinerile reclamantei referitoare la nelegalitatea actului contestat, a cărui executare se impune, deci, a fi suspendată, până la cenzurarea respectivului act de către o instanţă imparţială, pe de o parte, şi că iminenţa producerii unei pagube este demonstrată de pornirea executării silite faţă de reclamantă, care ar suferi, astfel, un prejudiciu prin imposibilitatea desfăşurării în continuare a activităţii, cu consecinţe negative asupra personalului angajat, pe de altă parte.
Împotriva acestei soluţii, considerând-o netemeinică şi nelegală, a declarat recurs D.G.R.F.P. Timişoara, continuatoare legală a pârâtei, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041C. proc. civ. şi susţinând, în esenţă, că prima instanţă a dispus suspendarea actelor administrative fiscale, cu aplicarea greşită a prevederilor art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Examinând hotărârea atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este fondat, după cum se va arăta în continuare.
Prima instanţă avea obligaţia să analizeze dacă sunt îndeplinite condiţiile cumulative prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat şi prevenirea producerii unei pagube iminente.
Referindu-se la noţiunile susmenţionate, art. 2 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 defineşte „paguba iminentă” ca fiind - „prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public” (lit. ş)) iar „cazuri bine justificate” - „împrejurările legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ” (lit. t)).
Cele două condiţii, prin modul restrictiv-imperativ în care sunt reglementate, denotă caracterul de excepţie al măsurii suspendării executării actului administrativ, presupunând, aşadar, dovedirea efectivă a unor împrejurări conexe regimului administrativ aplicabil actului atacat, care să fie de natură a argumenta existenţa „unui caz bine justificat” şi a „iminenţei producerii pagubei”.
Or, aprecierea instanţei de judecată, potrivit căreia, singure, criticile aduse de reclamantă actului contestat constituie caz bine justificat, este greşită, întrucât acestea nu pot, prin ele însele, fără alte dovezi, să dovedească existenţa condiţiei prevăzute de lege.
Motivele de nelegalitate a actelor contestate, invocate de intimata-reclamantă, nu creează pentru actul administrativ-fiscal a cărui executare se cere a fi suspendată o îndoială serioasă în privinţa legalităţii, în sensul definiţiei date de legiuitor acestei noţiuni în art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, iar intimata-reclamantă nu a prezentat alte indicii aparente, care să răstoarne prezumţia de legalitate a actului contestat, fără ca prin aceasta să antameze sau anticipeze analiza pe fond a conţinutului şi legalităţii acestuia.
Prin urmare, în mod greşit a reţinut prima instanţă că în speţă ar fi îndeplinită condiţia referitoare la cazul bine justificat.
Nici în ceea ce priveşte condiţia referitoare la necesitatea prevenirii unei pagube iminente ce s-ar produce prin executarea actului contestat, cele reţinute de prima instanţă, în sensul că prin pornirea executării silite faţă de reclamantă s-ar ajunge la imposibilitatea desfăşurării în continuare a activităţii acesteia, nu sunt de natură a conduce la concluzia potrivit căreia această situaţie se încadrează în definiţia noţiunii de „pagubă iminentă” prevăzută de dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004, citate mai sus.
Înalta Curte apreciază, în raport cu jurisprudenţa acestei instanţe, că este greşită concluzia potrivit căreia, prin chiar lipsirea de cuantumul sumei impuse, în caz de executare, s-ar perturba grav activitatea unei societăţi comerciale, întrucât singură punerea în executare a deciziei contestate nu conduce implicit la concluzia îndeplinirii cerinţei în discuţie.
Or, suspendarea actelor administrative reprezintă, aşa cum am arătat, o situaţie de excepţie, întrucât acestea se bucură de prezumţia de legalitate şi de veridicitate, care determină principiul executării lor din oficiu, iar a nu executa actele administrative, care sunt emise în baza legii, echivalează cu a nu executa legea, ceea ce, într-un stat de drept, este de neconceput.
Faţă de cele arătate, cum din actele şi lucrările dosarului nu rezultă că sunt îndeplinite condiţiile referitoare la cazul bine justificat şi paguba iminentă a cărei prevenire se urmăreşte prin suspendarea executării actului administrativ contestat, Înalta Curte apreciază că sentinţa recurată a fost pronunţată cu încălcarea prevederilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, ceea ce face ca motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. să fie întemeiat, urmând a fi admis recursul şi modificată sentinţa atacată, în sensul respingerii cererii de suspendare formulată de reclamanta SC V. SRL Jimbolia, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta D.G.R.F.P. Timişoara împotriva sentinţei nr. 107 din 14 februarie 2013 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată, în sensul că respinge cererea de suspendare a executării actelor administrative contestate, formulată de reclamanta SC V. SRL Jimbolia.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 8 octombrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6562/2013. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 6569/2013. Contencios. Constatarea calităţii... → |
|---|
