ICCJ. Decizia nr. 6554/2013. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 6554/2013
Dosar nr. 135/54/2013
Şedinţa publică de la 8 octombrie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 87 din 22 februarie 2013, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca neîntemeiată, excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor prevăzute la pct. 185 alin. (2) din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 571/2003 privind C. fisc., aprobate prin H.G. nr. 44/2004, invocată de reclamanta Primăria Municipiului Slatina - Direcţia Economică.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că dispoziţiile normative a căror legalitate se contestă în cauză se limitează la stabilirea unei date limită de exercitare a dreptului de opţiune al autorităţii locale de a institui taxa hotelieră, drept ce constituie o atribuţie a autorităţii locale, prevăzută de Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., nereprezentând o ingerinţă a executivului în sfera activităţii legislativului.
Împotriva acestei sentinţe, considerând-o netemeinică şi nelegală, a declarat recurs reclamanta; deşi nu menţionează expres motivul ce reprezintă temeiul cererii de recurs, din lecturarea criticilor formulate, rezultă că acestea se subsumează cazului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Astfel, în motivarea recursului, care reformulează argumentele invocate în faţa primei instanţe, se arată, în esenţă, că hotărârea atacată este nelegală, prevederile normative contestate neconstituind o punere în aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 571/2003 privind C. fisc., cum greşit a reţinut prima instanţă, ci o modificare a cadrului stabilit prin lege, care nu prevede un termen limită pentru exercitarea de către autorităţile locale a atribuţiei de a institui taxa hotelieră.
Examinând sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele şi criticile invocate de recurentă, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul nu este fondat, după cum se va arăta în continuare.
Potrivit dispoziţiilor prevăzute la pct. 185 din Normele metodologice, aprobate prin H.G. nr. 44/2004, în forma în vigoare la data avută în vedere de către autorul excepţiei de nelegalitate, „Instituirea taxei hoteliere constituie atribuţia opţională a consiliilor locale ale comunelor, ale oraşelor sau ale municipiilor, după caz. La nivelul municipiului Bucureşti această atribuţie se îndeplineşte de către Consiliul General al Municipiului Bucureşti” (alin. (1)) şi ”Hotărârea privind instituirea taxei hoteliere se adoptă în cursul lunii mai şi se aplică în anul fiscal următor, în condiţiile prezentelor norme metodologice. Neadoptarea hotărârii până la data de 31 mai a fiecărui an fiscal corespunde opţiunii autorităţii deliberative de a nu institui taxa hotelieră pentru anul fiscal următor” (alin. (2)).
Dispoziţiile normative citate au fost date în aplicarea şi executarea prevederilor art. 278 din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., conform cărora „Consiliul local poate institui o taxă pentru şederea într-o unitate de cazare, într-o localitate asupra căreia consiliul local îşi exercită autoritatea, dar numai dacă taxa se aplică conform prezentului capitol” (alin. (1)) şi, în acest cadru, nu se poate susţine că, prin stabilirea unui termen pentru exercitarea efectivă, de către consiliul local, a atribuţiei prevăzute de dispoziţiile legale, în vederea punerii în executare, în concret, a acestor dispoziţii, s-ar adăuga la lege.
Se constată totodată că, stabilind cadrul legal pentru punerea în executare a legii, dispoziţiile normative contestate sunt în acord cu scopul normelor metodologice de a organiza aplicarea şi executarea legii, inclusiv prin instituirea unor forme şi stabilirea unor termene, în care pot fi exercitate atribuţiile şi drepturile şi, respectiv, îndeplinite obligaţiile prevăzute de lege în competenţa, sau în favoarea/sarcina diferiţilor subiecţi cărora li se adresează.
În acest sens, sunt relevante dispoziţiile pct. 186 din aceleaşi Norme metodologice, potrivit cărora „Persoanele juridice prin intermediul cărora se realizează cazarea au obligaţia ca în documentele utilizate pentru încasarea tarifelor de cazare să evidenţieze distinct taxa hotelieră încasată determinată în funcţie de cota şi, după caz, de numărul de zile stabilite de către autorităţile deliberative”.
Dispoziţiile normative criticate trebuie privite, deci, şi din perspectiva celorlalţi subiecţi cărora le este adresat actul normativ, impunându-se analiza acestora în relaţie cu întreg ansamblul normelor actului în discuţie .
Din acest punct de vedere, stabilirea momentului până la care consiliile locale pot adopta hotărârea privind instituirea taxei hoteliere se justifică, aşadar, şi pentru a da hotelierilor - supuşi obligaţiei de a evidenţia distinct, în documentele utilizate pentru încasarea tarifelor de cazare, taxa hotelieră încasată - posibilitatea de a cunoaşte, în timp util, dacă în anul fiscal următor le revine această obligaţie şi de a se organiza în consecinţă; dispoziţiile normative criticate răspund, aşadar, imperativului ce trebuie să caracterizeze orice normă juridică şi care se referă la previzibilitatea acesteia.
Argumentul invocat de recurentă, potrivit căruia prin instituirea acestui termen limită s-ar aduce atingere principiului autonomiei locale, nu poate fi reţinut, întrucât, pe de o parte, nu este afectată atribuţia consiliului local de a dispune efectiv cu privire la instituirea taxei hoteliere şi, pe de altă parte, această prerogativă legală trebuie exercitată în corelaţie cu exigenţa previzibilităţii normei juridice, ce vizează modul de receptare a conţinutului acelei norme de către cei cărora li se adresează, care trebuie să fie informaţi în avans asupra obligaţiilor ce le revin.
Faţă de considerentele arătate, se constată că soluţia primei instanţe este legală şi temeinică, iar în baza art. 312 C. proc. civ., raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Primăria Municipiului Slatina - Direcţia Economică împotriva sentinţei nr. 87 din 22 februarie 2013 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 8 octombrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6552/2013. Contencios. Excepţie nelegalitate... | ICCJ. Decizia nr. 6558/2013. Contencios. Anulare act... → |
|---|
