ICCJ. Decizia nr. 6867/2013. Contencios. Anulare decizie Uniunea Naţionala a Barourilor din România. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 6867/2013
Dosar nr. 17/64/2012
Şedinţa publică de la 23 octombrie 2013
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanta C.C. a chemat în judecată pe pârâţii Baroul Braşov şi U.N.B.R. solicitând anularea Hotărârii nr. 86 din 30 martie 2011 emise de Baroul Braşov, anularea Deciziei nr. 231/03 decembrie 2011 a U.N.B.R., obligarea, pe cale de consecinţă, a pârâtului Baroul Braşov la primirea sa, cu scutire de examen, în profesia de avocat şi obligarea pârâtului Baroul Braşov la plata de daune morale, reprezentând echivalentul în lei a sumei de 10.000 de euro, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că, la data de 16 decembrie 2010, a formulat cerere de primire în profesia de avocat cu scutire de examen, potrivit art. 16 alin. (2) lit. a) şi b) din Legea nr. 255/2004, având în vedere că, din anul 1977 şi până în martie 2006, când s-a pensionat, şi din martie 2009 până în prezent a exercitat profesia de procuror.
Baroul Braşov, prin Hotărârea nr. 86 din 30 martie 2010, i-a respins cererea de primire în profesia de avocat, pe motiv că lucrarea scrisă, privind evaluarea cunoştinţelor referitoare la legislaţia specifică, a fost evaluată nesatisfăcător şi că nu îndeplineşte condiţia prevăzută de art. 16 alin. (4) din Statutul profesiei de avocat, în sensul că „perioada de 10 ani (…) se referă la ultimii 10 ani de activitate neîntreruptă, calculaţi retroactiv de la momentul înregistrării cererii de primire în profesie”, având o întrerupere de activitate în perioada 2005-2009 când s-a pensionat.
Împotriva hotărârii Baroului Braşov a formulat contestaţie, respinsă de U.N.B.R. prin Decizia nr. 231/03 decembrie 2011, pe motiv că prevederile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 şi dispoziţiile pct. 5 alin. (3) din Anexa la Hotărârea Consiliului U.N.B.R. nr. 902/2010 dispun că „rezultatul verificării cunoştinţelor (…) poate determina respingerea cererii de primire în profesie cu scutire de examen” şi că această hotărâre „nu dispune cu privire la modul de notare, acesta fiind lăsat la competenţa barourilor”.
Solicită reclamanta a se constata că pârâţii au emis deciziile în baza unor regulamente şi hotărâri profesionale care nu pot modifica şi completa legea de bază, respectiv art. 16 alin. (4) modificat din Statutul Profesiei de Avocat, o asemenea interpretare fiind arbitrară, discriminatorie, netemeinică şi nelegală, conducând, în fapt, la transformarea unui domeniu liberal de activitate, avocatura, într-un domeniu privat, rezervat doar unei categorii restrânse de titulari ai profesiei, şi la crearea unui periculos precedent judiciar care poate, în viitor, să genereze şi să instaleze un monopol abuziv asupra acestei profesii în detrimentul altor categorii de jurişti cu drepturi egale de acces în această profesie.
2. Apărările pârâţilor şi procedura derulată în faţa instanţei de fond
Pârâtul Baroul Braşov a formulat întâmpinare solicitând respingerea acţiunii, ca nefondată.
Arată că a procedat la verificarea nivelului cunoştinţelor legate doar de legislaţia privind organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, conform Statutului Profesiei de Avocat, iar rezultatul testului a fost nesatisfăcător. La pct. 5 alin. (3) din Anexa la Hotărârea Consiliului U.N.B.R. nr. 902/2010 se prevede că rezultatul verificării cunoştinţelor privind legislaţia specifică poate determina respingerea cererii de primire în profesie cu scutire de examen.
Un al doilea motiv care a condus la respingerea cererii reclamantei este acela că prevederile art. 16 alin. (4) din Statutul Profesiei de Avocat, modificat prin Hotărârea nr. 6 din 21 iunie 2008 a Congresului Avocaţilor, impuneau (la data formulării cererii) condiţia ca activitatea în alte profesii juridice a persoanei care solicită primirea în profesia de avocat cu scutire de examen să fi fost desfăşurată în mod neîntrerupt, timp de 10 ani, anterior înregistrării cererii respective.
Susţine pârâtul că formularea textului statutar, astfel cum aceasta este citată de reclamantă în cererea de chemare în judecată, nu mai era în vigoare la data de 16 decembrie 2010, fiind modificată încă de la data de 21 iunie 2008, prin Hotărârea nr. 6/2008 a Congresului Avocaţilor, care a fost adoptată în condiţii de deplină legalitate, potrivit prevederilor art. 61 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 51/1995.
3. Hotărârea instanţei de fond
Prin Sentinţa nr. 69 din 3 aprilie 2012, Curtea de Apel Braşov a admis acţiunea reclamantei, a dispus anularea Hotărârii nr. 86 din 30 martie 2011 a Baroului Braşov şi a Deciziei nr. 231 din 08 decembrie 2011 a U.N.B.R., a obligat Baroul Braşov la emiterea unei decizii de primire a reclamantei în profesia de avocat cu scutire de examen şi a obligat Baroul Braşov la plata, către reclamantă, a echivalentului în lei a sumei de 5.000 de euro, cu titlu de daune morale.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Potrivit art. 16 alin. (2) lit. a) şi b) din Legea nr. 255/2004 privind modificarea şi completarea Legii nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, poate fi primit cu scutire de examen în profesie cel care, până la data primirii în profesia de avocat, a îndeplinit funcţia de procuror timp de 10 ani şi dacă nu şi-a încetat activitatea din motive disciplinare care îl fac nedemn pentru profesia de avocat.
Potrivit art. 16 alin. (4) din Statutul Profesiei, perioada de 10 ani prevăzută de art. 16 alin. (2) lit. b) se calculează prin însumarea perioadelor în care s-a îndeplinit funcţia respectivă.
Astfel, reclamanta îndeplineşte cerinţele pentru a putea fi primită în profesia de avocat cu scutire de examen, având în vedere că a exercitat, în trecut, funcţia de procuror începând cu anul 1977, iar perioada de 3 ani de la pensionare, 2006, şi până la reîncadrarea în funcţia de procuror, 2009, nu are relevanţă faţă de criteriul cumulării perioadelor adoptat de legiuitor.
Referitor la dispoziţiile statutare pe care pârâţii şi-au întemeiat hotărârile, Curtea de apel a reţinut că, aspectele introduse în legătură cu verificarea cunoştinţelor teoretice şi cu calculul retroactiv al celor 10 ani de la momentul înregistrării cererii de primire în profesie, nu respectă ierarhia forţei juridice a actelor normative superioare, modificarea condiţiilor de primire în profesia de avocat cu scutire de examen neputându-se face prin simple dispoziţii statutare, inferioare legii din punct de vedere ierarhic.
A apreciat instanţa de fond că textul art. 16 alin. (2) conferă dreptul persoanelor care au deţinut una din funcţiile enumerate în cuprinsul acesteia de a fi primit în profesia de avocat cu scutire de examen şi nu o posibilitate sau o facultate.
În ceea ce priveşte daunele morale solicitate, s-a reţinut că, pentru prejudiciile de ordin moral suferite de reclamantă, prin expunerea îndelungată la incertitudine, tergiversându-se soluţionarea cererii sale timp de 1 an de zile, şi prin impunerea unor proceduri de verificare a cunoştinţelor fără corespondent legal, o indemnizaţie de 5.000 euro este îndestulătoare.
4. Recursul exercitat în cauză
Împotriva acestei sentinţe, considerând-o netemeinică şi nelegală, au declarat recurs Baroul Braşov şi U.N.B.R., solicitând modificarea, în tot, a sentinţei atacate în sensul respingerii, ca nefondată, a cererii de chemare în judecată, cu cheltuieli de judecată. Au invocat dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
Au motivat recurenţii, în esenţă, că instanţa de fond nu s-a pronunţat, în niciun fel, asupra apărărilor lor referitoare la faptul că dispoziţiile Hotărârii Consiliului U.N.B.R. nr. 902/2010, conform cărora „rezultatul verificării cunoştinţelor privind legislaţia specifică profesiei de avocat poate determina respingerea cererii de primire în profesie cu scutire de examen”, nu au fost revocate sau invalidate de o instanţă de judecată, producându-şi, în continuare, efectele juridice.
În ce priveşte condiţia desfăşurării activităţii în alte profesii juridice, în mod neîntrerupt, timp de 10 ani anterior înregistrării cererii, formularea textului invocat de reclamantă nu mai era în vigoare, fiind modificată prin Hotărârea nr. 6 din 21 iunie 2008 a Congresului Avocaţilor. Instanţa de fond nu a avut în vedere împrejurarea că Baroul Braşov, neavând atribuţii jurisdicţionale, nu putea să decidă că o anumită dispoziţie statutară se impune a fi înlăturată sau ignorată.
Cu toate acestea, contrar celor reţinute de instanţa de fond, fie şi numai necorespunderea solicitantei în ce priveşte nivelul cunoştinţelor cu privire la organizarea şi exercitarea profesiei de avocat ar fi fost suficientă pentru respingerea cererii de primire în profesie cu scutire de examen.
Susţin recurenţii că, dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, în vigoare la data înregistrării cererii intimatei-reclamante, nu conferă dreptul solicitanţilor de a fi primiţi în profesie, textul normativ având un caracter dispozitiv, şi nu imperativ. De asemenea, dispoziţiile în discuţie reglementau situaţia de excepţie de la regula potrivit căreia accesul în profesie se face în urma promovării unui examen.
Referitor la acordarea de despăgubiri pentru acoperirea prejudiciului moral afirmat de intimata-reclamantă, precizează recurenţii că, pe această direcţie, nu a fost administrată în faţa instanţei de fond niciun fel de probă care să confirme existenţa prejudiciului şi, cu atât mai puţin, să permită cuantificarea acestuia.
5. Apărările formulate de intimata-reclamantă
Intimata-reclamantă C.C. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului, ca nefondat, sentinţa atacată fiind legală şi temeinică.
II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra recursului
1. Înalta Curte, analizând motivele de recurs, în raport cu sentinţa atacată, materialul probator şi dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cu cele ale art. 3041 Codul de procedură civilă, constată că recursul este nefondat,după cum se va arăta în continuare.
Reclamanta C.C. s-a adresat Baroului Braşov, la data de 16 decembrie 2010, solicitând primirea în profesia de avocat cu scutire de examen, în temeiul art. 16 alin. (2) lit. a) şi b) din Legea nr. 51/1995.
Prin Hotărârea nr. 86 din 30 martie 2011, Consiliul Baroului Braşov a respins cererea de primire în profesia de avocat, pe motiv că lucrarea reclamantei, susţinută la data de 20 ianuarie 2011, pentru verificarea cunoştinţelor privind legislaţia specifică profesiei de avocat, a fost evaluată nesatisfăcător, şi că reclamanta nu îndeplineşte condiţia prevăzută la art. 16 alin. (4) din Statutul profesiei de avocat, în sensul că „perioada de 10 ani (…) se referă la ultimii 10 ani de activitate neîntreruptă”, calculaţi retroactiv de la momentul înregistrării cererii de primire în profesie, având o întrerupere în perioada 01 octombrie 2005-18 martie 2009, cât a fost pensionată.
Prin Decizia U.N.B.R. nr. 231 din 3 decembrie 2011, a fost respinsă contestaţia reclamantei împotriva Hotărârii nr. 86/2011. S-a reţinut, referitor la condiţia vechimii de 10 ani, că se vor aplica, cu prioritate, prevederile legii, reproducându-se dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995. Însă, în ce priveşte formularea articolului, că persoana care îndeplineşte condiţiile legale de primire în profesie cu scutire de examen poate fi primită în profesie, s-a apreciat că aceasta nu reprezintă o condiţie imperativă, ci o posibilitate pe care legea o recunoaşte acestor persoane.
Înalta Curte constată că, la data formulării cererii de primire în profesie de către intimată, art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat avea următorul cuprins: „(2) La cerere, poate fi primit în profesie, cu scutire de examen: b) cel care până la data primirii în profesia de avocat a îndeplinit funcţia de judecător, procuror, notar public, consilier juridic sau jurisconsult timp de cel puţin 10 ani şi dacă nu i-a încetat activitatea din motive disciplinare care îl fac nedemn pentru profesia de avocat”.
Din analiza dispoziţiilor acestui articol, reiese că, interpretarea făcută de recurenţii-pârâţi, ca activitatea persoanei care solicită primirea în profesia de avocat cu scutire de examen să fi fost desfăşurată în mod neîntrerupt, timp de 10 ani, anterior înregistrării cererii, adaugă o condiţie suplimentară, neprevăzută de textul legal.
Reclamanta a exercitat funcţia de magistrat timp de 28 de ani, activitatea neîncetându-i din motive disciplinare care o fac nedemnă pentru profesia de avocat, ci prin pensionare, în anul 2006.
De asemenea, Înalta Curte reţine că decizia U.N.B.R. a respins contestaţia reclamantei doar sub aspectul rezultatului verificării cunoştinţelor, condiţia vechimii timp de cel puţin 10 ani apreciindu-se, implicit, îndeplinită, de vreme ce s-a consemnat, în cuprinsul deciziei, că „se vor aplica cu prioritate prevederile legii”, fiind citat textul articolului 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, astfel cum a fost reprodus mai sus.
În concluzie, reclamanta îndeplinea condiţia vechimii în funcţie timp de cel puţin 10 ani, impusă de Legea nr. 51/1995 şi Statutul profesiei de avocat, în vigoare la data cererii, criticile recurenţilor referitoare la acest aspect fiind nefondate.
Înalta Curte, referitor la susţinerile recurenţilor, privind posibilitatea verificării de către Consiliul Baroului a cunoştinţelor persoanei ce a formulat cererea, reţine că, prin Statutul profesiei de avocat, la art. 21 alin. (2) s-a prevăzut: „în cazul cererilor de primire în profesie cu scutire de examen, consiliul baroului poate să verifice cunoştinţele solicitantului cu privire la organizarea şi exercitarea profesiei de avocat”.
Prin Hotărârea nr. 902 din 11 septembrie 2010 a Consiliului U.N.B.R., care, la pct. 5, detaliază procedura de verificare a cunoştinţelor privind legislaţia specifică profesiei de avocat, se mai adaugă suplimentar şi că „Rezultatul verificării cunoştinţelor (…) poate determina respingerea cererii de primire în profesie cu scutire de examen”.
Jurisprudenţa constantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în această materie, mai ales după pronunţarea hotărârii C.E.D.O. din data de 27 ianuarie 2009, în Cauza Ştefan şi Ştef împotriva României, care semnala divergenţele de jurisprudenţă, a fost în sensul că impunerea unor condiţii suplimentare celor indicate în art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995 precitat, conturează excesul de putere, în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004 (Decizia nr. 3228 din 17 iunie 2010 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal).
Concret, în privinţa practicii administrative de a realiza verificarea cunoştinţelor specifice profesiei pe calea unei testări scrise, cu barem şi punctaj minim de promovare, care în realitate reprezintă un examen, instanţa supremă s-a pronunţat în sensul că, în acest mod, este golită de conţinut prevederea legală şi, contrar susţinerilor recurenţilor, această practică s-a menţinut şi după adoptarea Hotărârii nr. 902 din 11 septembrie 2010 a Consiliului U.N.B.R. (Decizia nr. 4777 din 4 noiembrie 2010 şi Decizia nr. 233 din 20 ianuarie 2011 ale Înaltei Curții de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal).
Înalta Curte reţine că sintagma utilizată de legiuitor, „poate fi primit în profesie cu scutire de examen”, nu poate fi interpretată ca instituind o simplă vocaţie. Câtă vreme intimata, care a formulat cererea de primire în profesie cu scutire de examen, îndeplineşte condiţiile expres arătate la lit. b), respectiv a exercitat funcţia de magistrat peste 10 ani şi nu i-a încetat activitatea din motive disciplinare care să o facă nedemnă pentru profesia de avocat, în sensul explicitat la art. 13 din acelaşi act normativ, are un drept subiectiv de a fi primită în profesie, drept care nu poate fi îngrădit decât pentru motive temeinice, proporţionale cu scopul urmărit de recurenţi în organizarea profesiei de avocat.
Din analiza art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, republicată, se constată că singurul motiv pentru care poate fi respinsă cererea ar fi neîndeplinirea condiţiei de vechime cerută de lege şi încetarea activităţii din una din funcţiile enumerate în cuprinsul său, din motive disciplinare, care îl fac nedemn pentru profesia de avocat.
Este adevărat că art. 21 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat prevede că, în cazul cererilor de primire în profesie cu scutire de examen, Consiliul Baroului poate să verifice cunoştinţele solicitantului cu privire la organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, însă această prevedere nu trebuie înţeleasă în sensul conferirii dreptului de a organiza o testare a solicitanţilor sub forma unui examen scris.
A primi o asemenea interpretare realizată de autorităţile intimate, înseamnă a goli de conţinut şi de eficienţă prevederea cuprinsă în art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995.
Prin Hotărârea nr. 902/2010, prin care s-a aprobat „Ghidul de bună practică privind procedura soluţionării transparente a cererilor de primire în profesia de avocat cu scutire de examen”, nu sunt stabilite modul de notare sau termenele, acestea fiind lăsate la latitudinea barourilor.
Înalta Curte reţine că, prin impunerea unui test scris pentru admiterea cererii de primire în profesia de avocat cu scutire de examen, practic, această cerere se transformă într-una cu susţinerea unui examen scris, fiind instituită astfel o nouă condiţie în afara celor stabilite de art. 16 alin. 2 lit. b) din Legea nr. 51/1995.
Dreptul de apreciere al barourilor nu poate fi justificat prin instituirea unor proceduri şi condiţii care adaugă la condiţiile prevăzute de Legea-cadru.
La filele 33-34, dosar fond, au fost depuse subiectele „Examenului de primire în profesie cu scutire de examen” din data de 20 ianuarie 2011, susţinut de intimată, subiecte constând într-o Speţă şi 10 întrebări.
La filele 36-40, dosar fond, a fost depusă Lucrarea scrisă a intimatei, pe al cărei antet se menţionează „Examen de primire în profesie”, „Probă de Concurs”.
Deci, cadrul în care s-a realizat verificarea reclamantei de către Consiliul Baroului Braşov a fost similar unui examen, particularizat la legislaţia specifică organizării şi exercitării profesiei de avocat.
Susţinerea recurenţilor, că intimata a acceptat să se supună verificării scrise a cunoştinţelor sale în materia arătată şi că, prin participarea la examen, a achiesat la modul în care Baroul Braşov a înţeles să organizeze sesiunea de examen, nu schimbă cu nimic cele reţinute anterior, o astfel de modalitate de verificare fiind vădit contrară dispoziţiilor art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995 şi chiar Hotărârii nr. 902/2010 a Consiliului U.N.B.R.
Această concluzie este în acord cu jurisprudenţa constantă a instanţei supreme în materia analizată, relevată prin numeroase decizii, amintite mai sus.
Astfel, se constată că este nejustificată respingerea cererii intimatei-reclamante de primire în profesia de avocat cu scutire de examen, soluţia atacată fiind, prin urmare, legală şi temeinică.
În ce priveşte motivul de recurs referitor la admiterea cererii intimatei de acordare a daunelor morale, reduse de instanţa de fond, de la 10.000 de euro la 5.000 de euro, Înalta Curte apreciază că, în mod corect, au fost acordate.
Existența prejudiciului moral nu trebuie dovedită, ci se apreciază în raport de gradul de lezare a drepturilor nepatrimoniale ocrotite. Trebuie avută în vedere compensarea suferinţei psihice, ca urmare a afectării stării sufletești de bine, a afectării calităţii vieţii.
În speţă, intimata-reclamantă a fost lezată prin nesoluţionarea, în termen rezonabil, a cererii sale şi prin crearea unui disconfort psihic urmare a procedurii de examinare impuse fără suport legal.
Prin urmare, dezlegarea dată litigiului cu care a fost învestită Curtea de apel reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente.
Cererea intimatei-reclamante de acordare a cheltuielilor de judecată, constând în contravaloarea transportului, apare ca fiind nedovedită, intimata nedepunând niciun înscris privind cheltuielile efectuate.
3. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Baroul Braşov şi de U.N.B.R. împotriva sentinţei nr. 69 din 3 aprilie 2012 a Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 octombrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6851/2013. Contencios. Anulare acte... | ICCJ. Decizia nr. 690/2013. Contencios. Constatarea calităţii... → |
|---|
