ICCJ. Decizia nr. 7204/2013. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 7204/2013
Dosar nr. 582/59/2011
Şedinţa publică de la 12 noiembrie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanţele cauzei.
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal sub nr. 582/59/2011, reclamanta SC E. SRL a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Sănătăţii, pentru a se dispune anularea autorizaţiei de funcţionare din data de 25 iunie 2010, emisă în beneficiul SC F.D. SRL, prin excepţie, pentru funcţionare într-un aşa-zis Centru comercial „V.”.
În motivare s-a arătat că, prin autorizaţia menţionată s-a avizat funcţionarea farmaciei comunitare SC E. SRL, în baza art. 12 alin. (2) din Legea nr. 266/2008.
S-a susţinut că au fost încălcate la emiterea autorizaţiei dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 266/2008, care impun ca, în cazul farmaciilor comunitare amplasate în centrele comerciale accesul publicului să se facă din incinta centrului comercial, în cazul SC F.D. SRL accesul fiind asigurat din stradă, tocmai datorită faptului că aceasta nu este amplasată într-un centru comercial de mare suprafaţă, în sensul art. 12 alin. (2) din Legea nr. 266/2008.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâtul Ministerul Sănătăţii a solicitat respingerea acţiunii invocând excepţia de inadmisibilitate a acesteia, pornind de la observaţia că reclamanta a solicitat anularea autorizaţiei de funcţionare din data de 25 iunie 2010, fără a chema în judecată pe SC F.D. SRL, beneficiar al acesteia.
S-a invocat şi excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, pe fondul cauzei s-a susţinut că, raportat la dispoziţiile art. 12 alin. (2) din Legea nr. 266/2008, la conţinutul adresei de Primăria municipiului Reşiţa din 10 martie 2010, care atestă că spaţiul comercial închiriat de SC F.D. SRL se află amplasat într-un centru comercial de mare suprafaţă, autorizaţia contestată a fost legal emisă.
Fiind citată în cauză după precizarea de acţiune depusă la dosar, mai sus menţionată, pârâta SC F.D. SRL a depus la dosar întâmpinare, pentru termenul de judecată din 14 decembrie 2011, la prima zi de înfăţişare, invocând excepţia prescripţiei dreptului de acţiune al reclamantei, cu referire la dispoziţiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, susţinând că plângerea prealabilă prin care reclamanta a solicitat revocarea autorizaţiei de funcţionare din data de 25 iunie 2010 a fost formulată după expirarea termenului de 30 de zile de la data la care aceasta a luat cunoştinţă despre existenţa şi conţinutul actului administrativ.
Pârâta a mai invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei.
Prin răspunsurile la întâmpinările formulate de pârâtă, reclamanta a susţinut că era îndreptăţită să formuleze plângerea prealabilă, potrivit art. 7 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, în termen de 6 luni de la data la care a luat cunoştinţă de autorizaţia în litigiu.
Astfel, prin încheierea de şedinţă din 14 martie 2012 s-a respins excepţia de inadmisibilitate a acţiunii invocată de pârâtul Ministerul Sănătăţii, cu motivarea că cererea reclamantei nu a fost promovată şi în contradictoriu cu SC F.D. SRL, pentru motivele arătate în cuprinsul încheierii.
Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa nr. 242 din 11 aprilie 2012 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, a fost respinsă ca inadmisibilă cererea promovată, precizată şi completată de reclamanta SC E. SRL împotriva pârâţilor Ministerul Sănătăţii şi SC F.D. SRL.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa a calificat excepţia invocată în apărare de pârâta SC F.D. SRL, referitoare la promovarea tardivă a plângerii prealabile, ca excepţie de inadmisibilitate a acţiunii, iar nu de prescripţie extinctivă, astfel cum greşit a fost denumită în întâmpinare.
În raport de dispoziţiile art. 7 alin. (1), alin. (3) şi alin. (7) din Legea nr. 554/2004, raportat şi la Decizia nr. nr. 797/2007 pronunţată de Curtea Constituţională s-a reţinut că în ipoteza în care însă terţul află de existenţa actului anterior expirării termenului de 6 luni de la data emiterii sale, acesta are obligaţia de a promova plângerea prealabilă în termen de 30 de zile de la data luării la cunoştinţă, fără a depăşi cele 6 luni de la emiterea actului, căci în acest mod nu s-ar putea aprecia că s-ar încălca dreptul său de acces la instanţă.
Instanţa fondului a înlăturat susţinerile reclamantei potrivit cărora aceasta ar fi îndreptăţită să promoveze plângerea prealabilă în termen de 6 luni de la data la care a luat cunoştinţă despre existenţa sa, în fapt, termenul legal reglementat fiind de 30 de zile de la acel moment, fără ca data la care se promovează plângerea prealabilă să se poată situa după expirarea termenului de 6 luni de la data emiterii autorizaţiei.
A reţinut Curtea de apel din probatoriul administrat în cauză că autorizaţia de funcţionare din 25 iunie 2010 a fost emisă la 25 iunie 2010, că deşi reclamanta neagă că ar fi luat la cunoştinţă despre existenţa sa la momentul emiterii, recunoaşte însă că avea cunoştinţă despre demersurile întreprinse de pârâta SC F.D. SRL în vederea emiterii autorizaţiei, contestând încă din 29 martie 2010 adresa emisă de Primăria municipiului Reşiţa din data de 10 martie 2010, cu scopul dovedirii condiţiilor impuse de art. 12 alin. (2) din Legea nr. 266/2008 pentru înfiinţarea farmaciei.
De asemenea, s-a reţinut că reclamanta a promovat la 17 august 2010 o acţiune în faţa Tribunalului Caraş-Severin, în cadrul Dosarului nr. 3589/115/2010, solicitând anularea adresei emise de Primăria municipiului Reşiţa din data de 10 martie 2010, acţiunea fiind respinsă ca inadmisibilă prin sentinţa civilă nr. 124 din 18 februarie 2011, menţinută prin decizia civilă nr. 1598 din 9 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Timişoara.
S-a constatat că pentru termenul de judecată din 29 octombrie 2010, SC F.D. SRL a formulat cerere de intervenţie în interes propriu şi a depus la dosar autorizaţia de funcţionare din data de 25 iunie 2010.
Totodată s-a reţinut şi că pârâta SC F.D. SRL a dovedit că şi-a început efectiv activitatea în spaţiul din Reşiţa Bd. R. la data de 19 iulie 2010.
A concluzionat prima instanţă că cel puţin la momentul la care pârâta SC F.D. SRL şi-a început efectiv activitatea în locaţia autorizată, reclamanta a cunoscut existenţa autorizaţiei în litigiu, considerând că termenul de 30 de zile în interiorul căruia reclamanta avea obligaţia de a promova plângerea prealabilă pentru revocarea autorizaţiei de funcţionare din data de 25 iunie 2010 a început să curgă cel mai târziu la data de 19 iulie 2010.
S-a arătat în sentinţa atacată că acest termen a expirat anterior datei de 20 decembrie 2010, dată la care s-a înregistrat la Ministerul Sănătăţii plângerea prealabilă formulată de reclamantă, apărând deci tardivă această plângere.
Având însă în vedere dispoziţiile art. 7 alin. (3) şi alin. (7) din Legea nr. 554/2004, precum şi considerentele mai sus expuse, referitoare la aplicabilitatea regulilor privind termenul de promovare a plângerii prealabile instituite pentru destinatarul actului şi în cazul terţului, instanţa a analizat dacă în cazul reclamantei nu pot fi identificate motive temeinice care să fi justificat introducerea plângerii după expirarea termenului de 30 de zile de la luarea la cunoştinţă cu privire la existenţa actului, în interiorul termenului de 6 luni de la emiterea sa.
S-a arătat în sentinţa atacată că motivele pe care reclamanta le-a invocat pentru a justifica depăşirea termenului de 30 de zile de la momentul când a luat la cunoştinţă despre existenţa autorizaţiei de funcţionare din data de 25 iunie 2010, nu pot fi însă considerate temeinice, respectiv scăderea considerabilă a încasărilor, care a intervenit în luna decembrie 2010.
Prin urmare, instanţa de fond a conchis că reclamanta a anticipat scăderea vânzărilor sale prin înfiinţarea unei noi farmacii în apropierea locaţiei sale încă de la un moment anterior emiterii autorizaţiei de funcţionare din data de 25 iunie 2010, astfel încât scăderea vânzărilor sale în cursul lunii decembrie 2010 nu ar putea fi reţinut ca motiv întemeiat pentru depăşirea termenului de 30 de zile în care trebuia promovată plângerea prealabilă.
De asemenea, în raport de comunicatul de presă emis de Ministerul Sănătăţii la 18 noiembrie 2010, depus la dosar, s-a observat că dispoziţiile din art. 12 şi art. 42 ale Legii nr. 266/2008 au fost modificate prin O.U.G. nr. 130/2010, fiind înlăturate prev. art. 12 alin. (2), prelungindu-se până la 31 decembrie 2012 termenul în interiorul căruia legiuitorul a condiţionat înfiinţarea farmaciilor de criteriul demografic, în mediul urban. Până la adoptarea acestei ordonanţe de urgenţă, art. 42 din Legea nr. 266/2008 stabilea expres că art. 12 din acelaşi act normativ se aplică doar până în 31 decembrie 2010, putându-se deduce că după acel moment farmaciile ar putea fi înfiinţate nelimitat, ca număr.
A constatat Curtea de apel că nici aceste susţineri nu pot fi valorificate în speţă ca motive temeinice, pentru promovarea plângerii prealabile după expirarea termenului de 30 de zile de la data la care reclamanta a luat cunoştinţă despre existenţa autorizaţiei de funcţionare din data de 25 iunie 2010 şi nici promovarea acţiunii în cadrul Dosarului nr. 3589/115/2010 al Tribunalului Caraş-Severin nu poate fi reţinută ca o circumstanţă întemeiată pentru depăşirea acestui termen.
În fine s-a arătat în hotărârea primei instanţe că reclamanta a promovat tardiv plângerea prealabilă în speţă, ceea ce atrage inadmisibilitatea acţiunii, cu consecinţa, prevăzută de art. 137 alin. (1) C. proc. civ., nemaifiind necesară analiza lipsei calităţii procesuale active şi autorităţii de lucru judecat în cauză.
Recursul
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamanta SC E. SRL, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea cererii de recurs, a arătat în esență că au existat motive temeinice care justifică depăşirea termenului de 30 de zile de formulare a plângerii prealabile, potrivit dispoziţiilor art. 7 alin. (7) din Legea nr. 554/2004.
S-a arătat că nu există nicio probă din care să rezulte că a luat cunoştinţă de actul atacat la data de 19 iulie 2010.
A susţinut recurenta că existenţa pe rolul Tribunalului Caraş-Severin a Dosarului civil nr. 3589/115/2010 având ca obiect anularea adeverinţei din data de 10 martie 2010 a Primăriei municipiului Reşita constituie un motiv temeinic pentru depăşirea termenului de 30 de zile de formulare a plângerii.
De asemenea, s-a arătat că un alt motiv, îl constituie comunicatul Ministerului Sănătăţii din data de 18 noiembrie 2010 prin care s-a precizat că urmează a fi modificat art. 42 din Legea nr. 266/2008 şi să menţină şi în viitor limitarea farmaciilor la numărul de locuitori, aspect materializat prin O.U.G. nr. 130/2010.
S-a susţinut că termenul de introducere a plângerii prealabile de către un terţ vătămat este de 6 luni de la momentul când a luat cunoştinţă de actul vătămător, pe orice cale, potrivit dispoziţiilor art. 7 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, astfel că, atât raportat la data emiterii autorizației 25 iunie 2010, cât şi la data luării la cunoştinţă de aceasta, 29 octombrie 2010 plângerea prealabilă a fost introdusă în termenul legal.
S-a apreciat că în mod greşit instanţa de judecată a susţinut că termenul de introducere a plângerii prealabile este de 30 de zile de la data luării la cunoştinţă.
Totodată, s-a susţinut că plângerea prealabilă nu este o condiţie obligatorie pentru admisibilitatea acţiunii.
S-a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, respingerea excepţiei inadmisibilităţii şi trimiterea cauzei la Curtea de Apel Timişoara pentru a se rejudeca în fond.
În drept, cererea de recurs se întemeiază pe dispozițiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
Procedura în fața instanței de recurs
Recurenta a depus în conformitate cu prevederile art. 305 C. proc. civ. înscrisuri în susținerea cererii de recurs.
Pârâtul-intimat Ministerul Sănătăţii a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Considerentele și soluția instanței de recurs
Analizând cererea de recurs, motivele invocate, normele legale incidente în cauză precum și în conformitate cu prevederile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este nefondată pentru următoarele considerente:
În fapt, reclamanta SC E. SRL a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Sănătăţii, pentru a se dispune anularea autorizaţiei de funcţionare din data de 25 iunie 2010, emisă în beneficiul SC F.D. SRL, prin excepţie, pentru funcţionare într-un aşa-zis Centru comercial „V.”.
În drept, potrivit dispoziţiilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ unilateral trebuie să solicite autorităţii publice emitente, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte a acestuia.
În conformitate cu dispoziţiile art. 7 alin. (3) din aceeaşi lege, persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ cu caracter individual adresat altui subiect de drept, este îndreptăţită să introducă plângere prealabilă, din momentul în care a luat la cunoştinţă, pe orice cale, de existenţa acestuia, în limitele termenului de 6 luni prevăzut la alin. (7).
Iar alin. (7) prevede că plângerea prealabilă în cazul actelor administrative unilaterale se poate introduce, pentru motive temeinice, şi peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de 6 luni de la data emiterii actului. Termenul de 6 luni este termen de prescripţie.
În conformitate cu dispoziţiile art. 109 alin. (2) C. proc. civ., aplicabil în temeiul art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, sesizarea instanţei se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, dacă legea prevede în mod expres aceasta, iar dovada îndeplinirii procedurii prealabile se va anexa la cererea de chemare în judecată.
Este adevărat că recurenta-reclamantă are calitatea de terţ în raport cu actul administrativ individual în discuţie însă în raport de dispoziţiile legale mai sus expuse cât şi de dispoziţiile art. 7 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, acesta este îndreptăţit să introducă această plângere, din momentul în care a luat cunoştinţă, pe orice cale de existenţa actului.
În speţă s-a reţinut în raport de materialul probator administrat în cauză că autorizaţia de funcţionare din data de 25 iunie 2010 a fost emisă la 25 iunie 2010.
În ceea ce priveşte momentul la care este probat că reclamanta ar fi luat la cunoştinţă de actul administrativ s-a avut în vedere, pe de o parte, că pârâta SC F.D. SRL şi-a început efectiv activitatea în spaţiul din Reşiţa Bd. R. la data de 19 iulie 2010 iar, pe de altă parte, că în cadrul Dosarului nr. 3589/115/2010 aflat pe rolul Tribunalului Caraş-Severin, pentru termenul de judecată din 29 octombrie 2010, SC F.D. SRL a depus la dosar autorizaţia de funcţionare din 25 iunie 2010.
Plângerea prealabilă a fost înregistrată la Ministerul Sănătăţii la data de 20 decembrie 2010, astfel cum rezultă din copia conformă cu originalul aflată la dosar fond.
Din interpretarea sistematică a alin. (1), alin. (3) şi alin. (7) ale art. 7 se desprinde concluzia că singura distincţie între situaţia beneficiarului actului şi cea a terţilor priveşte momentul de început, iar nu durata termenelor, astfel că în cazul terţilor, termenul de 6 luni are caracter de excepţie şi devine aplicabil numai pentru motive temeinice, regula fiind aceea a formulării plângerii în termenul de 30 de zile de la data la care s-a luat la cunoştinţă de act.
Atât în faţa instanţei de fond, cât şi prin motivele de recurs, reclamanta a susţinut că termenul de 30 de zile nu curge de la data de 19 iulie 2010, fiind condiţionată introducerea plângerii prealabile de existenţa pe rolul Tribunalului Caraş-Severin a Dosarului civil nr. 3589/115/2010 care a avut ca obiect anularea adeverinţei din data de 10 martie 2010, act care a stat la baza autorizaţiei de funcţionare.
De asemenea s-a mai arătat că promovarea plângerii prealabile a fost condiţionată în cazul reclamantei de intenţia Ministerului Sănătăţii de a propune modificări la art. 42 din Legea nr. 266/2008, în sensul de a se exclude excepţia din art. 12 alin. (2), care permitea înfiinţarea unor farmacii în cadrul, ceea ce ar fi lipsit de interes demersul său pentru revocarea autorizaţiei de funcţionare.
Aceste apărări nu pot fi primite de către instanţa de recurs, întrucât „motivele temeinice” prevăzute de alin. (7) al art. 7 din Legea nr. 554/2004, pentru care plângerea prealabilă poate fi introdusă peste termenul de 30 de zile de la comunicare prevăzut în alin. (1) al aceluiaşi articol, au în vedere situaţii de ordin subiectiv şi obiectiv, pe care recurenta-reclamantă nu le-a probat. În speţă, nici existenţa Dosarului civil nr. 3589/115/2010, nici intenţia Ministrului Sănătăţii de a modifica dispoziţiile legale şi nici constatarea scăderii vânzărilor în luna decembrie, nu pot fi apreciate „motive temeinice” prevăzut de art. 7 alin. (7) din Legea nr. 554/2004, întrucât nu există o legătură de cauzalitate sau interdependenţă între cauze.
De asemenea, aceeaşi împrejurare invocată de către recurentul-reclamant, nu poate constitui nici motiv de „împiedicare printr-o împrejurare mai presus de voinţa părţii”, prevăzut de art. 103 C. de proc. civ.
Pentru motivele expuse, Înalta Curte va aprecia că soluţia instanţei de fond de admitere a excepţiei inadmisibilităţii acţiunii, este legală şi temeinică.
Temeiul legal al soluției adoptate în recurs
Constatând că sentința recurată este legală și temeinică și că nu există motive care să atragă casarea sau modificarea acesteia, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC E. SRL împotriva sentinţei nr. 242 din 11 aprilie 2012 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 noiembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 690/2013. Contencios. Constatarea calităţii... | ICCJ. Decizia nr. 7221/2013. Contencios. Constatarea calităţii... → |
|---|
