ICCJ. Decizia nr. 6890/2013. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 6890/2013
Dosar nr. 3288/2/2012
Şedinţa publică de la 24 octombrie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Procedura în faţa Curţii de apel
Prin încheierea din 11 aprilie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, pronunţată în Dosarul nr. 21240/299/2008, având ca obiect recursul formulat de recurenta SC O.G. SRL împotriva Deciziei civile nr. 248 din 14 martie 2011 a Tribunalului Bucureşti, în contradictoriu cu intimata SC S.T.F. C.F.R. SA, s-a dispus suspendarea cauzei şi sesizarea instanţei de contencios administrativ în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004 pentru soluţionarea excepţiei de nelegalitate.
La termenul din 29 mai 2012, Curtea a pus în discuţie, din oficiu, admisibilitatea excepţiei de nelegalitate faţă de prevederile art. 20 din Regulamentul de Organizare şi Funcţionare a C.S.M.
La termenul din 26 iunie 2012, reclamanta a depus o cerere precizatoare prin care a arătat că a invocat excepţia de nelegalitate a Hotărârilor C.S.M. nr. 546/2009 şi 150/2010 „privind organizarea concursurilor de ocupare a unor posturi de judecători la Tribunalul Ilfov, în ceea ce priveşte nelegalitatea acestora în a substitui mecanismul legal şi actele individuale de detaşare, delegare sau transfer prevăzute de Legea organică nr. 303/2004 la art. 43 - 57 şi urm.”, şi nu a Hotărârii C.S.M. nr. 785/2010, „care nici nu se referă la Tribunalul Bucureşti”.
La acelaşi termen, instanţa a pus în discuţie admisibilitatea cererii, astfel cum a fost precizată, faţă de împrejurarea că sesizarea instanţei de contencios administrativ se realizează de instanţa în faţa căreia se invocă excepţia de nelegalitate, instanţă care se pronunţă pe admisibilitatea excepţiei.
La termenul din 25 septembrie 2012, reclamanta a depus o cerere precizatoare prin care a arătat că a invocat excepţia de nelegalitate atât a Hotărârilor C.S.M. nr. 546/2009 şi 150/2010, cât şi a Hotărârii C.S.M. nr. 785/2010.
La acelaşi termen, reclamanta, prin avocat, a invocat oral excepţia nelegalităţii art. 20 din Hotărârea C.S.M. nr. 326/2005- Regulamentul de Organizare şi Funcţionare a C.S.M.
Această din urmă excepţie a fost analizată de instanţă sub aspectul admisibilităţii, constatându-se în şedinţa publică din 06 noiembrie 2012 că nu este îndeplinită una dintre condiţiile prevăzute de art. 4 din Legea nr. 554/2004, şi anume aceea ca de actul administrativ respectiv (în speţă, Hotărârea C.S.M. nr. 326/2005) să depindă soluţionarea pe fond a cauzei; aceasta, în condiţiile în care dispoziţiile art. 20 din Hotărârea C.S.M. nr. 326/2005 au fost invocate în legătură cu admisibilitatea cererii, şi nu cu fondul acesteia.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 6305 din 06 noiembrie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a respins cererea formulată de reclamanta SC O.G. SRL, în contradictoriu cu pârâţii SC S.F.T. C.F.R. SA şi C.S.M., ca inadmisibilă.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea a reţinut că instanţa de contencios administrativ a fost investită de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin încheierea din 11 aprilie 2012, cu privire la soluţionarea unei excepţii de nelegalitate, fără să se menţioneze în dispozitiv actul administrativ supus analizei de legalitate.
În considerentele încheierii, s-a reţinut că „excepţia invocată are legătură cu cauza dedusă judecăţii, având în vedere că unul dintre motivele de recurs vizează nelegalitatea compunerii completului de judecată, datorită pretinsei nelegalităţi a Hotărârii nr. 785/2010 a C.S.M.”
Deci analiza de admisibilitate a excepţiei, faţă de prevederile art. 4 din Legea nr. 554/2004, s-a raportat la Hotărârea C.S.M. nr. 785/2010.
Prima instanţă a mai constatat că cererea reclamantei depusă la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, la 04 aprilie 2012 priveşte excepţia de nelegalitate a „Hotărârii nr. 785/2010 a C.S.M., a eventualelor acte premergătoare (pregătitoare) şi subsecvente sau completatoare precum şi a operaţiunilor care au condus la prezenţa într-un complet de judecată al Tribunalului Bucureţti a unui magistrat de la Tribunalul Ilfov - E.O.”
În susţinerea excepţiei s-a arătat că judecătorul respectiv a fost numit la Tribunalul Ilfov prin Hotărârea C.S.M. nr. 785/2010.
În continuare s-a făcut referire la alţi magistraţi ai Tribunalului Ilfov cu privire la care C.S.M. a indicat expres că vor funcţiona la Tribunalul Bucureşti şi s-a arătat că o cerere de detaşare a unui alt judecător de la Tribulalul Ilfov la Tribunalul Bucureşti a fost amânată de C.S.M. în şedinţa din 27 ianuarie 2011.
Totodată, s-a arătat că Hotărârea C.S.M. prin care un judecător este numit pe un loc vacant în cadrul unei instanţe este un act administrativ, că în speţă C.S.M. invocă hotărârea atacată ca fiind actul administrativ în baza căruia judecătorul funcţionează la Trubunalul Bucureşti, şi s-a susţinut că „în această situaţie înţelege să invoce nelegalitatea celor două hotărâri, deoarece ele nu îndeplinesc condiţiile legale de valabilitate”.
S-a arătat în continuare că un judecător nu poate fi transferat la o altă instanţă decât aceea pentru care a concurat şi la care a fost numit doar printr-o Hotărâre individuală a C.S.M. de transfer, delegare sau detaşare.
În concluzie, s-a arătat că „actele C.S.M. sunt nelegale, din perspectiva actuală, neputând fi acte valabile pentru prezenţa în componenţa unui complet de judecată de la Tribunalul Bucureşti a unor magistraţi de alt Tribunal”.
În faţa instanţei de contencios administrativ, reclamanta a indicat alte două acte administrative a căror nelegalitate solicită să fie constatată: Hotărârile C.S.M. nr. 546/2009 şi 150/2010.
Faţă de admisibilitatea cererii de completare, pusă în discuţie de instanţă, reclamanta a arătat că ar fi lipsită de eficienţă revenirea dosarului la instanţa care judecă recursul deoarece a invocat în motivarea excepţiei de nelegalitate aspectele de fapt care privesc aceste două hotărâri, iar Hotărârile C.S.M. care privesc concursul de promovare sunt cele două: 546/2009 şi 150/2010.
Curtea a reţinut că în faţa instanţei de contencios administrativ excepţia de nelegalitate nu poate completată, precizată, deoarece analiza cererii completatoare presupune omiterea etapei analizei admisibilităţii, aceasta fiind de competenţa instanţei în faţa căreia s-a invocat excepţia.
În ce priveşte excepţia de nelegalitate a Hotărârea C.S.M. nr. 785/2010, prin care s-a dispus promovarea efectivă a unui judecător la Tribunalul Ilfov, secţia civilă, conflicte de muncă şi asigurări sociale, Curtea a constatat că respectivul act administrativ nu este supus acţiunii în anulare în contenciosul administrativ, ci unei căi de atac - a recursului - în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi, ca urmare, dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 554/2004 nu sunt aplicabile.
În cazul Hotărârilor Plenului privind cariera şi drepturile judecătorilor şi procurorilor, acţiunea în anulare la instanţa căreia i-ar reveni, conform prevederilor de drept comun, competenţa de soluţionare (conform art. 10 din Legea nr. 554/2004 - Curtea de Apel, C.S.M. fiind instituţie centrală), este inadmisibilă.
Aceste acte administrative sunt supuse doar recursului în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Având în vedere aceste considerente, Curtea a respins cererea formulată de reclamantă ca inadmisibilă.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva acestei hotărâri, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, reclamanta SC O.G. SRL a declarat recurs, invocând în drept dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, societatea recurentă susţine că acţiunea este admisibilă, iar soluţia primei instanţe este eronata, fiind, probabil bazata pe confuzia intre domeniul reglementat de art. 35 si domeniul reglementat de art. 36 din Legea nr. 317.
Potrivit art. 36 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 317/2004, invocat intre temeiurile de drept ale actelor C.S.M. (Hotărârea C.S.M. nr. 526/2009 şi Hotărârea C.S.M. nr. 150/2010) a căror nelegalitate se invoca : Plenul C.S.M. are următoarele atribuţii referitoare la admiterea în magistratură, evaluarea, formarea şi examenele judecătorilor şi procurorilor: (...) - lit. e) dispune organizarea concursurilor de promovare a judecătorilor şi procurorilor.
Prin urmare, având in vedere problema de procedura privind inadmisibilitatea acţiunii, ridicata de prima instanţa de contencios, sub motiv ca Hotărârea C.S.M. nr. 526/2009 şi Hotărârea C.S.M. nr. 150/2010 ar fi referitoare la cariera judecătorilor si din care cauza ar avea doar calea de atac a recursului, la Secţia de contencios administrativ a înaltei Curţi de Casaţiei si Justiţie, prevederile art. 35 din Legea nr. 317/2004 raportate la prevederile art. 29 alin. (5) şi (7) din aceeaşi lege demonstrează, susţine recurenta, ca hotărârile C.S.M. atacate nu fac parte din cele expres prevăzute de art. 35 din Lege, deci nu se refera la atribuţiile Plenului C.S.M. în ce priveşte cariera judecătorilor, ci se refera la art. 36 care reglementează admiterea în magistratură, evaluarea, formarea şi examenele judecătorilor şi procurorilor.
Pe fond, recurenta-reclamantă susţine că excepţia de nelegalitate trebuie admisa, întrucât a invocat nelegalitatea celor doua hotărâri, (Hotărârea C.S.M. nr. 526/2009 şi Hotărârea C.S.M. nr. 150/2010) deoarece ele nu îndeplinesc condiţiile legale de valabilitate, necesare pentru mobilitatea - numirea/delegare/detaşare/transfer - ale unui judecător inamovibil de la un tribunal la altul. Î n măsura în care se pretinde ca aceste Hotărârea C.S.M. nr. 546/2009 şi nr. 150/2010 înlocuiesc hotărârile individuale si speciale prevăzute de art. 47 din Legea nr. 303/2004, atunci ele sunt nelegale din aceasta perspectiva.
În ceea ce o priveşte pe dna O.E., de la Tribunalul Ilfov, societatea recurentă susţine că aceasta nu putea funcţiona la Tribunalul Bucureşti, din moment ce nu avea un act de delegare, detaşare, transfer.
4. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând cauza prin prisma criticilor formulate de recurentă şi a dispoziţiilor art. 3041C. proc. civ., faţă de materialul probator şi dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Astfel cum rezultă din expunerea rezumativă a lucrărilor dosarului, prin încheierea din 11 aprilie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, pronunţată în Dosarul nr. 21240/299/2008, având ca obiect recursul formulat de recurenta SC O.G. SRL împotriva Deciziei civile nr. 248 din 14 martie 2011 a Tribunalului Bucureşti, în contradictoriu cu intimata SC S.T.F. C.F.R. SA, s-a dispus suspendarea cauzei şi sesizarea instanţei de contencios administrativ în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004 pentru soluţionarea excepţiei de nelegalitate.
În motivarea încheierii de sesizare s-a reţinut că „excepţia invocată are legătură cu cauza dedusă judecăţii, având în vedere că unul dintre motivele de recurs vizează nelegalitatea compunerii completului de judecată, datorită pretinsei nelegalităţi a Hotărârii nr. 785/2010 a C.S.M”.
În faţa instanţei sesizate cu soluţionarea excepţiei de nelegalitate a Hotărârii nr. 785/2010 a C.S.M., la termenul din 26 iunie 2012, reclamanta a depus o cerere precizatoare prin care a arătat că a invocat excepţia de nelegalitate a Hotărârilor C.S.M. nr. 546/2009 şi nr. 150/2010 „privind organizarea concursurilor de ocupare a unor posturi de judecători la Tribunalul Ilfov, în ceea ce priveşte nelegalitatea acestora în a substitui mecanismul legal şi actele individuale de detaşare, delegare sau transfer prevăzute de Legea organică nr. 303/2004 la art. 43 - 57 şi urm.”, şi nu a Hotărârii C.S.M. nr. 785/2010, „care nici nu se referă la Tribunalul Bucureşti”.
La termenul din 25 septembrie 2012, reclamanta a depus o cerere precizatoare prin care a arătat că a invocat excepţia de nelegalitate atât a Hotărârilor C.S.M. nr. 546/2009 şi nr. 150/2010, cât şi a Hotărârii C.S.M. nr. 785/2010.
Curtea de Apel Bucureşti a tranşat în mod corect - în opinia Înaltei Curţi - modalităţile de invocare a excepţiei de nelegalitate folosite de societatea recurentă şi a interpretat într-o manieră legală dispoziţiile incidente în cauză.
Astfel, în ceea ce priveşte excepţia de nelegalitate a Hotărârii C.S.M. nr. 785/2010, Înalta Curte reţine aplicabilitatea art. 20 din Hotărârea C.S.M. nr. 326/2005, potrivit căruia „Hotărârile Plenului privind cariera şi drepturile judecătorilor şi procurorilor pot fi atacate cu recurs de orice persoană interesată, în termen de 15 zile de la comunicare sau de la publicare, la Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie”. Aşadar, respectivul act administrativ nu este supus acţiunii în anulare în contenciosul administrativ, ci unei căi de atac - a recursului - în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Ca urmare, dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 554/2004 nu sunt aplicabile.
Pe de altă parte, în ceea ce priveşte excepţia de nelegalitate a Hotărârilor C.S.M. nr. 546/2009 şi nr. 150/2010, invocată direct în faţa instanţei de contencios administrativ sesizată cu excepţia de nelegalitate a Hotărârii nr. 785/2010, corect a constatat judecătorul fondului că excepţia de nelegalitate nu poate completată sau precizată, deoarece analiza cererii completatoare presupune omiterea etapei analizei admisibilităţii, aceasta fiind de competenţa instanţei în faţa căreia s-a invocat excepţia.
Or, în faţa Curţii de apel s-a solicitat constatarea nelegalităţii a două acte administrative - Hotărârile C.S.M. nr. 546/2009 şi nr. 150/2010- care nu au făcut obiectul analizei de admisibilitate a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a, nefiind indicate de reclamantă în cadrul excepţiei de nelegalitate depuse în cursul soluţionării recursului.
Pentru aceste raţiuni, respingerea cererii formulate de societatea SC O.G. SRL ca inadmisibilă reprezintă o soluţie legală şi temeinică, ce se impune a fi menţinută de către instanţa de control judiciar.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că sentinţa recurată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare în sensul dispoziţiilor art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, Înalta Curte va respinge recursul formulat în cauză, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC O.G. SRL împotriva sentinţei civile nr. 6305 din 6 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 octombrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6720/2013. Contencios. Anulare decizie Uniunea... | ICCJ. Decizia nr. 6910/2013. Contencios. Conflict de... → |
|---|
