ICCJ. Decizia nr. 6911/2013. Contencios. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 6911/2013
Dosar nr. 9638/2/2012
Şedinţa publică de la 24 octombrie 2013
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Obiectul acţiunii judiciare
Prin cererea înregistrată iniţial pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 27 decembrie 2012 sub nr. 9638/2/2012, reclamantul Consiliul Judeţean Teleorman a chemat in judecata pe pârâtul M.F.P. - D.O.P.C. Phare, solicitând anularea Deciziei nr. 139 din 27 august 2012 emisă de M.F.P. - O.P.C.P. Phare şi anularea Procesului Verbal de constatare a neregulilor şi stabilire a creanţelor bugetare din 27 iunie 2012.
În esenţă, reclamantul a arătat că proiectul „Dreptul Ia proprietate şi incluziune socială a comunităţilor de romi" a avut ca obiectiv general îmbunătăţirea situaţiei romilor din localităţile Alexandria, Zimnicea, Botoroaga, Bujoru, Conţeşti, Smîrdioasa, Ştorobăneasa, fără acte locative, în vederea promovării incluziunii sociale in rândul comunităţii.
Conform procesului - verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare, Consiliul Judeţean Teleorman are de restituit suma de 4.977,59 euro, constituită din 3.208,85 euro (avans neconsumat, inclusiv dobânda acumulată în cont pe toată perioada) şi din 1.769,54 euro (contribuţie Phare neaprobată).
2. Hotărârea primei instanţe aflate în conflict
Prin sentinţa civilă nr. 450 din 01 februarie 2013, Curtea Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa soluţionării cauzei la Tribunalul Teleorman, reţinând că obiectul litigiului îl reprezintă o creanţă de până la 500.000 lei, astfel că sunt aplicabile dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 554/2004 cu privire la determinarea competenţei de soluţionare a cauzei, însă nu prin raportare la calitatea emitentului actului, ci în funcţie de valoarea creanţei fiscale contestate.
3. Hotărârea celei de-a doua instanţe aflate în conflict
Prin sentinţa civilă nr. 836 din 16 mai 2013, Tribunalul Teleorman a admis excepţia necompetenţei materiale invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul instanţei supreme.
Pentru a pronunţa această soluţie, Tribunalul a constatat că a ctul atacat în cauză este Decizia nr. 139 din 27 august 2012 emisă în soluţionarea contestaţiei de M.F.p. - D.O.P.C. Phare, având ca obiect sume reprezentând finanţarea nerambursabilă din partea U.E.
Tribunalul a apreciat că este adevărat că în litigiile de această natură în jurisprudenţa instanţei supreme s-a reţinut că fiind vorba de recuperarea unei creanţe fiscale asimilate, competenţa materială a instanţei se stabileşte prin aplicarea criteriului valoric stabilit de art. 10 din Legea nr. 554/2004.
Însă, prin Legea nr. 76/2012, a fost introdus la art. 10 din Legea nr. 554/2004 - Legea contenciosului administrativ, art. 10 alin. (1)1, care prevede că : toate cererile privind actele administrative emise de autorităţile publice centrale care au ca obiect sume reprezentând finanţarea nerambursabila din partea U.E., indiferent de valoare, se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel.
S-a constatat astfel că, raportat la obiectul special al cererii, criteriul valoric este ignorat, competenţa de soluţionare a acestor cauze revenind în toate cazurile curţilor de apel.
Faţă de dispoziţiile art. art. 23 alin. (1) din Legea nr. 2/2012, potrivit cărora „(1) Procesele în primă instanţă, precum şi căile de atac în materia contenciosului administrativ şi fiscal, în curs de judecată la data schimbării, potrivit dispoziţiilor prezentei legi, a competenţei instanţelor legal învestite se judecă de instanţele devenite competente potrivit prezentei legi„, Tribunalul a admis excepţia necompetenţei materiale invocate din oficiu.
4. Regulatorul de competenţă
Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 20 alin. (1), art. 21 şi art. 22 alin. (3) C. proc. civ., va pronunţa, în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, regulatorul de competenţă şi va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Teleorman, secţia conflicte de muncă, asigurări sociale şi contencios administrativ şi fiscal, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Aşa cum rezultă din expunerea rezumativă a lucrărilor dosarului, litigiul dedus judecăţii are ca obiect anularea Deciziei nr. 139 din 27 august 2012 a M.F.E. - O.P.C.P. şi anularea procesului verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare din 27 iunie 2012.
Conform procesului - verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare, Consiliul Judeţean Teleorman are de restituit suma de 4.977,59 euro, constituită din suma de 3.208,85 euro (avans neconsumat, inclusiv dobânda acumulată în cont pe toată perioada) şi suma de 1.769,54 euro (contribuţie Phare neaprobată).
Actele contestate au fost emise în baza dispoziţiilor O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora, O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii şi ale O.G. nr. 92/2003 privind C. fisc.
Potrivit dispoziţiilor art. 21 din O.U.G. nr. 66/2011, verificările efectuate în vederea constatării neregulilor se finalizează prin întocmirea unui proces-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare sau a unei note de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare, ce reprezintă titlu de creanţă.
De altfel, din întregul corpus al actului normativ rezultă faptul că sumele astfel imputate reprezintă creanţe bugetare, care pot fi compensate cu sume de restituit sau de rambursat de la bugetul de stat şi sunt supuse executării silite conform procedurii prevăzute de O.G. nr. 92/2003.
Însuşi actul de constatare, stabilire şi individualizare a obligaţiilor de plată privind creanţele bugetare rezultate din nereguli, precum şi accesoriile acestora şi costurile bancare, constituie titlu de creanţă şi înştiinţare de plată şi cuprinde elementele actului administrativ fiscal prevăzute de C. proc. fisc.
Creanţele bugetare rezultate din neregulile astfel constatate sunt asimilate creanţelor fiscale, în sensul drepturilor şi obligaţiilor care revin creditorilor, autorităţilor cu competenţe în gestionarea asistenţei financiare comunitare nerambursabile şi debitorilor.
În perspectiva acestor dispoziţii legale, Înalta Curte constată că obiectul prezentei cauze va fi asimilat, în esenţă, contestării unui act administrativ de stabilire a unei creanţe fiscale.
În acest context, î n temeiul normei de trimitere de la art. 218 alin. (2) teza finală C. proc. fisc., în ceea ce priveşte stabilirea instanţei de contencios administrativ competentă să soluţioneze acţiunile având ca obiect anularea actelor administrativ-fiscale lato sensu, acţiunea reclamantei este de competenţa instanţei de contencios administrativ, determinată în funcţie de valoarea creanţei bugetare potrivit regulilor de competenţă prevăzute de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
În conformitate cu dispoziţiile art. 10 alin. (1) teza I-a din Legea nr. 554/2004, litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale.
În interpretarea şi aplicarea art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a reţinut, cu caracter unitar, că aceste dispoziţii instituie două criterii de determinare a competenţei materiale a instanţei de fond, după cum urmează:
1. Criteriul poziţionării în cadrul sistemului administraţiei publice (rangul autorităţii centrale sau locale) a autorităţii publice emitente a actului atacat;
2. Criteriul valoric, stabilit pe baza cuantumului impozitului, taxei, contribuţiei sau datoriei vamale care face obiectul actului administrativ contestat.
Cu alte cuvinte, dacă litigiul are caracter fiscal, în sensul că priveşte taxe, impozite, contribuţii, datorii vamale şi accesorii ale acestora, competenţa se stabileşte în funcţie de valoarea debitului contestat, pragul instituit de lege pentru departajarea competenţei tribunalului de cea a curţii de apel fiind suma de 500.000 lei, fără a avea relevanţă rangul autorităţii publice emitente a actului contestat sau care este parte în contractul administrativ.
În cauză, fiind vorba de un litigiu având ca obiect anularea unor acte administrative vizând creanţe bugetare al căror cuantum se situează sub pragul valoric de 500.000 lei, respectiv echivalentul în lei a sumei 4.977,59 euro, conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, competenţa materială a instanţei de contencios administrativ se stabileşte în funcţie de criteriul valoric şi revine, în speţă, Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului.
Pe de altă parte, Înalta Curte constată că, î n cauză, nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 54 pct. 3 din Legea nr. 76/2012, de modificare a dispoziţiilor art. 10 alin. (1)1 din Legea nr. 554/2004, care stabilesc competenţa de soluţionare a cauzelor privind actele administrative ce au ca obiect sume reprezentând fonduri nerambursabile din partea U.E. în favoarea curţilor de apel, întrucât aceste dispoziţii se aplică cererilor înregistrate după intrarea în vigoare a C. proc. civ., respectiv după 15 februarie 2013.
În ceea ce priveşte competenţa teritorială, Înalta Curte reţine aplicabilitatea în cauză a dispoziţiilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi împrejurarea că reclamantul a optat pentru instanţa de la sediul său.
În consecinţă, având în vedere considerentele expuse şi în conformitate cu dispoziţiile art. 22 alin. (3) şi (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Teleorman, secţia conflicte de muncă, asigurări sociale şi contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul Consiliul Judeţean Teleorman în contradictoriu cu pârâtul M.F.E. - D.I.F.N. (fostă D.O.P.C.P. din cadrul M.F.P.) în favoarea Tribunalului Teleorman, secţia conflicte de muncă, asigurări sociale şi contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 octombrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6910/2013. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 6916/2013. Contencios. Conflict de... → |
|---|
