ICCJ. Decizia nr. 6962/2013. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 6962/2013
Dosar nr. 5180/2/2012
Şedinţa publică de la 29 octombrie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 27 iunie 2012, reclamantul C.D.R. a solicitat obligarea pârâtului Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului - Centrul Naţional de Recunoaştere şi Echivalare a Diplomelor să emită documentul prevăzut de lege prin care să-i echivaleze studiile efectuate în China şi să-i plătească daune morale în sumă de 500.000 RON pentru suferinţele cauzate prin refuzul nelegal de a-i echivala studiile, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că este absolvent al Facultăţii de Kinetoterapie din cadrul Universităţii de Vest Timişoara, iar prin Ordinul ministrului educaţiei şi cercetării nr. 4850 din 26 august 2005 i s-a aprobat bursa solicitată pentru efectuarea în China a unui stagiu de studiu în specializarea acupunctură, pentru anul universitar 2007-2008, precedat de doi ani pregătitori de limbă chineză, încheind cu pârâtul contractul din 04 august 2005.
A menţionat că, deşi a absolvit studiile efectuate în China şi a prezentat dovada în acest sens, pârâtul a refuzat să îi echivaleze studiile, astfel că l-a acţionat în judecată, iar prin decizia nr. 3871 din 30 iunie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, dată în Dosarul nr. 340/30/2010, ministerul a fost obligat să reanalizeze cererea sa de echivalare a studiilor. Astfel, a formulat o nouă solicitare în acest sens, înregistrată sub nr. 49406 din 28 iulie 2011, ce a fost respinsă prin răspunsul Direcţiei Generale Juridice, Avizare şi Contencios din 17 februarie 2012, cu motivarea că, în conformitate cu art. 7 din Legea nr. 118/2007, practicarea acupuncturii este permisă numai medicilor.
Reclamantul a apreciat că acest răspuns contravine considerentelor deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a reţinut că aceste aspecte nu intră în competenţa de soluţionare a pârâtului, acordarea dreptului la liberă practică a acupuncturii pe teritoriul României fiind de resortul unei alte autorităţi.
A menţionat că refuzul echivalării studiilor efectuate în China îl prejudiciază, întrucât la data aprobării bursei, pârâtul avea cunoştinţă de specializarea absolvită în România, respectiv kinetoterapie, şi, totodată aduce atingere dreptului său constituţional de a munci conform calificării pe care o are, prin discriminare pe criteriul de neapartenenţă la o categorie socio-profesională, aceea a medicilor.
Reclamantul a mai arătat că a fost de bună-credinţă şi a adus la cunoştinţa pârâtului facultatea absolvită anterior aprobării bursei şi nu există temei legal pentru a i se refuza echivalarea studiilor, solicitând daune morale pentru suferinţele psihice îndurate din cauza acestui refuz, pentru discriminarea la care este supus, pentru faptul că este împiedicat să solicite Ministerului Sănătăţii acordarea dreptului de liberă practică, să acceadă la studii de doctorat şi pentru timpul pierdut în instanţe.
A menţionat că, după terminarea facultăţii, putea să practice kinetoterapia, însă a ales să se specializeze în acupunctură în considerarea perspectivei echivalării studiilor, astfel că refuzul pârâtului l-a făcut să piardă oportunitatea de a dobândi experienţă profesională, de a-şi forma o carieră şi de a obţine venituri din aceasta, mai mulţi ani din viaţa sa fiind pierduţi. A invocat faptul că a fost lipsit de timpul pe care l-ar fi putut petrece cu familia sa, de posibilitatea de avea o carieră profesională, de avea prestigiu profesional şi social.
Prin sentinţa nr. 5266 din data de 25 septembrie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte cererea formulată de reclamantul C.D.R., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului - Centrul Naţional De Recunoaştere şi Echivalare a Diplomelor, a obligat pârâtul să echivaleze studiile efectuate de reclamant în China, precum şi la plata sumei de 50.000 RON cu titlul de despăgubiri pentru daune morale către reclamant.
Totodată, a obligat pârâtul la plata sumei de 1.279,3 RON către reclamant, cu titlul de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că, din analiza adresei de răspuns la solicitarea reclamantului de echivalare a studiilor efectuate în China, solicitare formulată ulterior pronunţării deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 3871 din 30 iunie 2011, prin care pârâtul a fost obligat la reanalizarea cererii, rezultă că singurul motiv care a stat la baza refuzului Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului - Centrul Naţional de Recunoaştere şi Echivalare a Diplomelor de a soluţiona favorabil cererea reclamantului, a fost că acesta nu este absolvent al unei facultăţi de medicină, iar potrivit art. 7 din Legea nr. 118/2007 privind organizarea şi funcţionarea activităţilor şi practicilor de medicină complementară/alternativă, practicarea acupuncturii este permisă numai medicilor, medicilor dentişti sau, după caz, farmaciştilor.
S-a reţinut, de asemenea, că acest motiv, printre altele, a fost invocat de pârât şi cu ocazia refuzului iniţial de echivalare a studiilor efectuate de reclamant în China, fiind analizat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în considerentele deciziei nr. 3871 din 30 iunie 2011, considerente care, prin caracterul lor determinant, au dobândit autoritate de lucru judecat, pârâtul fiind ţinut ca, la reanalizarea cererii, să le respecte.
Or, prima instanţă a apreciat că refuzul echivalării studiilor efectuate de reclamant în China, exprimat ca urmare a reanalizării cererii acestuia în executarea obligaţiei impuse pârâtului prin hotărârea judecătorească anterior menţionată, contravine în mod flagrant celor statuate de instanţa de contencios administrativ cu titlu irevocabil.
Prin urmare, judecătorul fondului a constatat că refuzul echivalării studiilor reclamantului este nejustificat, fiind fundamentat pe aspecte ce ţin de resortul unei alte autorităţi şi, de altfel, străine de obiectul cererii.
Astfel, s-a constatat că cererea reclamantului avea ca obiect echivalarea studiilor şi nu acordarea autorizaţiei de liberă practică (ce reprezintă o chestiune subsecventă), iar potrivit art. 4 alin. (2) din Legea nr. 118/2007, această autorizaţie se eliberează de Ministerul Sănătăţii Publice, cu avizul Centrului de Perfecţionare în Domeniul Sanitar, pârâtul neavând competenţe în acest sens.
În ceea ce priveşte cererea accesorie de obligare a pârâtului la plata de despăgubiri pentru daune morale în sumă de 500.000 RON, Curtea de apel a reţinut că, în speţă, sunt îndeplinite condiţiile angajării răspunderii civile delictuale a autorităţii, cuantumul despăgubirilor pretinse fiind, însă, exagerat.
La stabilirea cuantumului despăgubirilor, prima instanţă a reţinut că prejudiciul moral nepatrimonial suferit de reclamant, aflat în legătură de cauzalitate cu refuzul nejustificat de echivalare a studiilor, constă în sentimentul de frustrare resimţit ca urmare a faptului că, după mai mult de şapte luni de la data obţinerii unei hotărâri judecătoreşti, prin care pârâtul era obligat la reanalizarea cererii, şi după repetate solicitări adresate autorităţii pentru a pune în executare hotărârea, i-a fost comunicat un răspuns parţial identic cu cel iniţial, cu ignorarea gravă a considerentelor instanţei de contencios administrative, la aceasta adăugându-se suferinţele psihice determinate de starea de incertitudine în care se găseşte reclamantul, împiedicat să-şi clarifice situaţia prin solicitarea autorizaţiei de liberă practică, etapă ulterioară echivalării studiilor, indiferent de răspunsul pe care, în actualul context legislativ, l-ar putea obţine de la autoritatea competentă, Ministerul Sănătăţii, precum şi cele determinate de sentimentul inutilităţii studiilor efectuate şi al sacrificiilor făcute pentru finalizarea acestora.
Prin urmare, instanţa de fond a reţinut că acordarea unor despăgubiri băneşti pentru daune morale evaluate global la suma de 50.000 RON reprezintă o satisfacţie justă şi echitabilă pentru reclamant.
Împotriva hotărârii instanţei de fond a declarat recurs reclamantul Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (în prezent Ministerul Educaţiei Naţionale), criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de recurs invocate, prevăzute de dispoziţiile art. 304 pct. 4 şi pct. 9 C. proc. civ., recurentul-pârât a susţinut în esenţă următoarele:
- în ceea ce priveşte dezlegarea pricinii asupra cererii reclamantului de echivalare a studiilor efectuate în Republica Populară Chineză, instanţa de fond trebuia să specifice şi cu ce se echivalează studiile, respectiv denumirea diplomei echivalente, nivelul şi specializarea în conformitate cu nomenclatoarele aprobate, în conformitate cu dispoziţiile Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 5224/2011.
Consideră recurentul că soluţia instanţei de fond excede cadrului legal, întrucât aceasta s-a substituit comisiei de reevaluare a dosarului reclamantului; reţinând în mod eronat că refuzul echivalării studiilor reclamantului ar fi nejustificat deşi specializarea acupunctură a cărei echivalare s-a solicitat nu se regăseşte printre programele de studii universitare de master evaluate de A.R.A.C.I.S. şi aprobate prin Ordinul nr. 5224/2011, în vederea organizării examenului de admitere, în baza căruia se recunosc diplomele obţinute în străinătate.
Apreciază recurentul-pârât că în mod neîntemeiat instanţa de fond s-a substituit comisiei de experţi şi a decis că reclamantul este îndrituit să i se echivaleze studiile efectuate;
- în ceea ce priveşte criticile recurentului formulate în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., acesta a susţinut că hotărârea instanţei de fond a fost dată cu încălcarea legii, întrucât diploma reclamantului nu a putut fi echivalată, specialitatea „acupunctură şi masaj” nu se regăseşte în Nomenclatorul programului de studii universitare de masterat acreditate în România conform Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 5224/2011.
Totodată, recurentul a susţinut că instanţa de fond a reţinut în mod eronat că refuzul echivalării studiilor efectuate de reclamant în urma reanalizării cererii acestuia ar încălca obligaţia impusă prin hotărârea irevocabilă a instanţei de contencios administrativ, deşi prin această hotărâre s-a dispus doar reanalizarea cererii reclamantului în raport de cadrul legal aplicabil.
- cu privire la dezlegarea pricinii asupra cererii reclamantului de acordare a daunelor morale, recurentul a susţinut că soluţia de fond este neîntemeiată, întrucât în cauză nu erau îndeplinite condiţiile angajării răspunderii civile delictuale.
Intimatul C.D.R. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului formulat în cauză şi menţinerea ca legală şi temeinică a hotărârii pronunţate de instanţa de fond.
Examinând sentinţa atacată în raport de criticile formulate de dispoziţiile legale incidente în cauză cât şi în temeiul art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul formulat în cauză este fondat, urmând a fi admis pentru considerentele expuse în continuare.
În fapt, intimatul-reclamant s-a adresat instanţei de contencios administrativ, solicitând în temeiul art. 1 şi art. 8 alin. (1) din Legea nr. 544/2004 republicată precum şi în temeiul Ordinului ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 4022 din 14 mai 2008, solicitând obligarea pârâtului Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului - Centrul Naţional de Recunoaştere şi Echivalare a Diplomelor să emită documentul prevăzut de lege prin care să echivaleze studiile efectuate în China şi să-i plătească daune morale în sumă de 500.000 RON pentru suferinţele cauzate prin refuzul nelegal de a-i echivala studiile cu cheltuieli de judecată.
Potrivit dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) din Anexa la Ordinului ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 4022/2008 „Procedura de recunoaştere şi echivalare a diplomelor, certificatelor şi titlurilor ştiinţifice din învăţământul superior este următoarea:
a) În procedura de evaluare a dosarului de recunoaştere/echivalare a diplomelor sau altor documente de studiu asimilate acestora, Centrul Naţional de Recunoaştere şi Echivalare a Diplomelor urmăreşte dacă studiile efectuate de solicitantul aflat în mobilitate academică sau profesională sunt compatibile cu programul de studii sau calificările academice/profesionale din România în ceea ce priveşte:
i. statutul instituţiei de învăţământ superior emitente;
ii. nivelul diplomei;
iii. numărul de ani de studii/numărul de credite acumulate;
iv. domeniul de studiu;
v. profilul;
vi. specializarea;
vii. curriculum/volumul de muncă aferent/suplimentul la diplomă.
În speţă, diploma intimatului-reclamant în ceea ce priveşte „specializarea acupunctură şi masaj” nu a putut fi echivalată de recurentul-reclamant întrucât această specializare nu se regăseşte în Nomenclatorul programelor de studii universitare de masterat acreditate din România - Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 5224/2011.
Pe de altă parte, potrivit dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 118/2007 privind organizarea şi funcţionarea activităţilor şi practicilor de medicină complementară/alternativă, pot fi exercitate de mai multe categorii profesionale, respectiv: a) medici, medici dentişti şi farmacişti; b) psihologi; absolvenţi ai altor instituţii de învăţământ superior iar pentru a deveni practicieni de medicină complementară/alternativă persoanele prevăzute la alin. (1) sunt obligate să posede autorizaţia de liberă practică eliberată, conform legii de Ministerul Sănătăţii Publice cu avizul Centrului Naţional de Perfecţionare în Domeniul Sanitar.
Din perspectiva acestor dispoziţii legal rezultă că în România accesul la stagiul de pregătire în vederea obţinerii abilităţilor de acupunctură este permis absolvenţilor de medicină, intimatul-reclamant neîndeplinind această condiţie întrucât este absolvent al Universităţii de Vest Timişoara, profilul Kinetoterapie.
Analizând răspunsul din data de 17 februarie 2012 prin care recurentul-pârâta respins cererea de echivalare formulată de intimatul-reclamant înregistrată sub nr. 49406 din 28 iulie 2011, din perspectiva prevederilor legale mai sus menţionate, instanţa de control judiciar constată că acesta este justificat, întrucât specializarea acupunctură nu se regăseşte în nomenclatorul programelor de studii universitare de masterat acreditate din România prin Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 5224/2011 şi nici prin ordinul anterior, respectiv Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 4022/2008 art. 11 pct. 2 lit. a) din Anexă.
Contrar celor reţinute de instanţa de fond prin sentinţa atacată, Înalta Curte reţine că refuzul recurentului-reclamant se întemeiază pe neîndeplinirea condiţiilor legale, întrucât specializarea pentru care intimatul-reclamant nu se află printre cele aprobate în cadrul programelor de studii universitare de masterat.
Totodată, instanţa de control judiciar constată că în mod eronat s-a reţinut prin sentinţa atacată că „refuzul echivalării studiilor efectuate de reclamant în China exprimat ca urmare a reanalizării cererii acestuia, în executarea obligaţiei impuse pârâtului prin hotărârea anterior menţionată (respectiv decizia nr. 3871 din 30 iunie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie) contravine în mod flagrant celor statuate de instanţa de contencios administrativ cu titlu irevocabil”.
În fapt, astfel cum rezultă din dispozitivul deciziei nr. 3871 din 30 iunie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. 340/30/2010, recurentul-reclamant a fost obligat „la reanalizarea cererii reclamantului în vederea echivalării studiilor efectuate în baza contractului din 04 august 2005” fără a obliga autoritatea pârâtă să procedeze în mod automat la echivalarea acestor studii,fără a lua în considerare cadrul legal.
Din materialul probator administrat în cauză cât şi a înscrisurilor noi depuse în recurs, rezultă că autoritatea pârâtă a procedat la reexaminarea cererii de echivalare a studiilor, conform deciziei irevocabile mai sus menţionate, respectiv a desemnat prin Ordinul nr. 3197 din 03 februarie 2012 o comisie pentru reevaluarea dosarului intimatului-reclamant, iar prin referatele de evaluare s-a reţinut lipsa echivalării curriculare a studiilor de medicină şi în consecinţă a respins cererea de echivalare în mod justificat şi cu respectarea dispoziţiilor legale incidente în cauză.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că hotărârea instanţei de fond este nelegală şi netemeinică în cauză fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ. va admite recursul formulat, modificând sentinţa recurată, în sensul că va respinge acţiunea reclamantului ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Ministerul Educaţiei Naţionale (fost Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului) împotriva sentinţei nr. 5266 din 25 septembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa recurată, în sensul că respinge acţiunea formulată de reclamantul C.D.R., ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 29 octombrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6959/2013. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 6965/2013. Contencios. Contract administrativ.... → |
|---|
