ICCJ. Decizia nr. 6959/2013. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 6959/2013
Dosar nr. 270/33/2012
Şedinţa publică de la 29 octombrie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanţele cauzei
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, la data de 05 august 2011, reclamantul B.S.H., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, a solicitat să se dispună eliminarea dispoziţiilor discriminatorii prevăzute în art. 37 alin. (4) şi (5) din Metodologia de mişcare a personalului didactic din învăţământul preuniversitar anexă la Ordinul ministrului nr. 5885 din 10 noiembrie 2009, precum şi să se dispună înlocuirea prevederii de posibilitate a titularizării doar într-o singură unitate de învăţământ în mediul urban cu posibilitatea de titularizare în două unităţi de învăţământ atât în mediul rural, cât şi în cel urban, prevăzută în art. 37 alin. (4) din Metodologie.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că la data de 22 noiembrie 2010 a depus la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării o petiţie prin care reclama existenţa art. 37 alin. (4) şi (5) din Metodologia de mişcare a personalului didactic din învăţământul preuniversitar, anexă la Ordinul ministrului nr. 5885 din 10 noiembrie 2009, discriminatoriu, solicitând eliminarea acestor dispoziţii discriminatorii atât între mediul urban şi cel rural, cât şi între materii cu acelaşi număr de ore pe săptămână, dispoziţii care au dus la imposibilitatea sa de a se titulariza pe o catedră în două unităţi de învăţământ.
A menţionat că în perioada 2005-2010 a fost profesor suplinitor la Liceul T.V. Tăuţii-Măgherăuş, iar în perioada 2006-2011 la Şcoala O.G. Baia Mare, astfel că, fiind în mediul urban în două unităţi şcolare, nu a putut fi îndeplinită condiţia ca postul să fie într-o singură unitate, condiţie pe care o consideră discriminatorie, deoarece limitează posibilitatea cadrelor didactice să se titularizeze în mediul urban, comparativ cu cele din mediul rural, unde titularizarea se poate face şi în două unităţi şcolare.
A arătat că este nemulţumit de hotărârea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării nr. 146 din 13 aprilie 2011, deoarece nu a analizat aspectele discriminatorii arătate, precizând că ar trebui identificată o persoană raportat la care reclamantul să se considere discriminat, iar acea persoană ar fi d-na C.A., care, în calitate de titular, s-a pretransferat pe postul ocupat de reclamant la Liceul T.V. Tăuţii-Măgherăuş. În realitate însă, starea de fapt a acestui transfer este o consecinţă a prevederilor discriminatorii şi nu d-na C.A. este persoana raportat la care s-ar putea considera discriminate.
A considerat că nu este necesar a identifica o anumită persoană raportat la care se consideră discriminat, aceste persoane putând fi oricare cadre didactice care s-au titularizat în mediul rural în două unităţi şcolare sau în mediul urban cadrele didactice care predau de exemplu educaţie muzicală sau educaţie plastică şi cărora Metodologia le-a permis titularizarea în două unităţi şcolare.
De asemenea, a arătat că multe alte cadre didactice din mediul rural, pe care nu le poate şi nu este necesar a le identifica nominal, chiar şi la alte materii, cum ar fi limba română sau matematica care sunt de 4 ore pe săptămână, se pot titulariza în două unităţi şcolare; ori, la o materie de o oră pe săptămână aproape că nu există şcoală unde să fie o catedră întreagă, deoarece nu există atâtea clase.
A menţionat şi faptul că prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 997/2008, s-a ridicat dreptul Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării de a se pronunţa asupra caracterului discriminatoriu a actelor normative cu putere de lege. Însă, Metodologia de mişcare a personalului didactic fiind aprobată prin ordin al ministrului, excede limitării impuse de Decizia nr. 997/2008, lucru recunoscut de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării la pct. 5.6 din hotărârea nr. 146 din 13 aprilie 2011, pe care reclamantul a atacat-o prin acţiunea de faţă.
Prin urmare, reclamantul a susţinut că Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării este competent a anula dispoziţiile discriminatorii invocate din art. 37 alin. (4) şi (5) din Metodologie şi de a „înlocui dispoziţiile din art. 37 alin. (4), în sensul de a se putea realiza titularizarea în două unităţi şcolare, fără limitări impuse de mediu”.
Reclamantul a contestat hotărârea primită şi datorită depăşirii termenului legal de soluţionare de 90 de zile, potrivit O.G. nr. 137/2000, acţiunea de faţă fiind introdusă la data de 22 noiembrie 2010, iar hotărârea a fost pronunţată cu 140 de zile mai târziu, la data de 13 aprilie 2011, reclamantul primind-o la data de 03 august 2011 (data poştei).
Pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a formulat întâmpinare, solicitând respingerea excepţiei tardivităţii adoptării hotărârii Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării nr. 146 din 13 aprilie 2011 emisă în dosarul Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării nr. 432/2010, iar pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acţiunii ca fiind neîntemeiată.
Reclamantul B.S.H. ca răspuns la întâmpinare a solicitat admiterea excepţiei tardivităţii hotărârii Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării nr. 146 din 13 aprilie 2011 emisă în Dosarul nr. 432/2010 şi admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată.
A susţinut că ar fi absurdă condiţia unei pretitularizări în vederea ocupării unui post, care n-ar avea cum să aibă loc, singura modalitate de dobândire a calităţii de titular fiind participarea la concurs şi obţinerea notei minime 7.
A menţionat că a îndeplinit această cerinţă a legii, în anii 2003, 2006, 2008, respectiv 2010 participând la concursuri şi obţinând note de peste 7, dar nu s-a putut titulariza pe postul pe care preda de 5 ani datorită unor prevederi discriminatorii din prezenta Metodologie şi datorită cărora a deschis acţiunea de faţă, respectiv art. 37 alin. (4) şi (5).
Cadrul didactic care era deja titular şi care a ocupat postul deţinut de reclamant timp de 5 ani şi la care se face referire în întâmpinare s-a titularizat în anul 2003 prin concurs, dar în altă unitate de învăţământ şi a solicitat transferul în una din cele două unităţi ocupate de reclamant până la acea dată, respectiv la Liceul T.V.
Însă, reclamantul a arătat că la data solicitării respectivului transfer avea deja pe rol deschisă o acţiune în vederea recunoaşterii calităţii de titular, acţiune introdusă în 22 februarie 2010 în Dosar nr. 5641/100/2010*.
A precizat că nu a solicitat prin acţiune anularea transferului sau alte aspecte legate de persoana transferată, ci eliminarea aspectelor discriminatorii din actul normativ, cererea de titularizare făcând obiectul altei cauze.
Referitor la susţinerea pârâtului cum că reclamantul nu ar fi obţinut definitivarea în învăţământ, a arătat că definitivatul, gradul II şi gradul I sunt grade didactice care nu au nicio legătură, deoarece nu reprezintă o condiţie a titularizării.
De asemenea, sensul termenului titular înseamnă profesor angajat cu contract de muncă pe perioadă nedeterminată, iar suplinitor înseamnă profesor angajat cu contract de muncă pe perioadă determinată de un an, de unde reiese clar discriminarea între cele două categorii, criteriul de discriminare solicitat a fi menţionat în acest caz de către Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării fiind categoria profesională care se încadrează în exprimarea „orice alt criteriu” din art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000.
Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa nr. 225 din data de 21 martie 2012, Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamantul B.S.H. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că reclamantul a solicitat eliminarea dispoziţiilor discriminatorii prevăzute în art. 37 alin. (4) şi (5) din Metodologia de mişcare a personalului didactic din învăţământul preuniversitar, anexă la Ordinul ministrului nr. 5885 din 10 noiembrie 2009 şi înlocuirea posibilităţii de titularizare doar într-o singură unitate de învăţământ în mediul urban, cu posibilitatea de titularizare în două unităţi de învăţământ atât în mediul urban, cât şi în cel rural.
A reţinut, de asemenea, că pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării s-a pronunţat asupra sesizării formulate de către reclamant constatând prin hotărârea nr. 146 din 13 aprilie 2011 faptul că aspectele învederate nu întrunesc elementele constitutive ale unei fapte de discriminare în sensul art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000.
În acest sens, prima instanţa a apreciat că nu trebuie să verifice legalitatea art. 37 alin. (4) şi (5) din Metodologia de mişcare a personalului didactic din învăţământul preuniversitar, ci doar să analizeze din perspectiva O.G. nr. 137/2000 legalitatea şi temeinicia hotărârii pronunţate de către Consiliu.
Referitor la susţinerile reclamantului în sensul că alin. (4) al art. 37 instituie o discriminare între unităţile de învăţământ din mediul rural, respectiv urban, iar alin. (5) creează discriminare între materii cu acelaşi număr de ore/săptămână, Curtea de Apel, analizând dispoziţiile art. 2 alin. (1) şi (4) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, având în vedere şi condiţiile pe care trebuie să le întrunească în mod cumulativ o faptă pentru a fi considerată discriminatorie, judecătorul fondului a considerat că cele două situaţii nu sunt comparabile, existând diferenţe semnificative de statut, drepturi, obligaţii şi beneficii între cele două categorii de cadre didactice.
Raţiunile pentru care în actul de legiferare s-au inserat diferenţe de tratament între personalul didactic care îşi desfăşoară activitatea în mediul rural şi cel din mediul urban ţin de specificul celui dintâi, de numărul redus de elevi, de cadre didactice care îşi manifestă intenţia de a activa la sate şi de condiţiile concrete de desfăşurare a activităţii didactice.
Fiind în prezenţa unei justificări adecvate şi necesare, prima instanţă a apreciat că discriminarea invocată de către reclamant nu există.
Cu privire la nerespectarea de către Consiliul Naţional de Combatere a Discriminării a termenului de soluţionare a sesizării reclamantului prevăzut de art. 20 alin. (7) din O.G. nr. 137/2000, Curtea de Apel a apreciat că cele 90 de zile acordate pârâtului pentru emiterea unei hotărâri se constituie într-un termen de recomandare, iar nerespectarea acestuia nu poate afecta legalitatea hotărârii atacate.
Chiar dacă depăşirea termenului a fost una semnificativă, ea poate fi justificată prin volumul de activitate al instituţiei, reclamantului neproducându-i-se vreo vătămare în condiţiile în care, aşa cum a arătat, accesul său la justiţie a fost asigurat, el prevalându-se inclusiv de prevederile art. 4 din Legea nr. 554/2004.
Privitor la celelalte critici aduse de către reclamant hotărârii, s-a apreciat că acestea exced analizei instanţei în această procedură de contestare.
Recursul
Împotriva hotărârii instanţei de fond a declarat recurs reclamantul B.S.H., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea cererii de recurs, reclamantul a arătat, în esenţă, următoarele:
- Instanţa de fond a pronunţat o sentinţă nelegală şi netemeinică, întrucât nu a analizat corect caracterul discriminatoriu al art. 37 alin. (4) din Metodologia de mişcare a personalului didactic în învăţământul preuniversitar, anexă la Ordinul ministrului nr. 5885 din 10 noiembrie 2009.
A arătat recurentul că în mod greşit a considerat instanţa de fond că între personalul didactic din mediu rural şi cel urban nu sunt situaţii comparabile.
Consideră recurentul că legea discriminează şi limitează posibilitatea de a exista un număr suficient de ore pentru un post titularizabil într-o singură şcoală în mediul urban la materia educaţie tehnologică.
A arătat recurentul că prin Ordinul Ministrului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului nr. 5560/2011 nu se mai face distincţia la titularizare între mediul rural şi cel urban, ba mai mult conform art. 111 alin. (12) şi (13) există posibilitatea de titularizare în mai multe unităţi şcolare.
Există, arată recurentul, o discriminare între materii ca româna şi matematica din mediul rural şi educaţia tehnologică din mediul urban, unde nu există şcoli cu atâtea rânduri de clase încât să poată scoate la titularizare un post de educaţie tehnologică.
- Instanţa de fond nu a analizat prevederile art. 37 alin. (5) care induce discriminări între materii cu acelaşi număr de ore pe săptămână, chiar în cadrul aceluiaşi mediu urban.
A arătat recurentul că dacă la educaţia plastică sau educaţia muzicală care are acelaşi număr de ore pe săptămână ca şi educaţia tehnologică se poate realiza titularizarea în două unităţi şcolare, acelaşi lucru ar trebui să se poată face şi la educaţie tehnologică.
- Instanţa de fond în mod eronat a apreciat că termenul de 90 de zile în care Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării trebuia să adopte o hotărâre conform art. 20 alin. (7) din O.G. nr. 137/2000 este un termen de recomandare.
În drept, cererea de recurs se întemeiază pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
Pârâtul intimat a formulat concluzii scrise şi a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Considerentele şi soluţia instanţei de recurs
Analizând cererea de recurs, motivele invocate, normele legale incidente în cauză, precum şi în conformitate cu prevederile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că aceasta nu este fondată.
- Se reţine că prin petiţia înregistrată la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării sub nr. 9534 din 25 noiembrie 2010 petentului B.S.H. a sesizat Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării în vederea constatării unei situaţii discriminatorii create de prevederile art. 37 alin. (4) şi (5) din Metodologia de mişcare a personalului didactic din învăţământul preuniversitar - anexă la Ordinul ministrului nr. 5885 din 10 noiembrie 2009 conducând la săvârşirea unor acte cu caracter discriminatoriu concretizate prin netitularizarea petentului pe posturile ocupate ca profesor suplinitor mai mulţi ani.
Petentul B.S.H. a mai susţinut că prin prevederile art. 37 alin. (4) şi (5) din Metodologia de mişcare a personalului didactic din învăţământul preuniversitar - anexă la Ordinul ministrului nr. 5885 din 10 noiembrie 2009, se introduce un criteriu discriminatoriu între cadrele didactice din mediul urban şi cele din mediul rural prin limitarea posibilităţilor cadrelor didactice din prima categorie de a fi titularizate în mediul urban, în comparaţie cu cele din mediul rural, unde titularizarea se poate face şi în două unităţi de învăţământ.
Prin hotărârea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării nr. 146 din 13 aprilie 2011 s-a stabilit că pentru faptele menţionate în petiţia din 25 noiembrie 2010 nu se întrunesc elementele constitutive ale unei fapte de discriminare în conformitate cu prevederile art. 2 alin. (11) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare.
- Primul motiv de recurs este nefondat.
Instanţa de fond în mod corect a analizat dispoziţiile art. 37 alin. (4) din Metodologia de mişcare a personalului didactic din învăţământul preuniversitar prin prisma prevederilor art. 2 alin. (1) şi alin. (4) din O.G. nr. 137/2000 şi a apreciat că situaţia expusă de recurentul-reclamant, aplicarea unui tratament diferit între cadrele didactice din mediul urban şi cadrele didactice din mediul rural, nu reprezintă situaţii analoage sau comparabile.
Recurentul a arătat că din cauza dispoziţiilor „Metodologiei” nu a fost titularizat pe postul solicitat de la Liceul T.V. Tăuţii-Magherăuşi, întrucât acest post a fost ocupat de către un alte cadru didactic profesor titular, însă este esenţială existenţa sau nu a titularizării la ambele cadre didactice pentru a fi situaţii similare, comparabile şi a aprecia dacă sunt întrunite condiţiile unui potenţial tratament de discriminare, nefiind vorba de persoane cu aceleaşi drepturi şi obligaţii.
- Al doilea motiv de recurs nu poate fi primit întrucât nu sunt întrunite condiţiile arătate de lege pentru a fi analizată o situaţie ca fiind un tratament diferenţiat, existenţa unui criteriu de discriminare potrivit art. 2 alin. (2) din O.G. nr. 137/2000, tratamentul diferenţiat să aibă ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii folosinţei sau exercitării în condiţii de egalitate a unui drept recunoscut de lege, tratamentul diferenţiat să nu fie justificat de un scop legitim iar metodele utilizate în vederea atingerii lui să nu fie adecvate şi necesare.
Se observă că instanţa de fond a analizat în comun argumentele pentru cele două alineate ale art. 37 [alin. (4) şi (5)] din Metodologie, aplicând un raţionament comun în sensul că nu există situaţii comparabile, argumentând prin specificul activităţii didactice în mediul rural, condiţiile de desfăşurare concretă a activităţii didactice, acestea conducând la o justificare adecvată şi necesară.
- În ceea ce priveşte interpretarea prevederilor art. 20 alin. (7) din O.G. nr. 137/2000, se observă că în mod corect instanţa de fond a apreciat că aceasta este de recomandare, neexistând nici o sancţiune pentru nerespectarea acestuia.
Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Faţă de cele arătate mai sus, constatând că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de B.S.H. împotriva sentinţei nr. 225 din 21 martie 2012 a Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 octombrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6957/2013. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 6962/2013. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
