ICCJ. Decizia nr. 6971/2013. Contencios. Litigii Curtea de Conturi (Legea Nr.94/1992). Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 6971/2013
Dosar nr. 12590/3/2012
Şedinţa publică de la 29 octombrie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamantul Institutul Naţional de Sănătate Publică, instituţie publică aflată în subordinea Ministerului Sănătăţii, a solicitat în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României anularea în totalitate a încheierii nr. 31 din 23 martie 2012 emisă de Comisia de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul Curţii de Conturi a României şi, pe cale de consecinţă, admiterea contestaţiei formulate de către Institutul Naţional de Sănătate Publică împotriva deciziei din 23 ianuarie 2012 privind înlăturarea deficienţelor constatate şi consemnate în raportul de control înregistrat la Curtea de Conturi - Departamentul V în 20 decembrie 2011 şi la Institutul Naţional de Sănătate Publică în 14 decembrie 2011, anularea în parte a deciziei din 23 ianuarie 2012, şi anume măsura nr. 1-2 din decizie, reprezentată de virarea la bugetul statului a sumei de 3.356.136,51 RON, precum şi de calcularea, evidenţierea şi virarea la bugetul statului a dobânzilor şi penalităţilor la această sumă. A solicitat, de asemenea, suspendarea parţială a executării deciziei din 23 ianuarie 2012, respectiv măsura nr. 1-2, până la soluţionarea irevocabilă a cererii, iar în subsidiar, în cazul menţinerii măsurii nr. 1-2 din decizia din 23 ianuarie 2012, privind virarea la bugetul de stat a sumei de 3.356.136.51 RON, a solicitat revocarea/anularea măsurii de calculare, evidenţiere şi virare la bugetul de stat a dobânzilor şi penalităţilor aferente acestei sume.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că, prin dispoziţiile Legii nr. 329/2009 s-a creat cadrul general de reorganizare a mai multor entităţi publice.
Astfel, în temeiul H.G. nr. 1414/2009 s-a înfiinţat Institutul Naţional de Sănătate Publică, instituţie publică cu personalitate juridică, finanţată integral de la bugetul de stat, aflată în subordinea Ministerului Sănătăţii, rezultată prin comasarea prin fuziune a mai multor entităţi.
În baza protocoalelor încheiate cu ocazia reorganizării, Institutul Naţional de Sănătate Publică a preluat întreg patrimoniul fostelor instituţii desfiinţate, reprezentat de bunurile imobile aflate în proprietatea publică a statului şi în administrarea acestora, precum şi celelalte bunuri, împreună cu activul şi pasivul acestor instituţii (inclusiv disponibilul bănesc existent în conturi etc).
A menţionat că prin Legea nr. 329/2009, la art. 3, s-au prevăzut în mod expres şi limitativ modalităţile de reorganizare a autorităţilor şi instituţiilor publice, Institutul Naţional de Sănătate Publică aflându-se în ipoteza reglementată la lit. c), şi anume comasare prin fuziune.
De asemenea, a menţionat că, în conformitate cu prevederile art. 62 alin. (1) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, din punct de vedere al regimului sau condiţiilor de finanţare, instituţiile publice se clasifică astfel: a) integral din bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, după caz; b) din venituri proprii şi subvenţii acordate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, după caz; c) integral, din veniturile proprii.
Ţinând cont de modalitatea de reorganizare (comasare prin fuziune) şi efectele acesteia prin prisma Decretului nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice (act normativ în vigoare la data reorganizării), noua persoană juridică - Institutul Naţional de Sănătate Publică, în calitate de continuator al fostelor instituţii publice desfiinţate, a desfăşurat şi desfăşoară aceeaşi activitate cu a acestora, iar din punct de vedere al tipului/regimului de finanţare, aşa cum este reglementat expres de Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, acesta este identic cu cel al fostelor instituţii publice desfiinţate: integral de la bugetul de stat [art. 62 alin. (1) lit. a) teza I].
O astfel de activitate o reprezintă cea de „Prestare de servicii medicale cu plată, la cererea persoanelor fizice şi juridice”, înfiinţată şi desfăşurată în conformitate cu prevederile H.G. nr. 59/2003 privind înfiinţarea de către Ministerul Sănătăţii şi Familiei a unei activităţi finanţate integral din venituri proprii, cu modificările şi completările ulterioare, temeiul de drept al acestei H.G. reprezentându-l, alături de Constituţie, art. 67 din Legea nr. 500/2002.
Înfiinţarea acestei Activităţi pe lângă o instituţie publică finanţată integral de la bugetul de stat (cazul fostelor institute şi centre de sănătate publică desfiinţate şi, ulterior, Institutul Naţional de Sănătate Publică - în calitate de continuator) nu conduce automat la modificarea regimului sau tipului de finanţare al instituţiei publice, în sensul prevederilor art. 62 din Legea nr. 500/2002, sau la încadrarea instituţiei ce desfăşoară o astfel de Activitate în categoria instituţiilor finanţate integral sau parţial din venituri proprii [lit. b) sau c)], considerând că aceasta este şi raţiunea pentru care legiuitorul a reglementat în mod distinct, într-un articol separat, art. 67 din Legea nr. 500/2002, aceasta posibilitate sau „coabitare” între regimul de finanţare al instituţiei propriu-zise (integral, de la bugetul de stat) şi regimul de finanţare al activităţii desfăşurate de către instituţia publică finanţată integral de la bugetul de stat.
Reclamantul a arătat că, în perioada 10 noiembrie 2011 - 14 decembrie 2011, la Institutul Naţional de Sănătate Publică s-a desfăşurat, de către o echipă de auditori publici externi din cadrul Curţii de Conturi a României o acţiune de control/verificare cu tema: Situaţia evoluţiei şi modului de administrare a patrimoniului public şi privat al statului în anul 2010, la Institutul Naţional de Sănătate Publică şi că, în urma controlului efectuat, a fost întocmit raportul de control înregistrat la Institutul Naţional de Sănătate Publică în 14 decembrie 2011.
Asupra concluziilor raportului, Institutul Naţional de Sănătate Publică a formulat obiecţiuni în termenul legal, conform procedurilor specifice Curţii de Conturi, susţinând în principal faptul că echipa de control a făcut o apreciere greşită cu privire la modul de respectare în ansamblu a prevederilor Legii nr. 329/2009, punând un raport de cauzalitate între o posibilă nerespectare a acestora şi nevirarea la bugetul de stat a sumei de 3.356.136,51 RON, reprezentând disponibilul aferent instituţiilor care au fost desfiinţate, rezultat al activităţii de prestări servicii medicale cu plată la cererea persoanelor fizice sau juridice, activitate finanţată integral din venituri proprii.
Ulterior, Curtea de Conturi a României a emis decizia nr. 2 din 23 ianuarie 2012 prin care a dispus, la pct. 1.2 ca ordonatorul de credite al Institutului Naţional de Sănătate Publică să dispună măsurile necesare care să asigure virarea la bugetul de stat a sumei de 3.356.136,51 RON, reprezentând disponibil din venituri proprii, realizate din activităţi de prestări servicii medicale cu plată de către instituţiile publice care au fost desfiinţate, existent în cont la data reorganizării Institutului Naţional de Sănătate Publică, în baza prevederilor Legii nr. 329/2009, precum şi măsurile necesare care să asigure calcularea, evidenţierea în contabilitate şi virarea la bugetul statului a dobânzilor şi penalităţilor de întârziere aferente.
Decizia sus-menţionată a reluat în parte constatările din raportul de control, schimbându-se, însă, temeiul de drept invocat iniţial de către echipa de control.
Reclamantul a învederat că măsura dispusă la pct. nr. 1-2 din decizie a fost determinată de constatări neîntemeiate, bazate pe dispoziţiile legale menţionate în raportul de control din 14 decembrie 2011, sau a avut la bază, după caz, interpretări eronate ale reglementărilor în vigoare.
Împotriva deciziei, Institutul Naţional de Sănătate Publică a formulat contestaţie, care a fost înaintată spre soluţionare Comisiei de Soluţionare a Contestaţiilor şi prin care a solicitat anularea/revocarea măsurii prevăzute la pct. 1-2 din decizie, respectiv de a vira la bugetul statului suma de 3.356.136,51 RON, precum şi de a calcula, evidenţia şi vira la bugetul statului dobânzi şi penalităţi la această sumă.
S-a mai solicitat ca, în subsidiar, în cazul menţinerii măsurii de virare la bugetul de stat a sumei de 3.356.136,51 RON, să fie anulată/revocată măsura de calculare, evidenţiere şi virare la bugetul de stat a dobânzilor şi penalităţilor la această sumă.
Contestaţia formulată de Institutul Naţional de Sănătate Publică a fost respinsă prin încheierea nr. 31 din 23 martie 2012.
Cu privire la situaţia de fapt prezentată, reclamantul a considerat că neconcordanţele clare şi majore între temeiurile de drept invocate de către Curtea de Conturi în cuprinsul celor 3 documente emise (raport de control, decizie, încheiere) sunt urmare a erorii în care s-a aflat echipa de control şi, ulterior, reprezentanţii celorlalte structuri implicate în emiterea deciziei şi, ulterior, a încheierii, generată, în principal, de neînţelegerea regimului de finanţare al Institutului Naţional de Sănătate Publică (ca şi continuator al fostelor instituţii desfiinţate) şi a mecanismului de desfăşurare a Activităţii.
Curtea de Conturi a României a făcut o interpretare eronată a prevederilor H.G. nr. 1414/2009, a Legii nr. 329/2009 şi a Ordinului ministrului finanţelor publice nr. 3156/2009 considerând că, la data înfiinţării Institutului Naţional de Sănătate Publică prin fuziunea instituţiilor publice desfiinţate, potrivit prevederilor Legii nr. 329/2009, nu s-a virat la bugetul de stat suma estimată de 3.356.136,51 RON, reprezentând disponibil din venituri proprii, realizate din activităţi de prestări servicii medicale cu plată de către instituţiile publice care au fost desfiinţate.
A arătat că raţionamentul pe baza căruia Curtea de Conturi a emis decizia atacată este greşit, câtă vreme textele art. 7 din Legea nr. 329/2009 şi al art. 2 din anexa Ia Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 3156/2009 nu sunt aplicabile în această situaţie.
Potrivit dispoziţiilor pct. 27-32 din Anexa nr. 2 a Legii nr. 329/2009, fostele institute şi centre de sănătate publică erau finanţate integral de la bugetul de stat, reorganizându-se într-o singură instituţie (Institutul Naţional de Sănătate Publică), având ca mod de finanţare, integral, tot bugetul de stat.
Nefiind îndeplinită condiţia ca anterior reorganizării, fostele instituţii să fi fost finanţate integral sau parţial din venituri proprii, a concluzionat că nu se află în faţa ipotezei prevăzute la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 329/2009, care să fi impus obligaţia persoanei juridice nou create de a vira la bugetul de stat veniturile obţinute.
Suma de 3.356.136,51 RON, vărsată de entităţile desfiinţate ca urmare a fuziunii în momentul înfiinţării Institutului Naţional de Sănătate Publică, conform H.G. nr. 1414/2009, a fost depusă la Trezoreria Statului de către aceste entităţi şi nu de Institutul Naţional de Sănătate Publică. Suma a stat în permanenţă la dispoziţia statului, nu a fost utilizată niciodată de către Institutul Naţional de Sănătate Publică şi, mai mult, Institutul Naţional de Sănătate Publică nu putea dispune în niciun fel de această sumă, întrucât bugetul şi operaţiunile cu privire la aceasta trebuiau aprobate de Ministerul Sănătăţii.
Aşadar, ceea ce se impută ordonatorului de credite al Institutul Naţional de Sănătate Publică este faptul că această sumă nu a fost evidenţiată în mod distinct în momentul „reorganizării” şi virată în mod expres în contul de venituri la bugetului de stat, aspect incorect din punct de vedere legal, atâta timp cât s-a depus de către entităţile desfiinţate suma reprezentând soldul la momentul încetării activităţii, iar soldul a rămas în contul trezoreriei statului în toată această perioadă.
Reclamantul a menţionat că suma de 3.356.136,51 RON a rămas în componenţa soldului contului de trezorerie al Institutului Naţional de Sănătate Publică de la înfiinţare până în prezent.
Aşa cum Institutul Naţional de Sănătate Publică nu îi revenea nici o obligaţie de virare a veniturilor proprii în baza art. 7 alin. (2) din Legea nr. 329/2009, deoarece nu îi erau aplicabile aceste dispoziţii legale, constatarea că obligaţia de virare a sumei de 3.356.136,51 RON se întemeiază pe dispoziţiile Ordinului ministrului finanţelor publice nr. 3409/2009 este greşită.
Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 3409/2009 nu prevede nici o obligaţie de virare a vreunei sume de către instituţiile finanţate integral de la bugetul de stat la niciun termen, ci reglementează situaţiile financiare ce se întocmesc de autorităţile şi instituţiile publice care se reorganizează potrivit prevederilor Legii nr. 329/2009, aşa cum a arătat anterior.
Penalităţile şi dobânzile invocate în raport nu reprezintă o obligaţie fiscală accesorie, deoarece nici suma asupra căreia ar trebui să se calculeze aceste aşa-zise penalităţi de întârziere şi dobânzi nu reprezintă o obligaţie fiscală principală.
În ceea ce priveşte cererea privind suspendarea executării parţiale a deciziei din 23 ianuarie 2012, reclamantul a solicitat instanţei de contencios să constate ca aceasta este temeinică şi legală.
Astfel, a solicitat a se constata că există indicii serioase de nelegalitate a actului contestat, din motivele prezentate anterior rezultând argumente suficiente pentru ca instanţa de contencios să poată trage concluzia privind existenţa unui caz bine justificat pentru suspendarea executării actului administrativ contestat.
De asemenea, a susţinut că, în speţă, este îndeplinită şi condiţia privind prevenirea unei pagube iminente în patrimoniul reclamantei (virarea sumei de 3.356.136,51 RON, precum şi a dobânzilor şi penalităţilor aferente acestei sume), paguba constând în aceea că Institutul Naţional de Sănătate Publică îşi diminuează patrimoniul cu sumele menţionate.
Prin întâmpinare, pârâta Curtea de Conturi a României a solicitat respingerea acţiunii, ca neîntemeiate.
Prin sentinţa nr. 5777 din data de 15 octombrie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins cererile de anulare şi suspendare formulate de reclamantul Institutul Naţional de Sănătate Publică, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, ca neîntemeiate.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a constatat că nu pot fi reţinute criticile de nelegalitate invocate de către reclamantă în privinţa actelor atacate.
Astfel, cu privire la interpretarea dată de către reclamantă asupra regimului de finanţare a acesteia, prima instanţă a constatat că, în parte, acestea sunt întemeiate, însă se constată că, potrivit dispoziţiilor art. 7 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 329/2009, începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, veniturile obţinute de autorităţile şi instituţiile publice finanţate integral sau parţial din venituri proprii, care sunt reorganizate ca instituţii publice finanţate integral de la bugetul de stat, potrivit anexelor nr. 1 şi 2, se fac venit la bugetul de stat.
Curtea de Apel a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 1, 2 şi 7 din Ordinul ministrului finanţelor nr. 3156/2009, dat în aplicarea art. 7 alin. (2) din Legea nr. 329/2009, autorităţile şi instituţiile publice finanţate integral din venituri proprii, care s-au reorganizat ca instituţii publice finanţate integral de la bugetul de stat, virează disponibilităţile reprezentând venituri proprii, inclusiv cele păstrate în depozite, în contul de venituri ale bugetului de stat, la unităţile Trezoreriei Statului la care au fost deschise conturile de disponibilităţi respective, în termen de 5 zile de la intrarea în vigoare a prezentelor norme metodologice.
Judecătorul fondului a apreciat că obligaţia ca aceste disponibilităţi, preluate de la entităţile desfiinţate urmare a reorganizare prin fuziune, să fie virate din conturile reclamantei în contul bugetului de stat, revine reclamantei tocmai în considerarea modului de finanţare a acestei activităţi care a generat anterior desfiinţării acestor entităţi aceste venituri preluate ulterior de către reclamantă şi aflate la data controlului în conturile acesteia din urmă, nefiind relevantă împrejurarea că atât potrivit Legii nr. 329/2009, respectiv dispoziţiilor H.G. nr. 1718/2008, atât fostele entităţi desfiinţate, cât şi reclamanta sunt finanţate integral de la bugetul de stat, incidenţa dispoziţiilor art. 7 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 329/2009 fiind generată de existenţa în disponibilităţile deţinute în conturi de către reclamantă a acestor venituri proprii care urmează să fie virate integral la bugetul de stat.
Instanţa de fond a constatat că necitarea reprezentanţilor reclamantei la soluţionarea obiecţiunilor şi, ulterior, la soluţionarea contestaţiei nu a determinat o vătămare a acesteia având în vedere că argumentele privind pretinsa nelegalitate şi netemeinicie a actelor atacate au fost supuse în integralitate analizei instanţei de contencios administrativ, fiind analizate pe fondul acestora.
În privinţa neaplicării în cauză a dispoziţiilor Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 3409/2009, prima instanţă a apreciat că această susţinere nu poate fi reţinută, având în vedere că în mod corect pârâta a constatat că sunt aplicabile dispoziţiile acestui act administrativ cu caracter normativ în considerarea aplicării dispoziţiilor Legii nr. 329/2009 inclusiv reclamantei, entitate nou înfiinţată prin efectul acestei legi, urmare a reorganizării prin fuziune a fostelor entităţi desfiinţate şi a căror activitate au generat aceste fonduri proprii.
Prin urmare, Curtea a reţinut că revenea reclamantei obligaţia ca în temeiul dispoziţiilor Ordinului ministrului finanţelor publice nr. 3409/2009 să preia pe bază de protocoale de predare-primire inclusiv a soldurilor existente în conturile aferente acestor venituri obţinute prin activitatea finanţată de fostele entităţi desfiinţate din venituri proprii, iar ulterior, potrivit procedurii reglementată detaliat prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 3156/2009, să vireze aceste sume în contul bugetului de stat, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 500/2002 [art. 60 alin. (1) lit. b), respectiv art. 62 alin. (2) din acest act normativ].
De asemenea, susţinerea privind imposibilitatea preluării acestor conturi de disponibil pe bază de protocoale de predare-primire nu a fost reţinută de către instanţa de fond, nefiind dovedite împrejurările invocate de către reclamantă în sensul că nu erau cunoscute aceste fonduri, fiind necesară o activitate suplimentară de verificare a acestora, iar prin acţiunea introductivă reclamanta recunoaşte că a preluat pe bază de protocoale aceste conturi.
Pe de altă parte, nu rezultă că această sumă stabilită prin actele atacate de către organele pârâtei în sarcina reclamantei ar fi fost virată chiar de către aceste entităţi anterior preluării patrimoniului entităţilor desfiinţate prin efectul dispoziţiilor Legii nr. 329/2009 în contul trezoreriei statului.
Mai mult, cu privire la susţinerea vizând cuantumul acestor disponibilităţi, judecătorul fondului a constatat că aceasta a fost reţinută de către organele pârâtei tocmai în considerarea faptului că nu se poate stabili o concordanţă între execuţia de casă a activităţii finanţată din venituri proprii cu valoarea soldurilor preluate de la entităţile desfiinţate, apreciindu-se că se impune virarea sumei stabilită prin decizia atacată.
S-a reţinut că, prin adresa din 08 decembrie 2011, reclamanta a comunicat organelor pârâtei situaţia disponibilului din activitatea de prestări de servicii medicale cu plată, la cererea persoanelor fizice şi juridice, la data de 31 decembrie 2010, rezultând că la data aplicării dispoziţiilor Legii nr. 329/2009 şi preluarea soldurilor fostelor entităţilor desfiinţate prin efectul acestei legi, soldul acestor venituri era în cuantum de 3.356.136,51 RON, aceasta fiind suma preluată în actele de control întocmite de către pârâtă şi reţinută astfel în sarcina reclamantei ca nefiind virată la data preluării acestui sold de disponibil în temeiul dispoziţiilor legale reţinute a fi aplicabile anterior, astfel încât orice susţinere cu privire la lipsa unui calcul exact al acestui disponibil, pretins pârâtei, nu poate fi luată în considerare.
În privinţa accesoriilor constând în dobânzile şi penalităţile de întârziere, Curtea de Apel a reţinut că în mod corect pârâta a constatat că sunt datorate urmare a reţinerii caracterului obligaţiei constatată în sarcina reclamantei, respectiv obligaţie bugetar-fiscală, astfel încât în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 500/2002, respectiv O.G. nr. 92/2003, asemenea accesorii să fie datorate urmare a nevirării la scadenţa a sumei reprezentând debitul principal, rezultat din activitatea desfăşurată de către fostele entităţi desfiinţate în temeiul H.G. nr. 59/2003.
Pe de altă parte, prima instanţă a apreciat că nu pot fi reţinute nici susţinerile reclamantei privind inexistenţa unei scadenţe a acestei obligaţii de virare a disponibilului în cauză în contul bugetului de stat, faţă de împrejurarea că dispoziţiile art. 7 alin. (1) şi (2), respectiv ale Ordinului ministrului finanţelor publice nr. 3156/2009 sunt clare, în sensul că, odată cu preluarea acestor solduri de disponibil şi intrarea în vigoare a acestor acte normative, să fie executată şi obligaţia efectivă de virare potrivit procedurii stabilită de către Ministerul Finanţelor Publice, nefiind relevantă împrejurarea că acest disponibil nu ar fi fost utilizat efectiv de către reclamantă şi că nu ar fi fost posibilă efectuarea unor cheltuieli din cadrul acestui sold, dispoziţiile legale menţionate anterior instituind obligaţia de a vira acest sold în contul bugetului de stat odată cu preluarea de la fostele entităţi desfiinţate, nefiind necesară o aprobare în acest sens din partea Ministerului Sănătăţii Publice, faţă de împrejurarea că legea instituie obligaţia în sarcina exclusivă a instituţiei nou înfiinţată, iar nu a Ministerului Sănătăţii Publice.
Faţă de împrejurarea că mandatarul avocat al reclamantei nu a prezentat instanţei un mandat special care să îi confere dreptul de a renunţa la susţinerea capătului de cerere privind suspendarea actelor atacate, instanţa de fond a analizat pe fond această cerere, reţinând că, în raport de dispoziţiile art. 14-15 din Legea nr. 554/2004, nu a fost dovedită existenţa condiţiei cazului bine justificat, fiind astfel înlăturate criticile de nelegalitate invocate de către reclamantă cu privire la actele contestate ca neîntemeiate şi nici că prin executarea acestor acte ar fi îndeplinită condiţia pagubei iminente, în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. ş) din acelaşi act normativ.
Împotriva hotărârii instanţei de fond a declarat recurs reclamantul Institutul Naţional de Sănătate Publică, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea căii de atac, încadrabilă în drept în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul a susţinut faptul că sentinţa contestată este dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor Legii nr. 329/2009, respectiv instanţa nu a luat în considerare dispoziţiile art. 3 lit. c) şi a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 7 alin. (1) şi (2) din acelaşi act normativ, care se referă exclusiv la instituţiile care se reorganizează prin schimbarea regimului de finanţare potrivit art. 3 lit. b) din lege.
Consideră recurentul că obligativitatea de a vira la bugetul de stat a disponibilului aflat în cont la data reorganizării revenea instituţiilor care şi-au schimbat regimul de finanţare şi nu şi celor care s-au reorganizat din instituţii finanţate integral de la bugetul de stat tot în instituţii finanţate integral de la bugetul de stat.
În acest sens, recurentul apreciază că în mod greşit instanţa de fond a reţinut că existenţa sumei în contul instituţiei la data apariţiei Legii nr. 329/2009 atrage automat incidenţa art. 7 alin. (1) şi (2) din acest act normativ şi implicit obligaţia de virare a acestei sume la bugetul statului.
În ceea ce priveşte măsura de calculare, evidenţiere şi virare la bugetul de stat a dobânzilor şi penalităţilor pentru suma de 3.356.136,51 RON vărsată de entităţile desfiinţate ca urmare a fuziunii în momentul înfiinţării Institutului Naţional de Sănătate Publică conform H.G. nr. 1414/2009, recurentul a susţinut că nu avea nicio obligaţie de virare a disponibilului în baza art. 7 alin. (2) din Legea nr. 329/2009, nefiindu-i aplicabile aceste dispoziţii legale, iar pe de altă parte, a arătat că suma respectivă nu a fost utilizată, astfel că nu se justifică obligarea la calcularea şi virarea dobânzilor şi penalităţilor aferente acestei sume.
În subsidiar, recurentul a solicitat în situaţia menţinerii măsurii de la alin. (1) privind virarea la bugetul de stat a sumei de 3.356.136,51 RON, anularea măsurii de calculare, evidenţiere şi virare la bugetul de stat a dobânzilor şi penalităţilor aferente.
Intimata Curtea de Conturi a României a formulat întâmpinare solicitând respingerea ca nefondată a cererii de recurs şi menţinerea ca legală şi temeinică a hotărârii recurate prin care a fost respinsă cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată şi s-au menţinut actele contestate, respectiv încheierea nr. 31 din 23 martie 2012 a Comisiei de soluţionare a contestaţiilor din cadrul Curţii de Conturi a României şi a măsurii dispuse la pct. 1.2 din decizia din 23 ianuarie 2012, susţinând în esenţă că recurentul-reclamant avea obligaţia conform dispoziţiilor art. 2 din Anexa la Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 3156/2009 de a vira suma disponibilă la bugetul de stat.
Examinând sentinţa atacată în raport de criticile formulate, cât şi din oficiu, în baza art. 3041 C. proc. civ. apreciază că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.
Instanţa de control judiciar constată că, în speţă, nu sunt întrunite cerinţele impuse de art. 304 sau art. 3041 C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii,prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză şi a realizat o încadrare juridică adecvată.
Urmare a controlului efectuat de către Curtea de Conturi a României privind „Controlul situaţiei, evoluţiei şi modului de administrare a patrimoniului public şi privat al statului în anul 2010” la Institutul Naţional de Sănătate Publică prin raportul de control din 20 decembrie 2012 au fost constatate o serie de nereguli, printre care şi cele pentru care a fost dispusă măsura contestată la pct. 1.2 din decizia din 23 ianuarie 2012, privind virarea la bugetul de stat a sumei de 3.356.136,51 RON, reprezentând disponibil din venituri proprii, realizat din activităţi de prestări servicii medicale cu plată, de către instituţiile publice care au fost desfiinţate, existent în cont la data reorganizării Institutului Naţional de Sănătate Publică, în baza prevederilor Legii nr. 329/2009.
Prin aceeaşi decizie, la pct. 1.2 s-a dispus şi luarea măsurilor necesare de către ordonatorul principal de credite al Institutului Naţional de Sănătate Publică de calculare, evidenţiere în contabilitate şi virare la bugetul de stat a dobânzilor şi penalităţilor de întârziere aferente datorate ca urmare a nevirării la termen a sumei datorate.
Înalta Curte apreciază că sunt nefondate criticile recurentului în sensul că prima instanţă a interpretat şi aplicat greşit dispoziţiile legale prevăzute de art. 7 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 329/2009, fără a lua în considerare dispoziţiile art. 3 lit. e) şi lit. f) din lege.
În fapt, Institutul Naţional de Sănătate Publică a fost înfiinţat în baza prevederilor art. 1 din H.G. nr. 1414/2009 prin comasarea prin fuziune a Institutului Naţional de Sănătate Publică Bucureşti, Institutul Naţional de Sănătate Publică „Prof. Dr. Iuliu Moldovan” Cluj-Napoca, Institutul Naţional de Sănătate Publică Iaşi, Institutul Naţional de Sănătate Publică „Prof. Dr. Leonida Georgescu” Timişoara, Centrul de Sănătate Publică Târgu Mureş şi Centrul de Sănătate Publică Sibiu.
Toate instituţiile desfiinţate erau finanţate de la bugetul de stat dar şi din venituri proprii întrucât acestea desfăşurau activităţi de prestări servicii medicale cu plată la cererea persoanelor fizice şi juridice.
Potrivit dispoziţiei art. 7 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 329 din 05 noiembrie 2009 privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice, raţionalizarea cheltuielilor publice, susţinerea mediului de afaceri şi respectarea acordurilor cadru cu Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional, începând cu data intrării în vigoare a legii, veniturile obţinute de autorităţile şi instituţiile publice finanţate integral sau parţial din venituri proprii, care sunt reorganizate ca instituţii publice finanţate integral de la bugetul de stat, potrivit Anexelor nr. 1 şi 2, se fac venit la bugetul de stat, iar disponibilităţile în RON şi valută ale acestor instituţii, existente la data intrării în vigoare a acestei legi, se virează integral la bugetul de stat, potrivit mecanismului stabilit prin normele metodologice aprobate prin ordin al ministrului finanţelor publice în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a legii.
Conform art. 2 din Anexa la Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 3156/2009 pentru aprobarea Normelor metodologice privind virarea la bugetul de stat a veniturilor obţinute de autorităţile şi instituţiile publice finanţate integral sau parţial din venituri proprii, care s-au reorganizat ca instituţii publice finanţate integral de la bugetul de stat potrivit Legii nr. 329/2009, virează disponibilităţile reprezentând venituri proprii şi subvenţii la bugetul de stat, în termen de 5 zile de la intrare în vigoare a prezentelor norme metodologice.
Din perspectiva acestor dispoziţii legale, instanţa de control judiciar constată că în mod corect s-a reţinut prin sentinţa atacată aplicarea în cauză a dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 329/2009, respectiv obligaţia virării la bugetul de stat a disponibilităţilor reprezentând venituri proprii, conform dispoziţiilor art. 2 din Anexa la Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 3156/2009, disponibilităţi preluate de la entităţile desfiinţate urmare a reorganizării prin fuziune şi care trebuiau virate din conturile recurentului-reclamant.
Contrar susţinerilor recurentului privind nelegalitatea hotărârii recurate prin prisma aplicării eronate în cauză a dispoziţiilor Ordinului ministrului finanţelor publice nr. 3409/2009, instanţa de control judiciar constată că dispoziţiile acestui ordin emis în aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 329/2009 este aplicabil recurentului-reclamant în calitatea sa de entitate nou înfiinţată prin efectul legii de reorganizare prin fuziune a fostelor entităţi desfiinţate, a căror activitate a generat fonduri proprii.
În consecinţă, recurentul-reclamant avea obligaţia de a prelua pe bază de protocol de predare-primire inclusiv soldurile existente în conturile aferente acestor venituri, conform Ordinului ministrului finanţelor publice nr. 3409/2009, iar ulterior potrivit procedurii reglementate de Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 3156/2009, să vireze sumele respective în contul bugetului de stat, conform dispoziţiilor art. 60 alin. (1) lit. b) şi art. 62 alin. (2) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice.
Nu pot fi primite nici susţinerile recurentului-reclamant potrivit cărora nu ar datora accesoriile constând în dobânzi şi penalităţi de întârziere, acestea fiind datorate ca urmare a neîndeplinirii obligaţiei bugetar-fiscale, de virare a disponibilului reprezentând veniturile proprii existente în sold la data reorganizării, conform art. 7 alin. (1) din Legea nr. 329 din 05 noiembrie 2009, cât şi art. 2 din Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 3159/2009 care stipulează termenul de 5 zile de la intrarea în vigoare a normelor.
Având în vedere toate aceste considerente, faţă de împrejurarea că instanţa de fond a interpretat în mod legal şi corect prevederile normative anterior indicate, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., raportat la art. 20 şi art. 28 din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul formulat în cauză, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Institutul Naţional de Sănătate Publică împotriva sentinţei nr. 5777 din 15 octombrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 octombrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6968/2013. Contencios. Anulare decizie Uniunea... | ICCJ. Decizia nr. 698/2013. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
