ICCJ. Decizia nr. 7048/2013. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 7048/2013
Dosar nr. 1146/33/2012
Şedinţa publică de la 1 noiembrie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată, reclamantul I.A., în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeana de Pensii Cluj, a solicitat anularea Hotărârii nr. 32004 din data de 13 iunie 2012 emisă de Comisia pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 189/2000, prin care s-a respins cererea de stabilire a calităţii reclamantului de persoană îndreptăţită la acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000 şi obligarea pârâtei să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, începând cu data de 25 ianuarie 2011.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut că probatoriul administrat nu a confirmat îndeplinirea condiţiilor instituite de legiuitor pentru acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000 respectiv faptul că reclamantul deşi cetăţean român ar fi fost nevoit să părăsească localitatea de domiciliu datorită persecuţiilor etnice la care a fost supus de unul din regimurile instaurate în intervalul 6 septembrie 1940-6 martie 1945, iar probele administrate în cauză cuprind date contradictorii referitoare la perioada refugiului reclamantului.
Împotriva acestei hotărâri, reclamantul I.A. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului s-a arătat că prin sentinţa pronunţata, instanţa de fond a respins acţiunea pe motiv că probatoriul administrat nu a confirmat îndeplinirea condiţiilor instituite de legiuitor pentru acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, raportându-se la declaraţiile notariale ale martorilor şi adeverinţa din 18 februarie 2012 pe care le-a apreciat a fi contradictorii.
Recurentul a mai precizat că datorită faptului că hotărârea instanţei de fond este fără drept de apel, instanţa la soluţionarea recursului urmează a examina cauza sub toate aspectele, fără a fi limitată de motivele de casare strict şi limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Recurentul a mai susţinut că în mod greşit instanţa de fond a respins proba testimonială, constând în audierea martorilor care au dat declaraţii notariale, V.I. şi D.G., prin audierea acestora dorind a dovedi perioada exactă până la care a fost în refugiu şi cât a fost familia sa în refugiu, soluţionând cauza doar pe baza actelor depuse de intimata-pârâtă.
Recurentul mai consideră că era necesară audierea martorilor întrucât probele se administrează nemijlocit în faţa judecătorului, cu aceasta ocazie putându-se lămuri şi aceea contradicţie.
Recurentul mai susţine că instanţa de fond a reţinut greşit starea de fapt, făcând confuzie între localităţi, reţinând greşit că s-a mutat, cu familia, din localitatea Frata în localitatea Savadisla, în realitate fiind vorba de localitatea Gadalin, jud. Cluj.
Astfel, recurentul mai consideră că instanţa de fond a analizat cauza fără a intra în cercetarea fondului, iar ca urmare a respingerii probaţiunii solicitate se impune admiterea recursului cu trimiterea cauzei spre rejudecare.
Examinând cauza şi sentinţa recurată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cu cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
Potrivit art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000 beneficiază de prevederile acestui act normativ persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a suferit persecuţii etnice, aflându-se în una dintre situaţiile expres prevăzute de lege.
Prin persoana care a fost strămutată, expulzată sau refugiată în altă localitate se înţelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să-şi schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice.
Legiuitorul a urmărit să acorde drepturi compensatorii tuturor persoanelor care au fost victimele şi/sau au avut de suferit ca urmare a persecuţiilor etnice.
Totodată, potrivit art. 6 din O.G. nr. 105/1999 şi art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor acestui act normativ, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în situaţiile prevăzute la art. 1 din ordonanţă se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.
Recurentul a încercat să dovedească că are calitatea de persoană refugiată prin intermediul probei testimoniale.
În scopul evitării eventualelor abuzuri în stabilirea calităţii de persecutat din motive etnice, este necesar ca cel puţin unul dintre martori să dovedească cu acte că s-a aflat în aceeaşi situaţie cu reclamantul.
Simpla mutare a recurentului, dintr-o localitate în alta, nu poate fi considerată refugiu cauzat de persecuţii etnice.
Din conţinutul adeverinţei din 18 februarie 2012 emisă de Şcoala cu clasele I-VIII Frata rezultă că în perioada 1944-1945 reclamantul a frecventat cursurile Şcolii din Frata.
Prin urmare, Înalta Curte constată că probele administrate sunt contradictorii, deoarece din adeverinţa sus menţionată rezultă că în perioada în care martorii susţin că reclamantul ar fi fost plecat în refugiu din Frata, el de fapt frecventa cursurile şcolii din acea localitate
Aşa fiind, cum recurentul-reclamant nu a făcut dovada în nici un fel că ar fi fost refugiat şi că acest lucru ar fi fost consecinţa unor persecuţii din motive etnice, în mod corect, instanţa de fond, a dispus respingerea acţiunii ca nefondată.
Prin urmare, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentului sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul I.A. împotriva sentinţei civile nr. 609 din 25 septembrie 2012 a Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 1 noiembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7047/2013. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 7049/2013. Contencios. Pretentii. Contestaţie... → |
|---|
